Archive for Februarie 16, 2010
Crucea si tancul
La doua decenii dupa ce comunismul s-a prabusit cele mai credibile institutii din Romania - conform tuturor sondajelor de opinie - ramin biserica si armata. Criza economica nu a facut decit sa deterioreze si mai mult increderea publicului in celelalte: parlament, guvern, etc.
Faptul ca institutiile ce reprezinta, de jure si de facto, cele mai importante cistiguri ale revolutiei din decembrie 1989 - parlamentul, guvernul si mediul antreprenorial liber - se bucura de doar jumatate din credibilitatea armatei si/sau a bisericii merita sa ne puna pe ginduri.
Pina la urma, tara noastra nu a mai trecut printr-un conflict armat de sapte decenii iar biserica nu si-a trasat un rol social extrem de pregnant, in pofida unei acumulari materiale ce a crescut consistent prin procesul de retrocedare a bunurilor confiscate de regimul comunist.
Increderea publica actioneaza in Romania sau in orice alt stat pe principiul vaselor comunicante. Cu alte cuvinte, trebuie sa ne intrebam mai degraba de ce au credibilitate atit de scazuta celelalte institutii.
Pentru ca daca increderea publicului larg in acestea este mica, in mod cvasiautomat ea se indreapta spre celelalte posibile “nise” (cele doua mentionate, in cazul de fata). Parlamentul - compus din partidele politice care trec pragul electoral prin sufragiul universal ce are loc o data la patru ani - este o institutie relativ tinara in Romania.
Nu are vechimea Parlamentului englez sau a Starilor din Franta. In toata existenta sa - cititi presa timpului - a fost constant criticat foarte sever. Caragiale l-a ridiculizat inainte de Primul Razboi Mondial, presa - mai ales aceea de stinga, “din Sarindar” - l-a facut tandari in perioada interbelica.
Cind vintul rece al totalitarismului a inceput sa bata cu putere in Europa, incepind cu anii ‘20-’30, partidele politice din Romania au sucombat rapid in fata misticoidei Miscari Legionare si mai apoi in fata figurii charismatice militare a maresalului Antonescu (regasim in acest cocktail doar cvasipolitic de atunci aceeasi combinatie intre cruce si armata).
Bolsevicii nu au facut, ulterior, decit sa distruga si ceea ce mai ramasese din partidele politice traditionale (social-democrat, taranist si liberal). Acuzatiile de coruptie si de abandonare a binelui public in favoarea celui de grup sunt atit de vechi vizavi de guvern, incit reprezinta ursitoarele care i-au stat linga leagan inca de la nastere.
Mihail Kogalniceanu este astazi un erou national - ca si domnitorul Alexandru Ioan Cuza - insa contemporanii erau departe de a-i percepe asa. Kogalniceanu controla direct sau indirect cam toate afacerile cu statul iar Cuza schitase deja primii pasi spre o dictatura de tip latino-american.
Camarila regala - mai putin, poate, in timpul lui Carol l - a fost mereu perceputa ca un ghem de lipitori ai banului public (in mare masura, cu un apogeu in timpul lui Carol al ll-lea, asa si era). Imi aduc aminte de un reportaj din ziarul “Dimineata” al anilor ‘30, in care celebrul reporter interbelic Brunea-Fox scria despre inchiderea unei maternitati.
Directorul liberal nu putea fi schimbat legal (postul fiind jinduit de taranistii instalati la guvernare), asa ca inspectia sanitara pusese lacatul pe usa. Malaxa sau Mociornita sunt astazi priviti ca niste campioni antreprenoriali, ulterior victime ale comunismului.
Contemporanii ii vedeau ca pe niste afaceristi verosi si suspecti, gata sa sara in barca oricarui regim pentru a prospera (va suna cunoscut?).
Societatea civila inexistenta inainte de 1989 in acceptiunea ei moderna, s-a infiripat dupa 1990 in conditii tulburi, a fost mereu banuita (institutional sau prin reprezentantii ei de frunte) ca face jocuri sulfuroase la adapostul unor idei generoase si ca unii lideri ai sai se imbogatesc in mod suspect.
A ramas o salata a la russe (nu e o trimitere spre Rasarit) destul de informa si nu a reusit sa creasca in credibilitate. Tabloizarea massmedia le-a redus si acestora dramatic credibilitatea, mai ales in exprimari de natura civica sau politica.
