Analize și opinii

Șerban Cionoff: ”Coronavirusul și virusul noii cenzuri”

Conectat permanent la realitate și sesizând că zvonurile otrăvite, diversiunile și calomniile au devenit muniție în confruntările politice, domnul Ludovic Orban ne-a avertizat asupra riscului ca relele practici să fie folosite și în dezbaterea publică despre coronavirus. „Din păcate- a declarat domnia sa-, în media au apărut multe informații cu caracter de fake news menite să creeze spaima, panica, ceea ce nu este normal”.



Perfect de acord! Ce ne facem, însă, atunci când asemenea isprăvi se petrec, cu o semnificativă insistență, atât în arealul mass-mediei consacrate cât și în cel al social media, pe care specialiștii le denumesc „media alternativă”,  aparținând unor simpatizanți ai actualului sistem de putere. Inamicul lor declarat fiind,desigur, PSD! Un caz simptomatic îl reprezintă incidentul de ieri, provocat de un utilizator (să îi spunem,deocamdată, așa) care a postat pe pagina sa de Facebook niște imagini cu pretenție de bombă de presă. Imagini din care trebuia să reiasă că reporterii Antena 3 au golit intenționat rafturile din raionul de produse alimentare de la un super-market, după care au dat pe post, în direct, știrea că populația panicată a produs această treabă. Făcându-i, vezi Doamne, pe bieții oameni, vinovați că au pustiit mall-ul pradă unei spaime colective.

Cu alte cuvinte, Antena 3 a fabricat un fals și, apoi, a difuzat acest fake news! Comentariile au început să curgă pe un vehement ton critic împotriva canalului incriminat. Nelipsind atacurile la persoană și etichetele nimicitoare. La scurtă vreme, însă, a intervenit directorul postului, Mihai Gâdea, care a demonstrat că, într-adevăr, este un fake-news- și încă unul de-a dreptul revoltător! Numai că vinovat de producerea sa este numai și numai postacul respectiv. Cel care a trucat două sau mai mute imagini și apoi le-a difuzat ca veridice, când, în realitate, nu asta s-a difuzat pe post la Antena 3. Motiv pentru care, directorul canalului atât de abject calomniat a avertizat că va ataca în justiție cazul și va cere de la individ despăgubiri materiale pe măsura nemerniciei comise.

Ca urmare, postacul-răspândac a lansat o smiorcăită rectificare și a șters postarea. De unde ar trebui să tragem concluzia că discuția este definitiv închisă și cazul clasat. Total eronat! Fiindcă acest caz nu este nici o premieră și nici un accident. Anumite- foarte anumite- pagini de, Facebook și de pe alte canale social media, întrecându-se în difuzarea unor minciuni sfruntate având ca obiectiv denigrarea PSD, a membrilor și simpatizanților săi. Partid pe care președintele Klaus Iohannis a declarat , în repetate rânduri, că îl dorește scos din viața publică.În acest scop, Klaus Iohannis și băieții lui recurgând la procedee care încalcă, în mod flagrant și brutal, normele și uzanțele statului democratic modern și însăși Constituția României. Așa încât, fake news-ul lansat ieri de acel jalnic postac –propagandist, pe care unii încearcă să îl scuze cum că a vorbit gura fără el, se înscrie perfect în spiritul și în litera uzanțelor propagandei  regimului Iohannis-Orban et comp. Mai grav, sub masca protejării populației de psihozele invaziei coronavirusului, s-a ajuns la a se inocula, pervers și cinic, în mentalul colectiv și așa amarnic bombardat în aceste zile, o nouă formă de cenzură a presei. Deocamdată, prin decredibilizare și intimidare a presei cu adevărat profesioniste și responsabile. Deocamdată numai prin aceste metode…

