Archive for Octombrie, 2009
Sobolaniada!
Numai in pielea lor sa nu fii!
Unii, cei mai alesi, eroii, cum ar veni, vor sa dispara impreuna cu idolul lor si fac din asta opera vietii lor. Vorbesc fara rusine, fara sa clipeasca, spun cu zambetul pe buze ca sunt idioti si ca le face placere acest lucru, ca tot ceea ce si-au dorit este sa poata sluji adevarul acolo unde toata lumea spune ca nu exista, sa poata acuza Mafia din chiar casa Mafiei. Sunt personaje foarte triste, nesfarsit de triste, un fel de malformatii pe care le privesti de la departare, din ce in ce mai de departe, ca si cum te-ai teme sa nu cumva sa te contaminezi.
Altii, nu mai putin nefericiti, dar oarecum mai ticalosi decat primii incearca sa se salveze si descopera brusc adevarul acolo unde, pana de curand spuneau ca sta minciuna si descopera Mafia acolo unde spuneau de curand ca stau fetele mari. Ies pe sticla si se declara impotriva idolului lor, caci tot al lor ramane, caci au contribuit la idolatrizarea lui si asta nu poate fi sters de pe fetele lor, asa cum nu poate fi stearsa insemnarea cu fier inrosit in foc de pe crupa unei vaci. Zambitori sau ingrijorati, frumoase sau urati, toate aceste figurine etaleaza o tristete si mai mare, tristetea pe care o poarta pe chipuri iudele.
O a treia categorie, profitorii fara de Dumnezeu, isi calculeaza veniturile, isi minimalizeaza pierderile si trec imediat in tabara adversa pentru ca singurul lor idol este banul si atat.
Toate aceste categorii au o singura culoare : griul sobolan si put cam cum pute nefericitul cartier crestin din Cairo, acolo unde gunoiul se descarca direct in sufrageriile caselor si toata familia participa la sortarea sa.
Romania isi pune, astazi, masca pe nas, pentru ca o imensa duhoare pluteste ca o vata pasloasa si nu pare a se ivi niciun firicel de vant care ar da o cat de mica speranta de insanatosire.
Tiganii care cersesc pe strazile Parisului sau ale Romei, sau ale Madridului, sau ale oricarei capitale europene sunt o adevarata opera de arta, o simfonie enesciana, o mandrie nationala fata de mizeria morala pe care o vedem si o simtim zilnic aici, acasa, in chiar inima romanismului carpato dunarean.
De multa vreme, inca din vremea avortonului care a aratat armatelor romane drumul secret care i-a adus in chiar inima cetatii sfinte, nu a mai simtit acest pamant mirosul imputit al sobolanilor. Il avem acum, ne scaldam zilnic in nesimtirea lor pestilentiala si, trasniti parca in moalele capului de nesimtirea si jegosenia lor, ii lasam sa ne fure speranta si uitam, sau amanam momentul in care trebuie sa punem mana pe bata.
Sobolaniada merge mai departe si ciuma neagra sta sa puna stapanire pe sufletele noastre.
Noroc ca vine iarna cu frigul ei care omoara capusele si paduchii si viermii si toate gamboasele noptii din gradina noastra. Sa dea Dumnezeu sa fie o iarna cat mai geroasa si mai nemiloasa!
Mihai Malaimare
sursa: malaimare.wordpress.com
FMI cere o coaliţie de partide, problemele sunt prea grave
Şeful misiunii FMI în România, Jeffrey Franks, a declarat, vineri, după discuţiile cu o delegaţie a PSD, la sediul partidului, că problemele economice cu care se confruntă România nu pot fi rezolvate de un singur partid politic, ci de o coaliţie de forţe care să se asigure că vor fi găsite soluţii.
“Am avut discuţii serioase cu lideri ai diferitelor partide politice, iar aceasta a fost o parte a acestor discuţii (discuţia desfăşurată la PSD, n.r.). A fost o întâlnire foarte productivă şi interesantă şi vom încerca să continuăm discuţiile cu alţi lideri politici”, a spus Jeffry Franks.
El a subliniat că problemele cu care se confruntă România nu pot fi rezolvate de un singur partid politic, apreciind că acestea trebuie să fie rezolvate de o largă coaliţie de forţe care să se asigure că România are soluţii pentru problemele economice curente.
“Dacă acest lucru se rezolvă, atunci cred că perspectivele sunt promiţătoare pentru viitor”, a spus Jeffry Franks.
FMI se mai gândeşte dacă ne dă tranşa
Întrebat dacă FMI are fondurile pentru a fi acordate României, în primele luni ale anului viitor, Jeffry Franks a răspuns: “Va depinde de acţiunile care trebuie să fie aplicate până atunci şi vom vedea în zilele următoare”.
La întâlnirea cu reprezentanţii FMI, din partea PSD au participat Mircea Geoană, Viorel Hrebenciuc, Cristian Diaconescu, Marian Sârbu, Ion Bazac, Iulian Iancu.
Delegaţia FMI se află în România pentru a doua revizuire a acordului şi s-a întâlnit, miercuri, cu guvernatorul BNR, Mugur Isărescu. De asemenea, joi a avut loc o întâlnire cu premierul interimar, Emil Boc, pentru a discuta despre acordul încheiat de România cu instituţia financiară, la întâlnire participând şi reprezentanţi ai Comisiei Europene şi Băncii Mondiale. Joi dimineaţa, misiunea FMI s-a întâlnit şi cu preşedintele PNL, Crin Antonescu.
România are un acord cu FMI pe doi ani, pentru 12,95 miliarde euro, pachetul total de finanţare externă, de la Fond, Uniunea Europeană, BM şi BERD, urmând să ajungă la 19,95 miliarde euro. (mediafax)
sursa: capital.ro
Swine Flu Vaccine Propaganda Reaches New Levels Of Absurdity
The propaganda push for flu vaccines has reached a level of absurdity that’s just begging to be made fun of. Today, a flu vaccine story appearing in Reuters claimed that injecting pregnant women with flu shots would increase the birth weight of their babies by half a pound. That same story claimed flu shots are so healthy for pregnant women that they also prevent premature births.
It even quotes a team of experts who claim that injecting an expectant mother with a flu shot would reduce the hospitalization of her infants, explaining: “Flu vaccine given to women during pregnancy is 85 percent effective in preventing hospitalization in their infants under 6 months of age.”
This conclusion was derived from a study of pregnant women in Bangladesh, by the way, and it didn’t even use randomized, placebo-controlled study protocols, meaning the conclusions of the study are highly unreliable (more vaccine quackery).
Speaking of bizarre claims, another Reuters report appearing this week claims that statin drugs prevent flu deaths!
This story reports, “Patients taking statin drugs were almost 50 percent less likely to die from flu, researchers reported on Thursday in a study providing more evidence the cholesterol-lowering drugs help the body cope with infection.”
How was this “science” conducted? There wasn’t even a clinical trial at all. Researchers simply checked the medical records of people who died from seasonal flu infections and found that 3.2% of the patients who weren’t taking statin drugs died from flu complications while only 2.1% of the patients who were taking statin drugs died. Since 2.1% is roughly 50% less than 3.2%, they leaped to the conclusion that “statin drugs prevent flu deaths by 50 percent!”
Flu shots prevent wrinkles!
When it comes to pushing drugs and vaccines, Big Pharma never misses an opportunity to misrepresent science in order to fabricate statistical support for some silly claim. Using the same statistical quackery as the drug companies, I could easily design a meta-analysis study that would find flu shots prevent skin wrinkles. And then, with a little help from Big Pharma it would be a simple matter to get some medical journal to publish the article. The mainstream media, for its part, would then declare, “Flu shots prevent skin wrinkles!”
But why stop there? Flu shots might also eliminate bad breath, too. Proving so would be an easy matter, too: Just take 100 people with various levels of bad breath, give flu shots to those with the freshest breath, then resample their breath levels following the flu shots. Voila! Those who got the flu shots have the freshest breath!
