Analize și opinii

Alexandru Petria: Manipularea pandemiei, manipularea războiului

Ca în privința pandemiei, dând de-o parte relatările din presă și de pe rețelele sociale, este vital să urmărim numărul morților dintre civilii din Ucraina. Numai din perspectiva aceasta o să ne dăm seama despre ce se întâmplă în realitate. Orice viață aneantizată este dureroasă, însă într-un război extrem de dur, cu accente de genocid, cum este prezentat de ziariști, numărul morților ar trebui să se reverse vijelios. Ceea ce judecați și dumneavoastră dacă se întâmplă, în situația în care ONU a anunțat 816 decedați de la începutul conflictului. Hai să spunem că numărul este dublu. Să fim realiști, în cazul în care vorbim de cei răposați în trei săptămâni de război murdar și fără milă, cum susține propaganda, cifra e foarte mică. Statistica nu se suprapune peste relatările din discursul dominant. Și este necesar să nu scăpăm din vedere că administrația de la Kiev a dat arme populației și a eliberat toți pușcăriașii. Iar civilii cu un pistol automat în mână au fost trecuți între cei 816.

Am fost înșelați de autorități și presa cumpărată în povestea covidului, scenariul se repetă parcă tras la xerox. Actanții sunt aceeași. Aceleași exagerări, aceleași montaje lacrimogene, cu vânzări de știri fake, fără jenă, pe tarabă. După iresponsabilitatea politicienilor se aliniază presa iresponsabilă. Contează dacă acceptăm sau nu să fim luați de proști. Iar. Să ne păstrăm calmul și luciditatea, când manipulatorii lucrează 24 de ore din 24!

Autor: Alexandru Petria

NOTA REDACȚIEI:
Alexandru Petria (n. 1968) a debutat în revista Tribuna, în 1983. A publicat următoarele volume: Neguțătorul de arome (poezii, 1991), 33 de poeme (1992), Zilele mele cu Renata (roman, 2010), Deania neagră (proză scurtă, 2011), Călăul harnic (poezii, 2012) și Rugăciuni nerușinate & alte chestii (poezii, 2013), Convorbiri cu Mircea Daneliuc (2013), România memorabilă (interviuri cu scriitori, 2013), Cele mai frumoase poezii ale anului, Cele mai frumoase proze ale anului (antologii, 2014), Cele mai frumoase poezii ale anului, Cele mai frumoase proze ale anului (antologii, 2017).
A contribuit cu poezie, proză și interviuri la toate revistele literare importante din țară. După 1989, devine șeful Comisiei pentru Abuzuri și Drepturile Omului în cadrul CPUN Dej și, alături de câțiva prieteni, a pus bazele săptămânalului dejean Gazeta someșeană. A fost redactor și reporter la mai multe publicații: Zig-zag, Cotidianul, Hermes, Partener, Monitorul de Someș. A fondat propria publicație, cu apariție lunară, Realitatea de Bistrița-Năsăud, Dej și Gherla. Poeziile sale au fost traduse în catalană, maghiară, franceză, spaniolă și olandeză.
I s-a tradus, în Olanda, romanul Zilele mele cu Renata/ Mijn dagen met Renata, la editura Nobelman din Groningen, în 2014. În 2018, a revenit ca poet cu volumul Până unde are oxigen dragostea,
Cum văd lumea. Împotriva globalizării și corectitudinii politice, despre dignitism & alte lucruri, ambele apărute la Alexandria Publishing House. Cea mai nouă și controversată apariție este
Timpuri virale. Gânduri pe contrasens  tot la Alexandria Publishing House, în 2020. CARTEA SE POATE COMANDA AICI.

Despre autor

editor

comentarii

Adauga un comentariu

  • …in decembrie 1989 in Romania au murit peste O MIE de oameni in doar citeva zile… fara ”operatiuni speciale” (recunoscute ori declarate oficial de divizia gru), cu ”Armata e cu noi!”, cu ”revolutia” schimbarii de orinduire… UN soldat cu pistol mitraliera cal. 7,62mm are ca UNITATE DE FOC 300 (trei sute) de cartuse, un pluton are trei grupe a cite sapte militari, o companie are trei plutoane clasice si unul de armament, dotat cu ”catele”… la fiecare grupa, din fiecare pluton exista o pusca mitraliera si un aruncator de grenade… simpla aritmetica imi spune ca UN SINGUR PLUTON poate produce un macel in doar citeva minute daca ar fi ”pus pe rele” cu adevarat… insa blondele de pe ecrane, de la TOATE posturile, transformate peste noapte in ”difuzoare” si analiste de stiri militare, nu au nici o treaba cu aritmetica de clasele I-IV… si daca incepem si calculam PUTEREA DE FOC a celor cca. 200.000 de militari, numai la armamentul usor, individual, vom avea o imagine REALA a expresiei ”operatiuni speciale”… cindva, pe la inceputul anilor ’90 ni s-a ”implementat” expresia VICTIME COLATERALE… numa’ ca expresia era folosita de altcineva, in alt context, in alt continent… iar cind, mai tirziu, ”altcineva” a bombardat Ambasada Chinei, a lansat bombe in ZIUA DE PASTE ORTODOX, lumea A TACUT… NIMENI nu s-a vaietat, nu s-a revoltat, nu a criticat, desi, n’asa? erau FRATII NOSTRI ORTODOCSI… ce ti-e si cu deontologia asta, cu cintaru’ cu greutati masluite, cu dublul standard, cu etica, fie chiar si a razboiului… seniorii razboiului? care? ala in care unii arunca cu kerosen pe un pirjol pen’ca ei sint la un ocean distanta si au dat drumu’ la robinette-le vinzarii de armament retras in fuga si pe fuga de pe alt continent si care incepusesa rugineasca?

  • Daca sunt doar 816 morti, nu se pune. Deci, nu e razboi. Deci, rublele vorbeste…
    Doamne fereste sa vina rusii! Cine mai are bunici sau strabunici sa-i intrebe despre comportamentul „civilizator” al acestora…