Archive for Februarie 8, 2010
Lawmaker: Climate change just ruse to control population
Rep. Mike Noel, the Legislature’s chief climate-change skeptic, declared Thursday that global warming is a conspiracy to control world population.
The House Natural Resources Committee then approved a resolution that expresses the Utah Legislature’s belief that “climate alarmists’ carbon dioxide-related global warming hypothesis is unable to account for the current downturn in global temperatures.”
The resolution, sent to the House on a 10-1 vote, would urge the Environmental Protection Agency to drop plans to regulate the pollution blamed for climate change “until a full and independent investigation of the climate data conspiracy and global warming science can be substantiated.”
“We’re at the breaking point,” said Rep. Kerry Gibson, the resolution’s sponsor, who warned that the supply of safe and affordable food is already threatened by over-regulation.
Eleven Brigham Young University scientists defended climate science in a point-by-point rebuttal to parts of the resolution and urged the panel in an e-mail to reject the measure.
“Even if all the political solutions proposed so far are flawed,” they said, “this does not justify politicians attacking the science that indicates there is almost certainly a serious problem.”
The Utah Farm Bureau, a strong backer of the resolution, pressed many of the same scientists, along with LDS Church-owned BYU, to apologize for comments they had made critical of a previous legislative climate discussion and the remarks of one witness who disputes humankind’s role in global warming.
“I would call on Brigham Young University and Summer Rupper to apologize for what they have said,” said Farm Bureau CEO Randy Parker, who assisted Gibson, an Ogden farmer, in presenting the measure.
Both BYU and one of the scientists involved indicated Thursday there won’t be an apology for comments regarding University of Alabama researcher Roy Spencer’s work.
“We attacked some of his positions,” said geochemist Barry Bickmore, who signed both BYU letters. “We didn’t attack him.”
BYU spokesman Michael Smart noted that the scientists who have written to the Legislature have said all along they do not represent the school’s views.
“The faculty have always been clear they are speaking for themselves and not for the university,” he said. “The university doesn’t take a position on this issue, so we don’t have any comment on it.”
Parker, a member of the 2007 Governor’s Blue Ribbon Advisory Council on Climate Change, and Gibson told the committee that climate science was motivated by the chase for research dollars, that climatology suffers a “credibility crisis” and that the work of skeptical scientists is being squelched.
They also described devastating impacts on the economy and farmers if the EPA succeeds with proposed regulation of carbon dioxide as a pollutant under the Clean Air Act and if Congress enacts a “cap-and-tax” law.
“It would be crippling to the economy,” said Gibson. “What it comes down to is: Agriculture is being regulated and taxed to death under this kind of mentality.”
Parker said proposed policies would hit U.S. farmers and families hard, putting a $2,000 or greater burden on each family, trigger energy shortages and slash farm income by half. He also said the EPA’s “cow tax” would cost Utah’s farmers and ranchers nearly $104 million, although the agency insists the regulation would not apply to small businesses like farms.
Rep. Phil Riesen, D-Holladay, questioned Gibson about the “conspiracy” wording in the resolution. “A conspiracy?” he asked. “By whom? To what end?”
“I’m not sure we’ll ever know the depths of it,” said Gibson, adding that it was hard to separate the hype because “we only hear one side of the argument.”
Rep. Roger Barrus, R-Centerville, who supported the anti-regulation part of the resolution, called the wording “pretty inflammatory” and counter to the Legislature’s standards of civility.
But Noel defended the “conspiracy” wording, pointing to an out-of-print textbook, Ecoscience: Population, Resources, Environment , written in the 1970s by biologist Paul Ehr - -lich, Ehrlich’s wife, Anne, and physicist John Holdren about the potential hazards of unchecked population.
The Kanab Republican, referring to Holdren as the Obama administration’s “energy czar,” read from passages of the 1,000-plus-page tome about population-control alternatives that included abortion and forced sterilization. He did not share the authors’ conclusion: that voluntary population-limiting methods are “a far better choice.”
“Now, if you can’t see a connection [of a conspiracy] to that,” the legislator said, “you’re absolutely blind to what is going on. This is absolutely — in my mind, this is in fact a conspiracy to limit population not only in this country but across the globe.”
Judy Fahys
sursa: TheSaltLakeTribune
La ce mai e bun statul roman?
Statul roman tine cu tot dinadinsul sa demonstreze ca este cel mai slab administrator. Statul tinde sa devina un perceptor care incaseaza banii fara sa se intrebe, apoi, cu ce eficienta administreaza ce a incasat.