(Although this sounds incredibly stupid, it’s exactly how some clinical trials are designed from the start: Certain groups are included in the study, or eliminated from the study, solely based on how well they will support the desired outcome…)
In fact, using the right study design, flu shots can be “proven” to prevent almost anything, including varicose veins, shyness and gray hair. It all comes down to how the study is designed from the start. With proper statistical revisions, virtually any substance can be proven to prevent — or promote — almost any health condition.
Clinical trials are a joke
That’s because in modern medicine today, clinical trials are a joke. When a researcher sets out to create a study or clinical trial with a pre-ordained conclusion rather than an open mind, he can accomplish that in a variety of ways: By excluding study participants that don’t fit his conclusion, by eliminating data sets from meta-analysis studies, by controlling the timeline of the study to end it before side effects start to appear, and so on.
That’s why “proving” that a flu shot can improve erections, or function as a pharmaceutical face lift, or eliminate snoring is also a simple matter. Anything can be made to look statistically significant by a clever enough researcher.
Interestingly, a new study published in the Archives of Internal Medicine sought to review whether published papers describing pharmaceutical clinical trials even bothered to mention the negative side effects observed during the trials. They found:
• 11% of the published studies mentioned no negative side effects whatsoever.
• 56% of the published studies distorted the reporting of negative side effects to minimize their impact.
• 47% of the studies gave zero data on the withdrawal of subjects from the study (this is how study participants get “kicked out” of the clinical trials when they threaten the desired outcome of the study).
What this analysis reveals is that clinical trials are often just mathematical window dressing for medical quackery. The way such trials are conducted today is merely a kind of numerical theater that’s staged to invoke the illusion of science where none exists.
And keep in mind: The entire pharmaceutical industry is based on this! Clinical trials are the so-called “scientific evidence” the FDA looks at to approve drugs. Remember: The FDA conducts no clinical trials itself. It merely accepts the clinical trials conducted (and paid for) by the drug companies, and then it accepts that research to be honest and trustworthy!
This is how Vioxx got approved by the FDA. It’s how Rezulin got approved. It’s the reason Alli was approved as an over-the-counter weight loss drug even though it may be linked to liver damage. Big Pharma has used quack clinical trials to win FDA approval for some really dangerous drugs, and the practice continues today.
That’s why it’s so hilarious when pharma pushers question natural remedies, claiming “Natural remedies have no clinical trials to back them up!”
Why bother? Clinical trials, it turns out, prove absolutely nothing. They are simply the vehicle of quackery through which chemical pushers grasp for an illusionary foothold in the realm of fuzzy statistics. Having a clinical trial that “proves” a drug works doesn’t mean the drug works at all; it merely means your company has a big enough budget to hire a sufficiently creative research team that can wrangle together the conclusions you wish to support.
To call any of this “science” is entirely laughable.
And oh, by the way, did you know that taking a flu shot improves your eyesight and gives you a tight bum, too? It’s been proven in a clinical trial…
Sources for this story include:
Reuters:
http://www.reuters.com/article/heal…
Reuters:
http://www.reuters.com/article/heal…
LA Times:
http://latimesblogs.latimes.com/boo…
sursa: prisonplanet.com
Prominent Russian Scientist: ‘We should fear a deep temperature drop — not catastrophic global warming’
THE SUN DEFINES THE CLIMATE
(Habibullo Abdussamatov, Dr. Sc. – Head of Space research laboratory of the Pulkovo Observatory, Head of the Russian/Ukrainian joint project Astrometria – (translated from Russian by Lucy Hancock) Dr. Abdussamatov is featured on page 140 of the 2009 U.S. Senate Report of More Than 700 Dissenting Scientists Over Man-Made Global Warming. Also see “Related Links” below.)
Key Excerpts: Observations of the Sun show that as for the increase in temperature, carbon dioxide is “not guilty” and as for what lies ahead in the upcoming decades, it is not catastrophic warming, but a global, and very prolonged, temperature drop. [...] Over the past decade, global temperature on the Earth has not increased; global warming has ceased, and already there are signs of the future deep temperature drop. [...] It follows that warming had a natural origin, the contribution of CO2 to it was insignificant, anthropogenic increase in the concentration of carbon dioxide does not serve as an explanation for it, and in the foreseeable future CO2 will not be able to cause catastrophic warming. The so-called greenhouse effect will not avert the onset of the next deep temperature drop, the 19th in the last 7500 years, which without fail follows after natural warming. [...] We should fear a deep temperature drop — not catastrophic global warming. Humanity must survive the serious economic, social, demographic and political consequences of a global temperature drop, which will directly affect the national interests of almost all countries and more than 80% of the population of the Earth. A deep temperature drop is a considerably greater threat to humanity than warming. However, a reliable forecast of the time of the onset and of the depth of the global temperature drop will make it possible to adjust in advance the economic activity of humanity, to considerably weaken the crisis.
Excerpts: Experts of the United Nations in regular reports publish data said to show that the Earth is approaching a catastrophic global warming, caused by increasing emissions of carbon dioxide to the atmosphere. However, observations of the Sun show that as for the increase in temperature, carbon dioxide is “not guilty” and as for what lies ahead in the upcoming decades, it is not catastrophic warming, but a global, and very prolonged, temperature drop.
Life on earth completely depends on solar radiation, the ultimate source of energy for natural processes. For a long time it was thought that the luminosity of the Sun never changes, and for this reason the quantity of solar energy received per second over one square meter above the atmosphere at the distance of the Earth from the Sun (149 597 892 km), was named the solar constant.
Until 1978, precise measurements of the value of the total solar irradiance (TSI) were not available. But according to indirect data, namely the established major climate variations of the Earth in recent millennia, one must doubt the invariance of its value.
In the middle of the nineteenth century, German and Swiss astronomers Heinrich Schwabe and Rudolf Wolf established that the number of spots on the surface of the Sun periodically changes, diminishing from a maximum to a minimum, and then growing again, over a time frame on the order of 11 years. Wolf introduced an index (“W”) of the relative number of sunspots, computed as the sum of 10 times number of sunspot groups plus the total number of spots in all groups. This number has been regularly measured since 1849. Drawing on the work of professional astronomers and the observations of amateurs (which are of uncertain reliability) Wolf worked out a reconstruction of monthly values from 1749 as well as annual values from 1700. Today, the reconstruction of this time series stretches back to 1611. It has an eleven-year cycle of recurrence as well as other cycles related to onset and development of individual sunspot groups: changes in the fraction of the solar surface occupied by faculae, the frequency of prominences, and other phenomena in the solar chromosphere and corona.
Analyzing the long record of sunspot numbers, the English astronomer Walter Maunder in 1893 came to the conclusion that from 1645 to 1715 sunspots had been generally absent. Over the thirty-year period of the Maunder Minimum, astronomers of the time counted only about 50 spots. Usually, over that length of time, about 50,000 sunspots would appear. Today, it has been established that such minima have repeatedly occurred in the past. It is also known that the Maunder Minimum accompanied the coldest phase of a global temperature dip, physically measured in Europe and other regions, the most severe such dip for several millennia, which stretched from the fourteenth to the nineteenth centuries (now known as the Little Ice Age).
The search for a relationship between large climate variations and phenomena observed in the Sun led to an interest in finding a connection between periods of change in the terrestrial climate and corresponding significant changes in the level of observed solar activity, because the sunspot number is the only index that has been measured over a long period of time.
Determinative role of the Sun in variations in the climate of the Earth
The Earth, after receiving and storing over the twentieth century an anomalously large amount of heat energy, from the 1990’s began to return it gradually. The upper layers of the world ocean, completely unexpectedly to climatologists, began to cool in 2003. The heat accumulated by them unfortunately now is running out.
