Archive for Martie 25, 2010
Comisia Europeana nu vede ca Justitia romana e o loterie?
Un nou raport al Comisiei Europene asupra reformei Justitie din Romania, vine sa ne traga usor de ureche, fara sa spuna nimic despre problemele esentiale si deosebit de grave ale actului de justitie de care se loveste cetateanul roman, devenit vrand-nevrand si el cetatean european.
Rapoartele cu care ne-a obisnut Comisia Europeana in ultimii ani sunt de un vadit amatorism, si reduc problemele justitiei noastre mioritice la cateva idei fixe, precum faptul ca unii corupti sunt prea bland sanctionati de catre instante. Sau ca nu exista o jurisprudenta consecventa in sanctionarea actelor de coruptie. Ca mai exista pe ici pe colo niste intarzieri, ca mai trebuie implementate niste legi si alte asemenea baliverne, care nu sunt decat o frectie la un picior de lemn. Pentru ca nu legile sunt responsabile de debandada din justie, cat sunt cei care le aplica. Cum poti spune ca rezultatele pe anticoruptie incep sa fie mai bune, pe motiv ca doi demnitari au fost trimisi in judecata si un primar a fost condamnat definitiv, cand romanii stiu ce jaf e in tara asta si toti o duc prost din cauza ca se fura prea mult!?
Nu se vorbeste nimic in raportul interimar pe Justitie despre faptul ca omul de rand intra in instanta fara sa stie daca va castiga sau nu procesul, indiferent daca toate actele ii dau dreptate. Justitiabilul a ajuns la cheremul procurorului, al judecatorului si, culmea, chiar al avocatului pe care il plateste din propriul buzunar. Cand e calcat in picioare in Justitie, cetateanul nu are unde sa reclame, pentru ca CSM nu-l baga in seama. Inspectia CSM pur si simplu isi bate joc de el, iar daca apeleaza la parchete ca sa atraga raspunderea penala a unui magistrat devine o adevarata lupta cu morile de vant. Cum de nu vede Comisia Europeana cate erori judiciare se produc anual, cate achitari incaseaza an de an marile parchete? In Romania nu se tine evidenta revizuirilor si a erorilor judiciare, dar nu ingrijoreaza pe nimeni. Numai DNA a raportat pe 2009 un numar de 22 de achitari, iar DIICOT si mai multe: 30. Astea sunt performante?
De ce nu spune Comisia Europeana cate zeci de milioane de euro se platesc anual de la buget pentru erorile judecatoresti constatate de CEDO sau chiar de instantele interne? De ce nu ni se spune ca nu exista nicio practica unitara in materie de aplicare a legii, si dosare cu spete similare sunt rezolvate dupa cum vrea fiecare magistrat in parte, pentru ca stiu ca nimeni nu-i poate trage la raspundere? Putem diversifica ore in sir pe fel de fel de teme stiute de oricine: aproape toate licitatiile pe bani publici sunt aranjate, dar n-avem trimiteri in judecata pe acest segment in care institutiile anticoruptie sunt ca si inexistente; drumurile proaspat asfaltate se fac praf dupa prima iarna, si nimeni nu-i baga in puscarie pe hotii de la asfaltari si complicii lor care ii indoapa cu bani publici; evaziunea fiscala pana in 50.000 de lei e sanctionata cu o simpla amenda administrativa, daca infractorul da banii inapoi la stat, gratie unor prevederi iresponsabile ale legii privind combaterea evaziunii fiscale…
Chiar ma intreb, astia de la Comisia Europeana chiar ne cred tampiti cand vin cu concluzii de genul “Romania nu a reusit sa mentina ritmul reformei” ori “progresele sunt limitate”? Atat? De aceea sunt platiti regeste, cu fonduri europene, functionarii de la Comisia Europeana?
Date fiind cele de mai sus, nu mai mira pe nimeni ca indiferent ce ar spune un raport sau altul, toate institutiile publice mentionate, pozitiv sau negativ, ies imediat la rampa pentru a se lauda cu ce au facut, si sa promita ce vor mai face. Circul acesta anual a devenit penibil. Dar este un circ in cel mai pur stil dambovitean. De care s-au molipsit si functionarii europeni care ne monitorizeaza.
sursa: ziuaveche.ro
Ia mai duceţi-vă dracului, mă, domnilor!
Veştile proaste, umilitoare şi în esenţă antiromâneşti, privitoare la consumul redus de săpun şi pastă de dinţi, pe care le primim periodic, nu vin de la nu ştiu care comisie europeană, îngrijorată de igiena precară a naţiunii, ci de la fabricanţii de detergenţi şi de pastă de dinţi.
Dacă ar fi să ne ţinem de toate recomandările acestora, ca de poruncile Bibliei, toată ziua n-am face altceva decât să ne săpunim pe mâini şi să ne îngrijim dantura. Nici asta n-ar fi destul pentru giganţii mondiali ai pastei de dinţi şi ai săpunului, fiindcă ar pune la punct alte statistici incriminatoare, referitoare la consumul de aţă dentară, de apă de gură ori de gumă de mestecat.
