Archive for Februarie 20, 2010
20 reasons Global Debt Time Bomb explodes soon
Yes, 20. And yes, any one can destroy your retirement because all 20 are inexorably linked, a house-of-cards, a circular firing squad destined to self-destruct, triggering the third great Wall Street meltdown of the 21st century, igniting the Great Depression II that George W. Bush, Ben Bernanke, Henry Paulson and now President Obama have simply delayed with their endless knee-jerk, debt-laden wars, stimulus bonanzas and bailouts.
Wow, what an epic Hollywood blockbuster this will make: You know the drama, can’t miss the warnings. The financial press is flooding us with plot lines … a Forbes cover story focuses on a “Global Debt Bomb: How It Could Wreck Your Life” … Leaders at the World Economic Forum on Swiss Mt. Davos fear another global meltdown will trigger mass rebellions … The Economist calls the plot a “Global Asset Bubble,” with cheap money fast driving up asset prices.
Plus, Bloomberg BusinessWeek is adding jet fuel to the ticking time-bomb in: “After the Stimulus Binge, a Debt Hangover: Trillions of dollars have been spent keeping the global economy afloat. But now fears about the Great Recession are giving way to worries about something else: The Great Reckoning” when massive debts come due. Then the debt bomb explodes “and the results won’t be pretty for investors or elected officials.”
Forbes discovered the trigger mechanism in “This Time Is Different: Eight Centuries of Financial Folly,” by economists Carmen Reinhart and Kenneth Rogoff: The “90% ratio of government debt to GDP is a tipping point in economic growth.” For 800 years “you increase it over and beyond a high threshold, and boom!” Well guess what? “The U.S. government-debt-to-GDP ratio is 84%.” Soon, Ka-Booom! Depression. Kiss your retirement goodbye.
Who knows? Forbes? Bloomberg BusinessWeek? The Economist? Davos-World Economic Forum? True, they’re all looking at the same plot line for a Hollywood blockbuster about the “Global Debt Time Bomb.”
But the financial press navigates in a fog. There’s not just one, but many triggers, all linked in a lethal network. We’ve reported on it for years. Now you tell us: What triggers this firestorm?
Poll: 20 economic weapons of mass destruction triggering ticking Global Debt Time Bomb
1. Federal Budget Deficit Bomb. The Bush/Cheney wars pushed America deep into a debt hole. Federal debt limit was just raised almost 100% with Obama’s 2010 budget, to $14.3 trillion vs. $7.8 trillion in 2005. The Congressional Budget Office predicts future deficits around 4% through 2020. Get it? America’s debt at 84% of GDP will soon pass that toxic 90% trigger point.
2. U.S. Foreign Trade Bomb. Monthly deficits actually dropped from $50 billion per month to roughly $35 billion. But the total continues climbing as $400 billion is added each year. Foreigners now own $2.5 trillion of America, with China holding over $1.3 trillion in Treasury debt.
3. Weakening U.S. Dollar as Foreign Reserve Currency Bomb. Fear China and other currencies will replace dollar as main foreign reserves. The dollar’s fallen: The main index measuring dollar strength has gone from 120 at the Clinton-to-Bush handoff to below 80 today.
4. Cheap Money Bomb: Credit Ratings Down, Rates Up. Economists at S&P, Fitch and Moody’s were totally co-conspirators of Fat Cat Bankers, misleading investors before meltdown: Soon, debt up, ratings down, interest rates soar.
5. Global Real Estate Bomb. Dubai Tower, new “world’s tallest building” is empty. BusinessWeek warns that China’s housing collapse could be worse than America’s. Plus the U.S. commercial real estate bubble is now $1.7 trillion, a “ticking time bomb” bloating 25% of bank balance sheets.
6. Peak Oil and the Population Bomb. China and India each need 500 new cities. The United Nations estimates world population exploding 50% from 6 billion to 9 billion by 2050: Three billion more humans demanding more automobiles, exhausting more resources to feed their version of the gas-guzzling “America Dream.”
7. Social Security Bomb. We have no choice; eventually we must either cut benefits or raise taxes. Politicians hate both, so they’ll do nothing. Delays worsen solutions. Without action, by 2035 Social Security and Medicare benefits will eat up the entire federal budget other than defense.
