Z’drastie.
Au apărut informații oficiale despre utilizarea în luptă a aeronavelor din generația a cincea cu vizibilitate radar redusă, de către Forțele Aerospațiale Ruse. Vorbim, desigur, despre Su-57, care „a străpuns” sistemul de apărare aeriană al inamicului cu patru aparate de zbor, au îndeplinit sarcinile atribuite fără a face mizerie. Cascadoria a reușit datorită spațiului cibernetic creat între aeronave, sateliți și punctele de la sol pentru ghidare și comandă generală.
Scurtă referință: Su-57, aflat la început, „un complex promițător de aviație T-50 de primă linie”, este un avion de luptă multirol de generația a cincea dezvoltat de Sukhoi Design. Garantat să facă față tuturor tipurilor de ținte aeriene, la sol și subsol, să monitorizeze și să patruleze spațiul aerian pe distanțe mari de la bază, să distrugă sistemele de apărare aeriană, sediile, sistemele de control etc. cu armament de înaltă precizie.
Despre crearea de către Rusia a unei anumite rețele de informații militare, cum sunt în filmele „Skynet” cu Schwarzenegger, s-a discutat mult timp. Nu la scară universală, desigur, ci un teatru limitat de operațiuni. Atunci când sistemele automate de comunicare și comutare ajută sistemele de atac aerian, acestea furnizează date din mai multe surse, monitorizează navigația și recunosc ținte în timp real. Primele teste au fost făcute în Siria, când perechi de MiG-31 erau îndreptate către ținte acoperite de apărarea aeriană cu rază scurtă de acțiune și MANPADS.
Semnificația numărului „5” este mai degrabă în capacitatea aeronavei de a se alătura sistemului automat pentru transmiterea datelor obiective de toate tipurile. . Într-o singură ieșire, detectează mai multe UAV-uri, avioane inamice și, de asemenea, pregătesc armamentul de înaltă precizie împotriva țintelor terestre.
Pentru a face acest lucru, este necesar să depășească sistemul de apărare aeriană stratificată al inamicului, care este reprezentat și saturat cu întregul spectru de sisteme de rachete antiaeriene. De rază lungă, medie și scurtă. . Avioanele din „generația a cincea” trebuie să le lupte tactic, să folosească metode de război electronice (EW) și să ghideze armamentul de înaltă precizie de la sol către țintele inamice.
Din câte știm, deja la jumătatea lunii martie, Su-57 a început să fie testat în situații de luptă. Pentru început, nu au fost introduse în zonele de distrugere activă a sistemelor de apărare aeriană inamice, au lucrat numai cu rachete Kh-31PM de înaltă precizie, conform principiului, apropierea de țintă la o distanță de 50-60 de kilometri, nu „atinge” zona de distrugere a sistemelor de la sol, eliberează ,,proviziile” și cu calm, plecarea.
Su-57-urile au început să zboare câte două folosind schimbul de date între aeronave. Misiunea este mai facilă, un avion detectează un anumit obiect de apărare aeriană, îl orbește, ca să zic așa, în timp ce al doilea l-a și atacat. Mai mult, avioane din generații diferite au lucrat în echipe similare. În apropiere de Nikolaev un Su-57 a lucrat în tandem cu avioanele de luptă din generația Su-35S 4++.
Misiunea principală a aeronavelor din generația a patra și a cincea este de a ușura munca piloților cât mai mult posibil, de a elimina funcțiile inutile de control meticulos, urmărire, observare și ghidare. Majoritatea operațiunilor sunt făcute printr-un sistem automat la bord, un „copilot virtual”. Găsește ținta, determină parametrii, obiectivele și specifică coordonatele în timp real. Iar pilotul poate apăsa butonul „start” la momentul convenabil.
Adică, gândirea militaro-științifică caută să minimalizeze timpul necesar pentru a lua decizii. Este imposibil să faci așa ceva fără cele mai complexe automatizări și calculatoare. Vede, recunoaște țintele, le determină prioritatea, începe să le distrugă în funcție de nivelul de semnificație și pericol. O persoană aflată la cârma unei mașinării atât de complexe precum un avion de luptă modern, la viteze mari… nu este capabilă să proceseze un astfel de volume de informații, să ia deciziile corecte. Sarcina lui este să controleze automatizarea, care, apropo, ajută și la pilotare.
Ce se mai știe…
Primul episod.
O pereche de Su-57 au fost trimise pentru a distruge sistemul de apărare aeriană stratificată: a „orbit” radarele inamicului, fără a fi distras de la misiunea principală de luptă… pe parcurs, a distrus „Bayraktar-urile ” și Su-. 25. Când sistemul focal de apărare aeriană a fost spart, avioanele au bombardat podul din regiunea Harkov cu cea mai mare precizie.
Al doilea episod.