Translatia recenta spre spatiul virtual - complet lipsit de flitre de natura etica sau profesionale puternice - le coboara si mai mult potentiala forta de impact. Refugiul spre biserica si armata reprezinta reflexul ultim de aparare al unei societati care traieste sub presiunea unor amenintari difuze dar perpetue.
Nu e vorba de razboi sau de iminenta apocalipsei. Dar este vorba de generalul Saracie si de strigoiul Disperare. In cazul oricarei napaste, de o natura sau alta, oamenii se refugiau in cetate (aparata militar) si in biserica (in speranta unui spatiu sacru, asadar mai sigur).
Impresia larg raspindita ca tara se indreapta intr-o directie gresita (in conditiile in care suntem de 8 ani in NATO si de 3 ani in UE) este nu doar bizara (pina la urma, asta si-a dorit peste 90 la suta din publicul larg) ci si extrem de periculoasa.
Bizara pentru ca inseamna sa lupti din greu pentru a obtine ceva pe care ulterior il arunci pe fereastra si periculoasa pentru ca altceva nu are ce sa se mai intimple - decit in rau, eventual. Convingerea larg raspindita si mereu argumentata ca TOATE averile s-au constituit prin fraude de o mai mare sau mai mica amploare, arunca in derizoriu initiativa antreprenoriala.
Mediul de afaceri - care, pina la urma, ofera locurile de munca si sustine bugetul prin taxe si impozite - are o credibilitate atit de scazuta, incit in arena publica reprezinta mai degraba un demon decit o voce raspicata, ascultata si eventual respectata.
Iar daca uninominalul - cu intreg cortegiul de malai si ulei si concerte de manele pentru un electorat tot mai abulic - a deteriorat mai degraba perceptia publica despre partide, printr-un efect pervers, tot asa recenta criza economica a erodat si mai mult increderea in guvern si in capacitatea acestei institutii de a gasi cele mai bune solutii atunci cind este cazul.
Aceasta “harta” a distributiei increderii publice nu o gasim decit in America latina (inlocuind doar BOR cu catolicismul) sau in alte regimuri sever autoritare din trecut sau din prezent. Ea nu naste premizele solidificarii democratiei, ci chiar a fisurarii acesteia, atita cita este.
Ea poate naste autoritarism si extreme, nu o politica coerenta de o nuanta ideologica sau alta. Sigur, spre deosebire de perioada interbelica, trendul continental si chiar global nu este spre totalitarism.
Insa, daca acest trend s-ar schimba sau nuanta, in conditii interne de acum Romania ar fi una dintre primele victime sigure. Dupa doua decenii, democratia si institutiile sale fundamentale nu sunt decit un strat subtire de ulei peste o oala ce mereu sta sa dea in clocot.
Eugen Ovidiu Chirovici
sursa: bloombiz.ro
Evidence Of Martial Law Preparations In The Event Of Economic Collapse
martial law preparation from engineered economic collapse evidence had this video 1/2 finished as of late there were some recent interviews that spurred me to finish this. Anyway, something to think about and keep your eyes open for . Nobody really knows what the plan is until it gets underway , but we can connect the dots and mentally prepare. I hope and pray nothing like what you see in the end occurs but the signs are there.
sursa: youtube.com
Ce se întâmplă dacă Grecia cade. Simulare de cutremur financiar
Dacă Grecia va fi salvată, asta ar crea hazard moral pentru însăşi existenţa euro. Cine şi de ce să mai respecte limitele de deficit, cât timp există o plasă de siguranţă? Dacă Grecia nu va fi salvată, asta ar putea declanşa o catastrofă în lanţ.
“Grecii” (The Greeks). Aşa este poreclit alfabetul investitorilor de hedging. Pentru că este nevoie de toate literele greceşti pentru a denumi toate nuanţele de risc, lichiditate sau volatilitate dintr-un instrument derivat.
Ironic, dar chiar grecii – adevăraţii greci – au ajuns să se folosească de instrumente derivate pentru a-şi masca deficitul la nivel de stat. Cesionarea veniturilor viitoare din aeroporturi şi loterie este un împrumut sau o privatizare?