Iar dacă n-ar fi ei, s-ar găsi imediat alţii. Când e să te repezi la un popor amărât, abia ieşit dintr-o pasă istorică neagră, îi găseşti numai cusururi. E rândul fabricanţilor de forfecuţe să ne pedepsească, prin ştiri cu mare răspândire europeană, că românii sunt ultimii la tăiatul părului din nas. Nici angrosiştii cu scobitori şi beţe de cotrobăit prin urechi din China nu ne vor ierta în statistici.
Toate alimentele cu E-uri şi conservanţi criminali, toate legumele şi fructele modificate genetic trebuie ocolite şi recuzate. O reacţie masivă a populaţiei, la invazia de aditivi alimentari ar fi o dovadă de civilizaţie. Europa s-a resemnat, înghite ce i se dă şi doar oamenii avuţi îşi mai permit un gen de rezistenţă aristocratică frecventând magazinele alimentare cu produse garantat curate.
Normal ar fi ca românii să fie lăudaţi, în condiţia lor de fruntaşi europeni la consumul de parizer. Însă fabricanţii de parizer n-au nici un motiv să atragă atenţia asupra unui produs care umple maţul, dar numai sănătos nu e.
Toate statisticile la bunurile de consum universal ascund un interes comercial. Cu cât o statistică a trusturilor internaţionale, deghizată într-o recomandare medicală sau alimentară e mai agresivă, cu atât mai prudenţi trebuie să fim cu reproşurile naţionale conţinute în aceste statistici. Nu-i nici un secret că în foarte multe gospodării rurale se face un săpun bun de casă. Un săpun mai sănătos decât toţi detergenţii de sinteză.
În sudul Franţei, micii fabricanţi de săpun din uleiuri de măsline duc un război la baionetă cu săpunul de Mall şi probabil că-l vor pierde, în ciuda solidarităţii manifestate de mulţi francezi cu producătorii “săpunului de Marsilia”. Şi aici, comerţul en gros e pe cale să câştige, discreditând producţia artizanală cu o veritabilă ofensivă a falsurilor.
Statisticile nu reţin această reacţie individuală la industrializarea igienei de familie. Ba chiar o sancţionează. Cu siguranţă că nu suntem cea mai curată parte a Europei, dar nici un gulag al îndărătniciei în igienă nu suntem. Pentru trei sferturi din populaţia planetei, pasta de dinţi e încă un lux. Şi o să rămână multă vreme un lux, fiindcă nici o familie nevoiaşă n-o să renunţe la zece pâini, ca să cumpere un tub de amăgire, vândut cu reclama totalitară a tubului de fericire.
Aşa că, ia mai duceţi-vă şi dracului, mă, domnilor, care ne tot arătaţi cu degetul cât suntem noi, românii, de proşti că nu vă umplem buzunarele, atunci când ne somaţi cu statisticile voastre!
Tudor Octavian
sursa: jurnalul.ro
O guvernare strivita de realitate
Romania risca sa devina un focar de nemultumiri sociale. Neajunsurile si problemele cu care se confrunta populatia se inmultesc pe zi ce trece. Profesorii sunt umiliti. Si cercetatorii. Minerii sunt aruncati in somaj ca niste masele stricate. Ceferistii sunt priviti ca o masa inutila ce trebuie redusa semnificativ.
Nimic nu pare a merge in tara asta. Guvernantii se joaca de-a guvernarea. Depasiti de situatie, incapabili sa identifice solutiile iesirii din criza, ei… vorbesc. In frunte cu Boc. Cer populatiei sa suporte austeritatea. Sustin ca, fara reduceri bugetare, va fi greu. Pana la un punct, teoria este corecta. Dar de ce, oare, aceasta austeritate blestemata ii ocoleste pe liderii din Modrogan si pe toti cei care se afla sub protectia politica a acestora? De ce, oare, banii sunt insuficienti pentru profesori, medici si agricultori, dar exista din plin pentru oamenii de casa din agentiile guvernamentale? Tocmai din aceste motive, actualul guvern a demonstrat ca este unul nu numai incompetent, dar si misel. Folosirea dublului standard nu reprezinta decat o diversiune de doi bani la care apeleaza liderii din Modrogan.
Animati de flacara violet, dar si de un fantastic tupeu portocaliu, guvernantii se amagesc ca majoritatea din Parlament le asigura un viitor fara griji. Si le garanteaza continuitatea jafului national. O grava eroare, cat timp cetatenii au ajuns pe culmile disperarii. Sfidati si umiliti, romanii au obosit sa mai astepte ipotetica bunastare conferita de simpla apartenenta la un regim democratic. Vor competenta, responsabilitate, din partea unor alesi care au obraznicia de spune ca situatia nu este chiar atat de grea.
