Archive for Februarie 4, 2010
La vremuri noi, tot ei
Legea privind sistemul unitar de pensii publice nu se anunta deloc atat unitara pe cat o arata chiar titulatura ei si pe cat o promiteau initiatorii. Scapa de recalculare, adica isi pastreaza pensiile de lux, exact acele categorii profesionale de care sunt legate cele mai mari traume ale Romaniei: securistii si militienii aparatului ceausist.
Potrivit proiectului postat, spre dezbatere publica, pe site-ul ministerului Muncii, legea va avea intr-adevar meritul de a integra intr-un sistem unic pensiile care erau pana acum reglementate prin tot felul de legi speciale. Si tot la capitolul merite este si disparitia aberatiilor de tipul: pensie in functie de venitul (cu toate sporurile, indemnizatiile si primele posibile incluse) din ultima luna sau din ultimele sase luni.
Legea pleaca (art.2) de la cateva principii, intre care cel al contributivitatii (pct. c). Este ceea ce au si promis, in nenumarate randuri, si premierul Emil Boc si presedintele Traian Basescu, atunci cand vorbeau despre pensiile nesimtite ale celor care primesc cu mult mai mult mult decat au contribuit.
Legea prevede anumite diferentieri, insa ele pleaca de la chiar contributie. Astfel, potrivit art. 27, cotele de contributii sunt diferentiate in functie de conditiile de munca. In cazul unor conditii normale, cota este de 31,3 % din baza de calcul, intre care 10,5% datoreaza angajatul, iar 25,8 % angajatorul. In conditiile speciale din domeniul apararii nationale, de ex., contibutia creste la 41,3%, prin majorarea contributiei datorate de angajator.
Diavolul sta insa in detalii, adica spre sfarsitul legii unde este vorba despre recalcularea pensiilor speciale aflate acum in plata si mentionate de articolul 173. Cele mai multe intra in in recalculare “utilizand algoritmul de calcul prevazut de prezenta lege”. Adica fostii piloti, magistrati, diplomati, parlamentari, functionari parlamentari si angajati ai Curtii de Conturi devin muritori de rand cu pensii normale, potrivit contributiei pe care au avut-o. Ei ar putea pierde pana la 90% din pensiile pe care le primeau conform legislatiei anterioare.
In schimb, pensiile militare de stat, pensiile de stat ale politistilor si ale functionarilor cu statut special din cadrul administratiei penitenciarelor nu intra in aceeasi recalculare. Adica nu pensia va depinde de numarul punctelor acumulate, ci numarul punctelor va fi calculat in functie de pensia de acum. Frumos, nu?
Cine sunt beneficiarii acestei exceptii? Cam 140 de mii pensionari din armata, politie, servicii si de prin penitenciare. Cam peste tot in lume armata are un statut special asumat de societate din motive care, cred, nu trebuie explicate. Ce ne facem insa cu ceilalti?
Ceilalti adica fostii securisti, militieni si gardieni ai regimului ceausist. Daca socotim anii, vom vedea ca pensionarii de acum, erau in urma cu 2 decenii in activitate. Adica ii haituiau pe romani, ii bateau ca pe fasole, ii spionau si aveau grija ca nimeni sa nu miste in front. Pentru toate acestea au fost recompensati cu pensii imense, pe care nu le pierd nici macar acum, la pretinsa instaurare o ordinii si corectitudinii. Raposatul general Plesita, un criminal nejudecat, primea de stat 6 500 de lei lunar si, daca traia, si-ar fi pastrat pensia impotriva tuturor principiilor noii legi, impotriva moralei si a bunului simt.
Oare n-o fi mai deranjanta pensia unui securist batran si ticalos decat cea a unui pilot de avion care nu a facut niciun rau societatii, ba dimpotriva? Ei bine, potrivit noii legi a pensiilor, nu.
De ce? Pentu ca nimeni nu indrazneste sa se puna cu fosta securitate. Nimeni nu indrazneste sa atace serparia pe care numai legile biologiei o va asana. Acesti oameni controleaza direct sau prin parghii viata politica si economica din Romania, iar cine le pricliteaza interesele sfarseste prost. Nimeni nu se incumeta.