1. Autostrada dintre Comarnic si Brasov va fi construita de doua companii private straine, franceza si greceasca, va fi finantata de constructori si platita de catre statul roman pe parcursul a 30 de ani.
2. Fondul Proprietatea, fond de investitii controlat de statul roman, va fi administrat de o companie americana.
3. Compania americana General Electric a incheiat un contract de mentenanta a reactoarelor nucleare 1 si 2 de la Cernavoda in valoare de 146 milioane de dolari.
4. Anul acesta, fiecare minister va primi misiuni de audit de la Fondul Monetar International (FMI) si Banca Mondiala pentru a realiza un proiect de restructurare a ministerului respectiv.
Intre cele patru stiri de mai sus nu exista, in aparenta, nici o legatura. De fapt, ele, citite impreuna, ne indreptatesc sa ne intrebam in ce masura statul roman isi mai indeplineste rolul de administrator al banilor tarii.
Traduse dintr-un alt unghi de abordare, stirile de mai sus arata in felul urmator: statul roman nu poate construi o autostrada, statul roman nu poate gestiona un fond de investitii pe care l-a creat si la care este actionar majoritar, statul roman nu poate gasi in tara specialisti care sa intretina unitatile 1 si 2 de la centrala nucleara de la Cernavoda si statul roman nu poate restructura singur activitatea ministerelor.
Daca astfel de lucruri, care nu sunt, totusi, atat de complicate, nu le poate face, atunci ce mai poate face statul roman?
Nu vreau sa cad in extrema nationalismului economic, dar constat ca statul roman nu-si mai indeplineste rolul de administrator si ca managementul statului are performante tot mai slabe.
S-a spus ca, in anii ‘90, privatizarile au fost facute in defavoarea intereselor statului si pe sume modeste. Sa nu uitam insa ca, pana sa se ajunga la privatizare, majoritatea marilor companii de stat au fost “jefuite” prin contracte care le defavorizau in mod vadit, in timp ce firmele private partenere au prosperat.
Inainte de privatizare, multe companii de stat aveau datorii imense la bugetul de stat sau bugetul asigurarilor sociale, produceau pierderi, erau in centrul blocajului financiar si isi pierdusera piata externa si o parte din cea interna.
Managerii companiilor de stat ar fi vrut sa lucreze in conditiile unei economii socialiste (scutiti de concurenta produselor din import si avand contracte sigure pe pietele externe), dar sa beneficieze de avantajele economiei capitaliste (salarii mari, prime, bonusuri si libertatea de a lua decizii).
N-am auzit de nici un manager al unei companii de stat care sa fi fost tras la raspundere pentru felul in care a gestionat compania.
Doar prin programele incheiate cu FMI si Banca Mondiala s-a putut impune privatizarea marilor companii de stat, restructurarea sau inchiderea lor.
Situatia a fost asemanatoare si in sistemul bancar.
Cateva banci cu capital de stat au acordat credite, de-a valma, companiilor private si companiilor de stat, imprumuturi care s-au dovedit a fi neperformante si care au aruncat respectivele institutii bancare in pragul falimentului.
Si tot in baza acordurilor incheiate cu FMI si Banca Mondiala s-a putut impune privatizarea bancilor cu probleme.
Doar in conditiile in care Petrom ajunsese o vaca de muls pentru companiile private s-a pus problema privatizarii ei.
Inainte de vorbi insa despre faptul ca FMI a impus privatizarea marilor companii romanesti, ar trebui sa ne uitam cum au fost ele gestionate de catre stat, cu ce performante si cu ce rezultate economice.
Ramas fara o buna parte a companiilor importante, statul roman continua sa faca greseli de administrare. De fapt, statul roman este gata, mai degraba, sa cheltuiasca decat sa stranga bani. Statul se pricepe sa risipeasca, nu sa administreze banii pe care ii incaseaza sau sa economiseasca printr-o buna gestiune.
Sa ne intoarcem la stirile din debutul articolului.
1. Statul roman nu este in stare sa construiasca o autostrada. De ce? Pentru ca nu are bani, ni se explica. Motivul este, insa, altul. Statul roman nu construieste o autostrada pentru ca este incompetent si pentru ca are un interes dubios sa construiasca cu alte companii.
Sa explicam. Exista o companie nationala de autostrazi (CNADNR) care face mai degraba licitatii si nu constructii. Intr-un stat normal, in vremuri de criza, compania de autostrazi ar fi trebuit sa faca montajul financiar, adica sa gaseasca banii, sa angajeze oameni si sa construiasca autostrada.
