Mă tem că tot ce vedeți în materie de ”pașapoarte verzi” și alte bazaconii reprezintă o parte a procesului de trecere la Statele Unite ale Europei, lucru care impune adoptarea unei legislații comune, anularea ultimelor rămășițe de suveranitate națională și construirea din nimic a ”cetățeniei europene” și a a unei identități de acest gen. Cum, de obicei, cel mai bun liant, în asemenea construcții, este existența unui dușman comun, și cum nu reușesc atât de repede să facă din Rusia dușmanul extern, virusul este un substitut de dușman, intern, dar cine se mai împiedică în amănunte?!
Toată lumea știe că, în condiții normale, procesul de creare a SUE este mort din fașă. Dar unii presupun că acest dușman invizibil, care produce atâtea pagube(nejustificate!) întregii Europe, poate să faciliteze adoptarea lui, prezentând SUE drept singura soluție, dincolo de vaccinuri, medicamente, limitări ale drepturilor și libertăților cetățenești. Evident, este nevoie și de o de-construcție a identităților naționale, doar că reacția la indicațiile despre felul în care să se vorbească despre Crăciun și despre alte sărbători și personaje religioase ”beneficiarilor” a fost atât de violentă, încât au retras repede mizeria. Dar vor reveni cu alte încercări.
Oricum ar fi, e doar începutul nebuniei. Și ne așteaptă vremuri grele…
Autor: Constantin Gheorghe
Adauga comentariu