8. Medicare: A Nuclear Bomb. Going broke faster than Social Security. Prescription drug benefit added an unfunded $8.1 trillion. In 5 years estimates rose from about $35 trillion to over $60 trillion now.
9. Health-care Insurance Bomb. Burden increasingly shifted to employees. Costs rising faster than inflation. Recent Obamacare plan would have cost $90 billion annually, paid to Big Pharma and insurers.
10. State and Local Government Budget Bombs. Deficits of $110 billion in 2010, $178 billion in 2011on top of more that $450 billion in underfunded state and municipal employee pension funds.
11. Underfunded Corporate Pensions Bomb. From $60 billion surplus in 2007 to $409 billion deficit in 2009. And a whopping 92% of the pension plans of companies are now underfunded. Defaults are guaranteed by taxpayers.
12. Consumer Debt Bomb. Americans are still living beyond their means. Even with a downturn, consumer debt rose from about $2.3 to $2.5 trillion. Fat Cat Bankers love it — yes love making matters worse by gouging cardholders and mortgagees, blocking help in foreclosures and bankruptcies.
13. Personal Savings Bomb. Before the 2008 meltdown savings rate dropped from about 10% in the early 1980s to below zero. Now it’s increasing, slowing retail recovery. Today, government’s the big “unsaver.”
14. War and Military Defense Deficits. Costs of Iraq and Afghanistan wars — $200+ billion annually, $3 trillion minimum, with massive long-term costs for veteran medical care, equipment renewal, recruitment.
15. Homeland Insecurity Bomb. Security at airports, seaports, borders, vulnerable chemical plants all increase budgets.
16. Fed/Treasury Bailout Bombs. Tax credits, loans, cash and purchase of toxic assets from Wall Street banks estimated at $23.7 trillion as new debt was shifted from too-big-to-fail Fat-Cat banks to taxpayers.
17. Insatiable Washington Lobbyists Bombs. Paulson, Goldman, Geithner, Morgan and Wall Street banks, through their lobbyists and former employees working inside now have absolute power over government spending. Democracy and voters are now irrelevant in America’s new corporate-socialism.
18. Shadow Banking: The Derivatives Bomb. Wall Street wants no regulation of this $670 trillion, high-risk, out-of-control casino that’s highly leveraged versus the $50 trillion total GDP of all nations. We forget that derivatives almost destroyed global economies in 2008-09, finally will by 2012.
19. Dysfunctional Two-Party Political Bomb. Polarized partisanship increasing: Every day both parties show zero interest in cooperating for the public good. Instead they fight viciously, resisting everything and anything proposed by opponents. Only goal: Score political points, make the other side look bad.
20. The Coming Populous Rebellion Bombs. Nobody trusts anyone in authority. For good reason. So immediate gratification, short-term betting and a lack of long-term perspective wins for individual investors, consumers and taxpayers as well as Washington, Wall Street and Corporate America CEOs. Today: “Doing what’s right for the common good and country” is just empty political rhetoric.
Forbes. The Economist. Davos-World Economic Forum. Bloomberg BusinessWeek. All one voice, one loud, lonely chorus echoing that famous Beatles tune: “Head in a cloud … The fool on the hill, sees the sun going down … a thousand voices talking perfectly loud. But nobody ever hears him, or the sound he appears to make … And the eyes in his head, see the world spinning ’round …ooh, round and round and round.”
Historians and behavioral economists tell us most investors are blind optimists. Investors cannot see bubbles from inside their bubble. Nor Fat Cat Bankers from inside their mega-bonus-bubble. Nor politicians from inside the beltway bubble.
Why? The optimist’s brain filters out bad news. They know their dreams of prosperity will come true. Then, when they finally do see that the proverbial light at the end of the tunnel is an oncoming train, it’s always too late.
I will say it again, gently: A new meltdown is coming. The Great Depression II is coming, soon. And yet, I know your mental filters are working, blocking warnings of a bomb. I can even hear you calling me “the fool on the hill who sees the sun going down, the world spinning round” … sees you kissing your retirement goodbye.