In mod cert, pentru Berceanu, Udrea, Blaga, Videanu si alte cateva zeci de mii de profitori ai Puterii, dar pentru uriasa majoritate a populatiei realitatea nu este cu adevarat ingrijoratoare. Lipsa unui loc de munca provoaca veritabile drame. Aproape 800.000 de romani se afla in somaj. Alti peste un milion se afla in aceeasi situatie, desi nu se regasesc in statisticile oficiale. Patru milioane de romani se afla la limita subzistentei. Lipsa fondurilor reduce numarul paturilor din spitale. Ingroasa randurile disponibilizatilor. Obliga patronii sa isi inchida portile. Fiscalitatea excesiva calca totul in picioare. Nivelul de trai scade, de la o zi la alta. In tot acest timp, guvernantii tin cu dintii de Putere. Si vorbesc despre necesitatea austeritatii.
Iulian Badea
sursa: cronicaromana.ro
Despre multele Romanii
Discursul public este invadat de mesaje care cheama la armonie, pace sociala, intelegere, depasirea diferentelor; a diferentelor de opinii, bineinteles; la ele se poate renunta cu usurinta; cu o precizare - intotdeauna ceilalti trebuie sa renunte la opiniile lor.
In acest discurs aproape nimeni nu cere reducerea diferentelor economice sau de statut dintre cetateni chiar daca, pe ici pe acolo, unii remarca faptul ca, departe de a construi o tara dupa modelul social european, avansam cu pasi repezi spre lumea a treia… Decalajul intre cei care au si cei care nu au s-a adancit din nou; un sfert dintre romani traiesc in saracie, iar 7,4% dintre ei traiesc in saracie absoluta (cu mai putin de doi dolari pe zi, in definitia Bancii Mondiale); 355 din 1.000 de copii sunt saraci; la tara, 750 din 1.000. Astfel, cercul vicios se reinnoieste, caci saracia naste saracie; cu atat mai mult intr-o societate in care de doua decenii mobilitatea sociala a existat pentru majoritatea cetatenilor, dar intr-o singura directie - in jos. In ciuda viziunilor optimiste, statutul social general al unor categorii largi s-a degradat; profesorii, printre acestea…
Daca cifrele sunt reci, ne putem uita pe strada sa vedem saracia! Cei care mergem macar uneori pe jos; din masina este periculos sa te uiti in jur; de acolo se priveste doar inainte si se vede… o alta Romanie. Este Romania SUV-urilor care nu sunt Duster, a vacantelor prelungite la mare si a week-end-urilor saptamanale la munte - invariabil, alta mare sau alt munte -, a ultimei mode milaneze si a magazinelor de pe Calea Victoriei care nu au dat faliment, cu toata criza…
Rationamentul celor care predica armonia sociala este simplu si foarte pragmatic; opiniile noastre pot fi si ale voastre; vi le dam pe gratis; acceptati-le! Banii nostri sunt doar ai nostri; daca-i vreti, castigati-i. Premisa ne-explicita este ca cei care nu au, nu au din vina lor iar cei care au, au pentru ca merita. Realitatea ne spune ca este falsa in majoritatea cazurilor. In 1990, cand s-a dat startul, diferentele economice erau minore intre cetateni; in schimb, cu totii erau proprietarii unui patrimoniu public destul de consistent. Astazi, patrimoniul comun nu mai exista; si l-au insusit doar unii, a fost privatizat pe gratis sau pe un leu, conform sloganului la moda in anii ’90, a naufragiat in porturi necunoscute, s-a uzat si nimeni nu l-a mai inlocuit, sau a fost dezmembrat bucatica cu bucatica si facut nevazut, dupa ideologia care spune ca trebuie distrus raul din radacina si tot ce este public este rau; doar ce-i privat este bun. Nu se spune niciodata si pentru cine este bun…
Dar se poate vedea. Exista o Romanie a banilor care circula; circula la calup, in pungi de plastic; pe ei se obtin, la schimb, libertatea, puterea, tiruri cu tigari sau cu putin opiu, de aprovizionat popoarele Europei; fara niciun sens figurat.
Se poate auzi Romania vorbareata care vrea pentru sine autostrazi si pasaje aeriene si nu se aude cea tacuta, unde lipsesc cronic apa curenta, asfaltul si un dispensar cu medic; nu se aude decat foarte incet, desi este aici, nici tara in care violenta este la ea acasa iar femeile o suporta, unde abuzul este tolerat ca facand parte din cotidian si prea putini il denunta…
Exista in tara noastra o Romanie care murmura si merge cu trenurile care si-au propus sa mearga incet, ca sa nu sara sinele de la locul lor. Exista si o Romanie care nu merge deloc; pentru ca drumurile sunt proaste dar mai ales pentru ca nu stie in ce directie. Romania cu resedinte la Monte Carlo si avioane personale este discreta; nu o auzim, nu o vedem; ea doar decide…
In acest timp, ANI verifica averea celor care o declara; in Romania. Nimeni nu verifica averile celor care nu au declarat nimic; nicaieri; nici macar la servicii…
Tara ideala a multora, Statele Unite ale Americii, nu este chiar intru totul perfecta. Ea a facut in aceste zile totusi primul pas, simbolic, in reducerea inegalitatilor strigatoare la cer care au aparut in ultimele decenii. In anii saptezeci, 90% dintre americani aveau asigurare medicala. Dupa ce legea privind introducerea asigurarilor de sanatate obligatorii promulgata marti va intra in vigoare, se anticipeaza ca 85% vor avea din nou; cateva zeci de milioane de americani vor avea acces in spitalele care le erau interzise pana ieri.
