Politică

Sunt de stânga sau de dreapta?

leftandrightSunt luat de reverul virtual al hainei mele feisbuchiste: „Domnule Duca, recunoaşte că eşti de stânga.”

Primul instinct a fost acela de a începe să explic, de la 1990 încoace, cu referiri docte la postmodernitate, că povestea asta cu „dreapta” şi cu „stânga” nu doar e depăşită în toată lumea, dar la noi a stat tot timpul sub semnul escrocheriei şi ipocriziei.

Dar cum nu am chef şi timp să scriu din nou despre ceea ce am mai scris de multe ori, răspund aşa:

Dacă stânga:
1. crede că nu trebuie frântă coloana vertebrală creştină a civilizaţiei noastre;
2. nu vrea „revoluţii morale” care să distrugă definiţia şi sensul familiei;
3. nu propagă o ideologie mincinoasă, a corectitudinii politice,
4, nu crede în prostii gen multiculturalism şi relativism cultural ci acceptă evidenţa- când două civilizaţii se întâlnesc, ele se vor ciocni, nu vor coabita;
5. nu pune egalitatea înaintea libertăţii;
6. nu are fantezii cu soluţii economice, altele decât good, old, Capitalism (care nu e sinonim cu logica multinaţionalelor);
7. nu are o problemă cu statul naţional, dar în schimb e rezervat cu faţă de formule care doresc să aglutineze naţiuni şi culturi sub vreun steag ideologic;
8. are simţul măsurii şi realităţii şi nu priveşte lumea prin ochelari de cal ideologici;
9. vrea democraţie pentru că nu există alternativă viabilă la democraţie;
10. nu confundă societatea civilă cu o listă de ong-uri;

atunci mă pot declara, fără nicio problemă şi „de stânga”.

Acum, serios, ce pisici să mai ţii cont de concepte precum cele de dreapta şi de stânga? Un partid cu valori şi sentimente mai de stânga decât cel care ocupă „dreapta” scenei politice româneşti (mă refer la PNL), greu mai găseşti.

O nebună oengistă radicală de stânga, care vrea să facă „justiţie” şi politică, se declară conservatoare, dar nimeni nu se supără…

Partidul declarat de stânga stă legat de discursul naţional şi conservator, de parcă ar fi fost întemeiat de Marghiloman, nu de Iliescu…

Nici intelectual lucrurile nu stau mai bine- libertarieni salivând după sinecuri de la stat şi intelectuali de stânga care dispreţuiesc „vulgul”, hipsteri care se cred conservatori….

Suntem ceea ce credem, doamnelor, domnişoarelor şi domnilor. Dumneavoastră la ce valori ţineţi mai mult? Gândiţi-vă bine şi luptaţi-vă pentru ele.
În rest, să lăsăm „stânga”, „dreapta” şi alte mofturi din astea pentru politicieni (că ei sunt mai săraci cu duhul, din raţiuni electorale) şi pentru ăia de se mai lasă păcăliţi de politicieni. Dar noi suntem oameni serioşi.

Autor: Bogdan Duca

Sursa: Bogdan Duca Blog

Despre autor

contribuitor

Adauga comentariu

Adauga un comentariu