Paul B. Farrell
sursa: marketwatch.com
Banca Mondiala nu va ajuta Grecia
Banca Mondiala nu vrea sa se implice in situatia de criza bugetara si financiara cu care se confrunta Grecia, subiectul vizand strict Uniunea Europeana, dupa cum a declarat Robert Zoellick, presedintele institutiei.
“Acesta este un subiect ce priveste strict Uniunea Europeana. Grecia nu este in randul tarilor pentru care noi acordam ajutoare”, a declarat Zoellick, dupa o intalnire cu ministrul francez al economiei, Christine Lagarde, potrivit NewsIn care citeaza AFP.
Banca Mondiala are ca misiune oficiala “lupta impotriva saraciei” si intervine in special in tarile emergente si in curs de dezvoltare.
Sefii de stat si de guvern din zona euro au ajuns la un acord pentru sustinerea Greciei, in cazul in care masurile suplimentare ce vor fi luate de aceasta tara nu vor reusi sa descurajeze speculatiile.
Ministrii de finante din UE au anuntat ca Grecia trebuie sa respecte masurile de austeritate pana pe 16 martie. Altfel, UE va impune cu sau fara aprobarea Greciei masurile de auteritate, potrivit Tratatului de la Lisabona, aceste masuri radicale echivaland cu o pierdere a suveranitatii economice.
In cadrul reuniunii din 16 martie, Grecia nu va avea drept de vot. Chiar daca suspendarea drepturilor de vor pentru o singura sedinta este o masura simbolica, este o decizie umilitoare pentru Grecia si afecteaza imaginea statului.
Unii oficiali germani sustin ca Grecia ar trebui sa-si piarda complet drepturile de vot in cadrul Uniunii Europene, in cazul in care va primi un pachet de salvare din partea celorlalte state, pana la redresarea economiei.
Deficitul public al Greciei, de 12,7% din produsul intern brut (PIB), a fost cel mai mare din UE in 2009. Guvernul grec s-a angajat sa aduca deficitul sub limita de 3% pana in 2012.
sursa: wall-street.ro
Prapastia d-lui Franks
Intr-o declaratie, care a facut multa valva mediatica, d-l J. Franks, seful misiunii FMI in Romania, a spus ca, la inceputul anului 2009, Romania se afla pe marginea prapastiei si ca acordul cu FMI, inclusiv deci imprumutul de la FMI considerat “de asistenta”, a salvat-o.
Potrivit d-lui Franks, Romania se gaseste dupa un an, gratie acestui acord, intr-o situatie evident mai buna, existand si perspectiva reluarii cresterii economice din a doua jumatate a lui 2010, ceea ce o poate transforma chiar intr-o poveste de succes.
Trebuie sa ai tupeu mare sa faci asemenea declaratii. Si, in ciuda figurii de bonhomme pe care o arata, d-lui Franks se pare ca nu-i lipseste tupeul! Tupeu, pentru ca d-l Franks stie poate mai bine decat oricine altcineva ca nu este asa cum a spus.
Oricum, spusele d-lui Franks se potrivesc cu noua politica a FMI. Dupa ce, prin 2007, isi cam facea bagajele din lumea asta, pregatindu-se chiar de o desfiintare putin glorioasa, FMI si-a vazut, in contextul izbucnirii crizei internationale, salvarea, ticluindu-si un nou rol si pornind imediat in depistarea de elefanti care sa-i justifice continuarea existentei.
Romania era unul dintre cei mai potriviti. Nu ca ar fi fost pe marginea prapastiei! Era insa perfect santajabila. In urma unei expansiuni debordante a capitalului privat strain in perioada 2004-2008, finantata cu bani de la firmele-mama din Vestul Europei, Romania ajunsese, practic aproape dintr-o data, intr-o dezarticulare economica totala si intr-o vulnerabilitate externa extrema.
Cresterea economica obtinuta fusese bazata exclusiv pe consum din import finantat din credite date din bani straini. Dezechilibrul dintre productie si consum era imens si nerecuperabil, iar deficitul extern era urias si nesustenabil.
