Archive for Septembrie 6, 2010
Legea - inscripţie pe o cruce
O fiinţă umană se apropie de altă fiinţă umană, o ia de gât şi o dă gospodăreşte cu capul de perete. Îi mai trage celui căzut un şut în plină figură şi-şi vedede treabă, adică se duce să danseze. Celălalt îşi vede şi el de treaba lui, se duce purtat pe braţe, în comă, la reanimare. Atacatorul a făcut totul public, în câteva secunde, cu o rutină liniştită, ca şi cum ar fi apăsat pe clanţă, ar fi deschis o uşă şi ar fi închis-o la loc.
Scena aceasta se repetă tot mai des sub diverse forme, de un număr înfiorător de ori, pe întreg teritoriul României. Femei, poliţişti, tineri, bătrâni, loviţi cu sălbăticie mecanică, umpluţi de sânge, călcaţi în picioare pentru că mergeau prea încet, pentru că deschid gura când vorbesc sau pentru că erau pe-acolo. O uriaşă nepăsare ucigaşă faţă de om, pentru care legea nu mai e decât un epitaf. Citate din textele de lege corespunzătoare decesului ar trebui scrise pe morminte ca în Cimitirul Vesel de la Săpânţa.
În jumătatea de veac de când trăiesc în Bucureşti n-am văzut vreun accident grav pe Magheru sau pe Ana Ipătescu. Acum, în inima României, maşini care rup cu 100 pe oră stâlpi şi copaci, morcovi negri de metal, intră pe trotuar şi omoară oameni care nici n-au când să ştie că mor. Maşinile, având la volan, se pare, câte un biped, se năpustesc asupra grupurilor de nuntaşi de pe marginea drumului, asupra inspectorilor aflaţi în parcare, ajung cu roţile din faţă pe masa din sufragerie în casele de lângă drum, spulberă femei, copii şi bebeluşi de o lună pe trecerile de pietoni. Ce să-i mai spui copilului, să aibă grijă pe unde traversează?
Ţara noastră are febră/De pietoni călcaţi pe zebră, ar trebui să sune nişte lirică contemporană angajată, de recitat la şcoală.
Şi nu e vorba doar de gipuri, beemveuri sau audi. Inşi cu loganuri, ba chiar cu dacii stinghere ca a mea, se suie pur şi simplu pe tine, vor să piei din calea lor unde-oi şti, prima regulă de circulaţie este dă-te la o parte că trec eu. Femeile la volan beneficiază în mod regulat, că au greşit sau nu, de valuri de obscenităţi desenate cu gura şi cu mâna. L-aţi văzut pe junele avocat, nu interlop, nu urmărit general, avocat oprit de poliţişti, cum îi anunţa că l-au deranjat, că n-are timp de ei? Dar pe insul care, stopat în ultimul moment pe Autostrada Soarelui, în vreme ce circula ca urina boului după 9 beri, răspunde reporterului că i se rupe lui de lege, o să scape şi de data asta şi o să conducă din nou cu alcoolul în cap, că aşa îi place lui?
Fenomenul de disoluţie a autorităţii, despre care începeam să scriu cu 12 ani în urmă, se apropie tot mai mult de culme. El generează altul, şi mai hidos: disoluţia umanului, la scara întregii societăţi. Într-o ţară în care şeful statului e un promotor al şpriţului la volan, al capului şi dosului de labă în gură şi în care presa e încadrată la ameninţări pentru siguranţa naţională, cetăţenii devin cel mai mare pericol la adresa siguranţei naţionale a concetăţenilor lor. Derbedeismul instalat de ani de zile la cel mai înalt nivel eliberează, prin rezonanţă, rezervele de agresivitate şi urâţenie lăuntrică ale acestei naţii. Până să-i termine guvernul, românii se grăbesc să se lichideze între ei.
Cetăţenii contra Statului
Statul va capitula necondiţionat în faţa Cetăţenilor.
Şi totuşi, evenimentul cel mai important al săptămânii nu a fost mult discutata remaniere a Guvernului. A existat ceva cu mai multe semnificaţii decât această reglare de conturi în interiorul puterii.
Săptămâna trecută, Cetăţenii au câştigat o bătălie importantă împotriva Statului, atunci când membri ai Guvernului au anunţat că vor schimba normele de aplicare a Ordonanţei ce-şi propusese să umilească o jumătate de milion de oameni în faţa ghişeelor. Or fi existând niscaiva şoferi sau femei de serviciu plătiţi pe drepturi de autor sau PFA de câţiva angajatori abuzivi - să ne înţelegem, nu e la latitudinea angajaţilor să aleagă modalitatea prin care să fie plătiţi; la noi funcţionează principiul „Nu-ţi convine, cară-te!”. Dar imensa majoritate a celor loviţi de Stat sunt întreprinzători şi creatori, oameni liberi care şi-au luat destinele în propriile mâini. Oameni dinamici, curajoşi şi inteligenţi, cu spirit independent, oameni de care orice societate care vrea să progreseze are nevoie. Şi iată că ei cu câştigat! Presiunea publică şi mediatică a obligat Statul să se retragă învins de pe câmpul de bătaie.
