Archive for Martie 20, 2010
Bank deliberately fuelled consumer boom
The Bank of England deliberately stoked the consumer boom that has led to record house prices and personal debt in order to avert a recession, the former Bank Governor Eddie George admitted yesterday.
Lord George said he and his colleagues on the Monetary Policy Committee “did not have much of a choice” as they battled to prevent the UK being dragged into a worldwide economic slump by slashing interest rates. And he said his legacy to the current MPC was to “sort out” the problems he had caused.
Lord George, who headed the Bank for a decade from 1993, revealed to MPs on the Treasury Select Committee that he knew the approach was not sustainable. “In the environment of global economic weakness at the beginning of this decade… external demand was declining and related to that, business investment was declining,” he said. “We only had two alternative ways of sustaining demand and keeping the economy moving forward - one was public spending and the other was consumption.
“We knew that we were having to stimulate consumer spending. We knew we had pushed it up to levels which couldn’t possibly be sustained into the medium and long term. But for the time being, if we had not done that, the UK economy would have gone into recession just as the United States did.”
He said he was “very conscious” that stimulating consumer demand could give rise to problems in the future. “My legacy to the MPC, if you like, has been ’sort that out’,” he said. Under Lord George’s governorship, rates were slashed from 6 per cent in 2001 to 3.5 per cent in 2003, pushing house price inflation above 25 per cent and high street spending growth to its highest since the late-Eighties boom.
In a wide-ranging discussion on the first 10 years of the MPC, Lord George also rejected suggestions that the MPC should target specific concerns such as soaring house prices, arguing that it was vital to take the broader picture of the economy.
Meanwhile, Kate Barker, a current MPC member, said in a speech last night that interest rate changes might become more frequent as the committee tackles volatile energy prices, rising inflation expectations and increasing pricing power. “This is a different kind of uncertainty from worries about demand which have been more usual during my time on the MPC, and I suggest that this may prompt a change in observed behaviour towards more frequent interest rate changes,” she told the CBI North East dinner.
Jane Padgham
sursa: independent.co.uk
Tragicomedia greacă
La începutul lunii i‑am văzut pe viu pe protestatarii greci spărgând plăcile de marmură din piața centrală a orașului pentru a arunca bucățile în polițiști, în timp ce marile hoteluri din centrul Atenei se blindau cu jaluzele sinistre, ca niște cazemate. Ce se întâmplă cu Grecia?
Există câteva lecții pe care Grecia riscă să le predea, deși nu ar dori să o facă. Pentru că, spre deosebire de multe alte țări europene, ține mult mai mult la propriul fel de a fi, la economia ei, și nu la economia mondială; la muzica ei, și nu la hiturile internaționale. Mai mult decât atât, criza a adus, dincolo de proteste, o formă de solidaritate ce nu mi‑a fost dat să o văd prea des. Constantine Michalos, șeful Camerei de comerț și industrie greacă, cea mai mare organizație de business locală, încerca să mă convingă de pașii corecți ai guvernului și scotea din discuție posibilitatea unor probleme de tip „default“. Trebuie remarcat că domnul Michalos e un apropiat al dreptei, al partidului blamat acum de minciuna descoperită. Dar senzația că politica a fost lăsată în urmă e una din cele mai mari surprize din Grecia. E doar o senzație. La extremele spectrului politic, partidul comunist e încă foarte viu și în media, și pe străzi, și conduce mișcarea de nesupunere civilă care a prins din nou suflu pe străzile Atenei. În fond, și aceasta ține de tradiție și de specificul național. “Se poate și mai rău“, îmi spunea un fost economist‑șef, german de origine, dar bine integrat în lumea locală.
Partea mai proastă e că, dacă tensiunea cu Germania continuă să escaladeze, „celor 50.000 de germani de aici le va fi frică să iasă din casă. Unele afirmații din Germania au fost de‑a dreptul insultătoare, legate de cultura și istoria Greciei. Bine că nu avem acum un meci de fotbal cu o echipă germană aici, că sigur s‑ar fi soldat cu violențe“. Acestea sunt excesele care pot transforma o criză într‑o dramă.
Dacă varianta euroizată a crizei grecești și‑a diminuat deocamdată intensitatea, până la vârful de plată din aprilie‑mai, efectul local va fi de lungă durată. „Societatea greacă e suficient de matură pentru a înțelege necesitatea reformelor“ este refrenul patriotic pe care îl auzi pe diverse voci. Argumentul e dat de sondaje: 70% dintre greci îl sprijină pe premierul reformelor, Georgios Papandreu. Dar argumentul sondajelor se poate răsturna ușor: 7 din 10 bugetari nu sunt de acord cu măsurile de austeritate (iar măsurile încep să fie respinse și de angajații sectorului privat). Situația se complică și mai mult atunci când intervine chestiunea armoniei sindicale. Bugetarii care suportă acum toate aceste tăieri de venituri (e drept, din surprinzătoarele salarii 13 și 14!) acuză mediul privat că s‑a ajuns la acest deficit uriaș din cauza evaziunii din mediul privat, un fenomen care ar atinge 30% din economie. Bugetarii se consideră singurii plătitori onești de taxe și impozite, victime din cauza evazioniștilor din privat. Să fie aceste divergențe semne ale maturității? Sau faptul că, atunci când sunt mari demonstrații și greve generale, mediul privat participă cot la cot cu cel public, încurcând și mai mult traficul și economia unui oraș ca Atena, și așa sufocat?
