Nu-mi mai amintesc numele autorului si nici pe cel al romanului, dar ma urmareste imaginea unui oras exotic in care spionii obositi sau pe cale de a fi prinsi apelau la un refugiu special, cu reguli deosebite. Cata vreme se aflau in acest loc, cutumele erau respectate de toate taberele, nu i se putea intampla nimic rau nimanui. Barbatii superdestepti si, fireste, femeile, pe masura lor, frumoase, puternice si pacatoase, spioni si unii si altii, se iubeau aici, dar se ucideau mai tarziu, in alta parte, unde legile locului incetau. Daca nu pot uita imaginea acestui spatiu de liniste si de impacare, unde frica de moarte era lasata la intrare, este pentru ca, in ultimii ani mai ales, imi dau seama ca oamenii normali, cu mintea sanatoasa, nu mai au ce cauta in lumea mizerabila, absurda care s-a dezvoltat sub ochii lor si, din pacate, cu contributia lor. Caci psihiatrii, mult prea putini, nu mai pot sa faca fata degradarii, fricii, umilintei si infometarii la care este supusa zi de zi o populatie si asa traumatizata de „epoca de aur“. Se vorbeste iarasi in soapta, se ascunde telefonul, se arata cu degetul in sus, devine tot mai vizibila simbioza dintre procurori si activisti, iar in discutii au reaparut cuvinte care, odinioara, iti produceau valuri de frig pe sira spinarii: comploturi, dosare intocmite la iuteala etc.
Arestarile nu se mai fac in miez de noapte, ci la televiziune, la ore de maxima audienta. Cu sau fara motiv, amintind de experienta unor bulibasi in interpretarea legilor. Imi amintesc, de pilda, de o vanzatoare de ziare din Clujul indepartatei mele studentii, care a fost chemata la Securitate fiindca nu punea bine accentele. Era unguroaica si, pe strada, cand striga „Romania libera“, in loc sa exclame, intreba cu mirare: „Romania libera?“. Cum sa nu fi fost libera Romania, din moment ce, cu putini ani in urma, fusese eliberata de catre glorioasa armata sovietica? Trupele acesteia aveau sa plece curand, in schimb, au ramas pana in zilele noastre, in lumea politica mai ales, obiceiurile si manierele lor. Cine nu-i cu noi, e impotriva noastra! Sigur, bunicii comunismului au murit, dar de „puritatea ideologica“ a natiei se ocupa acum nepotii lor, anticomunisti convinsi. Cei de varsta mea au mai trait, din nefericire, asemenea ani dominati de paranoie: „Cine limba lunga are,/Cinci ani va sapa la sare!“ Sau: „Foaie verde foi de vrej / Ana, Luca si cu Dej/ Au bagat spaima-n burgheji./ Asta mi se pare mie, ca nu are doctorie!“.
Recitind randurile de mai sus, raman oarecum derutat: nu stiu cum se face ca revin mereu si mereu la aceleasi dureri si intrebari: scrii degeaba, strigi degeaba, lumea isi urmeaza pastorii precum orbii din celebra pictura a lui Breughel. Si, nu stiu prin ce legatura tainica, nu te lasa sa iesi din rand.
Cu o zi in urma, am zabovit mult privind copacii din fata geamului meu. Ii stiu pe fiecare, cunosc ordinea in care li se vor colora frunzele: plopii, salciile apoi mestecenii si otetarii.
Nu se vor supune toamnei si iernii care va veni brazii si multimea de spini crescuti in dezordine pe langa garduri. Vor rezista pana la primul ger mare, ba chiar si dupa, trandafirii, caprifoiul si muscatele. Privesc frunzele rosii, galbene sau ruginii, chircite bizar ca pe o despartire definitiva de niste prieteni dragi, dar si de un timp. Pentru cati dintre noi va mai fi o alta primavara? Stiu de pe acum ordinea in care vor renaste arborii, florile. Doar tara pare condamnata sa ramana mereu si mereu in acelasi anotimp: al cacealmalelor, al inculturii agresive, al scandalurilor cusute cu ata alba si al prostilor pretutindeni aflati in treaba. Am urmarit, ca atatia altii, scandalul iscat de politistii care au ajuns la Cotroceni. Obisnuit sa cred ceea ce vad si nu ceea ce spun altii, am ramas uluit de stupiditatea unor comentarii care bateau de departe orice creatie s.f. Niste ziaristi cautau sa convinga natiunea ca pe politisti nu i-au impins spre Cotroceni salariile reduse drastic, mizeria si umilintele la care sunt supusi zilnic, ci existenta unui complot antiprezidential. Iar o cascheta de politist, veche de vreo 15 ani, aruncata in curtea palatului, a fost identificata ca fiind cu certitudine semnul tentativei de a submina puterea de stat. Caci, in spatele demonstrantilor, asa cum s-a scris intr-un cotidian important, se aflau revolutionarii condusi din umbra de autorul tuturor relelor si comploturilor din Romania: de, se subintelege, domnul Ion Iliescu. Un comentator TV a observat ceea ce le scapase tuturor celor interesati de firele ascunse ale complotului: ca Palatul Cotroceni se afla in sectorul 5, iar primarul acestui sector este, se stie, pesedistul Marian Vanghelie. Asa ca, totul vine de se leaga. Sigur, in orice complot esuat ceva trebuie sa fi gresit organizatorii: in cazul de fata, acestia nu aflasera ca presedintele nu era in ziua cu pricina la locul de munca. Alta palma data complotistilor. Oricum, sunt convins ca frecvent invocata mama a prostilor este foarte mandra de cei ce au descifrat cu atata ingeniozitate scenariul complotului. Si inca o invatatura pentru cei ce s-ar gandi la o noua tentativa de complot: niciodata nu stii cine te filmeaza, cine te fotografiaza si cine vegheaza sa nu te lasi dus in ispita. Pentru mizeriile din medicina, pentru lipsa de bani, de medici, de tehnica, vinovatul poarta un nume: Florentina Carstea. Si ea este, desigur, la inchisoare. Nu am nici o indoiala ca nu peste mult, vreun sef de post, cu sau fara arma, dar parte a complotului antistatal al umilitilor si flamanzilor, isi va primi pedeapsa. O pedeapsa cuvenita de mult celor care continua sa injoseasca aceasta tara.
Augustin Buzura
sursa: revistacultura.ro
Adauga comentariu