În context, îmi permit să vă amintesc faptul că, acum câta zile, într-un tex apărut tot aici în coloanele jurnalul.ro, am avertizat și eu că este foarte posibil ca detașamentele de comando ale propagandei înregimentate să facă vinovat, tot PSD-ul, până și pentru că virusul care a erupt în China a lovit și România. Asta de vreme ce, atât China cât și PSD, fac parte din familia „ciumei roșii”, nu-i așa?… Termen care- este bine de reținut- a apărut și a fost folosit în limbajul regimului hitlerist pe vremea când la Moscova dicta „comandantul popoarelor”, I V Stalin. Regim totalitar în al cărui arsenal propagandistic minciuna, dezinformarea și manipularea erau procedee-cheie pentru a obține supunerea oarbă și conformismul absolut al maselor. Tehnici manipulatoare care erau aplicate, în alt registru, desigur, și de către politicienii regimului nazist, el însuși un regim totalitar, opresiv.

Dar, dacă am deschis discuția despre manipulări și despre manipulatori din mass media, permiteți-mi să  fac trimitere la o istorioară, în care Ilf și Petrov, descriu, cu o amară ironie, ce se întâmpla, în realitate, la Moscova, prin anii *30 ai veacului trecut, în ziua unui mare meci de fotbal și ce transmiteau, după aceea, canalele de informații. Iată:”Când mai este cam o jumătate de oră și pe drumul care  duce la stadion nu mai ai loc să arunci un cap de ață sosește o mașină a studioului de actualități pentru a filma, stric autentic, exodul șomerilor pe o stradă din New York”.

Aceasta ar fi, pe scurt, istorioare și nu ar mai fi de adăugat decât faptul că ea a văzut  lumina tiparului la jumătatea anilor *60, când autorii nu mai erau în viață. Până atunci, acest text, împreună cu altele scrise de Ilf și Petrov, au zăcut în arhive. Așa cum s-a întâmplat și cu alte scrieri ale unor scriitori nesupuși, din România și din alte țări, unde a funcționat draconic cenzura politică și ideologică a „gândirii unice”. De pe urma cărora a rezultat „literatura de sertar”, al căror spectru reapare  amenințător, judecând după tentativele tot mai insistente și mai îndârjite ale unor cercuri de influență de a decredibiliza presa independentă și libera cugetare. Amenințare căreia breasla noastră trebuie să i se opună,  în mod ferm și categoric, solidaritatea cu Antena 3 și cu atât de curajoșii noștri confrați fiind, prin ea însăși, expresia acestei categorice opțiuni.

Foarte adevărat, de data asta a fost vorba despre un incident, în aparență minor. Dar numai în aparență! Pentru că, să nu uităm, suntem într-un an electoral, an cu uriașe mize pentru viitorul țării, iar ideologii și strategii unor asemenea campanii își vor face o țintă predilectă din tot ceea ce nu este (și nu vrea să fie!) „presa mea”.

Autor: Șerban Cionoff

Sursa: Jurnalul.ro

 

Despre autor

contribuitor

comentarii

Adauga un comentariu

  • Suntem intr-un an electoral si cu asta ne ocupam tot timpul. “Scopul scuza mijloacele”, in traducere pe intelesul tuturor, in an electoral inchidem ochii la incalcarea legii: Constitutie, acte normative, principii, morala. “Nimeni nu este mai presus de lege” si “Nemo censetur ignorare legem” – Necunoasterea legii nu constituie justificare a nerespectarii ei, principiu de drept din perspectiva caruia toti cetatenii trebuie sa cunoasca legea. Cetatenii autohtoni, cetatenii straini care desfasoara activitati x, y, z pe teritoriul altui stat?! Legea Fundamentala a Romaniei, directivele UE – organism fara Constitutie, dovada procedura “Exit”, tratatele nord-atlantice, cutumele privind buna vecinatate?! In timp ce bursele incep ziua pe “rosu”, firmele in speta inregistreaza cresterea profitului din vanzarea produselor alimentare, sanitare, echipamente medicale. Black Friday. Reclama, sufletul comertului. Publicitate! Nu conteaza mijloacele, scopul sa fie atins in an electoral.

