gandeste.org
(...)"intre ceea ce stii si ceea ce nu stii este ceea ce presupui(...)"

PARTENERIATUL POLITICA-BISERICA, O AFACERE PROSPERA DE 20 DE ANI

Statul laic roman aloca anual, pentru culte, sume ce ar face invidios orice primar de localitate mica, fara utilitati. Zecile de milioane de euro date pentru constructiile de biserici si alte zeci de milioane care se duc pe salariile clericilor au atins anul acesta un varf istoric, depasind o suta de milioane de euro.

Suma poate nu pare exagerata, comparativ cu restul bugetului, dar sare in ochii unora care considera ca Romania s-ar moderniza mai bine cu bani cheltuiti in scoli, spitale sau cercetare, decat investind in acatiste si constructii religioase cu valoare arhitectonica indoielnica.

Politicienii, care decid pana la urma destinatia banilor din buget, au intuit inca din anii ‘90 beneficiul intoarcerii cu fata spre biserica, si au ramas asa pana azi, cuprinsi cu precadere in campaniile electorale de pusee religioase.

Pretextul l-a constituit, asa cum povesteste intaiul liber cugetator al tarii, Ion Iliescu: “reactia generala aparuta dupa Revolutie, in sprijinul bisericilor. Am privit-o ca pe un factor pozitiv, de echilibru, biserica trebuie sa fie un factor de echilibru social!”.

Oarecum explicabil, insa, nu regimul Iliescu a fost cel mai darnic cu biserica, ci celelalte conduceri taraniste, liberale si democrate ale tarii au plusat in conturile cultelor  bani, terenuri si inlesniri financiare.

Norma anuala de credinta: 200 de biserici si 10.000 de teologi

Factorul de echilibru a depasit in timp asteptarile societatii si a cunoscut o expansiune fara precedent in istorie. In ultimii 20 de ani au fost inaltate peste 4.000 de locase de cult, 3.000 dintre ele fiind ortodoxe.

Numarul teologilor a explodat, de asemenea, de la 1.000 de absolventi cat scoteau cele patru facultati de teologie din tara in 1989, la peste 10.000 cati scolarizeaza azi cele 30 de facultati de teologie. O extindere blamata chiar de anumite voci din sanul bisericii, care isi exprima public, dar destul de timid parerile, pe propriile bloguri.

Sumele alocate cultelor, de la bugetul national, au crescut si ele corespunzator, de la 3 milioane de dolari anual pana in 1998, la 10 milioane de dolari in 1999, 40 de milioane de euro in 2007, 100 de milioane de euro in 2008.

In toata tara, cu precadere in orase, fiecare petic de pamant, fie spatiu verde, fie curte de bloc, a fost exploatat cuvios pe principiul “biserica vine aproape de oameni”.

Tara s-a umplut de santierele noilor biserici, in timp ce vechile parohii de la tara saracesc odata cu enoriasii, iar pentru monumentele istorice  statul face chete pe motiv ca e prea sarac ca sa le restaureze. Numai in Bucuresti biserica a primit 12 hectare de teren pentru constructia de locase de cult si pentru deja celebra Catedrala a Mantuirii Neamului.

In plus, fiecare primarie din tara contribuie anual cu sume cuprinse intre 1 milion si 9 milioane de lei pentru plata lumanareselor si tarcovnicilor din biserici.

Poate ca lucrurile ar fi fost mai ponderate daca ar fi venit  intr-adevar niste echilibru dinspre biserica. Aceasta a confundat, insa, rolul misionar cu nevoia funciara de extindere si castig, astfel ca dorintele bisericii s-au impletit fericit cu cele ale politicienilor. Un parteneriat, dupa cum spunea recent presedintele Basescu, de pe pragul bisericii din curtea Palatului Cotroceni, care a costat bugetul un milion de euro. “A win-win situation”, cum ar spune capitalistii americani, o situatie din care politicienii castiga voturi in campanile, iar preotii parohii noi si influenta.

Nae Ionescu: “Biserica noastra autocefala, ca o ciuperca la umbra statului politic”

Alaturarea bisericii de politica si invers nu e, insa, un apanaj al democratiei noastre moderne. Biserica a fost de-a lungul istoriei o prezenta constanta alaturi de putere, exceptie facand doar comunismul, cand a fost interzisa construirea de locasuri de cult, multi preoti au facut puscarie ca sa-si apere credinta, iar altii au semnat pacte cu securitatea, pe care mai incearca si azi sa le ascunda.

Imediat dupa ‘90 preotii au revenit la putere, s-au implicat fatis in politica, au capatat mandate in parlament, in consiliile locale, au devenit primari, la fel cum se intampla inainte de perioada comunista. Acest lucru n-a durat mult, preotii fiind siliti sa aleaga intre politica si biserica.

Neoficial, insa, au ramas in continuare o casta foarte influenta in societatea romaneasca, poate mai influenta decat clasa politica insasi.