Desigur, e doar o confruntare câştigată într-un război lung şi dur. Mai este mult de luptat până când Cetăţenii vor fi respectaţi cu adevărat de Statul pe care îl plătesc. Ceea ce ar însemna colectarea civilizată a taxelor, transparenţă perfectă în cheltuirea banilor şi calitatea serviciilor oferite de Stat - siguranţă publică, infrastructură, educaţie, sănătate şi aşa mai departe. Războiul se va sfârşi, desigur, prin capitularea necondiţionată a Statului în faţa Cetăţenilor, prin ocuparea primului de către cei din urmă. Dar, să fim realişti: asta nu se va întâmpla foarte curând. După pierderea primei bătălii, Statul deja s-a repliat: un proiect de modificare a Codului Fiscal pregăteşte o violentă lovitură de răspuns împotriva Cetăţenilor, care vor fi obligaţi, de anul viitor, să plătească biruri uriaşe pentru activităţile independente. Bombardamentul de răspuns pare devastator.
Să nu vă temeţi! În cele din urmă, Statul va pierde şi această bătălie. Şi ştiţi de ce? Pentru că recenta ordonanţă de umilire a oamenilor la ghişee i-a învăţat pe Cetăţeni să se organizeze. În România urmează să apară nu una, ci chiar mai multe Asociaţii ale plătitorilor de taxe şi impozite. Adică, Asociaţii ale Cetăţenilor. De aici înainte, Statului îi va fi cu mult mai greu. Şi sunt gata să pun pariu că noul plan de modificare a Codului Fiscal nu va deveni lege. Victoria va fi a Cetăţenilor.
P.S. Ieşind dintr-un local, preşedintele Băsescu ne spune că Domnia Sa nu pleacă capul în faţa crizei. Bine zice! Tot la fel Cetăţenii. Doar că ei mai fac şi altceva decât să se răcorească cu o duşcă la cârciuma din colţ.
Ovidiu Nahoi
sursa: adevarul.ro
Andrei Pleşu, despre lichele şi “descurcăreţi”
Andrei Pleşu, rugat să comenteze butada – „Ştiţi vorba aceea: ce face un român când rămâne fără bani? Schimbă euro!, a dat un răpuns savuros într-un interviu acordat lui Cristian Pătrăşoconiu în Revista 22:
„Asta e una dintre bolile româneşti – faptul că, aşa cum se spune în engleză (în engleză cuvântul e mai tehnic şi mai concis), „you manage!“. Everybody manages! Pe româneşte, nu am decât varianta asta – te descurci! Când te descurci, încurci lucrurile! Când te descurci, orice reaşezare stabilă te încurcă! Asta e una dintre bolile noastre – această calitate în exces de a face din rahat bici! A doua boală este fudulia. Chiar sărac, chiar căzut în gură, chiar scuturat de momente de exasperare, românul e fudul! Suntem persecutaţi de tot mapamondul, suntem buricul pământului, avem cele mai frumoase peisaje din lume, cele mai frumoase femei din lume, suntem cei mai viteji din zonă, am luptat cu turcii, am rămas pe picioarele noastre, suntem speranţa planetei. E, niţeluş, o boală balcanică. Am văzut acum, de curând, o declaraţie a unui mare teolog grec, Christos Yannaras, care spune: „Biserica Ortodoxă este aristocraţia Europei“. Sună foarte frumos, dar să te culci pe o ureche, să adormi euforic în sentimentul că tu eşti deja acolo unde ar trebui de-abia să tinzi să ajungi (pentru că asta e fudulia: sentimentul că ai ajuns la ţintă, când, de fapt, mai ai încă un drum lung de parcurs până să ajungi acolo) este contraproductiv şi, de fapt, necreştinesc”.
Traian Băsescu a vorbit şi el despre „you manage!“ într-un dialog la distanţă cu profesorii debutanţi:
“Şi eu când am debutat în meseria mea aveam un salariu mai mic decât femeia de serviciu de la Navrom. Viaţa înseamnă o luptă. La început toţi am avut salarii mici. După 30 de ani de muncă, am ajuns la un salariu de 6.000 de lei. Vă doresc să ajungeţi la un salariu de 6.000 de lei. Sunt convins că domnul profesor debutant îşi poate găsi uşor soluţii să trăiască mai bine. Dacă domnul profesor debutant s-ar compara cu un medic debutant, ar realiza că e mai bine plătit dublu decât un medic, la oră. Înţeleg că au 16 de oră de muncă pe săptămână, au două luni de concediu vara. Trebuie să fim rezonabili cu ceea ce cerem”.
Bonus, ce spune Andrei Pleşu despre Opoziţia care a avut şi ea acces la borcanul cu miere: “Trebuie răspuns scurt: sunt nişte lichele! Nicio milă! Dar, în general, nici nu au nevoie de mila noastră! Funcţionează fericiţi şi nesimţiţi, pe cont propriu…”.