In continare, tortionarii vor primi bani cu mult mai multi decat victimele lor. Si, culmea ironiei, acestea sau urmasii lor cotizeaza luna de luna la aceste pensii de lux.
trimite unui prieten
Inchisoarea mintii
sursa: fymaaa.blogspot.com
Documentarul “Sfidatorul”(El Sfidante) de care va vorbesc astazi face parte din acea categorie de creatii (filme, carti, etc) care au impactul unei adevarate revelatii asupra noastra. Eu cel putin de la Zeitgeist si Cartile lui Ramtha n-a mai trait asa ceva. E senzatia ca deodata cineva iti spune limpede, cu lux de amanunte, ce gandeai confuz, ce intuiai in subconstient dar nu gaseai formula sau ocazia sa le cristalizezi in limbajul conventional. Presarat cu citate din maestri si indrumatori spirituali (Tolle, Abelar, Castaneda, etc dar si din…Matrix!) textul lui Giulio Achili are o forta si un impact extraordinare, explicabil daca ne gandim la universalitatea problemei pe care o trateaza-inchisoarea mintii. Achili nu se limiteaza insa la observarea si descrierea fenomenului ci traseaza modalitati concrete de evadare de sub influenta unui adversar invizibil. (baniinostrii.ro)
trimite unui prieten
Humanity Lobotomy
“you know who won’t be able to pay is the little guys and you’ll be crushing the future of inovation…” A look at the history of the communication and where it’s going next. (youtube)
trimite unui prieten
Durere si muzica de fanfara
Daca la nivel macroeconomic exista toate premisele ca 2010 sa fie un an semnificativ mai bun decit cel precedent, la nivel microeconomic macelul abia incepe.
Au fost observatori care m-au criticat atunci cind mi-am formulat prognozele pentru 2010. Adica - spuneam eu la finele anului trecut - Romania are sanse (incepind cu trimestrele doi-trei) sa-si reia cresterea PIB, inregistrind la finele intervalului o majorare a acestuia cu 1-2 procente.
Inflatia poate da semne de nervozitate, dar incadrarea acestui indicator in parametrii prognozati in proiectul de buget nu va fi o lupta la baioneta.
De asemenea, predictibila majorare a ratei somajului in primul semestru poate fi compensata de evolutiile celui de-al doilea, in asa fel incit, una peste cealalta, rata somajului sa nu fie mai mare la sfirsitul acestui an decit aceea din decembrie 2009. Moneda este stabila - mai ramine “razboiul” cu dobinzile prea mari, pentru a desfunda tevile creditarii initiativei antreprenoriale.
Intimplator aceste prognoze au coincis cu cele formulate de FMI& BIRD (asta nu inseamna ca sunt in deplin acord cu cele doua institutii financiare internationale in privinta “tratamentului” administrat bolnavului; ba chiar sunt in total dezacord in privinta unor “medicamente”.
Dar acesta este un alt subiect). Si prognozele UE merg cam in aceeasi directie. Si totusi, chiar daca sunt aparent optimiste, aceste prognoze trebuie filtrate cu atentie pentru a zugravi realitatea economica si sociala pe care o vom traversa in 2010.
O vorba spune ca folosind statistica poti transforma un cimitir in teatru de revista si invers. Deci, privind lucrurile in ansamblul lor, avem motive de optimism macroeconomic. Insa coborind la nivelul microeconomic, lucrurile devin mai complicate.
Abia in acest an incep sa cada victimele reale ale crizei incepute anul trecut, cu majore consecinte mai ales in plan social. Sa ma explic. Bancile au avut, anul trecut, o atitudine mai binevoitoare fata de cei deveniti rau-platnici decit vor avea anul acesta - este valabil atit pentru persoanele fizice, cit si pentru cele juridice.