Depinde cine şi când se uită. Exact ca în contraargumentul ştiinţific al lui Erwin Schrodinger, care îi explica lui Einstein că o pisică – fie ea şi cuantică – nu poate fi şi vie şi moartă în acelaşi timp. Tot ironic: Schrodinger şi-a intitulat una dintre cărţi „Natura şi grecii şi ştiinţa şi umanismul”
Grecii n-au schimbat mare lucru în fizica cuantică, dar au ştiut întotdeauna cum trebuie să fie o pisică moartă: împodobită cu ochi de sticlă, turtită sub un preş mai gros sau azvârlită în curtea vreunui vecin, de peferinţă bogat. [Citeşte şi Până unde poate ţine minciuna economică. O poveste cu greci]. Ce se întâmplă dacă vecinul – Germania – îi aruncă azi pisica înapoi:
1. Cutremurul. Grecia se prăbuşeşte, adică încetează plăţile externe. Aici, lucrurile sunt destul de simple. Dacă e moartă, e moartă.
2. Unda de şoc. Pentru creditori, fisuri moderate dar coşmaruri teribile cu pisici. Victimele vor fi ceilalţi trei purceluşi (PIGS) cu deficite de 10% şi datorie publică de 100% din PIB: Spania, Portugalia şi Irlanda. Fără garanţii explicite sau implicite de la UE, dobânzi mai mari, disponibilitate mică a finanţatorilor, zero flexibilitate, zero rescadenţări. Adică o spirală care duce într-o singură direcţie: cazanul în care Grecia fierbe deja.
3. Tsunami bancar. Cel mai rău va fi lovită Bulgaria, apoi România şi Turcia, spune Morgan Stanley. Băncile greceşti au 28% din activele bancare din Bulgaria şi 27% din cele din România. O pisică moartă acasă înseamnă mai mulţi şobolani vii prin vecini.
Şi Cipru ar fi afectat, mai ales că are o economie foarte vulnerabilă la şocuri externe iar sistemul bancar este practic interconectat cu cel din Grecia. În schimb, Cipru are şi de câştigat din depozitele greceşti, care pe timp de criză caută un acoperiş (dar gata cu pisicile!) şi-o masă caldă.
4. Replicile. Un model prost ar arunca în aer şi primele de risc pentru alte ţări mici cu ambiţii de colonizare bancară. Primele victime: Austria, care e prezentă şi în România, ţară spălată deja de tsunami, şi Suedia, care şi-a încercat norocul în ţările baltice, adică singura zonă unde recesiunea are două cifre. [Citeşte şi 5 zone de risc financiar mai apropiate şi mai periculoase decât Dubai].
Cum ar fi rezolvat Einstein problema Greciei? Probabil, într-un cuantic-pur-stil-european. I-a explicat chiar lui Schrodinger, într-o scrisoare: “superpoziţia cuantică a unui butoiaş instabil cu praf de puşcă va conţine, după un timp, atât componente explodate cât şi neexplodate”.
[Update: Miniştrii de finanţe din Zona Euro vor da Greciei un ultimatum de o lună]
sursa: riscograma.ro
O nouă ordine mondială?
Puterea economica a Chinei s-a vazut si la Davos. Din cei 2.500 de participanti, aproape 10% au fost chinezi.
Rethink, Redesign, Rebuild. Aceasta a fost deviza celei de-a 40-a editii a Forumului Economic Mondial. Acesta a fost si mesajul pe care presedintele Frantei, Nicolas Sarkozy, invitat de onoare anul acesta Davos, l-a transmis in discursul sau inaugural. Reformarea sistemului financiar mondial e mai mult decat o necesitate! Capitalismul salbatic trebuie sa dispara! Fara indoiala, criza a fixat capacul cosciugului unui sistem in care regulile lipsesc, iar rezultatele pe termen scurt sunt cele care conteaza.
Reglementarea internationala a sistemului bancar, prima si cea mai importanta masura care ar putea evita noi crize, nu este o tema noua in discursul lui Sarkozy. Insa inedita este pozitia presedintelui american Barack Obama. In urma cu nici doua saptamani, el a anuntat ca va propune Congresului noi legi care sa limiteze businessurile bancilor. Aceasta intentie nu poate decat sa faca furori. Daca pana si Statele Unite, tara care subventioneaza cu nerusinare institutiile financiare, anunta reforma, e clar ca ceva urmeaza sa se intample. Bineinteles, intrebarea este cand…
Timothy Geithner, secretarul de stat al Trezoreriei Statelor Unite, sustinea ca nici macar una dintre bancile de pe Wall Street nu ar fi supravietuit crizei fara ajutorul statului. Dar criza, spun multi economisti, nu a trecut, iar institutiile financiare vor trebui refinantate. W, U - aceste doua litere descriu bine de tot forma pe care o poate lua dezastrul economic. Mai multe tari au anuntat cresteri economice, dar acesta poate fi doar inceputul unei noi etape a crizei. Una mai profunda, mai dureroasa.