In Romania, nu exista insa inegalitati; asa lasa sa se inteleaga, ipocrit, cei ce se bat cu pumnul in piept, ca nu avem doua, ci o singura Romanie, si-i acuza pe cei ce gandesc diferit ca vor dezbinare.
Eu cred, de asemenea, ca nu sunt doua, sunt multe Romanii in tara noastra; ele traiesc alaturi, dar nu impreuna. Si asta nu inseamna ca vreau dezbinare; doar mai putina inegalitate…
Gabriela Cretu
sursa: cronicaromana.ro
Good-Bye: Truth Has Fallen and Taken Liberty With It
There was a time when the pen was mightier than the sword. That was a time when people believed in truth and regarded truth as an independent power and not as an auxiliary for government, class, race, ideological, personal, or financial interest.
Today Americans are ruled by propaganda. Americans have little regard for truth, little access to it, and little ability to recognize it.
Truth is an unwelcome entity. It is disturbing. It is off limits. Those who speak it run the risk of being branded “anti-American,” “anti-semite” or “conspiracy theorist.”
Truth is an inconvenience for government and for the interest groups whose campaign contributions control government.
Truth is an inconvenience for prosecutors who want convictions, not the discovery of innocence or guilt.
Truth is inconvenient for ideologues.
Today many whose goal once was the discovery of truth are now paid handsomely to hide it. “Free market economists” are paid to sell offshoring to the American people. High-productivity, high value-added American jobs are denigrated as dirty, old industrial jobs. Relicts from long ago, we are best shed of them. Their place has been taken by “the New Economy,” a mythical economy that allegedly consists of high-tech white collar jobs in which Americans innovate and finance activities that occur offshore. All Americans need in order to participate in this “new economy” are finance degrees from Ivy League universities, and then they will work on Wall Street at million dollar jobs.
Economists who were once respectable took money to contribute to this myth of “the New Economy.”
And not only economists sell their souls for filthy lucre. Recently we have had reports of medical doctors who, for money, have published in peer-reviewed journals concocted “studies” that hype this or that new medicine produced by pharmaceutical companies that paid for the “studies.”
The Council of Europe is investigating the drug companies’ role in hyping a false swine flu pandemic in order to gain billions of dollars in sales of the vaccine.
The media helped the US military hype its recent Marja offensive in Afghanistan, describing Marja as a city of 80,000 under Taliban control. It turns out that Marja is not urban but a collection of village farms.
And there is the global warming scandal, in which NGOs. the UN, and the nuclear industry colluded in concocting a doomsday scenario in order to create profit in pollution.
Wherever one looks, truth has fallen to money.
Wherever money is insufficient to bury the truth, ignorance, propaganda, and short memories finish the job.
I remember when, following CIA director William Colby’s testimony before the Church Committee in the mid-1970s, presidents Gerald Ford and Ronald Reagan issued executive orders preventing the CIA and U.S. black-op groups from assassinating foreign leaders. In 2010 the US Congress was told by Dennis Blair, head of national intelligence, that the US now assassinates its own citizens in addition to foreign leaders.
When Blair told the House Intelligence Committee that US citizens no longer needed to be arrested, charged, tried, and convicted of a capital crime, just murdered on suspicion alone of being a “threat,” he wasn’t impeached. No investigation pursued. Nothing happened. There was no Church Committee. In the mid-1970s the CIA got into trouble for plots to kill Castro. Today it is American citizens who are on the hit list. Whatever objections there might be don’t carry any weight. No one in government is in any trouble over the assassination of U.S. citizens by the U.S. government.
As an economist, I am astonished that the American economics profession has no awareness whatsoever that the U.S. economy has been destroyed by the offshoring of U.S. GDP to overseas countries. U.S. corporations, in pursuit of absolute advantage or lowest labor costs and maximum CEO “performance bonuses,” have moved the production of goods and services marketed to Americans to China, India, and elsewhere abroad. When I read economists describe offshoring as free trade based on comparative advantage, I realize that there is no intelligence or integrity in the American economics profession.
Intelligence and integrity have been purchased by money. The transnational or global U.S. corporations pay multi-million dollar compensation packages to top managers, who achieve these “performance awards” by replacing U.S. labor with foreign labor. While Washington worries about “the Muslim threat,” Wall Street, U.S. corporations and “free market” shills destroy the U.S. economy and the prospects of tens of millions of Americans.
Americans, or most of them, have proved to be putty in the hands of the police state.
Americans have bought into the government’s claim that security requires the suspension of civil liberties and accountable government. Astonishingly, Americans, or most of them, believe that civil liberties, such as habeas corpus and due process, protect “terrorists,” and not themselves. Many also believe that the Constitution is a tired old document that prevents government from exercising the kind of police state powers necessary to keep Americans safe and free.
Most Americans are unlikely to hear from anyone who would tell them any different.