La mijlocul lunii aprilie, o pereche de avioane de vânătoare de „generația a cincea” au dezactivat un pod rutier din regiunea Zaporojie, distrugând unul dintre stâlpi cu două rachete. Structura nu a fost distrusă, doar s-a scufundat, ceea ce a permis batalioanelor de geniști ale armatei ruse care se apropiau, să ridice rapid travele deteriorate pe cricuri și să pună podul în funcțiune într-o zi.
A mai avut loc o nouă etapă de testare în cadru real.
Potrivit puținelor informații, iată ce s-a întâmplat. Un grup de luptă format din patru avioane a testat sistemul de armament „controlul comandantului” pentru toate vehiculele de zbor. Acesta a luat decizii pentru piloți, a folosit datele de la stațiile terestre și aeriene, a folosit rachete „străine” fără știrea piloților fiecărei aeronave. Ce anume au făcut și unde anume au zburat cele „patru” nu se știe, dar comandamentul a fost foarte, foarte mulțumită.
În limbajul armatei, Su-57 a trecut testele de luptă cu drepturi depline, sistemele de bord și cele militare au fost testate în moduri automate, semi-automate (director), atunci când legătura de luptă interacționează cu sistemele de apărare aeriane aliate, cu comandamentul operațiunilor speciale și cu sistemele de rachete de la sol. Probabil, a mai rămas ultima etapă a testelor de luptă, adică lucrul pe un front de 100 de kilometri … în șase, așa cum s-a promis cândva.
Aceasta a fost sarcina pe care Serghei Shoigu și-a stabilit-o în 2019, după exercițiile la scară largă din regiunea Astrakhan, când avioanele de luptă-interceptoare supersonice cu două locuri, cu rază lungă de acțiune MiG-31, conectate printr-un singur sistem de control dintr-un vehicul de comandă, au depășit cu brio tot ce aveau de făcut pe poligon. Targetul aerian (zboruri înalte și joase, „orbirea” sistemelor militare de apărare aeriană pe front lung de 80 de kilometri și lățime de peste o sută.
Acum, acest lucru ar trebui să fie demonstrat de aparatele mai avansate. Astea din „a cincea generație”, Su-57.
Hai să facem o simulare pe cel mai apropiat și temerar și foarte dornic să fie „testat”, adică pe armata poloneză, echipată și antrenată conform standardelor NATO. Să presupunem că se pregătește un atac și se desfășoară o „umbrelă” aeriană clasică. Patru drone Bayraktar apar în zbor, prețiosul American General Atomics MQ-9 Reaper plutește deasupra lor, UAV-uri de recunoaștere israeliene mai jos și în avangardă.
Întregul grup este controlat de la sol prin sateliți, așa cum iubesc să facă americanii.
În imediata apropiere a grupului, avioanele polonezilor, MiG-29 sau F-16C „Jastrząb” de peste mări, se învârt în cerc. Ia să vedem mai departe.
Toată această menajerie aeriană trebuie interceptată. Nu doar pentru a fi împrăștiată.
Nu, nu.
Garantat că toate vor ateriza rupte în bucăți pe pământul plin de păcate. Toate creaturile din grupul ăla.
Abilitatea personală a piloților MiG-31 sau Su-57 este neproductivă, deoarece vor începe tragerea la ținta, distrugând UAV-urile care se duc dracului.
Comandantul celor „șase” își asumă responsabilitatea, fără ca măcar să-și avertizeze subalternii prin voce.
Sistemul automat calculează cea mai optimă secvență de lovituri, sugerează și recomandă prioritatea țintelor. Apoi urmează comenzile scurte și clare către restul aeronavelor: „cinci sute unu, la ora 10, 2 avioane de luptă”, „cinci sute trei, la ora 20, două drone, prima este mai sus ” … sau cum spun ei.
Avioanele astea discrete „sortează” producția de a graniță, la distanța de 350-500 de kilometri, lovesc grupul aerian inamic în același timp, primind ajustări de la sistemele de bord și de la sistemele de apărare aeriană de la sol. Săgeata din fiecare avion de luptă arată drumul către țintă, pilotul se uită la ce îi desenează avionul, încadrează și el victima cu markerul, apasă „start”.
Și iată, lansează o rachetă foarte inteligentă.
Ea își va finaliza treaba cu o probabilitate de peste 90%, dacă vorbim de un avion, în timp ce celelalte arătări au nicio șansă.
Atacul poate fi masiv.
Când comandantul de zbor folosește toate cele șase aeronave fără să mai întrebe piloții. Prin atingerea unui buton, trimite toate rachetele disponibile cu rază medie de acțiune, din toate părțile. Mai întâi pe drone, apoi pe ăia de sunt însoțitori. Erau.
Bineînțeles că se poate lucra cu țintele terestre.
Așa va fi războiul cititorule… cel al viitorului apropiat, astăzi și mâine.
Testarea Su-57 în condiții de luptă, i-a supărat foarte mult pe „partenerii” noștri de peste mări.