Over the past decade, global temperature on the Earth has not increased; global warming has ceased, and already there are signs of the future deep temperature drop (Fig. 7, 11). Meantime the concentration of carbon dioxide in the atmosphere over these years has grown by more than 4%, and in 2006 many meteorologists predicted that 2007 would be the hottest of the last decade. This did not occur, although the global temperature of the Earth would have increased at least 0.1 degree if it depended on the concentration of carbon dioxide. It follows that warming had a natural origin, the contribution of CO2 to it was insignificant, anthropogenic increase in the concentration of carbon dioxide does not serve as an explanation for it, and in the foreseeable future CO2 will not be able to cause catastrophic warming. The so-called greenhouse effect will not avert the onset of the next deep temperature drop, the 19th in the last 7500 years, which without fail follows after natural warming.
The earth is no longer threatened by the catastrophic global warming forecast by some scientists; warming passed its peak in 1998-2005, while the value of the TSI by July – September of last year had already declined by 0.47 W/m2 (Fig. 1).
For several years until the beginning in 2013 of a steady temperature drop, in a phase of instability, temperature will oscillate around the maximum that has been reached, without further substantial rise. Changes in climatic conditions will occur unevenly, depending on latitude. A temperature decrease in the smallest degree would affect the equatorial regions and strongly influence the temperate climate zones. The changes will have very serious consequences, and it is necessary to begin preparations even now, since there is practically no time in reserve. The global temperature of the Earth has begun its decrease without limitations on the volume of greenhouse gas emissions by industrially developed countries; therefore the implementation of the Kyoto protocol aimed to rescue the planet from the greenhouse effect should be put off at least 150 years.
[...]
Consequently, we should fear a deep temperature drop — not catastrophic global warming. Humanity must survive the serious economic, social, demographic and political consequences of a global temperature drop, which will directly affect the national interests of almost all countries and more than 80% of the population of the Earth. A deep temperature drop is a considerably greater threat to humanity than warming. However, a reliable forecast of the time of the onset and of the depth of the global temperature drop will make it possible to adjust in advance the economic activity of humanity, to considerably weaken the crisis.
Marc Morano
sursa: infowars.com
Europa va avea un preşedinte până la sfârşitul anului
Liderii statelor membre ale UE au acceptat, joi seara, să acorde Cehiei derogarea pe care o solicita pentru a ratifica Tratatul de la Lisabona, înlăturând un obstacol major care stătea în calea intrării sale în vigoare, au anunţat surse oficiale, citate de AFP şi preluate de Mediafax.
“S-a ajuns la un acord în privinţa derogării cehe”, a declarat o sursă din apropierea preşedinţiei suedeze a Uniunii Europene.
“Textul (solicitat de preşedintele eurosceptic ceh, Vaclav Klaus) a fost aprobat în forma propusă de Suedia”, care asigură preşedinţia Uniunii Europene, a afirmat, la rândul său, un purtător de cuvânt al Guvernului ceh, Roman Prorok.
Preşedintele ceh eurosceptic dorea ca ţara sa să beneficieze de o derogare de la aplicarea Cartei Europene a Drepturilor Fundamentale pentru a nu permite germanilor din regiunea Sudeţi expulzaţi în 1945 să beneficieze de despăgubiri.
Potrivit unui diplomat european, Praga a obţinut ce solicita Vaclav Klaus, adică un tip de derogare similar celui obţinut în 2007 de Marea Britanie şi Polonia pentru alte motive.
Din punct de vedere juridic, este vorba despre un “protocol”, care va fi supus ratificării ţărilor europene, însă ulterior, fiind probabil ataşat tratatului de aderare al următoarei ţări care se va alătura UE, respectiv Croaţia. Acest lucru se va întâmpla cel mai devreme în 2011.
UE preconizează texte anexă şi pentru alte ţări, precum Ungaria şi Slovacia, care au manifestat temeri faţă de excepţia acordată Cehiei.
Înaintea summitului, Vaclav Klaus a asigurat că, odată ce va obţine derogarea, nu se va mai opune ratificării Tratatului de la Lisabona.
În Cehia mai există însă un obstacol în calea adoptării tratatului, menit să eficientizeze funcţionarea Uniunii Europene. Curtea Constituţională naţională trebuie să se pronunţe, în mod cert la 3 noiembrie, asupra unui recurs formulat împotriva textului, depus de parlamentari eurosceptici, apropiaţi ai lui Vaclav Klaus.
Preşedintele ceh, Vaclav Klaus, este mulţumit de compromisul la care s-a ajuns joi seara, la Bruxelles, cu privire la Tratatul de la Lisabona, care ar trebui să poată intra în vigoare înainte de sfârşitul anului, a asigurat joi seara premierul ceh, Jan Fischer.
Majoritatea diplomaţilor se aşteaptă că instanţa va respinge recursul, lucru care ar înlătura ultimul obstacol care mai stă în calea intrării în vigoare a textului.
Tratatul trebuie să fie ratificat de toate cele 27 de state membre ale UE pentru a intra în vigoare. Cehia este ultimul dintre ele care nu a finalizat încă acest proces pentru că preşedintele său a pus condiţii înainte de a semna documentul.
Tratatul de la Lisabona va înfiinţa primul post de preşedinte stabil al Uniunii Europene, pentru care candidaţii cu cele mai multe şanse sunt britanicul Tony Blair şi luxemburghezul Jean-Claude Juncker.
Documentul mai prevede şi un Înalt Reprezentant pentru Afaceri Externe al UE, cu prerogative consolidate.
Intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, care înlocuieşte proiectul Constituţiei europene, abandonat în 2005, va pune capăt incertitudinii instituţionale care persistă în Europa de zece ani.(Mediafax)
sursa: capital.ro
Portavocea si Liderul Providential
Dinca Gogosarul a impus portavocea ca o componenta de baza a oricarei aparitii publice importante in perioada imediat dupa Revolutie. N-aveai portavoce, nu erai om. Nu erai om, nu te bagau in seama ziaristii si nu faceai valuri. Nu te baga nimeni in seama, degeaba te numeai revolutionar caci, inca de atunci, termenul incepea sa se demonetizeze rapid si sa anunte degenerarea intr-o afacere sordida.
Numai ca Dinca Gogosarul, chiar daca a avut intuitia de geniu a folosirii portavocii ca element simbolic al revoltei fata de constrangerile puterii, n-a putut, sau n-a apucat s-o foloseasca decat la un nivel primar. Acum insa, ideea portavocii revine in forta, dar nu ca semn al revoltei, ci ca un fel de mijloc sui-generis de a simula o apropiere de oameni in momente de criza. Microfonul, carevasazica, e ceva asimilabil cu salile de sedinta, cu momentele festive sau inaugurarile cu lautari. La portavoce insa, fireste, e cu totul altceva. Esti, sau macar dai senzatia ca ai vrea sa fii alaturi de oameni si ca ai fi de-al lor, murind de grija lor si gata sa versi chiar si o lacrima pe mormantul celor despre care stii ca vor mai inghiti inca odata, pe nemestecate, povestea cu banii ce se vor plati cu siguranta si pe care sa-i vada ei la Sfantul Asteapta.
Dar de banii lor era vorba? Nicidecum. Portavocea apare intr-un moment esential al campaniei electorale, este noul tip de joc prin care se aplica strategia “sunt ca voi, simt ca voi, de-aia votati-ma ca sunt de-al vostru”. Cu atat mai eficienta, cu cat personajul este mai sus plasat pe scara puterii, aparitia sa provocand un soc gandit pentru a anula distantele protocolare si detensiona criza. Omul politic devine astfel, in doar cateva secunde, Lider Providential. In loc de calul alb de rigoare, in Romania saraca si prafuita, merge perfect portavocea si suitul pe tomberon, ghiveci sau gard, mult mai democratice si credibile decat orice tribuna. Dat fiind ca masa critica a unei autentice revolte sociale nu era nici pe departe atinsa, s-a trecut imediat spre miscarea imediat urmatoare in scenariul Aparitiei Providentiale: gasirea Solutiei Providentiale. Pentru a fi credibila, este necesar ca ea sa nu apartina vreodata unei entitati difuze: Guvern, doamne fereste Parlament, ci doar Dansului, Mediatorul Unic, Garantia Absoluta, Reperul Infailibil.
