Noua amenințare globală, variola maimuței (monkeypots), care se manifestă cu pustule (bube purulente) pe corp, vine cu un nou model de stigmatizare și discriminare socială.
Hans Kluge, un fel de șef al OMS pe regiunea europeană, spune că boala are o predilecție pentru cei care “se angajează în activități sexuale” și cam merg la club, concert și spectacole cu mari adunări de oameni (gatherings). Kluge mai spune că multe dintre cazurile inițiale au fost depistate la “bărbați care au făcut sex cu alți bărbați” și s-au dus la tratamente medicale ulterioare, de unde concluzia că agentul patogen (care vine din Africa centrală, cică) circulă de ceva timp, mai ales în comunitățile elgibiti.
Voi vă dați seama ce spune acest Kluge?
Înțelegeți că în maxim o săptămână va fi demis pentru incitare la ură și discriminare?
Evident, persoanele care au refuzat să se înțepe experimental în plandemie au putut fi victime ale discriminării și ale incitării la ură, dar main stream media și rețelele de socializare nu vor permite așa ceva în privința zisei comunități, mai ales în luna “mândriei” și a curcubeului inversat care începe peste 9 zile.
Linkul cu articolul din The Guardian care zice chestiile de mai sus îl găsiți în comentarii.
PS Scria unul pe tuiter că monkeypots se citește cu “k” mut, ca să fie clar că “petele de bani”, a.k.a, moneypots, se duc în conturile infinite ale lui bilgeiț.
Autor: Gheorghe Piperea
Speram ca pana in luna curcubeului nu mai avem ,,activisti” lgbt.