I was associate editor and columnist for the Wall Street Journal. I was Business Week’s first outside columnist, a position I held for 15 years. I was columnist for a decade for Scripps Howard News Service, carried in 300 newspapers. I was a columnist for the Washington Times and for newspapers in France and Italy and for a magazine in Germany. I was a contributor to the New York Times and a regular feature in the Los Angeles Times. Today I cannot publish in, or appear on, the American “mainstream media.”
For the last six years I have been banned from the “mainstream media.” My last column in the New York Times appeared in January, 2004, coauthored with Democratic U.S. Senator Charles Schumer representing New York. We addressed the offshoring of U.S. jobs. Our op-ed article produced a conference at the Brookings Institution in Washington, D.C. and live coverage by C-Span. A debate was launched. No such thing could happen today.
For years I was a mainstay at the Washington Times, producing credibility for the Moony newspaper as a Business Week columnist, former Wall Street Journal editor, and former Assistant Secretary of the U.S. Treasury. But when I began criticizing Bush’s wars of aggression, the order came down to Mary Lou Forbes to cancel my column.
The American corporate media does not serve the truth. It serves the government and the interest groups that empower the government.
America’s fate was sealed when the public and the anti-war movement bought the government’s 9/11 conspiracy theory. The government’s account of 9/11 is contradicted by much evidence. Nevertheless, this defining event of our time, which has launched the US on interminable wars of aggression and a domestic police state, is a taboo topic for investigation in the media. It is pointless to complain of war and a police state when one accepts the premise upon which they are based.
These trillion dollar wars have created financing problems for Washington’s deficits and threaten the U.S. dollar’s role as world reserve currency. The wars and the pressure that the budget deficits put on the dollar’s value have put Social Security and Medicare on the chopping block. Former Goldman Sachs chairman and U.S. Treasury Secretary Hank Paulson is after these protections for the elderly. Fed chairman Bernanke is also after them. The Republicans are after them as well. These protections are called “entitlements” as if they are some sort of welfare that people have not paid for in payroll taxes all their working lives.
With over 21 per cent unemployment as measured by the methodology of 1980, with American jobs, GDP, and technology having been given to China and India, with war being Washington’s greatest commitment, with the dollar over-burdened with debt, with civil liberty sacrificed to the “war on terror,” the liberty and prosperity of the American people have been thrown into the trash bin of history.
The militarism of the U.S. and Israeli states, and Wall Street and corporate greed, will now run their course. As the pen is censored and its might extinguished, I am signing off.
Paul Craig Roberts
sursa: infowars.com
Separarea corupţiilor în stat
Dacă ieşea Geoană preşedinte?, iată întrebarea retorică pe care susţinătorii lui Băsescu şi-o pun pe piept ca pe o medalie de când Bucătarul cu Reţele C. Voicu se mişcă pe ecrane. Răspunsul subînţeles este: “Cu Geoană preşedinte, Voicu n-ar fi fost niciodată dat în presă, n-ajungea să fie votată arestarea lui în Senat, dimpotrivă, ar fi devenit ministru de Interne.” Pe cale de consecinţă logică, faptul că Băsescu e preşedinte a dus la toate astea. Ce rezultă, tot logic, dintr-un asemenea raţionament? Că dacă şeful statului, M. Geoană, îi suna pe procurorii DNA şi le spunea “Lăsaţi-o mai moale cu Voicu, n-are timp să-l arestaţi, trebuie să ia Internele în primire” aceştia se conformau mintenaş, în loc să protesteze public. Că ei nu au curajul să ceară arestarea lui Voicu decât dacă la Cotroceni e adversarul PSD Traian Băsescu. Deci, dacă în România corupţia este în primul rând politică, anticorupţia, la rândul ei, este comandată politic, procurorii fiind simpli executanţi. Cred că e o concluzie care poate anula satisfacţia pentru victoria lui Traian Băsescu.
Alte idei fixe vehiculate cu încăpăţânare în diverse intervenţii televizate:
- se repetă în neştire că Justiţia nu se face la televizor. Deoarece stenogramele au fost “scurse” în presă şi cazul a fost tocat zile în şir pe ecrane, ba, ce să vezi, s-a mai dat şi muzica din “Caracatiţa”, bietul Voicu e deja judecat şi condamnat. Prin urmare, senatorii şi judecătorii sunt consideraţi nişte inşi slabi de înger, care votează şi judecă după ce văd la televizor. Păi, atunci, avem o problemă mult mai gravă decât cea a presei, alcătuirea Parlamentului şi Justiţiei din incapabili uşor de manipulat. Presa e un animal care muşcă şi mestecă, atunci când are ce. E adevărat, şi când n-are.
- tot scandalul Voicu e o diversiune, o perdea de fum, căci de zile întregi nu se mai discută problemele cu adevărat importante, pensii, salarii, preţuri, şomaj, ci doar despre stenograme. Dar când vor înceta să fie importante salariile, pensiile, şomajul? Evident, niciodată. Şi în tot acest timp nu mai discutăm cazuri grave de posibile corupţie şi trafic de influenţă? Ce-i împiedică pe reprezentanţii PSD să refuze să vorbească la televizor despre “perdeaua de fum” Voicu şi să insiste pe problemele “cu adevărat importante”? Cât priveşte preferinţa presei, poate excesivă, pentru anumite subiecte, o priveşte, încă n-au ajuns politicienii să facă sumarul în redacţii.