Indatorarea externa crescuse fabulos, de circa patru ori in patru ani, dar cel putin trei patrimi din aceasta nu apartineau unor entitati romanesti (stat, firme autohtone, populatie), ci unor firme straine care isi finantasera expansiunea cu bani din afara, angajamentele trecand in contul Romaniei, intrucat fusesera facute din Romania.
Cand mamele din Occident au oprit, in contextul crizei, finantarea subsidiarelor din Romania, acestea din urma au pornit o adevarata cruciada in cautarea unui inlocuitor de finantare. In frunte cu bancile, au cerut statului roman sa le dea bani.
D-l Basescu si d-l Isarescu s-au tinut tari, spunand, pe buna dreptate, ca este responsabilitatea nu a statului roman, ci a actionarilor din Occident ai firmelor respective. Atunci, firmele straine din Romania s-au adresat Uniunii Europene (ca institutie), care insa nici nu s-a gandit sa le satisfaca cererea.
Firmele straine din Romania au continuat presiunile amenintand ca-si reduc expunerea financiara pe Romania, respectiv ca vor executa iesiri masive din tara care puteau arunca in aer leul si preturile. S-a gasit FMI sa “rezolve” situatia.
Intr-un mod absolut jalnic! S-a facut folositor scotand intr-adevar bani din buzunar, dar imprumutand statul roman, si nu pe cei fara finantare, adica firmele straine din Romania.
Acestea au preluat banii adusi pe piata interna de catre statul roman - ramas fara optiune din cauza santajului cu prabusirea leului - si au iesit basma curata din constrangeri. Pe cheltuiala contribuabilului roman, care va trebui sa platasca oalele sparte, adica sa ramburseze creditul si dobanzile aferente!
Trecem peste detalii, care doar ar innegura si mai mult tabloul! Sa retinem esentialul: finantarea de la FMI a inlocuit pentru firmele straine finantarea de care acestea nu mai beneficiau de la propriile lor mame.
Nu este doar o inlocuire “tehnica”. Pe cea dinainte o plateau firmele respective, pe cea inlocuitoare o plateste contribuabilul roman! Asa ne-a ajutat FMI! Asa ne-a salvat FMI de pe marginea prapastiei! Mai degraba, asa ne-a impins FMI in prapastie, din care probabil nici ca mai iesim!
Caci s-au inlocuit niste constrangeri pe termen scurt cu unele iremediabile pe termen lung. Unii au naivitatea sa intrebe de ce d-l Franks nu ne-a anuntat inca de la inceput ca eram pe marginea prapastiei.
Naivitate, pentru ca, daca ar fi facut-o, ar fi fost nevoit de fapt sa explice cum Romania ajunsese pe marginea prapastiei exact la numai cateva luni dupa cea mai infloritoare si cantata crestere economica din perioada capitalismului!
Si, vai!, nu mai putea fi aruncata vina nici pe gestiunea comunista de demult, nici pe aceea, mai apropiata, din timpul regimului Iliescu si nici chiar pe aceea recenta din timpul liberalilor, caci daca exista vreo responsabilitate, aceasta nu putea fi decat a tipului de expansiune a capitalului strain intr-o tara bananiera!
Ilie Serbanescu
sursa: bloombiz.ro
Criza de după recesiune
Ministrul Sebastian Vlădescu vorbește cu o încredere virală despre începutul unei primăveri economice. Și poate că nimeni n‑ar băga în seamă vorbele sale dacă același gen de optimism – evident, mult mai reținut – n‑ar veni, surprinzător, dinspre statistică și bănci.
Pur și simplu se lansează cifra de creștere a PIB pe T4 2010, care după mai bine de patru trimestre este din nou pe plus, chiar dacă unul foarte apropiat de zero. Se speră ca impactul acestei cifre infime, dar pozitive, să contribuie la aerul primăvăratic al economiei românești pe care îl evoca Sebastian Vlădescu.
Și cum pentru un mediu prielnic distribuției virusurilor nu e nevoie uneori decât de un ușor aer de primăvară, iată condițiile numai bune pentru ca microbul încrederii să se răspândească în economia românească proaspăt ieșită din recesiune. Dar dacă așa arată economia românească ieșită din recesiune, atunci putem spune fără nici un risc să greșim că nu de virusuri ale încrederii (sau neîncrederii) suferă ea, ci de o anemie cronică, în ciuda bulimiei de care a avut parte până în 2008.