Constiente fiind ca executarea rapida a garantiilor intr-o perioada de criza nu este cea mai buna ideea din lume, bancile au apelat la tot arsenalul pe care legea de functionare si regulamentele interne le permit pentru a oferi o gura de aer celor care s-au trezit aproape peste noapte refugiati pe o imaginarea “pluta a Meduzei”.
Mai direct spus, clientii au fost pasuiti pe cit posibil. Aceste termene s-au epuizat. Mii si chiar sute de mii de subiecti ai nesabuitelor credite din anii cind economia “duduia” isi vor pune capul pe butucul insolventei.
Aceste insolvente - mai ales persoanele fizice si intreprinderile mici - nu sunt in masura, ca proportie, sa provoace frisoane la nivelul sistemului bancar (nu au un procent important in portofolii).
Insa vor provoca o multime de drame individuale, “invizibile” poate de la distanta macroeconomica de care vorbeam, dar foarte vizibile atunci cind pasesti pe caldarimul vietii reale, de dincolo de statistici.
Pe de alta parte, unele firme au mai trait din “grasimea” acumulata in anii anteriori. Din pacate, prea putini patroni i-au ascultat pe cei care vorbeau de venirea crizei (si) in Romania, nu si-au consolidat cash-flow-ul si nu si-au dramuit investitiile.
Asa ca aceasta “grasime” era de doar un deget si s-a cam topit in ultimele 12 luni. Iar noi contracte nu apar la orizont (in economia romaneasca nu s-au “pompat” sutele de miliarde de euro pompate de tari ca Franta, Germania sau Marea Britanie), importurile isi revin mai greu in UE (principala tinta a exporturilor romanesti) iar comportamentul de consum al pietei interne merge mai degraba spre economisire decit spre cumparare.
Asa ca ceea ce se intimpla foarte vizibil in domenii cum ar fi massmedia sau constructii va apare si in alte sectoare. Iar zgomotul muzicii de fanfara ce insoteste revirimentul la nivel macroeconomic va fi uneori acoperit de urletele de durere de la nivel microeconomic.
Micile falimente care nu ajung niciodata pe prima pagina a ziarelor vor fi marea problema a anului 2010, cu severe consecinte sociale. De asemenea, ramine de vazut in ce masura obezul sector public va suporta predictibilele amputari despre care guvernul (inca doar) vorbeste si care va fi reactia marilor centrale sindicale.
Nesupunerea civica si cresterea infractionalitatii vor fi de asemenea fenomene care vor creste, inevitabil, temperatura sociala a acestui an.
Asadar euforia unui modest reviriment trebuie temperata de constiinta faptului ca suntem departe, ca stat, de a mistui complet efectele gravei crize economice care afecteaza lumea de circa doi ani, dupa cum economia globala, in ansamblul ei, este inca in zona de volatilitate/turbulenta (chiar daca de o intensitate mai redusa).
Eugen Ovidiu Chirovici
Sursa: Bloombiz.ro
trimite unui prieten
Time Magazine Pushes Draconian Internet Licensing Plan
Establishment mouthpiece calls for web ID system that would outstrip Communist Chinese style net censorship.
Time Magazine has enthusiastically jumped on the bandwagon to back Microsoft executive Craig Mundie’s call for Internet licensing, as authorities push for a system even more stifling than in Communist China, where only people with government permission would be allowed to express free speech.
As we reported earlier this week, during a recent conference at the Davos Economic Forum, Craig Mundie, chief research and strategy officer for Microsoft, told fellow globalists at the summit that the Internet needed to be policed by means of introducing licenses similar to drivers licenses – in other words government permission to use the web.
His proposal was almost instantly advocated by Time Magazine, who published an article by Barbara Kiviat - one of Mundie’s fellow attendees at the elitist confab. It’s sadistically ironic that Kiviat’s columns run under the moniker “The Curious Capitalist,” since the ideas expressed in her piece go further than even the free-speech hating Communist Chinese have dared venture in terms of Internet censorship.
