Politică

Bancile centrale au iesit la cumparat aur

Cu noul record istoric atins ieri, la foarte mica distanta de 1.200 dolari pe uncie, aurul marcheaza cea mai mare crestere anuala din 1979. Pana acum, randamentul pe 2009 este de 34%.

Cei care tin jurnalul cotatiilor aurului vor avea multe de scris despre 2009. Miercuri, spre miezul noptii (ora Bucurestiului), cotatiile se duceau spre 1.195 dolari pe uncie. Peste noapte, la Bursa din Hong Kong au aparut marcatorii de profit, iar joi dimineata deschiderea pietei londoneze a prins deja pretul in scadere. Ieri, dupa pranz, cotatiile pierdusera 10 dolari pe uncie (1.185), dar investitorii care priveau graficul din ultimele 30 de zile aveau toate motivele sa se declare multumiti: aproape 16% crestere intr-o singura luna.
O data cu apropierea de 1.200 dolari, un prag psihologic foarte important, investitorii prudenti incep sa marcheze profitul, iar analistii tehnici – sa se intrebe cand va veni corectia. Unul dintre indicatorii intens urmariti pe grafice, popularul RSI – Relative Strenght Index, depasise ieri valoarea de 70, nivel la care adeptii analizei tehnice au toate motivele sa astepte o
scadere de pret.

Ei descriu aceasta situatie drept “supracumparare”, un fel de febra a cererii, care are nevoie de un piramidon. Piata se asteapta la o corectie deoarece nivelul de acum poate fi considerat indestulator pentru multi speculatori pe termen scurt.

Cui vor vinde ei? Mai ales celor ce se tem de inflatie anul viitor, dar si celor care, afectati de un dolar tot mai slab, vor sa-si diversifice portofoliul cu detineri in metal galben. “E un moment bun de cumparat”, afirma guvernatorul bancii centrale din Sri Lanka intr-un interviu dat la Singapore si preluat de agentia Bloomberg. Sri Lanka a tot cumparat aur in ultimele sapte luni; recent, a anuntat ca a cumparat 10 tone de la FMI, dupa ce India a adaugat la rezervele sale 200 de tone din aceeasi sursa. Bloomberg relateaza ca si banca centrala a Rusiei a iesit la cumparaturi, iar un analist al bancii centrale australiene, citat de agentie, a spus ca si China ar putea face la fel in urmatoarele saptamani. Un alt cumparator mult mai mic
, Mauritius, a adaugat, la randu-i, doua tone de aur pentru rezerva.

Recentele achizitii confirmate ale acestor banci centrale au determinat analisti de la banci precum Bank of America, Merrill Lynch, Société Générale si Barclays Capital sa prognozeze ca vor urma si alte achizitii la nivel de stat, noteaza Bloomberg.
Pentru micii investitori semnalul a devenit foarte clar: dincolo de incercarea de a contrabalansa declinul dolarului – peste 8% anul acesta –, bancile se pregatesc, la vedere, pentru o perioada inflationista. In Statele Unite, cine n-a cumparat aur acum cateva saptamani are motive de regret. Monetaria SUA a anuntat miercuri ca a suspendat vanzarile de “vulturasi” (“American Eagle”, cele mai populare monede din aur si argint) din cauza epuizarii stocurilor. De la inceputul anului vanzarile au crescut cu 88%, iar monedele au totalizat peste 30 tone, fata de 16 tone in aceeasi perioada din 2008. Intr-un comunicat publicat pe pagina oficiala de web, Monetaria a spus ca va relua vanzarile imediat ce stocurile vor fi pregatite sa satisfaca cererea investitorilor.

Ovidiu D. Popica
sursa: romanialibera.ro

Despre autor

contribuitor

Adauga comentariu

Adauga un comentariu