Naţionalismul sud-est-european ar merita mult mai multă atenţie din partea politologilor, sociologilor, istoricilor dar şi a celor care vor să facă studii de psihologie socială şi ….scriitorilor (de preferinţă umoriştilor).
Toate popoarele est-europene au fantezii despre cum vor fi ele când vor fi mari. Naţionaliştii greci vor să refacă Imperiul Bizantin- Marea Grecie. Evident, nu îşi fac probleme de genul: ce o să ne facem cu cele 14 milioane de turci care locuiesc în viitoarea capitală, Constantinopol, mai ales când noi, grecii, suntem de toţi, 11 milioane?
Locuitorii unei ţări fără nume (Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei-FYROM- acesta este numele lor real) au dezvoltat o teorie cel puţin interesantă cu privire la faptul că primul om a fost ….macedonean (şi vorbea bulgara? Căci nu există, la rigoare, o limbă macedoneană, ci un dialect bulgar, zic eu, cârcotaşul). Şi, evident, doreşte o Macedonie mare, care, pe urmele lui Alexandru, va ocupa şi ceva din India., şi Egiptul. Dar niciun moment, voiosul popor bulgaro-macedonean nu îşi pune problema- cum va administra el conflictele care erodează….Siria şi Irakul?
Există apoi mitul Albaniei mari, al Serbiei mari, al Bulgariei mari, al României mari, al Ungariei mari… Turcia are şi ea fantezii otomane.
Bunul Dumnezeu probabil că ar lăsa pe voioşii şi, altfel simpaticii balcanici să îşi facă fiecare ţara lui “mare”. Numai că nu îi lasă geografia. E prea mică regiunea asta pentru ca fiecare ţărişoară de aici să poată să fie un imperiu fără să îşi calce pe bătături vecinele.
Şi atunci să te ţii distracţie ca….în Balcani. Se adună naţionaliştii fiecare la masa lor, mănâncă bine, beau şi mai bine, plâng depresiv soarta popoarelor lor condamnate de soartă să nu fie mari, îşi spun poveşti amuzante foc, cum poporul lor e pe pământ dinainte de facerea lumii, trag o ceartă sănătoasă despre dialectul (căci limba este ştiută sigur- a neamului “nostru”) în care se conversau Adam şi Eva în Eden, apoi joacă o horă de împăcare, apoi iar trag o beţie melancolică şi încep să….traseze hărţi ale ţării lor cât mai mari. Căci…..mărimea contează.
De ce oare veselele şi leneşele popoare balcanice, care au atât de multe în comun- şi mai ales plăcerea de a se aduna în jurul mesei pline de colesterol şi a paharului de băutură beţivă- nu îşi dau seama că Turcia mare e o prostie, Bulgaria mare e o tâmpenie, România mare e o aiureală, Grecia mare e un vis, Albania mare e un coşmar, Serbia mare e un război, Macedonia mare o anecdotă iar Ungaria mare o năpastă?
În schimb, de ce nu am avea un Balcani mare? O familie de state care au acelaşi ritm de dezvoltare, acelaşi stil de viaţă?
Din Anatolia până în câmpia Panoniei am putea să facem o Uniune care să dea clasă Uniunii Europene. Căci pe noi nu ne-ar uni o ideologie, nici măcar o religie. Ne-ar uni o istorie comună şi un stil de viaţă comun.
Dar până atunci să o lăsăm mai moale cu perversele fantezii protocroniste…. Nu de alta, dar avem toate datele să fim mai buni prieteni decât mai buni duşmani.
Autor: Bogdan Duca
Sursa: Bogdan Duca-Un blog…
Adauga comentariu