- vehicularea posibilei arestări i-a provocat probleme cardiologice d-lui Voicu. E inuman. Eu înţeleg umanitarismul care îi cuprinde periodic pe unii politicieni, dar cred că dl. Voicu trebuia să facă multă mişcare şi să ţină dietă, căci sportul extrem pe care îl practică d-sa, tangoul cu DNA, necesită o condiţie fizică foarte bună. Dacă te ştii obez, hipertensiv şi emotiv, atunci te poţi ocupa cu ceva mai uşor, cum ar fi să fii senator, căci ai fost ales de nişte oameni. Să te lupţi, de pildă, pentru schimbarea condiţiilor pe care le prezinţi drept înspăimântătoare din arestul Poliţiei Capitalei, nu doar atunci când eşti pe punctul de a ajunge acolo.
Simţind cătuşele aproape, senatorul Voicu a lansat un semnal disperat către… către cine? Cui se adresa când se tânguia şi avertiza că “urmează alţii”, “s-a deschis ţeava”, “Cutia Pandorei”, “ce rău e la bulău” etc.? Dl. general vorbea, înduioşător, Sistemului, aşa cum a fost educat d-sa înainte de ‘89. Mecanismele de corupţie în sistemul ceauşist se bazau pe partidul unic. Exista o singură corupţie în stat, patronată de aparatul PCR. Oricine încerca să practice corupţia pe cont propriu era săltat mai devreme sau mai târziu. Dacă însă făcea parte din sistem, în caz că era prea lacom, primea doar o mustrare, o retrogradare, o penitenţă temporară, n-ajungea în niciun caz la puşcărie. Această regulă nescrisă o amintea cu disperare C. Voicu, incapabil să ţină seama de o cucerire fundamentală a Revoluţiei: separarea corupţiilor în stat. Deşi amintirea Corupţiei Unice mai bântuie, dovadă unicul vot în plus în Senat peste minimul de 69, Sistemul nu mai există, există mai multe Reţele. Justiţia, în continuare, nu este independentă. Dar când ajunge la putere cealaltă Corupţie, atunci e posibil chiar să se facă Justiţie şi dl. Voicu să fie eventual “băgat jos”, cum se spune în argoul lumii lui.
Încă ani buni de-acum înainte, în România va fi, din când în când, justiţie, dar nu pentru că s-ar fi produs separarea puterilor în stat, a Justiţiei de puterea politică, ci datorită separării corupţiilor în stat.
Cristian Tudor POPESCU
sursa: gandul.info
Americanii şi-au luat inca o data tainul
Consiliul Suprem de Apărare a Ţării a decis înzestrarea Forţelor Aeriene Române cu aparate F-16 fără să adopte şi aşa-numitul „Cod antişpagă“ în domeniul achiziţiilor militare. Avioanele multirol sunt luate de la americani în aceeaşi manieră în care Guvernul Năstase a achiziţionat fregatele: fără licitaţie şi fără un program clar de compensare economică.
Pe baza deciziei de acum două zile a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT), România va achiziţiona 24 de avioane F-16 second-hand de la Guvernul SUA. Decizia corespunde ofertei dezvăluite de autorităţile americane încă de la sfârşitul anului trecut, şi care se referea la 24 de avioane second-hand, versiunea C/D, Block 25.
Primul avion din această generaţie a intrat în uz în 1984, astfel că avioanele oferite României sunt deja retrase de la zbor de Forţele Aeriene ale SUA. Potrivit MApN, valoarea contractului este de 1,3 miliarde de dolari şi cuprinde: revitalizarea celor 24 de aparate, asistenţă tehnică până la 5 ani, suport logistic şi pregătire piloţi.
Avioanele ar trebui să sosească în 2013. Urmează o etapă intermediară, care presupune achiziţia a altor 24 de avioane F-16 de generaţie mai nouă (Block 50-52) şi faza finală, care include intrarea în serviciu a 24 de avioane F-35, concomitent cu ieşirea din serviciu a primului lot de avioane F-16. Faza finală va începe în anul 2028. Comunicatul MApN nu spune însă nimic despre programul de compensare economică (offset).
Compensare neclară
Potrivit legislaţiei române, orice import de armament trebuie însoţit de o clauză de compensare economică, prin care furnizorul armelor trebuie să cumpere sau să facă investiţii în România în valoare de cel puţin 80 la sută din valoarea contractului. „Vom avea offset!”, ne-a asigurat, ieri, un înalt oficial din Ministerul român al Apărării, fără a avansa însă şi un procent.
Dar autorităţile SUA nu au promis niciodată că vor acorda României vreun offset, mizând pe faptul că e vorba de un acord între cele două guverne, caz în care legislaţia română nu mai obligă la compensare economică. Offetul este obligatoriu doar în cazul în care autorităţile militare române încheie un contract de achiziţie făcut cu o companie.