Dilemele, durerile si tragediile celor din strada sunt tot atatea (utile) elemente de decor. Au fost, vor mai fi si, dat fiind ca produc zero consecinte sociale, pot avea doar o valoare de folosire maximala in momentul in care le poti indrepta impotriva adversarilor politici.
Din aceasta clipa devine realitate visul lui Dinca Gogosarul: se naste o legenda urbana de tip eroic-justitiar, cea a Izbavitorului Venit de Dincolo de Gard, Cel Suit pe Ghiveci si Aducator de Dreptate. Cum Fat-Frumosul din povestea clasica, frumos-frumos, dar cam neajutorat, se ajuta cu obiecte magice precum pieptenele, peria sau oglinda, al nostru consacra virtutile portavocii. Preluand traditia lui Dinca Gogosarul, confiscand sloganul electoral celebru “dintre noi, alaturi de noi” al lui Iliescu, anuland palida si nesemnificativa folosire a aceluiasi obiect de catre Vadim Tudor in lansarea in cursa prezidentiala, ba chiar punandu-si repede si un pulover, in amintirea simbolului primelor zile ale revolutiei la TV. Solutii, bani, programe electorale, iesire din criza? Cum sa vorbesti de toate astea la portavoce? Acolo spui pur si simplu “Eu sunt Solutia”. Apoi gata. Asteptam urmatoarea miscare, caci daca a aparut portavocea, asta inseamna ca sunt previzibile mult mai multe situatii de acest gen si nu dialoguri calme “fata in fata” la TV, unde ce se zice, aia se si minte. Razboiul inceput in zona politica va trece in strada. Ce este acum poate sa nu fie decat un debut timid, ca un fel de huiduiala preventiva. De aceea, cartea Liderului Providential este singura care se mai poate juca pentru ca trebuie, cu orice pret, castigat timp. Pe principiul predat din generatie in generatie in orice familie de trisori profesionisti: “trucurile sunt mereu aceleasi, din fericire prostii sunt mereu altii”.
Cristian unteanu
sursa: ziua.ro
România, mesajul unor lozinci
“Trăiască şi înflorească pacea şi prosperitatea în lume!”, “Egalitate de şanse pentru toţi cetăţenii ţării”, “Nimeni nu este mai presus de lege”, “Siguranţa cetăţeanului”, “Grânarul Europei”, “O patrie a bunăstării şi democraţiei”, “Dreptul la proprietate este garantat prin Constituţie”, “Voinţa poporului este suverană”, “Libertatea de exprimare”, “Dreptul la muncă”, “Drepturile copiilor”, “Drepturile persoanelor cu handicap”, “Nediscriminare socială”, “Indiferent de religie, rasă ori sex”, “Imparţialitatea Justiţiei”, “Doctrina militară pacifistă”, “Spiritul european”, “Marile valori ale culturii naţionale care au îmbogăţit spiritualitatea universală”, “Potenţialul turistic excepţional”, “Atragerea investiţiilor străine”, “Avuţia naţională”, “Importanţa geostrategică a ţării în context internaţional”, “Relaţiile de bună-vecinătate”, “Asistenţa socială pentru categoriile defavorizate”, şi iarăşi şi iarăşi “Înapoi la popor”, “Poporul a decis”, “Cetăţenii consideră că aia sau ailaltă”, “Cetăţenii cred că ţara merge în nu-ştiu-care direcţie”, “Legitimitate electorală”, iarăşi “Democraţie”, “Demnitarii puşi în slujba cetăţeanului”, “Demnitarii care sunt plătiţi de contribuabil”, “Economia de piaţă funcţională”, “Drepturile omului”, “Principiul competitivităţii” (banii, banii, banii, unde-s banii mei?! Doar atât???!!!), şi gata, am obosit, pentru că trebuie să o luăm de la capăt, cu egalitatea de şanse, iubirea frăţească, idealul naţional, gradul de civilizaţie, nivelul de cultură politică al cetăţeanului, conştiinţa civică din momentul exercitării votului, referendumul ca mod de exprimare a voinţei suverane a poporului, trebuie să fim solidari unii cu alţii, ne pare rău de pensionari, ne pare rău de profesori, dacă am putea face ceva, i-am ajuta, îi respectăm pe medici dacă avem de-a face cu locul lor de muncă, ştim, ştiu, gata, m-a obosit peste măsură lecţia asta pe care am învăţat-o pe dinafară, o repet obsesiv, mi se repetă halucinant în fiecare zi ştiu: este vorba despre democraţie, progres şi prosperitate, ştiu, sunt de acord, gata. “Trăim în cea mai bună dintre lumile posibile” (Leibnitz) … “Şi aici peste tot este rău” (Goedl)
România nu mai este o ţară locuită de milioane de oameni a devenit mesajul unor lozinci. De exemplu, eu. Mă gândesc la mine însumi şi mărturisesc în mod absolut sincer. Iubesc toţi oamenii de pe stradă în cazul în care nu mă înghesuie în autobuz. Îmi respect concetăţenii dacă nu trebuie să mă legitimez în străinătate ca fiind unul de-al lor.
Cred că România e o ţară democratică pentru că acceptă mitingurile de protest, dar personal nu aş participa la nici unul şi atunci când îmi întârzie deplasarea mă enervează de-a dreptul şi dacă aş fi jandarm i-aş bate pe manifestanţi de i-aş lăsa laţi. Vecinii îmi sunt toţi foarte simpatici dacă nu am de-a face cu ei în mod direct. Îmi place economia de piaţă, dar nu-mi place inflaţia, urăsc ratele la bancă.
Democraţia rimează cu România. Mă distrează. Adică vreau să spun că democraţia din România a ajuns să mă distreze. Despre asta este vorba. Nu-mi mai provoacă nici extaz, nici crampe. Nu mă buşeşte nici râsul, nici plânsul. Mă distrează pur şi simplu. Cică, Elena Udrea: “Nu a schimbat imaginea României, ba dimpotrivă”. Păi, cum să nu fii convins că trăieşti în cea mai bună dintre ţările posibile?! Într-o lozincă nu poate să existe ceva rău, pentru că premisa unei lozinci este un manifest spre mai bine.
Sau primul-ministru, Emil Boc, încă atârnat cu picioruşele fluturând în abisul răbdării româneşti, într-un discurs din Parlamentul aceleiaşi ţări pe care o locuim: “Încă o şansă sau dacă vreţi, o şansă în plus”.
În mod cert, ar fi trebuit să o duc mai bine. Să fiu plin de elan revoluţionar - în sensul de adeziune paşnică la o ideologie -, ar trebui să am o privire cutezătoare înspre viitor, optimismul ar trebui să-mi fie caracteristica fundamentală a caracterului, să intru în sediul unei bănci cu aceeaşi încredere şi demnitate cu care intru în secţia de votare.
Doar sunt înconjurat de atâta grijă şi bunăvoinţă din partea tuturor celor care într-un fel sau altul pipăie Puterea! Ar trebui să fiu un prinţ al propriului meu destin!! Când colo, sunt sărăntocul pus să facă ordine în interiorul lui. Atunci ar trebui să fiu profund nefericit! Şi nu sunt. Pentru că nu cred în lozinci. Dar le iubesc mesajul.
Dragos Moldovan
sursa: jurnalul.ro
VRETI O NOUA AVENTURA POLITICA? IATA, AICI O AVETI
Imaginati-va ca ati vrea sa deveniti un “Marx” al zilelor noastre si vreti sa elaborati un “MANIFEST”. Luati-o ca pe un joc pe calculator.