Intelegem ca de la buget nu sunt suficienti bani pentru constructia autostrazii, dar o companie nationala de profil ar fi putut gasi finantare de la societatile bancare straine si romanesti, printr-un imprumut sindicalizat folosind, eventual, garantia statului.
Cu atat mai mult cu cat bancile straine care activeaza in tara noastra au cerut, la sfarsitul anului trecut, sa-si micsoreze expunerea pe Romania, explicand ca aici nu au suficiente afaceri in care sa-si plaseze banii. O autostrada ar fi fost o buna destinatie pentru plasarea banilor bancilor din Romania.
Ca sa nu mai vorbim despre faptul ca, daca statul ar fi ales traseul autostrazii pe coridoarele de dezvoltare europene, ar fi obtinut finantare chiar de la Uniunea Europeana.
2. Zilele trecute, Ministerul Finantelor si-a dat acordul ca administrarea Fondului Proprietatea sa fie preluata de firma Franklin Templeton.
E ridicol ca, la cinci ani de la creare, Fondul Proprietatea nu si-a atins nici o tinta: nu este cotat la Bursa de Valori Bucuresti si nu a inglobat toti fostii proprietari care trebuie despagubiti si pentru care s-a creat, de fapt, acest fond.
Ca atare, are, in continuare, ca actionar majoritar tot statul roman. In aceste conditii, administrarea fondului nu inseamna decat doua lucruri: incasarea dividendelor de la companiile care sunt in portofoliul fondului si plasarea banilor in depozite bancare (lucru pe care il poate face si un tanar absolvent de liceu economic) si, al doilea, listarea fondului la bursa.
In acest caz, este nevoie de deblocarea situatiei legislative improvizate prin care a fost creat chiar Fondul Proprietatea. Pentru aceste doua obiective se justifica semnarea unui contract de administrare cu o companie straina?
Nu se poate gasi in Romania, la 15 ani dupa crearea pietei de capital, o echipa de oameni care sa faca aceste doua lucruri relativ simple? In opinia mea, chiar actualul director general, Ionut Popescu, ar putea duce cu succes la capat cele doua obiective.
Si, atunci, de ce este nevoie de administrarea companiei americane si plata ei cu mult mai multi bani decat acum? La aceasta intrebare nu putem da un raspuns.
3. Primul reactor de la Cernavoda fost proiectat de canadienii de la AECL si italienii de la Ansaldo si construit, in buna masura, cu tehnologie fabricata in Romania.
Proiectul prevedea si asigurarea asistentei tehnice, adica perfectionarea specialistilor romani, care urmau sa preia operarea si mentenanta (intretinerea) reactorului nuclear.
Iata ca acum mentenanta reactoarelor 1 si 2 de la Cernavoda este preluata, pentru opt ani, de o companie americana, in loc sa fie realizata de specialistii romani.
Nu era mai putin costisitor sa fie specializati experti romani care sa asigure intretinerea reactoarelor? N-ar fi fost mai ieftin? N-ar fi fost, in acelasi timp, benefic pentru nivelul de specializare al inginerilor romani? Intrebari la care nu putem da un raspuns.
4. Exista in fiecare minister specialisti in resurse umane. Ei ar trebui sa dimensioneze aparatul ministerului, sa elaboreze organigramele, sa specifice atributiile celor care lucreaza si, in general, sa gestioneze procesul de restructurare a institutiilor publice.
Nu stiu sa faca aceste lucruri sau nu sunt lasati sa le faca? Nu avem un raspuns. Cert este ca, in locul lor, vor veni sa faca restructurarea ministerelor romanesti angajatii de la FMI si Banca Mondiala.
S-ar putea crede ca in aparatul de stat nu exista specialisti de valoare. Nu exista sau nu sunt lasati sa lucreze? In anul 2009, criza a nascut o oportunitate: o serie de manageri din companiile private au ramas fara slujba, unii dintre ei orientandu-se chiar catre sectorul de stat.
Nu putem cere statului roman sa construiasca cea mai inalta cladire din lume, nu-i putem cere sa proiecteze o naveta spatiala, nu-i putem cere sa redea suprafete de teren din Marea Neagra, nu putem cere managerilor romani sa proiecteze masina viitorului.
Nu putem avea asemenea asteptari pentru ca nu ar fi rationale. Dar cred ca putem sa-i cerem statului sa faca o autostrada, sa administreze un fond care ii apartine in majoritate, sa intretina reactoarele nucleare de la Cernavoda sau sa restructureze institutiile publice.