Intr-un editorial scris in perioada interbelica, Nae Ionescu descrie – pornind de la cazul unui preot primar care si-a ucis contracandidatul politic cu toporul - o situatie care pare la fel de actuala si azi: “Deci, vinovat este episcopul; dar nu personal. Ci prin sistem. Caci, in Biserica noastra autocefala, dar traind ca o ciuperca la umbra statului politic si politicianizant, chiar desemnarile de episcopi se fac tot dupa indicatiuni politice. Se poate, omeneste vorbind, opune chiriarhul pretentiilor oamenilor politici cari ii vor pe preoti instrumente de stapanire lumeasca a statului? E o gluma! Mi se pare ca nu exista Biserica in care sa se poata numara atati chiriarhi depusi din scaun cati avem noi; si toti din motive si prin masinatii politice”.

Acolo unde oamenii s-au indepartat de Dumnezeu

Bomboana de pe coliva acestui parteneriat istoric intre biserica si politica se aseaza intotdeauna in campania electorala. Politicienii se reped la pupat icoane si facut cruci mari exact in bisericile pe care le-au ctitorit din bani publici.

In timp ce mii de oameni se calcau piosi in picioare la sfintirea bisericii de la Cotroceni, acum doua saptamani, un alt candidat la presedintie, Mircea Geoana, se punea bine cu Dumnezeu in alta biserica restaurata tot pe banii statului – Biserica Evanghelica din Bistrita. Cele doua evenimente au marcat emblematic inceputul unei campanii electorale in care politicienii asteapta de la preoti rasplata atator fonduri pompate in biserica cu gandul nu la mantuirea pacatelor, ci la un loc vesnic in inimile votantilor.

De aceea am ales aceasta perioada ca sa va prezentam un serial despre modul in care biserica s-a extins in ultimii 20 de ani. Nu e vorba de un demers impotriva bisericii ortodoxe, asa cum am fost acuzati chiar in timpul documentarii.

E foarte adevarat, insa, ca peste 80% din fondurile alocate de stat au ajuns la biserica ortodoxa si cele mai multe constructii sunt ale ei, la fel si numarul cel mai mare de teologi.

Mai avem nevoie de alte biserici?

E vorba despre o intrebare pe care ministrul culturii, Toader Paleologu, a exprimat-o public  in Parlament, cand a constatat ca jumatate din bugetul Ministerului Culturii se duce pe constructia de biserici. “Mai avem nevoie sa construim multe biserici?”. Multe voci din societate raspund ca nu, ba chiar ca statul ar trebui sa procedeze ca alte tari, si sa lase finantarea cultelor strict pe mainile credinciosilor.

Preotii considera insa ca extinderea nu e suficienta si ca prezenta unei biserici e necesara chiar acolo unde comunitatea nu o doreste, pentru ca asta inseamna ca acei oameni s-au indepartat de Dumnezeu. Iar o astfel de disputa se desfasoara chiar acum undeva in sectorul 3, unde o comunitate de 500 de oameni se judeca cu primaria pentru ca a permis construirea unei biserici in coasta blocurilor, pe unicul spatiu verde care le ramasese oamenilor in cartier.

In afara de preotii care isi sustin cauza, si cativa curajoasi din societatea civila care-si asuma punctele de vedere, insa, putini politicieni sau demnitari ai statului au acceptat sa vorbeasca oficial despre acest fenomen, asa cum l-a denumit Ion Iliescu.

Chiar obtinerea cifrelor oficiale privind finantarea cultelor a fost dificila, la fel si motivarea acestora, pentru ca, aparent, functionarilor publici le e mai frica de “Doamne Doamne”, decat de legea liberului acces la informatii.

A vorbi despre biserica altfel decat in termeni piosi, e tratat in mod ipocrit ca un pacat in societatea romaneasca, desi in intimitate exista preoti care isi barfesc superiorii, in presa au aparut numeroase cazuri de coruptie in sanul bisericii si la varful acesteia, sau chiar scandaluri sexuale.

Pana si ateul Ion Iliescu a tinut sa-si nuanteze un pic pozitia, dupa 20 de ani de libera cugetare: “Dar am avut  intotdeauna relatii bune cu biserica, totusi… Intr-adevar s-au construit multe edificii dupa 1990, uneori de dimensiuni asa, cam de catedrala in anumite locuri. A fost o actiune conjugata  si o sustinere si pe plan local si pe plan national, foarte activa. A fost o stare de spirit de care nu puteam sa nu tinem seama, mai ales dupa o perioada ca aceea… in care s-a interzis constructia de biserici, … bine, la noi nu au fost fenomele ca in Uniunea Sovietica, dar au mai fost si demolari din cauza sistematizarii… E adevarat, sunt si foarte multi preoti, dar sper sa se echilibreze la un moment dat fenomenul… “.

Dollores Benezic
sursa: evz.ro

	Romania in plata Domnului: dispar trei scoli pe zi, apare o biserica la doua zile Statul si comunitatile locale prefera sa isi bage banii in ridicarea de biserici, nu in construirea unor scoli sau spitale. Dupa 1989, in medie, Romania...
	Mai e ceva sfant? Faptul ca, mai ales in anii electorali, politicienii incearca sa traga toate foloasele cu putinta de pe urma Bisericii nu mai mira pe nimeni. Dupa cum...
	Reactionati! Acesta ar fi primul semn ca mai suntem inca vii Nedreptatile se adancesc si devin mai evidente ca oricand; cei responsabili nu se mai straduie sa le mascheze. Pasivitatea cetatenilor creste odata cu...

Filed under: General, Religie | alocatie, Biserica, clasa politica, donatie, Ipocrizie, milioane|12 Comments