Ce titlu sa-i dati?
S-a facut ceva vilva pe la sirsitul verii acestui an 2009 in Romania asupra publicarii manifestului “Asta nu e Romania noastra”. Un titlu bun. Incitant, tipator, de actualitate, etc. Dar continutul “are si copyright”, e deja cunoscut, criticat laudat, ce mai… alt continut. Vreti altul. Unul diferit. Unul mai bun, mai profund, ce sa mai incoace si-ncolo, unul de calitate. Ati citit tot felul de comentarii in internet, si continutul manifestului acela - zice lumea - ca are greseli pina si de ortografie, e partinitor, chestii de-astea. Dumneavoastra vreti un continut cu greutate. Unul competent. Unul cel putin la inaltime “manifestului” lui Marx, daca nu unul mai bun.
Va intoarceti la titlu. Asta s-a verificat ca merge. Prinde. Si e de actualitate inca. Schimbati doar numele autorului initial cu al dumneavoastra si lumea o sa fie curioasa si intra si citeste. Asta e important. Sa apuce lumea sa intre. Sa-i “agatati” cu ceva pe oameni. Se poarta. Ce spunea titlul? Aaa da, ca “asta nu e Romania nosatra”. Cum adica “nu e Romania noastra”? Dar a cui e Romania asta? Nu va intoarceti la continutul initial ca sa aflati caci nu vreti sa va influienteze si sa iasa o replica la el.
Vi se pare insa putin deplasata ideea de “a noastra” si “a lor”. Cum poate fi o tara a cuiva anume? Cum sa fie cineva “proprietarul” unei tari?. Poate n-ati inteles bine sensul cuvintului “proprietar”.
Intr-un coltisor al acestui imaginar joc pe calculator aveti un mic buton pe care scrie “dictionare” Ei, da! Asa da! Cu citeva dictionare la indemina nu are cum sa nu iasa un manifest “adevarat”. Nimeni n-are cum sa mai ciriie in vre-un fel. Si apasati butonul.
Si aicea “doamnelor domnisoarelor si domnilor”, incepe circul. Aici incepe marea aventura. Va va umple de toate sentimentele posibile. De nervi, de bcucurie, de suspans, de dispret, de toate. Veti experimenta aproape toate starile posibile. Atentie insa. Acest joc poate da dependenta. Veti da cu el de pamint dar tot la el va veti intoarce.
Intrind in lumea dictionarelor, veti constata ca nimic din ceea stiati nu este asa cum il stiati, si chiar mai rau decit atit: nimeni nu stie mare lucru. Iar cei care mai stiu cite ceva se bat intre ei ca chiorii, nu reusesc sa se puna niciodata de acord. Dar oamenii se comporta ca si cum fiecare partener de dialog, ar sti exact ce inseamna “cutare” sau “cutare” lucru.
Astfel, cind cineva spune “asta nu e romania mea” se presupune ca toata lumea care il asculta si este sau nu este de acord cu el, stie ce inseamna “sa ai”, “sa posezi”, “sa fie al tau”. Are unul o firma, e-a lui. Nimeni nu poa’ sa i-o ia. E “patron” domne’. Lucrurile sint clare.
Dar nu. Lucrurile nu sint deloc clare.
Conform DEX-ului editia ’98, “Proprietar” inseamna “Persoană care are drept de proprietate asupra unui bun; stăpân, posesor;”
“Drept de proprietate”. “Stapin”. “Posesor”. Parca nimic nu se potriveste cu “Romania noastra”
Noul dictionar explicativ din 2002 ne poate satisface un pic mai mult: “proprietate” = “Dreptul de a poseda, de a folosi un bun” sau “Valoare materială de care dispune cineva”.
Parca imi aduc aminte de “economia politica” pe care o invatam in liceu pe vremea lui Ceausescu, unde definitia “proprietatii” suna cam asa: “acea categorie economica ce da proprietarului dreptul sa dispuna de produs”. In acele vremuri, omul de rind, omul normal stia mult mai multa “teorie politica” decit stiu chiar si profesionistii sau profesorii in zilele noastre.
Deci “sa fii proprietar” inseamna “sa dispui de ceva”. Aici mai merge. Deci daca “nu e Romania noastra” inseamna ca nu noi dispunem de Romania ci altii. Corect. Iar fiind vorba de o comunitate, adica de mai multi, vom vorbi de una din cele mai mari aberatii care s-a inventat vreodata: “proprietatea in comun”.
ABERATIA “PROPRIETATII IN COMUN”
Nu este o aberatie? Atunci de ce cind intrati intr-un WC public incuiati bine usa? Mai multe sanse aveti sa va intre un hot in casa decit sa intre cineva peste dumneavoastra intr-un WC public. Si cu toate astea incuiati bine usa. Doar e proprietatea tuturor. Fiecare are dreptul sa intre acolo cind vrea.
Cineva ar putea sa argumenteze: “pentru ca sint lucruri care nu pot fi ale cuiva anume. Aia cu WC-u e altceva. Dar spre exemplu drumurile publice. Cum poate fi un drum public al unuia singur?”
Aaaa, nu? Stiti ce se intimpla cind un drum public are nu mai multi ci doar doi proprietari in loc de unul singur? Este singurul caz in care se prodece ACCIDENTUL DE CIRCULATIE. Traficul rutier este poate inventia umana cea mai relevanta si cea mai pilduitoare pentru comportamentul oamenilor intr-o societate. Am mai spus-o de nenumarate ori. Cita vreme fiecare isi ocupa “bucatica lui de sosea” de care nu poate dispune “cum vrea” ci “cum trebuie”, e loc pentru toata lumea. Cita vreme unul are pretentie sa ocupe alt loc care nu-i apartine si nici nu este disponibil, sau din neatentie intra in “posesia” locului ocupat de altul, apare dezastrul. Se produc tragediile.
Si nu e afectat de tragedii doar cel care a avut aceasta pretentie absurda, de “a folosi in comun” acei citiva metri patrati de sosea, impreuna cu un oarecare partener de trafic - aflat si el in posesia acelorasi metri patrati - ci intreg traficul de pe acea sosea. Caci si masinile implicate, (si ele in proprietatea unei singure persoane si nu a mai multe), nu au avut noroc de o persoana atenta si cu capul pe umeri care sa le devina proprietar si “sa dispuna” in mod corect de ele si de metrii patrati care ii corespundeau. Si din acest unic motiv si nu din alte motive, acuma bietele masini nefericite, zac pe proprietatea despre care s-a crezut ca ar putea fi vreodata comuna, distruse, mormane de fiare vechi fumeginde si amestecate eventual cu singe de om, si carne de om, sfirtecata.
Vieti distruse, trafic blocat, timp pierdut, ambulante care nu pot ajunge la spitale, pompieri care nu pot stinge incendii, interventia organelor de ordine care… costa enorm, la fel ca si echipele de descarcerare, ca si lunile de spitalizare, ca si cheltuielile de inmormintare. Chiar si crucile pe care le vedem atit de des pe sosele, acolo unde a murit un om in accident de trafic, costa. Si multi nu pricepem niciodata nimic din toate astea. Continuam sa credem ca proprietatea in comun poate exista vreodata. Sau cel putin ne comportam ca atare. Insa singurele cazuri in care s-a experimentat vreodata “proprietatea in comun”, “proprietatea publica”, sint marcate pe marginea soselelor cel mult cu cite o cruce, sau chiar mai multe.
Asadar putem vorbi de un “drum public”, de “proprietate publica” doar atunci si numai atunci cind ne referim la SUMA PROPRIETATILOR PRIVATE apartinind unor persoane anume.
