Politică

Noi dezvăluiri ale fostului șef US Secret Service România: KOVESI A ASCUNS DOSARE

2273811-Mediafax_Foto-Bogdan_MaranFostul șef Secret Service, Darren White, revine cu dezvăluiri într-un e-mail trimis jurnalistului Robert Turcescu de la unde.tv căruia i-a acordat un interviu duminică în care a acuzat DNA și DIICOT că fac dosare politice. De asemenea, White a acuzat SRI și SIE că lucrează la comandă politică.

“Personal am dus o plângere penală la Petre Tobă, Codruț Olaru și Laura Kovesi. În această plângere am evidențiat mai multe infracțiuni grave care au fost comise pe teritoriul României. Nu am primit răspuns de la niciunul dintre ei! Aș vrea să am o discuție televizată cu ambasadorul american în România, cu Petre Tobă, cu Laura Kovesi și cu Codruț Olaru referitor la această plângere. Dacă vor refuza, atunci ar trebui să demisioneze imediat. Sunt fericit să îți trimit o copie a acestei plângeri penale pe care România a încercat să o acopere”, spune White.


Darren White  i-a transmis lui Turcescu și un set de documente pe care jurnalistul a anunțat că le va difuza.

Robert Turcescu a anunțat că în dosar este implicată Ambasada SUA în România, dar și Departamentul american de Stat și șefii US Secret Service.

O poveste uluitoare, a precizat Turcescu, care a adăugat ca aceasta va trece Oceanul și va ajunge în America.

Sursa: Flux24.ro