Gheorghe Piperea: „Oamenii devin din ce în ce mai traditional religioși.”

Religia este, azi, singurul antidot natural la „infectarea” lumii cu supunere, inegalitate și egoism cinic (inversul libertății, egalității și fraternității).

Dacă îți raportezi viața la ceva ce nu aparține acestei lumi, ci este mai presus de ea, ești liber în spirit și simțire și nimic de pe acest pământ, în această viață, nu te poate supune sau înrobi.

Dacă te raportezi la același principiu divin, ultim și unic, ești egal în demnitate și în fața destinului cu bogatul și cu săracul, cu bătrânul și tânărul, cu regele sau cu cerșetorul. Ai aceleași (ne)șanse.

Dacă îți închini viața unui scop înalt, unui ideal, unei credințe și rațiuni de a fi, pe care multe alte persoane le împărtășesc, atunci poți trăi bine, cu sens, chiar în această viață, în mijlocul comunității tale, în deplină fraternitate și în benefic altruism. Acesta este sensul adânc, fundamental, al eucharistiei, împărtășania creștină și al tuturor celorlalte tipuri de comuniune spiritual religioasă. A trăi înseamnă a împărtăși, a darui, a lăsa binele intrinsec din tine să se multiplice, să meargă mai departe.

Sărăcirea și sentimentul de insecuritate determină omul obișnuit să caute cu disperare sfori de care să se agate (chiar dacă sunt sforile păpușarilor) sau plase de siguranță care să îl prindă în caz că va cădea.

Trivializat, aceste sfori pot fi ideologiile transformate în religii, tehnocrații și fuhreri digitali auto-mandatați ca profeți ai progresului, alchimia bio-tehnologică și șamanismul genetic, scientologia new age și transhumanismul. Dacă dispar religiile tradiționale nu înseamnă că dispare sentimentul religios, ci că locul gol creat se umple cu religii de substituție (Ersatzreligionen, după expresia lui Max Weber) – nazism, comunism, covidism. Icoanele cu Iisus ale celor 51 de milioane de creștini chinezi au fost înlocuite cu tablouri cu Xi Jinping. Iar pe stăzile noastre și în muzee au apărut picturi și poze iconice cu profeții și apostolii covidismului. Ba chiar pomi de iarnă din fiole de vaccin folosite. Religiile de substituție sunt religii, telurice, religii ale burții. Picajul ideologiilor însoțește religiile de substituție/politice. Ceea ce rezultă din acest melanj rezidual sunt : incertitudinea, tulburarea, lipsa reperelor și a miturilor, lipsa motivației colaborării sub aureola unor valori/idealuri, individualismul și segregarea, apetența bolnăvicioasă pentru lumi virtuale, simulate, populate cu avataruri/doppelganguri ale persoanelor din viața reală sau, mai nou, metaverse-uri.

Normal și sociologic sănătos, soluția, antidotul la acest agent patogen al trivializării și al „burtificării” omului este întoarcerea la religiile tradiționale, care pun accent pe împărtășirea suferințelor și a bucuriilor (eucharistia), pe ritualurile de trecere, pe interiorizarea sacrului și pe valori spirituale, desprinse de mundan și carnal. Este calea aleasă de Fiul risipitor.

Secularizarea, ridicată la rang de politică globală de elitele auto-mandatate ale lumii, de la comuniști încoace, merge azi în sens invers, căci oamenii nu se hrănesc doar cu pâine și nu se vindecă doar cu doftoricale.

Oamenii devin din ce în ce mai traditional religioși. În 2017, peste 84% dintre pământeni erau credincioși*, cei mai mulți fiind creștini (2,3 miliarde), mulsulmani (1,8 miliarde), hinduși (1,1 miliarde) și budiști (0,5 miliarde). Procentul a crescut, cu siguranță după pandemie, unde s-au întâmplat, ca principale fenomene economice și sociale, sărăcirea populară și pierderea încrederii în statul laic, cel care, prin intermediul tehnocraților, al birocraților și al presei miluite cu sponsorizări și donații cu sarcini, a mințit atât de mult și atât de grav lumea încât până și democrația reprezentativă și contractul social au ajuns să fie considerate greșeli sau minciuni.

*Le XXI-e siècle du christianisme, Les Editions du Cerf, Paris, 2021, colecție de eseuri coordonată de Dominique Reynieé