Iar cind e vorba de viata unor oameni, “proprietarul care dispune de obiectul proprietatii sale” sub nici o forma nu poate fi o persoana nepregatita sa dispuna de acel obiect. Nu poti incredinta o masina unui copil, sau unui orb. Nici macar unuia in stare avansata de ebrietate. Nici macar a unui adult in depline facultati mintale dar care nu are o pregatire. Un permis de conducere nu e o simpla autorizatie cum s-ar putea crede. E inainte de toate confirmarea aptitudinilor fizice si a pregatirii teoretice si practice pe care un participant la trafic o are. Persoana care dispune de “ceva” fie acel ceva o masina, o fabrica sau chiar si o tara, o lume, NU POATE FI DECIT O PERSOANA COMPETENTA. Pregatita in mod special pentru asta. Sau SI pentru asta. Si niciodata un grup, oricit de mic. Fiecare are “bucatica lui” de administrat si trebuie sa fie competent pentru asta, iar de administrarea a mai multe bucatele insumate va trebui sa se ocupe o persoana pregatita pentru asta, mai competenta decit cei din subordinea sa, decit persoanele din subsistem.
PROPRIETATEA PRIVATA FLOTANTA.
Dar cit de mare este “bucatica” de asfalt care apartine proprietarului sau de fapt? Paii… atit cit este gabaritul masinii – ar putea raspunde cineva. Nu domnilor. Asta este valabil doar in cimitirul de masini. Pe sosele lucrurile stau altfel. Nici macar in locurile de parcare, care nici ele nu pot fi cupate, nu pot fi folosite in comun, in acelasi timp, lucrurile nu stau asa.
Ce se intimpla cind o persoana “violeaza dreptul de proprietate al vecinului” asupra bucatii lui de asfalt? Se intimpla ca nici unul si nici celalat nu mai poate “dispune” de masina al carui proprietar este, fara un risc ridicat de a o deteriora. Si cind stau pe loc, masinile ocupa o in mod normal, un mod in general acceptat de societate, o suprafata cu cel putin citeva zeci de centimetri mai mare decit gabaritul lor. O suprafata pe care de obicei o numim SPATIUL DE MANEVRA.
Cind insa tonele de fier, plastic si carne umana se pun in miscare, “spatiul de manevra creste proportional cu viteza de deplasare a acestora.
Nu intimplator ne bat capul legiuitorii traficului cu privire la “respectarea distantei de siguranta” si “spatiul de frinare”. E vitala respectarea dreptului de proprietate asupra nu numai a locului in care se afla in fiecare secunda o masina in mers ci si a a unei suprafete de sosea, “de siguranta”, cu atit mai mare cu cit viteza masinii este mai mare. Programele informatice care se vor implementate in masinile viitorului au un principiu simplu: citesc in fiecare moment parametrii de trafic, calculeaza in fiecare moment distanta de siguranta, iar cind distanta de siguranta scade sub limitele optime, dau alarma.Sau actioneaza ele in locul omului o comanda. Lucrurile sint atit de clare aici. Doar in viata de zi cu zi, ne incapatinam sa credem in aberatii si nimeni nu da nici o alarma.
Pentru ca un element aflat in miscare ocupa in fiecare secunda centimetrii noi de spatiu in sensul miscarii si elibereaza aceeasi cantitate de centimetri in spate, Va trebui mai devreme sau mai tirziu in vocabularul nostru, sa introducem conceptul de PROPRIETATE PRIVATA FLOTANTA. Si sa desfiintam odata pentru totdeauna aberatia “proprietatii in comun”. Sa redefinim conceptul proprietatii publice ca fiind “suma proprietatilor private” care in cazul elementelor in miscare, a elementelor dinamice, a “bunurilor mobile” nu poate fi decit “flotanta” si sa reglementam din nou intr-un mod adecvat conditiile de transfer a drepturilor acestea de proprietate.
Nu este nici foarte greu si nici nu ar fi prima reglementare de acest fel. Traficul rutier este, repet, un exemplu foarte relevant si la indemina oricui. Nu este singurul exemplu. Traficul rutier, traficul maritim, traficul feroviar, sint la fel de bine reglementate. Nu va trebui deci reinventata roata. Atita doar ca va trebui sa introducem concepte noi, sa le definim corect si sa emitem un set minim de norme. Un astfel de concept nou va fi cu siguranta mai devreme sau mai tirziu acela de REGLEMENTARE A TRAFICULUI SOCIAL. Pentru ca societatile umane nu sint un ansamblu de elemente statice. Sint un ansamblu de fiinte umane vii, intr-o continua miscare, intr-un continuu trafic.
Va trebui sa redefinim conceptul de “bunuri” caci si aici definitiile clasice au fost depasite de realitati. Iar daca miinile sau piciorele unuia sint considerate extensii ale creierului acesteia, o proteza in locul unui picior amputat nu are de ce sa nu fie considerata ca o extensie a creierului uman. Iar daca o proteza vom cadea de acord ca este o extensie a aceluiasi creier de ce n-am putea cade de acord ca si o unealta in mina unui meserias este si ea o extensie a creierului acestuia.
Iar cind ne folosim de serviciile cuiva, contra cost evident, un electrician spre exemplu, nu ne folosim numai de surubelnita si de patentul acestuia ci si de minile lui, care sint extensii ale creierului sau, ca si sculele sale.
Iar cind intram intr-o relatie de colaborare cu acest electrician, cind incheiem cu el o tranzactie, acesta devine o extensie a creierului nostru, iar noi la rindul nostru o extensie a creierului lui.
Da, oricit ne-ar pare de straniu, de inuman sau mai stiu eu cum, Asta este realitatea. Noua realitate pe care nu o vedem inca asa cum este. Iar faptul ca refuzam sa o intelegem si sa o vedem asa cum este nu impiedica aceasta realitate sa fie asa si nu altfel. Iar proprietaea in comun nu exista si socialismul e o aberatie la fel de mare ca si “proprietatea in comun”. De aia si nu din alte motive a fost condamnat de istorie. De aia si nu din alte motive marii diriguitori ai lumii au horatit ca “asa nu mai merge” in 1989.
Iar “proprietatea privata” la rindul sau nu poate functiona daca nu este inteleasa ca o “proprietate flotanta reglementata de norme specifice”. De-aia capitalismul se infunda si el intr-un drum infundat si cu sens unic. Obiectele dreptului de proprietate trebuiesc intelese ca extensii ale creierului unuia, chiar si persoanele cu care acesta intra in relatie.
INTEGRATORII SOCIALI
Iar persoanele care poseda creierele mobilate cu aptitudinile si pregatirea necesara unei bune administrari a extensiilor sale, vor trebui la rindul lor redefinite. Caci aceste persoane sint integratorii sistemului in care functoneaza alaturi de celelalte persoane din sistem. Ei sint INTEGRATORII SOCIALI. Fie ca ii numim deocamdata patroni, sau proprietari sau moguli sau conducatori auto, piloti de aeronave sau mai stiu eu cum, ei sint inainte de orice “integratori sociali”. Nici o activitate umana nu poate functiona fara o INTEGRARE ADECVATA. Nici macar banalul mers pe strada. Un simplu pieton trebuie sa fie un bun integrator al activitatii sale atit de banale, de simple si care aparent nu necesita nici o pregatire. Dar nu! Pina si mersul pe jos necesita o pregatire chiar daca aceasta nu se vede. Si celui care-mi va spune ca bat cimpii nu-mi ramine decit sa-l sfatuiesc cu lacrimi in ochi si durere in suflet, gindindu-ma ca ar putea sa nu tina cont de sfatul meu, sa nu-si lase niciodata copilul singur pe strada fara macar ca acesta sa stie ce inseamna “culoarea rosie a semaforului” si ca masinile reale nu sint jucarii si ca pot ucide.
CONDUCEREA FLOTANTA
Frumoasa aventura! Nu-i asa?
