Analize și opinii

Noul totalitarism tehnocrat

Nu trebuie sub nicio formă să uităm cum arăta orașul, țara, întreaga lume acum câteva săptămâni: carantină, spaimă, bilanțul deceselor, avertismentele autorităților, izolarea. Manipularea memoriei culturale și a limbajului sunt o rețetă standard pentru controlul gândirii și instaurarea unei forme sau alta de totalitarism – în cazul nostru unul progresist, tehnocratic.

Manipularea limbajului

Ce se întâmplă? Cele mai importante publicații și agenții de presă internaționale ne spun că, dacă vrem să ne adunăm în grupuri uriașe și să protestăm în timpul celei mai grave pandemii din ultimul secol este bine și sigur să o facem doar incendiind clădiri și snopindu-i în bătaie pe care care ne privesc de pe margine și nu ni se alatură. În felul acesta, oricine poate scăpa din colimatorul celor mai importante publicații din lume.

Se întâmplă acum în Statele Unite: în plină pandemie, când economia este încă ținută închisă de guvernatorii ”progresiști” ai statelor americane, când izolarea sociala este dată ca singura cale de scăpare, aceiași guvernatori, primari, experți, medici, ziariști, formatori de opinie se declară în favoarea unor proteste violente, cu mii de participanți. Totul din rațiuni politice.

Iată ce spune Ghidul Associated Press cu privire la relatările despre protestele din SUA, așa cum apare într-un mesaj al jurnalistei AP Kimbrelee Kruesi. ”Limitați utilizarea termenului ”jaf”. Pentru unii, acest cuvânt are conotații rasiale, în special în contextul dezastrelor naturale. Această idiosincrazie este sporită acum de mesajul președintelui Trump despre ”jafuri și împușcături”, iar istoria acestei fraze începe în perioada protestelor pentru drepturile civile. Folosiți în schimb cuvinte mai multe și descrieți acțiunile, de exemplu: «Unii protestatari au năvălit în magazin și au furat ce era pe rafturi»”.

Iată ce spune istoricul polonez Pawel Skibinski despre manipularea limbajului, într-un interviu cu unul dintre jurnaliștii de la American Conservative. Skibinski spune că limbajul păstrează memoria culturală. Comuniștii le inteziceau oamenilor să discute despre istorie într-un mod neaprobat de regim. Această tactică este folosită astăzi de progresiști, în special în universități. Însă contemporanilor le este greu să-și dea seama că repetă obiceiul marxist de a falsifica limbajul, eliminând cuvinte familiare și înlocuindu-le cu unele noi, cu înteles ideologic. Propaganda nu doar că schimbă modul în care judecăm politica și viața contemporană, însă determină și ceea ce merită ținut minte. Liberalii de astăzi folosesc cuvinte neutre sau pozitive, precum dialog și toleranță, pentru a câștiga dispute de idei. Tot ei umplu de conotații negative cuvinte cât se poate de obișnuite, precum ”ierarhie” sau ”familie tradițională”. ”Cei care au trăit într-o sferă lingvistică comunistă, care nu știu să vorbească altfel, pot crede că doar așa se pot folosi cuvintele. Dacă un cuvânt are o conotație negativă, nu mai poți discuta nimic cu ei despre acel fenomen”, spune profesorul din Polonia.

Pandemie si schizofrenie jurnalistică

”Uitați-vă cu atenție cum elitele gestionează discursul public pentru a ne face pe toți să credem că, de fapt, nu vedem ceea ce vedem cu ochii nostri”, ne invită jurnalistul american Matt Walsh, care a adunat mai multe materiale de presă ce nu pot fi caracterizate de un urmăritor cât de cât atent al pandemiei și protestelor actuale decât printr-un diagnostic – disonanță cognitivă sau schizofrenie jurnalistică. Publicațiile considerate respectabile, care până mai ieri înfierau protestele americanilor (albi) împotriva izolării sociale drept ”modul în care privilegiile și rasismul îi fac pe albi să-și riște viețile”, nu fac acum decât să treacă de partea protestelor iscate de uciderea unui afroamerican, fără a sufla o vorbă despre pericolul de contagiune cu coronavirus pe care îl implică asemenea adunări.

”Experții în sănătate publică sunt acum în favoarea protestelor, din rațiuni politice. Este o nebunie! Am încercat cu disperare să-i conving pe oameni să poarte mască și să considere că gripa aceasta nu este o chestiune politica, ci una de sănătate publică. Și acum mă uit cum experții în sănătate tratează covid ca o chestiune politică!”, scrie jurnalistul Rod Dreher, pentru The American Conservative.