“Now, there are, of course, a number of obstacles to making such a scheme be reality,” writes Kiviat. “Even here in the mountains of Switzerland I can hear the worldwide scream go up: “But we’re entitled to anonymity on the Internet!” Really? Are you? Why do you think that?”
Kiviat ludicrously compares the necessity to show identification when entering a bank vault to the apparent need for authorities to know who you are when you set up a website to take credit card payments.
“The truth of the matter is, the Internet is still in its Wild West phase. To a large extent, the law hasn’t yet shown up. Yet as more and more people move to town, that lawlessness is becoming a bigger and bigger problem. As human societies grow over time they develop more rigid standards for themselves in order to handle their increased size. There is no reason to think the Internet shouldn’t follow the same pattern,” she writes.
“The people in charge—as much as anyone can be in charge when it comes to the Internet—are thinking about it,” Kiviat barks in her conclusion, seemingly comfortable with the notion that shadowy individuals and not the Constitution itself are “in charge” of deciding who is allowed free speech.
Despite Kiviat’s mealy-mouthed authoritarianism and feigned reasonableness in advocating such a system, Mundie’s proposal is little different to a similar system already considered by officials in Communist China to force bloggers to register their identities before they could post. At the time the idea was attacked by human rights advocates as an obvious ploy “by which the government could control information” and crack down on dissent.
Indeed, the proposal was deemed too severe and the Chinese government eventually backed down. So a system considered too authoritarian and too much of a threat to freedom in Communist China is seemingly just fine and dandy in the “land of the free,” according to Kiviat and her ilk.
Unfortunately for her, Kiviat was immediately reminded about what makes the Internet such a threat to the ruling elite for whom she is a well-trained apologist – almost every comment below her article disagreed with her.
“No. A thousand times no. This benefits no one but “the people in charge,” wrote one respondent.
“Drivers’ licenses ensure a basic level of driving competency, so that 13-year-olds don’t get drunk and drive into a schoolbus. That kind of stupidity doesn’t happen on the Internet. Enough security theater! Focus on actual security. Truly awful idea, Barbara.”
“I, for one, welcome our new internet overlords. It will be a comforting time when “the law” comes along to protect people from themselves on the net, because gosh darn it, freedom is dangerous,” quips another. “Not to mention, standards only ever come about through coercive government action, and never through private parties responding to their own incentives.”
I think bloggers ought to be fingerprinted, DNA tested for abnormalities and have the information safely stored in a government vault. That way when some authoritarian ruler of pit, decides you have broken his self made tyrannic law he can prosecute you,” jokes another respondent. “For being a journalist you sure are s—-d, anonymity protects the right of free speech especially when the scary internet is most dangerous in a nation that prosecutes freedom of speech and opinion. The biggest thugs and criminals you mentioned are corrupt governments. I bet you love China’s safe internet measures huh? But there are worse than China.”
“The internet is the only thing preventing total tyranny right now, and they are trying everything they can to chill free speech. There is NO grass roots movement anywhere calling for government intervention in the internet. It is not broken. It works too well, that is a problem for tyrants,” points out another.
Shortly after Time Magazine started peddling the proposal, the New York Times soon followed suit with a blog this morning entitled Driver’s Licenses for the Internet? which merely parrots Kiviat’s talking points.
Of course there’s a very good reason for Time Magazine and the New York Times to be pushing for measures that would undoubtedly lead to a chilling effect on free speech which would in turn eviscerate the blogosphere.
Like the rest of the mainstream print dinosaurs, physical sales of Time Magazine have been plummeting, partly as a result of more people getting their news for free on the web from independent sources that don’t feed at the trough of the military-industrial complex. Ad sales for the New York Times sunk by no less than 28 per cent last year with subscriptions and street sales also falling.
“The Internet, where newspapers are generally free, has siphoned off circulation and advertising,” conceded an October 2009 NY Times article, which is precisely why establishment publications like the Old Gray Lady and Time are pushing proposals that would strangle the blogosphere and in turn eliminate their competition – while devastating free speech all in one foul swoop.