  • Sorina Pintea, Viorel Pop, Ionut Pintea. Nimic despre denuntator, mai mult, despre FURNIZORUL DE ECHIPAMENTE MEDICALE “CORONAVIRUS” (cel care da mita!, ofera plicul!, punga!, cutia roz!, banutul digital!, comisionul, tichetul, bonusul, ofera vacanta, sponsorizarea, biletul la concert, functia, pozitia, vila si masina, azilul!), detalii despre achizitiile publice, licitatii, contestatii, castigatori, impartirea banutului public intre “public” si “privat”, nici cal nici magar, struto-camila, produs hibrid, circuitul banilor, impartirea in sistem, logistica, reclama, publicitate, propaganda, finantarea “armatei” apartinand formatiunilor politice. Sorina Pintea sufera de o maladie autoimuna rara, Costache – Iubi e indragostitul de serviciu si de actiuni prioritare din CNAS, BUGETUL PUBLIC DE SANATATE, Vlad Voiculescu, responsabil cu LISTA DOTARILOR in materie de virus Corona, decontari la firme private si la preturi de 10 ori mai mari – de notorietate, vezi AKH, transplanturi, etc. Pacientul asimptomatic plimbat cu izoleta in timp ce pacientul simptomatic, ex. Sorina Pintea este plimbata cu duba si cu catuse. Migrantii de la granita dintre Turcia si Grecia nu poarta masca de protectie, in unele imagini sunt prezentati ca fiind sirieni, iranieni, irakieni, in altele africani, pacientii cu crize comitiale, in convulsii, cu spume la gura sunt prezentati de chinezi ca fiind infestati cu corona virus. In CLUBURI, locatiile aferente emisiunilor de divertisment cu sex in direct, nu se poarta masca de protectie, prezervativ, posibil substante halucinogene dupa simptome, manifestare, mesaj. Calatorim in timp si spatiu. Incotro, prieteni de pretutindeni?

  • Sorina Pintea, candidata la Primaria Baia Mare a ales sa se trateze de o boala extrem de grava in Romania in timp ce actualul primar, Catalin Chereches, iubitor de svabi s-a operat in Germania de hernie inghinala. Nu are cunostinta despre Hospital Technical Solutions SRL derivata din Tehnoplus Medical SRL, denuntator, lider de sindicat, senatori, contracte derulate cu statul, finantarea campaniilor electorale. Hernia inghinala nu-i dermatomiozita idiopatica cu pneumonie interstitiala confirmata clinic si paraclinic, complicatii care pun viata contracandidatului in pericol. Sanatate Sorinei! Sanatate tuturor!

  • La spitalul “Sfanta Maria” pentru spitalizare, oameni buni! Femeia prezinta dificultate in deplasare datorita paresteziilor si parezei instalate pe partea stg a corpului in contextul afectiunii autoimune cu debut in luna noiembrie 2019 cand a fost confirmat diagnosticul la a cincea investigatie. Edemele si tumefactia faciala, vizibile in direct au aparut in urma tratamentului cortizonic. Stresul accentueaza simptomatologia pana la deces. Ne preocupa pacientul asimptomatic la virus corona dar nu ne pasa de un pacient in stare critica obiectiva, nu examinam, tratam cu atentie, responsabilitate, onoare un bolnav diagnosticat cu afectiune autoimuna rara in lumea medicala. Am sesizat dificultate in deplasare, la coborarea din masina, urcatul scarilor pana la cabinetul medical din Poli MAI. In catuse. Ideal ar fi sa aflam ce-i cu boala asta independent de contextul politic. Din omenie.

  • In Romania normala un om diagnosticat cu o boala rara extrem de grava (a se face o comisie de expertiza medicala pt informarea corecta a opiniei publice mondiale) nu este purtat in catuse. Aceasta nu este justitie. Este executie. Din pacate.