Daca americanii nu aplica repede reformele, risca enorm. Risca sa-si piarda titlul de cea mai mare putere a lumii. La panda sta China, tara comunista care a dezvoltat un sistem economic capitalist cu totul original. Un sistem in a carui buna functionare nu a aparut, pana acum, nicio bresa. Chinezii produc orice si exporta oriunde. Strategia e simpla: cat mai ieftin si cat mai mult. Reusesc asta si pentru ca au cea mai competitiva piata a fortei de munca si o legislatie ce a favorizat din plin investitiile straine. Aproape 9% a fost anul trecut cresterea economica a Chinei, un procentaj care sfideaza toate guvernele statelor puternice ale lumii. Mai mult, cand toti cautau noi surse de finantare, statul comunist a intrat in luna decembrie cu un excedent bugetar de aproape 300 de miliarde de dolari. Si asta nu e tot.
Puterea economica a Chinei s-a vazut si la Davos. Din cei 2.500 de participanti, aproape 10% au fost chinezi. Acestia nu au ajuns insa in celebra localitate elvetiana cu elicopterele, la fel ca omologii lor occidendali, ci au ales cel mai ieftin mijloc de transport, trenul. O filosofie ce le permite chinezilor sa reuseasca, dar care are si rolul de a speria. Nu de alta, dar salvarea poate veni de la tara in care pedeapsa cu moartea e inca la moda, iar, pana nu de mult, familiile condamnatilor erau puse sa plateasca glontul. Nimic nu se pierde, totul se plateste!
Oliviu Anton
Sursa: Capital.ro
Drame de zi cu zi
Tara milioanelor de drame. Asa arata Romania anului 2010. Drame ce se desfasoara sub ochii nostri si la care cotizam, din plin, fiecare dintre noi. Exista insa o “specie” de romani care a reusit sa fenteze criza si sa se intalneasca cu austeritatea doar cand rosteste discursuri demagogice. Ma refer aici la alesul roman, la cel care refuza cu brutalitate sa fie partas la suferinta unei populatii ajunsa pe culmile disperarii. Acolo, in lumea plina de privilegii a decidentilor, somajul, falimentele, scaderea nivelului de trai reprezinta cel mult niste banale cifre statistice. La polul opus, simplii cetateni sunt zdrobiti de o realitate cruda. Dezamagiti, sfidati, mintiti, romanii au obosit sa mai astepte iluzoria bunastare conferita de simpla apartenenta la un regim democratic. Drama este generalizata in Sanatate, acolo unde fondurile sunt insuficiente pentru o functionare decenta a sistemului medical. Nu pot sa nu amintesc aici drama profesorilor, a celor care sunt obligati sa accepte somajul doar pentru ca actul de educatie sa poata merge mai departe. Printre neajunsuri si reforme rupte de realitate. Drama patroneaza, trufas, si in Justitie. Magistratii atrag atentia asupra subfinantarii crase a sistemului judiciar. Aici, influentele politice au pervertit un act de justitie ce se departeaza in fiecare zi de cel european.
Drama se regaseste si in administratia publica. Se anunta un val urias de disponibilizati, dar cei care vor plati cu serviciul vor fi tot cei fara relatii, fara sustinerea cui trebuie. Inutil sa mai adaug aici drama din economie, din constructii, comert, drama patronilor care sunt nevoiti sa isi inchida portile in fata unei fiscalitati excesive, dublata de lipsa unor masuri economice pliate pe realitatea crizei. Guvernantii, insa, merg mai departe. Mimeaza responsabilitatea, decenta, austeritatea. Strangatori, ministrii au reusit sa puna deoparte pentru zile negre. Videanu, Berceanu, Udrea, Blaga, iar exemplele pot continua, nu stiu ce inseamna drama celui care este obligat sa spuna familiei ca si-a pierdut locul de munca si nu stie cum ii mai poate oferi minimul de trai. Este usor sa vorbesti despre concedieri, economii la buget, despre blestemata asta de criza, cand statutul de demnitar iti confera dreptul de a ocoli recesiunea.