”Americanii sunt astăzi în fața perspectivei unei societăți dezolante, tehnocratice, astenice, care redefinește înțelesul vieții și al caracterului. Rezistența în fața autorității centrale poate să genereze la un momend dat riscul cenzurii statului sau a comunității. În cel mai rău caz, americanii obișnuiți vor învăța să se supună oricăror autorități care le vor menține apa potabila curată,  cenzurii statului sau a comunitatii. In cel mai raui caz, americanii obisnuiti vor invata sa se supuna lin ofata oricaror autoritati care le mentin apa potabila curată, le dau căldură și electricitate, mâncare și benzină, distracție pentru plebe și vaccinuri la supermarket”, scrie, pentru American Conservative, Gilbert T. Sewall, într-un articol intitulat ”După coronavirus, tirania vine sub o formă tehnocratică”.

Nimic din tendința aceasta de evoluție nu poate fi contracarat prin politică. ”Niciun politician republican nu va putea să facă ceva împotriva liderilor corporatiști care își supun angajații la sesiuni de reeducare, nici împotriva universităților care îi indoctrinează pe studenți. Vom ieși din această vară lungă și mizerabilă cu o clasă conducătoare progresistă ce va avea mult mai multă încredere în adevărul pe care îl propovăduiește și mult mai multă dorință de a folosi evanghelia justiției sociale pentru a-și înăbuși opozanții”, scrie amintitul Rod Dreher.

Anticorpii est-europeni la pandemia progresistă

Ce ne privește pe noi zbaterea unor intelectuali conservatori americani împotriva curentului progresist ce începe să domine sau faptul că presa americană încearcă să scurteze memoria colectivă, să manipuleze limbajul? Puține dintre problemele Americii au aceeași amploare în România. Însă România nu este o insulă pierdută în Mediterana, este o țară la granița de Est a NATO, într-o zonă gri ce a fost mereu un front secundar important în ultimele conflagrații mondiale. Prin urmare, în România, noua ”religie progresistă” nu va avea de-a face cu justiția socială și rasismul, ci cu geopolitica – aceasta este noua religie, cu bazele militare pe post de sfinți, cu parteneriatul strategic pe post de dumnezeu, cu anticorupția de-a dreapta tatălui și Estul pe post de satana.

Cât despre manipularea memoriei, nu putem decât să-l ascultăm pe C.T. Popescu, ajuns guru al anticorupției și progresismului dâmbovițean, pentru că noua generație nu știe ce și cum scria jurnalistul la vremea Pieței Universității și mineriadei.

Există și o imunitate a țărilor est-europene împotriva revenirii unei gândiri totalitare în haină tehnocrată, vestică, tunsă corect – sunt anticorpi dobândiți într-o suferință de decenii cu un regim totalitar de aceeași sorginte cu progresismul actual. Însă anticorpii vor dispărea odată cu schimburile de generații. ”Este greu să le predai studenților care au crescut în era postcomunist, pentru că nu au imunitatea naturală la abuzul de limbaj ideologic. Pentru mine este evident, îmi amintesc de limbajul fals. Însă studenților le este imposibil să înțeleagă”.

Autor: Călin Marchievici

Sursa: Cotidianul

Despre autor

contribuitor

comentarii

Adauga un comentariu

  • La Summitul din Malta a avut loc întâlnirea dintre Preşedintele SUA, George H. W. Bush şi Secretarul General Sovietic, Mihail Gorbaciov, în zilele de 2 şi 3 decembrie 1989, la doar câteva săptămâni după căderea Zidului Berlinului. Aceasta a fost a doua lor întâlnire, după o întâlnire care l-a inclus pe fostul preşedinte Ronald Reagan, în New York, în decembrie 1988. În timpul summit-ului, Bush şi Gorbaciov ar fi declara că pun capăt Războiului Rece , deşi veridicitatea informaţiei este încă în dezbatere.
    Atunci s-a convenit de catre cei doi LIDERI MONDIALI;
    COMUNISMUL SĂ DEMOCRATIZEZE sistemul dictatorial, iar CAPITALISMUL SA RENUNTE LA MASURI DE ASUPRIRE SI dezvoltarea SCLAVAGISMULUI.
    ASTFEL in sistemul COMUNIST A AVUT LOC transformarile simtite si pe “PIELEA NOASTRA”, iar CAPITALISMUL si-a vazut in continuare de treaba in stil vechi CONINSIDERAND CA A TRAS TEAPA sistemului comunist.
    DREPT URMARE DUPA CCA 30 DE ANI CELE DOUA TARI COMUNISTE PUTERNICE au folosit ARMA BIOLOGICA “COVID” pentru a determina SISTEMUL CAPITALIST sa devina LA NIVEL PLANETAR conform intelegerilor de la MALTA.
    PREVIZIUNILE BIBLICE SPUN CA RASA GALBENA VA DOMINA LUMEA IN CELE DIN URMA.

  • pnl a ajuns dintr-un partid democratic, o grupare nazista sub stapanirea lui klaus sparanghel!