Reprezentanţi ai MApN ne-au explicat că ar putea interveni un program de offset doar în cazul în care acordul interguvernamental de cedare a avioanelor va fi urmat de un contract al MApN cu o firmă. Practic, este vorba despre Lockheed-Martin, producătorul avioanelor, care ar putea asigura modernizarea şi mentenanţa aeronavelor. Reprezentanţi ai acestei companii ne-au declarat că regretă faptul că nu au putut livra României avioane noi, dar sunt gata să asigure suportul logistic pentru aparatele second-hand, dacă le-o va cere Guvernul SUA.
Tergiversare premeditată
Decizia luării avioanelor americane F-16 pare a fi fost pregătită cu mult timp înainte prin tergiversarea procedurilor de achiziţie până în momentul în care era prea târziu să se mai organizeze o licitaţie.
Deşi faptul că expirarea resursei de zbor (durata de viaţă) a avioanelor MiG 21 este o problemă cunoscută de ani buni, Ministerul Apărării şi-a exprimat intenţia de a cumpăra avioane multirol încă din 2006. Tot atunci s-a anunţat că achiziţia se va face prin organizarea unei licitaţii sau prin selecţie de oferte. Începând din 2006, atât suedezii de la SAAB, cât şi italienii de la Alenia Aeronautica au prezentat public mai multe oferte pentru avioanele JAS39 Gripen, respectiv Eurofighter Typhoon.
Ambele companii puteau livra aparate de zbor noi sau second-hand, oferind şi programe consistente de offset. Din motive neclare, licitaţia a tot fost amânată, ajungându-se în punctul în care nu mai era timp pentru o astfel de procedură. Astfel, abia în noiembrie anul trecut, România a solicitat o ofertă din partea Statelor Unite. După numai cinci luni, CSAT a anunţat că România va achiziţiona avioane F-16 second-hand fără nicio referire la un eventual program de compensare economică.
Ofertele concurenţilor
Dacă partea americană nu a făcut niciun anunţ până acum în privinţa facilităţilor de offset către România, alţi ofertanţi încearcă să convingă cu argumente economice. Cel mai scump dintre avioanele oferite României este modelul Typhoon, produs de grupul Eurofighter. 48 de avioane de acest tip n-ar putea costa 4,4 miliarde de euro, în preţ fiind incluse şi mentenanţa aparatelor de zbor şi pregătirea piloţilor.
Reprezentanţii firmei italiene Alenia Aeronautica, componentă a grupului Eurofighter, au declarat că ar putea cumpăra fabrica de avioane de la Craiova, scoasă la privatizare, fără succes, de ani buni, şi chiar să producă în România unele componente ale avionului Typhoon.
Pe de altă parte, directorul de marketing al firmei Gripen, Richard Smith, ne-a comunicat cea mai nouă variantă a ofertei suedeze: „Avioane multirol noi, împreună cu întreg suportul şi antrenamentul necesar, la un preţ de achiziţie comparabil chiar cu cel al avioanelor F-16 second-hand.
În plus, vom veni cu programe semnificative de offset pentru sectoarele aerospaţial şi non-aerospaţial în valoare de cel puţin 100 la sută din valoarea totală a contractului”. Potrivit unor surse neoficiale, firma Gripen ar accepta să vândă României 48 de avioane noi, la un preţ mai mic de 2,5 miliarde de euro.
Second-hand, o variantă criticată
Ideea cumpărării de avioane militare second-hand a generat o serie de critici din partea specialiştilor. „F-16 este un avion depăşit. Nu cred că e bine ca România să fie ultima ţară din lume care cumpără avioane F-16″, declara acum patru ani generalul Gheorghe Catrina (foto) - pe atunci şeful Statului Major al Forţelor Aeriene. Un an mai târziu, generalul Catrina a fost schimbat din funcţie şi trecut în rezervă după furtul armelor de la Ciorogârla.
România nu vrea „Codul antişpagă”
Offsetul fregatelor luate din Marea Britanie nu a atins nici măcar 5% din valoarea contractului
Pe ordinea de zi a şedinţei CSAT de marţi se afla şi discutarea regimului interguvernamental de încurajare a competiţiei pe piaţa europeană a echipamentelor de apărare, bazat pe Codul de Conduită privind Achiziţiile Militare, sub egida Agenţiei Europene de Apărare (EDA). În această privinţă nu a fost anunţată însă nicio decizie, deşi subiectul s-a mai aflat de câteva ori pe lista CSAT.
România rămâne astfel singurul stat membru al Uniunii Europene care întârzie fără niciun motiv legitim semnarea unui document oficial al UE: Codul de Conduită privind Achiziţiile pentru Apărare. Pe de altă parte, pentru completarea Codului privind Achiziţiile pentru Apărare, la 1 iulie 2009, a intrat în vigoare şi un alt document al EDA: Codul de Conduită privind Offsetul.
România nu a semnat nici acest al doilea document. Cele două documente oficiale ale UE prevăd o serie de măsuri privind transparenţa programelor de compensare economică în cazul achiziţiilor militare. Acest lucru are ca scop principal limitarea actelor de corupţie în tranzacţiile cu tehnică militară.