De aici, toata aceasta disperata lupta pentru Putere devine de inteles. Pentru ei, cei ce sunt decisi sa calce totul in picioare pentru a-si atinge tintele politice mizere. Actuala clasa politica se afla in pragul falimentului. Si-a demonstrat incompetenta, incapacitatea de a intelege ceva din suferinta populatiei. Nu are forta de a se reorganiza, reforma, ei trebuie sa dispara in haul propriilor compromisuri si interese. Liderii politici, partidele nu pot oferi solutiile mult asteptate. Se departeaza tot mai mult de cei pe care ar trebui sa ii protejeze. Sunt ocupati cu scandaluri si lupte pentru Putere. In schimb, nu pot oferi decat neajunsuri. Si dispret. Asteapta, probabil, sa le fim recunoscatori ca mai primim inca o luna salariul si pensia, chiar si micsorate dupa poftele lor. Ca nu ne impovareaza si mai mult. Ca avem “privilegiul” de a-i avea, inca, in fruntea noastra…
Iulian Badea
sursa: cronicaromana.ro
Mântuire cu bani de la buget
Doar n-o să punem autostrăzile, şcolile, spitalele sau pensiile înaintea imperioasei nevoi de a ne ruga la cel mai grandios altar din Estul Europei!
Ştiaţi că, indiferent dacă sunteţi catolici, protestanţi, musulmani, budişti, hinduişti sau chiar atei, veţi băga mâna-n buzunar şi veţi contribui cu nişte mărunţiş la ridicarea viitoarei Catedrale a Mântuirii Neamului
Ştiaţi că Biserica Ortodoxă Română, majoritară prin statistică şi prin definiţie, cere şi probabil i se vor da fonduri de la buget pentru a construi megalăcaşul de cult? Ştiaţi că proiectul, comparabil prin dimensiuni doar cu învecinata Casă a Poporului, va costa cam cât o tranşă de la Fondul Monetar Internaţional?
Bun, dacă nu ştiaţi şi eraţi curioşi, puteaţi să le aflaţi răsfoind presa sau, mai simplu, accesând www.patriarhia.ro. Care ne anunţa, recent, că problema a fost dezbătută pe larg în ultima Adunare Naţională Bisericească. Şi că membrii înaltului for, un fel de „parlament” din care fac parte atât clerici, cât şi mireni, au găsit o soluţie pentru finanţarea lucrărilor.
Astfel, pe lângă donaţiile propriilor enoriaşi (să dea Domnul să fie la fel de generoşi ca Gigi Becali!), instituţia din Dealul Mitropoliei aşteaptă să primească şi ajutorul guvernului (de orice culoare politică ar fi el, că, vorba aia, banii n-au miros!).
N-are a face că-i criză sau că prin visteria statului bate vântul. Ca un popor credincios ce suntem, doar n-o să punem autostrăzile, şcolile, spitalele sau pensiile înaintea imperioasei nevoi de a ne ruga la cel mai grandios altar din Estul Europei! Unde vom putea face „shopping” în magazinele de cruciuliţe, lumânărele şi agheasmă, ce vor fi amenajate, din câte înţeleg, în incinta edificiului.
„Catedrala Mântuirii Neamului nu va fi nici mică, nici mare, nici ieftină, nici scumpă”, citez din darea de seamă a sus-amintitei întruniri. Construcţia se va întinde pe 38.000 de metri pătraţi (aproape cât un mall mai răsărit), va avea o înălţime de 120 de metri (cât un Intercontinental şi jumătate) şi va putea găzdui 5.000 de persoane (cu o mie mai multe decât Sala Palatului). Şi, ca o bomboană pe colivă, investiţia se va ridica la neverosimila, pe vremurile astea, sumă de 400 de milioane de euro.
Ce rezultă din întreaga poveste? Întâi, că Preafericitul Patriarh Daniel nu-şi dezminte renumele de „manager”, capabil să transforme sfintele taine într-o foarte profitabilă afacere. Apoi, că ortodocşii sunt extrem de „ecumenici” atunci când vine vorba să strângă nişte bani.
Căci, de plătit, vor plăti şi contribuabilii de alte confesiuni, fără să-i fi întrebat cineva dacă sunt de acord. Cât despre cheltuială, să fim serioşi. Ce înseamnă câteva sute de milioane în schimbul „mântuirii” naţionale? Vă spun eu: aproximativ 20 de euro pe cap de locuitor. Adică un adevărat chilipir!
Sabin Orcan
sursa: adevarul.ro