Nu sunt impotriva privatizarii. Nu sunt impotriva parteneriatului public-privat. Dar sunt impotriva situatiei in care statul isi abandoneaza chiar si minimele sarcini ale gestiunii economiei. Nu cred ca fondurile straine au luat captiv statul roman.
Cred, insa, ca statul roman este pe cale ca, din ratiuni ce tin de clientela politica si incompetenta, sa-si abandoneze de buna voie cele mai simple, logice, eficiente si de bun simt indatoriri pe care le are un administrator responsabil.
Constantin Rudnitchi
sursa: Bloombiz.ro
Din nou despre educatie
Facem ce facem si iar ne gasim nas in nas cu o lege a educatiei. Vrea guvernul sa educe, e placerea lui! Vrea orice guvern, instalat cu nu putine fraude si cumparari de voturi, punand la bataie destule cariere dubioase si biografii indoielnice, sa educe, poti sa nu-i faci acest hatar?
Si cum vrea sa educe? Europeneste! Aici e aici! Trebuie sa ne educam europeneste, sa fim in sfarsit in randul lumii.
Candva aveam o scoala dintre cele mai bune. Atat de buna incat nici comunismul n-a izbutit s-o strice, desi a bandajat-o cu destule formalisme, asprimi si ipocrizii. Candva eram un exemplu de educatie si un exemplu de stiinta: venea tot Balcanul la Bucuresti sa invete carte superioara, tinuta academica. Unele facultati erau celebre, iar unele licee, la mare inaltime. Se cunosteau si profesori de intinsa autoritate, rasplatiti pentru efortul lor cu o stima generala. Dupa care au inceput… reformele. Educatia s-a reeducat si se tot reeduca. Care cum vine, pune mana pe educatie si o drege. Cum? Europeneste, bineinteles! De ce n-ar reeduca si guvernul Boc-Basescu? Rapid! Prin asumarea raspunderii. Asa vreau, asa fac - asa e democratic! Numai ca s-au opus mangafalele de la Curtea Constitutionala. Au spus ca vor discutie. Sa discutam! Sa mai discutam! Sa discutam nitel europeismul!
Pana a da de Europa liberala si capitalista, noi nu prea stiam ce sunt drogurile. Acum stim, si o stim chiar bine. Au intrat in zestrea europeneasca, in libertatea mult visata. Pe aripile ei au venit si hiturile, si single-urile rockiste, si dezvelirea partilor pana atunci mai rusinoase, si statul la bar cu cafelute si liqueururi, si imbuechirile alcoolice ale tinerei generatii, lipsa ei de continere, destrabalarea, intimitatile exhibitioniste, parada sexuala, spleenul si lehamitea celor ce fac sans rivages toate experientele omenesti. Dezabuzarea sexuala nu vine de la noi de la tara, vine din strainatate, am vazut-o la lucru. Europa ne-a pus de asemenea in valoare homosexualii si lesbienele, ca si pansexualii meditatiei absolute. Europa ne-a dat lectii excelente de mafiotism, la care s-au format generatii dupa generatii. Ne-a expediat frateste vaca nebuna, porcul gripat, pasarea bolnava, de care noi habar n-aveam, desfacandu-si totodata medicamentele scumpe in locul medicamentelor noastre ieftine. Ne-a indesat carnea, legumele, fainoasele ei, in locul alor noastre, a pus cabja pe otelurile si masinile noastre, ne-a luat in supraveghere serviciile si bancile, s-a ingrijit educativ sa-si adjudece beneficiile si sa ne impinga pagubele, in chip de invatatura si educatie. Ce se da la teatre, cinematografe si micile ecrane este in buna parte educatie europeana, noi imitand toate viciile curente de care nu stiam inainte mare lucru.
Dar mai avem si puncte proprii de sprijin pentru educatie. Primul este procesul sotilor Ceausescu, exemplu de rigoare juridica. Al doilea, imbogatirea unor oameni destepti intr-un timp record (a baronilor), printr-o nobila munca incordata si onesta. Al treilea, selectia ierarhica stricta dupa valoare si nu dupa inrudire, nepotism, clientelism, favor erotic, interes pecuniar. Un bun factor educativ a devenit si stringenta cu care se taie posturi si se ingheata salarii la prostime, in schimb se majoreaza castigurile la obraze.
Ceea ce se are probabil in vedere e un roman model, bine educat, care sa nu mai posede in tara nimic al sau, sa fie cetluit in datorii externe, sa munceasca disperat de dimineata pana seara pentru firma straina, putand fi dat afara oricand, sa vorbeasca curent englezeste, sa tina Halloweenul, Sfantul Valentin si Ziua Bancilor, si sa admire capitalismul liberal, fara de care n-am fi avut nici criza ce ne-a zguduit acum, si ne poate zgudui oricand de-acum inainte, fiindca suntem fara aparare.