Paul Joseph Watson
sursa: prisonplanet.com
trimite unui prieten
O miscare insuficienta
Decizia BNR de a reduce dobanda de referinta cu 0,5% a provocat o reactie pozitiva atat din partea pietei, cat si din partea analistilor economici. In ciuda atitudinii foarte sceptice pe care o avem fata de competenta si profesionalismul lui Mugurel Isarescu, trebuie sa constatam ca aceasta decizie a fost una corecta, ceea ce constituie o exceptie remarcabila in istoria activitatii sefului BNR. Reducerea dobanzii de referinta va avea ca efect reducerea vitezei de apreciere a Leului si ar putea, in anumite circumstante, contribui la imbunatatirea conditiilor de creditare.
Din pacate, reducerea dobanzii de referinta nu rezolva problemele din economie si nu va inlesni accesul agentilor economici din economia reala la credite. Efectul principal al deciziei BNR va fi ca marja de profit pe care o obtin bancile comerciale atunci cand crediteaza statul va deveni mai mare. Conducerea BNR, cu complicitatea implicita a Ministerului Finantelor Publice, perpetueaza un fenomen de un grotesc inimaginabil. Bancile comerciale au posibilitatea sa utilizeze banii imprumutati de la BNR pentru a credita statul, obtinand in proces un profit remarcabil fara asumarea vreunui risc substantial. In mod normal, modelul de afaceri al unei banci ar trebui sa se axeze pe intermedierea relatiilor intre agentii economici si persoane fizice care au un exces de capital si agentii economici si persoane fizice care au un deficit de capital.
O banca ce preia depozitele persoanelor fizice si juridice isi asuma riscul de a utiliza aceste depozite pentru finantarea agentilor economici care au nevoie de capital pentru dezvoltarea afacerii. Venitul bancii si utilitatea pe care o are, cel putin teoretic, ar trebui sa provina din capacitatea bancii de a alege proiectele care pot fi creditate cu profit maxim si risc minim. Banca este recompensata prin diferenta intre dobanda la depozite si dobanda la credite pentru faptul ca evalueaza riscurile creditarii pe care si le asuma pe cont propriu. In cazul Romaniei de astazi, mecanismul este distorsionat intr-un mod dramatic. Bancile, ascunzandu-se dupa pretextul “economia reala este prea riscanta” crediteaza numai statul, care este dispus sa concureze cu agentii economici din economia reala pentru accesul la creditele bancilor. Daca nu se va reusi eliminarea statului de pe piata interna a creditarii, economia reala va suferi in continuare din cauza unei accentuate crize de finantare.
Teoria care sustine ca o reducere drastica a dobanzii de referinta va conduce la o creditare mai accesibila pentru economia reala este doar o iluzie. Atat timp cat statul este cel mai mare “consumator” de credite pe piata interna, bancile vor face tot posibilul ca sa crediteze numai statul. O reducere a dobanzii de referinta va conduce doar la cresterea marjei de profit a bancilor ce va fi insotita de o reducere modica a costurilor de finantare pentru stat. Comportamentul statului, care in mod indirect stranguleaza financiar economia reala, ar putea fi justificat in cazul in care banii imprumutati ar fi utilizati pentru dezvoltarea unor proiecte cu caracter strategic sau ar fi utilizati pentru un amplu program de reindustrializare. Din pacate, banii sunt utilizati pentru deservirea intereselor financiare ale unui grup restrans de oligarhi portocalii si pentru mentinerea posibilitatii statului de a finanta un sector public corupt si ineficient.
Guvernul trebuie sa inteleaga ca economia nationala nu poate fi salvata prin masuri monetare. La noi, din pacate, nu functioneaza mecanismele de baza ale unei economii functionale de piata. Atat timp cat aceste mecanisme nu sunt implementate, iar statul continua sa exercite o influenta nociva fata de economia reala, niciun fel de program de stimulare a dezvoltarii economice viabile nu va avea succes.
sursa: cronicaromana.ro
trimite unui prieten
vizitatori unici
Primeste articolele direct in mail. Aboneaza-te acum!