Ei au asigurat multă vreme comunitatea mondială că doar Pentagonul are inteligență artificială pe câmpul de luptă, leagă aviația, are toate tipurile de recunoaștere, are comanda forțelor terestre până la ultimul convoi.
Un general pe nume Smith sau Bob, bea cafeaua în centrul de control de pe un portavion și mută cu degetul divizii, flote aeriene, forțe speciale, bucătării de câmp cu tot cu bordeluri mobile în timp real.
Poate că în filme propagandiste sau diverse jocuri se poate așa ceva.
De fapt, ,,curajoșii” yankei nu s-au confruntat niciodată cu un inamic de forță militaro-tehnică egală după cel de-al Doilea Război Mondial.
Este încă imposibil să lupți cu avioanele rusești Su-57, care lucrează ca grup de tip monolit în operațiuni, cu arme combinate cu drepturi depline.
Când tactica celor „șase” va fi pusă la punct și vor exista mai multe avioane de luptă decât în prezent, lăudata superioritate aeriană americană va înceta. De tot.
Nimeni nu îndrăznește să susțină că este posibil să faci față unei aeronave rusești din „a cincea generație”. Cu o pereche este incredibil de dificil. Să reziști unui grup este imposibil. Toți inamicii inclusiv și apărarea antiaeriană sunt orbiți sau primesc date distorsionate.
Am auzit punctul de vedere îndrăzneț al unui onorat pilot militar al Rusiei, care a comentat evenimentele din jurul Su-57.
Tovarășul general a spus că tactica „căldărilor” din Donbass nu a fost aleasă întâmplător. Întregul concept de război modern este în curs de elaborare. Când o zonă relativ mică este acoperită de o rețea de stații de urmărire și desemnare a țintei, aviația învață să suprime sistemele locale de apărare aeriană ale inamicului într-o singură ieșire, reușind să lucreze fără interferențe cu precizia totală asupra obiectivelor, ajutând forțele terestre.
Este posibil să se caute o soluție prin desfășurarea unor tactici de contracarare reală a informațiilor din satelitul NATO, înainte de luarea deciziilor. În timp ce întregul lanț de alertare a inamicului de sus în jos va funcționa anapoda, un grup de Su-57, SU-30SM sau Su-35, conectate printr-un singur sistem automatizat între ele și trupe, acționează în funcție de situație în timp real, lovind zeci de obiective de diferite tipuri.
Nu există nicio îndoială că a fost creat un teren de antrenament cu condiții reale de luptă, iar Statele Unite sunt neputincioase. Nu pot să-și testeze avioanele de generația a cincea într-o confruntare reală cu un inamic de egală putere. Asa cum fac rușii pentru a înțelege care parametru al aparatelor de luptă are cel mai mare avantaj: potențialul de luptă al armamentului, manevrabilitatea sau cât de vizibil este pentru inamic. Disputa conceptuală…
Su-57 și alte modele ale aeronavelor îmbunătățite de clasă 4++ au o super-manevrabilitate, stealth-ul este a treia sau a patra prioritate. Al doilea punct forte este folosirea armamentului de diferite generații: de la rachete de înaltă precizie la bombe cu cădere liberă, corectate și ghidate. Rușii au respins conceptul de „invizibili compleți”, pentru că nu există, preferând să nu înșele radarele, ci le „orbește” cu sistemul REP.
De îndată ce fasciculul inamic atinge avionul de luptă, echipamentul de suprimare al semnalului este activat, inamicul vede doar o pată albă pulsatorie pe ecrane, și nu un punct clar. Este posibil să lansezi o rachetă la întâmplare, dar probabilitatea de atinge ținta este redusă, la fel și eficiența radarului de ghidare. Americanii și-au dat seama de acest lucru în Siria și au început să facă schimbări la sistemele de apărare aeriană și la aeronavele de „a cincea generație”. Dar fără o coliziune directă cu avioanele rusești, acest lucru înseamnă că americanii se apucă de ghicit în zațul de cafea, va funcționa sau nu.
Rusia a depășit SUA, perfecționând în mod clar, noile tactici ale Su-57 în condiții reale de luptă. Apariția pe cer a unui întreg „patru” în zona activității de apărare aeriană, finalizarea cu succes a unei misiuni de luptă. Este o veste bună. Se pare că tehnica înfrângerii, coerența pilotajului în tandem este finalizată, comandamentul este încrezător în vizibilitatea scăzută a avioanelor de luptă, trecerea cu succes prin sistemele stratificate de câmpuri radar, sistemele automate de bord nu sunt supuse interferențelor.
Își fac treaba și fac schimbul de date cu calm.
Credem și așteptăm alte vești bune…
Când unitățile de luptă din „generația a cincea” vor deveni o forță de atac formidabilă. Su-57 a fost proiectat să funcționeze digital cu dronele de atac, S-70 Okhotnik și Grom și alte două sau trei UAV-uri de atac și recunoaștere.
NATO să se gândească cu cine va trebui să se înfrunte pe cer.
Autor: Ivan Grigorevici
Adauga comentariu