Si nu se termina aici. Caci ce-ar insemna ca fiecare conducator auto sa fie pregatit sa conduca o singura masina chiar si de acelasi tip sau marca? Ce-ar insemna daca la fiecare masina noua sau la mina a doua conducatorul auto ar fi obligat sa dea din nou examen de conducere pentru ca permisul sau de conducere ar fi valabil numai pentru vehicolul pe care il are in proprietate si numai pentru un singur vehicul?
Sigur ca suna aberant. Dar la fel de aberant suna si “lipsa unui permis de conducere al unei intreprinderi”. Sau a unei institutii. Sau a insasi statului. De ce un conducator auto nu poate conduce un vehicul fara o pregatire temeinica si fara o atestare reala, corecta? De ce cu cit vehiculele conduse sint mai complexe, pregatirea conducatorilor e si ea mai complexa? De ce un conducator auto nu poate conduce o aeronava? De ce un conducator de aeronave civile nu poate conduce o aeronava militara si nici un vapor? De ce atunci o activitate atit de complexa ca aceea de activitate a unui stat, cu o economie nationala, cu o populatie atit de mare si cu atit de multe probleme paote in schimb fi condusa de oameni fara nici o pregatire, fara nici un fel de atestare a pregatirii lor? Pe ce strada si la ce numar se afla “scoala de presedinti de stat din Romania?” De ce este viata asta a noatra atit de plina de aberatii?
Pentru ca nu ne asezam strimb ca sa cugetam drept. Ne asezam drept si cugetam strimb. Pentru ca ne-am obijnuit cu starile de lucruri si mai ales pentru ca luam de bun tot ce ni se spune. Pentru ca cineva ne-a anesteziat simtul critic si puterea de analiza si noi am acceptat asta. Iar fiinta umana nu are numai 5 simturi, vaz, auz, etc ci mai multe. Iar intre aceste “mai multe simturi” pe care le avem se afla si SIMTUL CRITIC al fiecaruia, care a fost in mod fals canalizat catre lucruri lipsite de importanta; “cum se imbraca unul”, cit e de inalt sau de scund” “de frumos sau de urit” “citi bani are” “ cit aur poarta” sau “cite femei isi poate permite”. E suficient sa deschizi televizorul un minut si constati ca daca privesti lucrurile din aceasta perpectiva lucrurile asa stau. Si n-ar trebui sa stea asa.
Ar trebui sa ne indreptam atentia critica si asupra competentei cu care fiecare isi ocupa locul in societate si ar trebui sa incepem inainte de toate cu NOI INSINE.
Iar aceasta competenta ar trebui atestata corespunzator si inclusa intr-un cadru normativ adecvat. O astfel de legislatie este absolut prioritara in Romania. Daca un director de firma duce la falimet firma respectiva este dat afara si isi cauta alta firma de falimenat. Caci nefiind a lui si putin ii pasa. Dar in ce masura este tras acesta la raspundere pentru incompetenta sa? In nici un fel. Vinovat se considera tot patronul care i-a delegat competenta pentru ca n-a deschis ochii sa vada pe cine angajeaza. Si de bine de rau, in sistemul privat, patronii invata pe cont propriu inainte de toate sa deschida bine ochii asupra cui angajeaza. In sistemul “proprietatii publice” insa la fel de aberant ca si denumirea in sine, in ce masura este un director sau un om politic tras la raspundere pentru atit de vizibilele si permanentele sale esecuri? Ce institutie se ocupa cu atestarea competentei sale? Nici o institutie. Iar tragerea la raspundere se limiteaza doar la rusinea pe care se presupune ca ar trebui s-o simta dar nici macar aia in nesimtirea lui caracteristica nu-l afecteaza citusi de putin. Mai rusine ne este noua de rusinea lor decit acestor nesimtiti aroganti. Suficient de pregatiti doar pentru a exploata slabiciunile sistemului
Toate astea se intimpla pentru ca sistemul este prost conceput. Pentru ca conducerea unei institutii de acest gen, o institutie publica, ea insasi prost conceputa, in special cea politica, este conceputa ca fiind o conducere flotanta. Ori de data aceasta CONDUCEREA UNEI INSTITUTII PUBLICE NU POATE FI FLOTANTA. Fotabilitatea unei astfel de conduceri, sau capacitatea de a schimba un conducator cu un altul, nu poate exista decit in conditiile unei PREGATIRI SI ATESTARI SPECIFICE TIPULUI DE INSTITUTIE si a unui SISTEM PUNITIV ADECVAT. Un sistem de pedepsire corespunztoare, a tragerii la raspundere a celor vinovati de esecuri, Daca un conducator de autobuz e pedepsit corespunzator atunci cind distruge un autobuz si-si mai si raneste sau omoara pasagerii care si-au pus vietile in miinile acestuia, si un conducator al oricarei institutii ar trebui pedepsit la fel de corespunzator. Nu stiu in ce fel, poate ca nu in acelasi fel cu un sofer neatent dar criminal, dar cu siguranta nu poate scapa fara a fi tras la nici un fel de raspundere. Catre astfel de probleme trebuie indreptata atentia publica si nu spre divertisment exagerat, de proasta calitate sau “topul celor care au furat mai mult cu acte-n regula”.
Dar de ce ar avea Romania nevoie de “o persoana” sau “un grup” care “sa dispuna” de ea chiar si pentru o perioada limitata?
Pentru ca e suficient sa iesiti din casa numai, pentru a vedea cu ochii dumneavoastra ce se intimpla cind “nu dispune” nimeni de ea. Cind este o “tara a nimanui” sau “a noastra a tuturor” cum ne place sa ne amagim si care este absolut sinonim cu “tara nimanui”. ORICUM SE GASESTE CINEVA SA DISPUNA DE TARA CUM II DICTEAZA PROPRIILE AFECTIUNI PSIHICE. Caci “lacomia” si “avaritia” nu sint altceva decit grave afectiuni psihice care nu ar trebui niciodata sa permita unui om sa dispuna nici macar de un singur gram peste limita necesitatilor sale bazice, de a supravietui in mod decent, sau chiar si in lux, dar si aici cu anumite limite de bun simt in mod general stabilite si acceptate. Orice gram in plus aflat in proprietatea acestor bolnavi psihic, afecteaza grav atit pe noi toti ceilalti dar si pe el insusi, caci in loc sa-l ajute sa se trateze, ii alimenteaza si ii agraveaza propria-i boala.
Cristian Adrian Butusina
150.000 de romani in pericol de moarte
Romania a intrat in “valul doi” al gripei porcine: sapte milioane de oameni s-ar putea imbolnavi. Mortalitatea este de 2,5%
“Rata mortalitatii in cazul noii gripe in Romania ar putea ajunge la maximum 2,5%”, a declarat ieri prof. dr. Adrian Streinu Cercel, care a precizat ca am intrat in “valul doi” al gripei porcine, mai periculos. Declaratia medicului vine la o zi dupa ce comisarul european pentru Sanatate, Androulla Vassiliou, anunta ca 30% din populatia UE ar putea fi afectata, in lunile urmatoare, de virusul A/H1N1. Mai pe intelesul tuturor, daca sapte milioane de romani s-ar imbolnavi de gripa porcina, adica o treime din populatia tarii, circa 150.000 dintre ei ar putea sa moara. “Simptomele sunt cele ale unei raceli obisnuite: temperatura 37,5-38 de grade, curge nasul, tuse si o stare generala proasta de la inceput, care se accentueaza”, a explicat Streinu Cercel. In aceste conditii, medicul a atras atentia populatiei care prezinta astfel de simptome sa stea acasa si sa nu iasa pe strada. De fapt si comisarul european s-a pronuntat in favoarea inchiderii “imediate” a unitatilor scolare in care sunt confirmate cazuri de infectare cu virusul A/H1N1 si “anularea” spectacolelor sportive sau artistice.