Schimbarea nu va apărea de aici. Va interveni însă asupra modului de viață grec, prea relaxat și prea generos în vreme de criză. Cele 14 salarii publice sunt deja de pomină, dar la fel de bizar este că Grecia are cea mai mare rată europeană de înlocuire a salariului prin pensie. Unele statistici o plasează la un incredibil indice de peste 90%. Argumentul grec este în termeni neți, nu relativi: salariile, ca și pensiile lor sunt cele mai mici, poate cu excepția portughezilor din vechea Uniune Europeană. Dar procentele nu înseamnă bani, iar macroeconomia nu ține locul economiilor. În cifre nete, salariile medii de 900 de euro și pensii de 700 de euro nu schimbă situația unei țări care a crezut că moneda euro este panaceul universal. Scăderile de la aceste niveluri vor lăsa tavernele goale și cafelele nebăute, iar cine crede că turiștii sunt principalii clienți ai acestor localuri se înșală.
Farmecul Greciei vine și din faptul că există un aer autentic de viață comodă pe care îl transmit în primul rând localnicii, care știu să aprecieze măslinele ce cresc ușor, peștii ce cad în nadă și cafelele pe care le‑au naționalizat de pe coasta Asiei Mici. Și dacă premierul Papandreu se va ține de program, această imagine a Greciei tradiționale se va mai estompa în spiritul recomandărilor cinice făcute de germanii de la „Bild“, atunci când polemica germano‑greacă s‑a încins mai mult decât trebuie: „Ca să ieșiți din criză, sculați‑vă mai de dimineață și puneți osul la treabă“. Poate că turiștii germani vor vrea să viziteze insulele grecești organizate ca orașele prusace, dar cu siguranță că o vor face într‑un număr mult mai redus decât o fac acum, pentru o Grecie haotică, dar caldă, autentică și, prin asta, valoroasă.
Afundati in incompetenta
Pana de idei, de solutii a aruncat in bezna Palatul Victoria. Guvernantii sunt depasiti cu fiecare zi de problemele Romaniei. Bugetul de stat devine insuficient pentru a mai mentine in viata Educatia, Cercetarea, Sanatatea… Doar imprumuturile uriase mai fac posibila plata salariilor si a pensiilor. Ne afundam in datorii. Fiecare in parte, toti la un loc. Populatia se ciocneste in fiecare zi de un dispret generalizat care se revarsa asupra sa de la nivel politic. Scandalurile electorale, luptele pentru Putere tin locul masurilor anti-criza. Diversiunile fac casa buna cu incompetenta, iar aroganta cu discursurile rupte de realitate. In tot acest timp, situatia economica se agraveaza. Sindicatele se afla in pragul grevei generale. Promisiunile desantate ale guvernantilor nu pot decat cel mult amana exploziile sociale. Populatia o duce mult mai greu decat anul trecut. Perspectivele sunt sumbre.
Puterea este depasita de situatia grava in care ne aflam. Se amageste ca atragerea unor parlamentari ai Opozitiei in siajul sau ii poate permite sa decida dupa bunul plac. Votul majoritatii devine in opinia guvernantilor calea ce poate deschide orice usa. Chiar si pe cea a incalcarii regulilor jocului democratic. Revizuirea Constitutiei, reforma statului sunt doar sintagme electorale in care clasa politica nu crede o iota. Modernizarea statului inseamna in primul rand institutii puternice, credibile, ce isi pot desfasura activitatea departe de orice influenta a politicii. Am dubii mari ca vreun lider isi doreste acest lucru. Toti urmaresc doar controlul absolut. Al Justitiei, al Administratiei, al fiecarui judet in parte. Ei, alesii, mai stiu, de asemenea, ca un sistem juridic modern si impartial reprezinta un pericol urias pentru fiecare dintre ei. In aceste conditii, lucrurile devin simple, iar haosul existent in Romania, acceptabil pentru politic. De altfel, alesii se simt ca “pestele in apa” in nebuloasa luptelor pentru Putere, in acest peisaj pe cat de macabru, pe atat de ambiguu, unde vinovatia este disipata in cele patru zari. Astfel, Puterea continua sa isi numeasca clicile de profitori in functii cheie, sa dea verdicte, sa vorbeasca cu un tupeu fantastic despre moralitate, reforma si austeritate.
La polul opus, milioane de romani continua sa sufere, loviti dintr-o parte de criza, iar din cealalta parte de incompetenta crasa a guvernantilor.
