Când statele Europei Occidentale au decis că România poate să adere la Uniunea Europeană trebuiau să ia în considerare şi cum se poate atinge în această ţară un venit minim la standarde europene.
Dacă ar fi făcut-o şi noi şi ei am fi scăpat de multe probleme.
Forţa care îi împinge pe milioane de români să se gândească să plece în Spania, Italia şi alte destinaţii occidentale este diferenţa astronomică dintre media venitului minim din ţările Uniunii Europene (inclusiv fostele componente ale grupului Vişegrad) şi venitul mediu din ţara noastră.
România alături de Bulgaria constituie un pol al sărăciei în Uniunea Europeană.
Înaintea să adere „esticii” la acest pol erau Portugalia şi Grecia – săracii Sudului
Problema este că în acest format distribuţia bogăţiei arăta ca un cerc – distanţa dintre medie şi polul bogăţiei sau al sărăciei era cam aceeaşi iar mijlocul era foarte consistent astfel încât între extreme să nu apară tensiuni semnificative.
Când au intrat primii estici a început să arate ca un ou răsturnat.
Iar odată cu intrarea României şi Bulgariei a început să arate ca un fus cu vârful foarte lung şi din ce în ce mai ascuţit înspre polul sărăciei.
Dacă vreţi un element de referinţă iată un citat dintr-un recent studiu al Academiei care oferă o imagine a sărăciei noastre în raport cu sărăcia medie europeană în termeni de venit şi consum
“Daca considerăm nivelul consumului în România, comparativ cu celelalte state europene, devine mai clar standardul de viata din ţara noastră. Deşi în România în ultimii ani s-a produs o creştere importantă a venitului/consumului, totuşi în anul 2008, consumul pe cap de locuitor reprezenta doar 29% din consumul mediu european, de 6 ori mai mic decât consumul populaţiei din Norvegia sau Luxemburg”
Această diferenţă de 29% este cea care poate a împins aproape 2 milioane de români să plece la muncă în Europa Occidentală. Dacă ar fi fost de doar 15% poate am fi vorbit doar despre 1 milioan. Dacă ar fi fost de 7% poate am fi vorbit de doar 500 de mii.
Şi polonezii au plecat în număr mare spre Occident după ce aderarea la UE le-a deschis graniţele. Numărul lor nu a fost la fel de mare ca al românilor şi a scăzut pe măsură ce situaţia veniturilor lor s-a apropiat de media europeană.
Polonia era însă oricum mult mai „aproape” de Europa şi în termeni geografici şi de standard de viaţă decât România.
Această distanţă creează o problemă comună – ei se trezesc pe cap cu români pe care nu îi vor noi rămânem fără români pe care i-am vrea. Nu sunt aceeaşi. Ei se trezesc cu muncitori la negru, cerşetori, hoţi (bolile sărăciei) Noi îi pierdem muncitorii calificaţi şi specialiştii.
Lucrurile ar sta altfel dacă venitul pe care l-ar obţine în România oamenii aceştia ar tinde mai mult faţă de nivelul celui pe care l-ar realiza în Occident… şi acolo nu sunt prost plătiţi ci foarte prost plătiţi în comparaţie cu ceilalţi, la nivelul minim posibil.
Desigur Uniunea Europeană nu poate deveni un asistent social pentru românii săraci. Dar poate înţelege că are o problemă pe care nu a luat-o în considerare – aceea că între europeni există discrepanţe prea mari în privinţa veniturilor.
O soluţie este definirea unui venit minim european. Ca etalon de referinţă care să fie folosit în construirea politicilor de dezvoltare durabilă.
Şi poate fi materializat prin efectele economico-sociale ale utilizării miliardele puse la dispoziţia ţării noastre din fondurile structurale.
România este un „om bolnav”, un cetăţean al Europei cu o deficienţă majora în a atrage fondurile europene. Dar trebuie să spunem şi faptul că şi condiţiile în care trebuie să ne încadrăm pentru a atrage miliardele europene sunt mult mai dure decât cele care au fost impuse Spaniei sau Greciei acum ceva decenii.
Poate că nu suntem la fel de „deştepţi” ca ceilalţi europeni, dar dacă Europa tot s-a gîndit să ridice ştacheta pentru ultimii veniţi putem fi totuşi „învăţaţi” o perioadă de timp până când ne vom crea „apritudinile” şi ne vom forma „abilităţile” în accesarea la nivel corespunzător a fondurilor europene.
Aceasta rigiditate a Uniunii Europene în analizarea dosarelor depuse de România crează indirect o problemă europeană destul de neplăcută.
Banii aceea sunt oricum bugetaţi pentru România…
Mircea Marin
sursa: standard.money.ro
Adauga comentariu