Cine ia decizia
Chestiunea aderării României la Codurile de Conduită al EDA este o problemă interdepartamentală, care are tangenţă cu trei instituţii:
Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Economiei şi Comerţului şi Oficiul de Compensare pentru Achiziţii de Tehnică Specială. La Ministerul Economiei şi Comerţului am trimis o solicitare scrisă încă de la data de 1 februarie, dar ministrul Adriean Videanu (PDL) a refuzat să ne răspundă la întrebări.
România - excepţia Europei
Punctul de vedere al Oficiului de Compensare pentru Achiziţii de Tehnică Specială este acela că „Ministerul Apărării Naţionale - Departamentul pentru Armamente este cel mai în măsură să prezinte aspecte legate de prevederile Codului de Conduită”.
Preşedintele Oficiului de Compensare, Robert Constantin Ionescu, ne-a precizat că instituţia sa, împreună cu Ministerul Apărării şi cu Ministerul de Externe”au iniţiat un proiect de memorandum privind aderarea la Cod”. Ministerul Apărării Naţionale este mai evaziv în ceea ce priveşte traseul documentelor. Acestea s-ar afla „în procedură de avizare la instituţiile cu atribuţii în acest domeniu”.
Potrivit unor surse neoficiale, memorandumul referitor la semnarea Codului de Conduită privind Achiziţiile pentru Apărare ar fi ajuns de câteva ori pe ordinea de zi a şedinţelor CSAT, dar a fost eliminat întrucât nu avea avizul Ministerului Economiei. Această instituţie a invocat un argument „patriotic”: dacă toţi furnizorii europeni vor fi trataţi în mod egal, industria românească de apărare nu va rezista concurenţei externe. Argumentul însă nu rezistă, întrucât marile contracte ale Armatei, atât cele în curs, cât şi cele care se prefigurează, au furnizori străini - fie că e vorba de fregate, de avioane, de transportoare blindate sau de sisteme radar.
Precedentul fregatelor
Contractul de achiziţie pentru cele două fregate tip 22, „Coventry” şi „London” (devenite ulterior „Regele Ferdinand” şi „Regina Maria”), a fost acceptat de România prin HG 1423 / 2002. Deşi în Europa există mai mulţi producători consacraţi de nave de luptă, România a cumpărat cele două fregate fără licitaţie, prin negociere cu o singură sursă. Guvernul României se angaja să plătească pe cele două nave, „disponibilizate de către Marina Regală britanică”, suma de 116 milioane de lire sterline (circa 150 de milioane de euro), sumă care includea regenerarea şi prima etapă de modernizare a acestora. Cele două operaţiuni urmau a fi realizate de firma britanică BAE Systems.
Ceea ce nu se preciza în hotărârea de guvern era că BAE Systems cumpărase cele două vase scoase din uz cu numai 200.000 de lire sterline. Contractul de achiziţie avea ataşată o clauză de offset prin care firma britanică BAE System promitea să facă în România investiţii sau achiziţii în valoare de 80 la sută din valoarea contractului, adică de circa 90 de milioane de lire sterline.
Contractul cu BAE a fost semnat însă exact în perioada de 60 de zile dintre adoptarea Legii Offsetului şi punerea sa în vigoare. Astfel, angajamentul de offset ale firmei britanice nu a fost acoperit nici până în ziua de azi. Între timp, la Londra a fost deschisă o anchetă, firma BAE Systems fiind acuzată că ar fi plătit unui oficial român (încă necunoscut), în schimbul acceptării contractului de către Guvernul României, suma de şapte milioane de lire sterline.
Codurile antişpagă
Codul de Conduită privind Achiziţiile pentru Apărare şi Codul de Conduită privind Offsetul cer guvernelor semnatare să ofere un tratament egal, nediscriminatoriu pentru toţi potenţialii furnizori de echipamente, iar pentru furnizori instituie obligativitatea unui aviz de securitate.
Legea offsetului
În chestiunea offsetului (compensare economică), România s-a aliniat din punct de vedere legislativ la reglementările din alte ţări europene în anul 2002. Astfel, orice persoană juridică străină care vinde armament în România are „ obligaţii de compensare” (de offset) în valoare de cel puţin 80 la sută din valoarea contractului de achiziţie. Această prevedere se aplică doar contractelor a căror valoare depăşeşte trei milioane de euro.
Costuri mari pentru modernizare în Polonia
Acum şapte ani, Polonia a decis achiziţionarea a 48 de avioane F-16 block 52, preţul cerut doar pentru aparate fiind de aproximativ 3 miliarde de euro. În cazul polonezilor a fost vorba despre o decizie politică asumată.
Din acest motiv, din punct de vedere economic au fost înregistrate costuri mult mai mari decât cele prevăzute iniţia. Ulterior achiziţiei, s-a constatat că preţul final, care a inclus mentenanţa şi dotarea corespunzătoare a aparatelor, s-a ridicat la peste 4 miliarde de euro.
Mihai Diac,Mihai Duţă
sursa: adevarul.ro