Propun sa se faca o Comisie de Stat de Educatie numai din oameni de bronz, platiti regeste, buni dansatori din buric, scoliti numai in strainatate, si care sa nu stie deloc cine a fost Spiru Haret.
Paul Everac
sursa: cronicaromana.ro
Securitatea serviciilor secrete
“SRI, îl dorim un serviciu model… Fie un serviciu de elită… SPP o structură flexibilă…”. La ceas aniversar, adică la 20 de ani de la înfiinţare, spionii români au o foarte bună părere despre ei înşişi. Au devize cu onoare şi fidelitate, au embleme pline de lei, acvile, cruci, săbii, grifoni şi, în general, cea mai mare dorinţă a lor e să fie consideraţi un fel de echivalent mioritic al lui Bond 007, al celebrelor CIA, MI5 etc. De aceea, cea mai mare jignire pentru spionii noştri e să-i faci securişti, inşi care fac poliţie politică. Grifonul de pe emblema SIE vine de la geto-daci, de la traci, deci există un arc peste timp în apărarea secretă a poporului, dar arcul ăsta sare peste Securitate. N-au nici o legătură cu ea, sunt aşa cum frumos s-a exprimat cândva Mihai Radu Ungureanu, directorul SIE, “instituţii cu caracter special, nu secret”. Cum ar veni, sunt o componentă firească a societăţii, sunt bugetari mai secretoşi, dar sunt de-ai noştri. Îi apără modul de viaţă românesc, apără imparţial chiar şi dreptul ziariştilor de a scrie tâmpenii despre oficialităţi şi dreptul unor Bercea Mondialu de a dansa manele cu nişte oficialităţi.
Dar tot acest tablou idilic al gardienilor imparţiali ai libertăţilor noastre de tot felul crapă la o întrebare simplă: “Câţi spioni avem, domnule?”. La 20 de ani de la marea agitaţie din decembrie, situaţia e ca pe vremea Securităţii, nimeni nu ştie nimic sigur. Ştim câţi profesori avem, câţi judecători, militari, medici, dar nu şi spioni. SRI ar avea vreo 12.000, poate 20.000, la SIE ar fi vreo 3.000 spre 3.500, Vasile Blaga vorbea de încă 3.000 de inşi care aparţin de fostul “Doi şi-un sfert” de la Interne, la care se adaugă SPP-ul, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, Contrainformaţiile armatei. În timpul ăsta, FBI - SRI-ul american, spune clar că are fix 28.576 de angajaţi. Bine că în domeniu nu se practică angajările cu jumătate de normă, altfel americanii erau în stare să publice un rezultat cu virgulă. La noi, aproximările sunt de ordinul miilor, cifra angajaţilor SRI e un secret, deşi nici o lege nu prevede acest lucru, dar publicarea ei probabil ar afecta securitatea structurii. În aceste condiţii, nici nu mai are rost să vorbim de reformă, de cine pe cine ascultă, de legi, drepturi ale cetăţeanului, Omar Hayssam, ăi doi băieţi de la SIE capturaţi şi prezentaţi la tv de Nicu Gheară, de sereiştii petrolişti din Prahova şi de pile ale unor oameni politici care ard gazul prin birouri citind presa. Adică, e inutil să analizăm “dimensiunea calitativă a activităţii” când nu ştim câţi inşi desfăşoară activitatea asta. Apoi, dincolo de comparaţiile complet nefavorabile cu alte servicii străine, menţinerea cifrei angajaţilor la secret e profund incorectă faţă de alţi bugetari. Dincolo de bani e vorba şi de un semnal. Serviciile se consideră o componentă a societăţii şi, astăzi, societatea e în criză. Din cauza asta le cerem profesorilor să accepte ca 15.000 dintre ei să fie daţi afară. La fel, discutăm dacă e normal să avem clase cu 40 de elevi în loc de 30. La fel de normal ar fi să discutăm dacă România îşi permite 60 de spioni la suta de mii de locuitori sau numai 6. Poate ne trebuie 60, poate trebuie să punem pe urmele unui potenţial terorist câte o companie întreagă, dar lucrurile acestea trebuie discutate. În caz contrar, în timp, serviciile vor fi percepute ca un corp străin în societatea românească şi asta chiar va fi o problemă de securitate naţională.
Marius NIŢU
sursa: gandul.info
vizitatori unici
Primeste articolele direct in mail.