Anemia e serioasă și nici ministrul de Finanțe, nici statistica nu pot să facă nimic. Poate doar băncile. Pentru a avea creștere economică, și nu o stagnare mocirloasă – ceea ce este tot ce putem spera anul acesta –, este nevoie de angajați, bani, tehnologie și inovație. Să le luăm pe rând.
Numărul angajaților scade de la o zi la alta. În prima parte a anului s‑a ajuns la un mic record al concedierilor.
Economia a pierdut 1.000 de locuri de muncă pe zi, iar cele nou apărute nu par să fie nici la jumătatea celor pierdute. Numărul angajaților este în scădere și, chiar dacă nu vom ajunge la un șomaj de 10%, suntem într‑o pierdere semnificativă pe ceea ce înseamnă coeficientul muncă în creștere economică. Numărul celor care muncesc pentru a aduce economia românească pe creștere este la jumătate față de Ungaria, care are jumătate din populația noastră. Desigur, în spatele acestor cifre se ascund toți aceia care lucrează la negru, care și contribuie, în fond, la eventuala creștere economică.
Asta înseamnă că, dacă este să vorbim de creștere economică în România, atunci asta vine din economia subterană. Cât de consistentă e, asta e o altă chestiune. De fapt, nu este consistentă în lipsa banilor. Și am ajuns la alt capitol delicat. Anii 2000 au adus creștere economică pe seama investițiilor. În toată perioada de creștere, economia românească nu a reușit să creeze multe locuri de muncă. Dacă excludem sistemul public, economia propriu‑zisă nu a reușit să vină cu un supliment semnificativ de locuri de muncă.
În consecință, economia suferă din lipsă de muncă, iar șomajul redus de acum doi ani a fost rezultatul unei emigrări a 2 milioane de membri ai populației active. Acestea sunt locurile de muncă de care economia are nevoie pentru creștere reală. În fond, lucrurile sunt foarte simple. O țară care crește sănătos are nevoie de forță de muncă, în cel mai rău caz chiar de imigrare pentru a face față ofertei de muncă, mai ales pe zone fie de supercalificare, fie subcalificate. Cele care cresc mai puțin sănătos nu ajung în această situație. Ca România. Totul stă atunci în banii care pot veni în economie.
Același ministru de Finanțe, Sebastian Vlădescu, spunea că românii vor scoate țara din criză, dar am lămurit că nu prea sunt șanse pentru muncă mai multă. Așadar România va ieși din criză doar în urma investițiilor străine, pentru că eventualele inovații pe care contează teoria creșterii economice au fost și rămân aproape inexistente în economia românească.
Chestiunea investițiilor rămâne așadar singura șansă pentru o economie care nu poate și nici nu știe să se miște altfel decât mizând pe banii de afară. În așteptarea acestor bani, tot ce poate face România pe cont propriu este să nu se mai afunde în zăpada mocirloasă a primului trimestru din 2010. Însă acești bani depind, pe de o parte, de o primăvară mai calmă pentru piețele internaționale și de o diminuare a aversiunii față de risc și, pe de altă parte, de o disciplină fiscală și o rigoare în sectorul public al țării receptoare.
Dacă Guvernul reușește să țină în frâu pornirile bugetofage, e o performanță. A virusa cu încredere societatea și economia românească nu este suficient. Încrederea apare atunci când există convingerea că distribuția costurilor restructurării se va face just și că societatea românească va fi reașezată în reperele corecte. În lipsa acestei convingeri, toate intențiile bune vor fi compromise de un scepticism acut pe care primăvara nu îl va clinti, în ciuda încercărilor ministrului de Finanțe de a mobiliza din vorbe economia.
În fond, combinația câștigătoare este formată din bani, muncă și încredere. Pe românește, asta se traduce din păcate cu de trei ori nimic, pentru că banii nu vin, munca nu mai apare, iar încrederea în echitatea acestei situații este aproape complet pierdută.
Dan Suciu
sursa: moneyexpress.money.ro