In Romania, insa, nu se tine cont de aceste recomandari, iar adunarile, mai mult sau mai putin electorale, nu sunt interzise. “Primul lucru pe care trebuie sa-l faca persoanele care dezvolta viroze este sa se izoleze la domiciliu. Iar pentru a putea limita circulatia virusului, lumea trebuie sa inteleaga ca trebuie sa-si dea concursul, altfel totul este la voia lui Dumnezeu”, a conchis dr. Streinu Cercel. Ieri, numarul persoanelor la care se confirmase gripa A/H1N1 ajunsese la 441, pentru prima data fiind inregistrate doua cazuri severe - o invatatoare din Bucuresti si baritonul Gheorghe Mogosan din Cluj. Acestia au fost internati in spital, fiind asistati respirator mecanic.
Carmen POPESCU, carmen@ziua.ro
sursa: ziua.net
Nu Obama face jocul, ci Wall Street-ul
Daca, in mod evident, reuniuni precum aceea a G20 - grupul celor mai puternice economii ale lumii - nu pot decat creiona schimbari care rezulta din noua configuratie de la masa puterii mondiale si care ar urma sa se coaguleze in timp, se astepta totusi ca reuniunea G20 de la Pittsburgh (SUA) sa dea nastere macar unui soricel in carne si oase intr-un domeniu tangibil: cel financiar.
Existau cel putin trei argumente. Primul: dezordinea si speculatiile scapate de sub orice control din domeniul financiar generasera criza care a cuprins intreaga lume si a produs atata suferinta.
Al doilea: cel putin unii dintre membrii G20, reprezentanti ai vechii puteri mondiale, in frunte cu Germania si Franta si, prin implicatie, Uniunea Europeana, constientizand pericolele din sistemul financiar, aveau cereri articulate privind reglementari in domeniu, unii dintre ei, precum Franta, reclamand masuri concrete in lipsa carora amenintau sa se retraga de la reuniune.
Al treilea: se miza pe faptul ca nou-venitii la masa puterii mondiale (indeosebi grupul BRIC: Brazilia, Rusia, India, China) - cei pentru care a ajuns de fapt sa se intruneasca G20, in locul fostului G7 al tarilor industrializate occidentale - isi vor face in mod concret simtita prezenta sustinand Europa Occidentala in demersul ei, caci aceste tari nu pot fi decat interesate in reglementari in sistemul financiar.
In lipsa acestor reglementari, adica in cazul prelungirii situatiei de pana acum, nu vor avea decat de pierdut, sistemul financiar transnational, dominat de americani si britanici, urmand a continua sa le absoarba seva economica si implicit sa le intarzie si chiar sa le submineze expansiunea si afirmarea.
Socoteala din targ nu s-a potrivit insa cu cea de acasa. Probabil, in urma unor mari presiuni americane, cuvintele frumoase au putut constitui un compromis, din care sistemul financiar se alege cu ceea ce este mai important: va putea sa zburde in continuare, singura opreliste urmand a-i fi presiunea opiniei publice.
Promisiunile privind masuri concrete au luat locul unor masuri concrete efective, inchizand totusi gura vest-europenilor. Urmeaza a se vedea daca acestia, in cadrul Uniunii Europene, se vor distanta realmente de America si isi vor construi, dupa cum se lauda, propriul mecanism de supraveghere a sistemului financiar.
Marea Britanie ramane un semn de intrebare, caci nu pare dispusa a se desprinde de americani, alaturi de care ar dori sa joace in continuare, intrucat City-ul londonez este din aceeasi plamadeala cu Wall Street-ul new-yorkez.
Nou-venitii la masa puterii mondiale, aflati in plin proces de negociere a raporturilor, nu numai economice, dar si politice cu SUA, n-au indraznit de fapt sa joace ferm cartea vest-europeana.
In mod practic, liderii G 20 isi asuma obligatia sa dezvolte reguli agreate la nivel international care sa imbunatateasca calitatea si cantitatea capitalului bancar si care sa descurajeze indatorarea excesiva.
Aceste reguli ar urma sa prevada ca bancile ar trebui sa fie mai bine capitalizate si mai strict reglementate, iar bonusurile bancherilor sa fie date inapoi in caz de performante slabe, dar aceste reguli abia ar urma sa fie elaborate intr-un an si jumatate de aici incolo.
Perioada in care se pot intampla multe! Si, probabil, tocmai pe acest lucru mizeaza cei ce urmaresc tergiversarea, in frunte cu americanii. Desi, daca ar fi sa-i dai ascultare d-lui Obama, ar urma sa te astepti ca numai maine ar mai trece pana la derizabilele reglementari.
Dar, probabil, nu d-l Obama face jocurile in America, ci in continuare cei de pe Wall Street. Esenta pozitiei americane deriva nemijlocit din faptul ca, in timp ce ocupa doar 5% din forta de munca si produce 10% din PIB-ul american, sistemul financiar da 40% din totalul profiturilor, grosul venind din vlaguirea economiilor altor tari.
Nu se renunta usor la asa ceva! Deja bancile din SUA se grabesc sa-si recastige terenul pierdut pentru a preintampina eventuale masuri de reglementare, care la un moment dat pareau a plana prin aer.
Strangand rapid sume imense din injectiile monetare facute de guvernul american pentru aprovizionarea pietei cu lichiditati spre combaterea crizei - dar nici prin gand trecandu-le sa reia cumva creditarea economiei reale -, bancile apasa puternic pedala acceleratiei cu rambursarea banilor primiti de la guvern, totul spre a putea pretinde sa fie degrevate de servitutile implicate de primirea acestor bani, si, in esenta, spre a putea sa se intoarca la raiul lipsei de reguli si reglementari de dinaintea crizei.
Ilie Serbanescu
sursa: bloombiz.ro
Soros: China Will Lead New World Order
Billionaire globalist warns Americans against resisting new global financial system. Billionaire globalist George Soros told the Financial Times during an interview that China will supplant the United States as the leader of the new world order and that America should not resist the country’s decline as the dollar weakens, living standards drop, and a new global currency is introduced.
Asked what Obama should discuss when he visits China next month, Soros stated, “This would be the time because I think you really need to bring China into the creation of a new world order, financial world order,” adding that China was a reluctant member of the IMF who didn’t make enough of a contribution.
“I think you need a new world order that China has to be part of the process of creating it and they have to buy in, they have to own it in the same way as the United States owns…the current order,” said Soros, adding that the G20 was a move in this direction.
Soros said that there was a flight from currencies across the board, and that this is why the price of commodities, notably gold and oil, were generally rising. He also stated that an orderly decline of the dollar was “desirable” and that the entire system needed to be reconstituted towards a global currency.
“You need a new currency system and actually the Special Drawing Rights do give you the makings of a system and I think it’s ill-considered on the part of the United States to resist the wider use of Special Drawing Rights, they could be very useful now when you have a global shortfall of demand, you could actually internationally create currency through Special Drawing Rights,” said Soros, explaining that this was already in process after the IMF injected an allocation of Special Drawing Rights (SDRs) equivalent to $250 billion into the global economy.
Soros also stated that richer countries were already transferring wealth to poorer countries via SDR’s, with the IMF paying for the half per cent transaction cost.
Soros said the world would have to go through a “painful adjustment” following the decline of the dollar and the introduction of a global currency. Reading between the lines, he essentially threatened to kill the dollar completely if the United States did not get on board with the global currency.
Soros predicted that China would become the new engine of the global economy, replacing the U.S., and that this would slow economic growth and reduce living standards. Soros characterized the United States as a drag on the global economy because of the declining dollar.
Paul Joseph Watson
sursa: prisonplanet.com
Cruce pe domeniul public: 12 ha din Bucureşti, donate bisericii
Atributele democrat-urbanistice ale României par să fie, în ultimii 20 de ani, vilele prospere, blocurile de tip zgârie-nori şi bisericile. Numai în Bucureşti, pe Calea Dudeşti, se chinuie de câţiva ani să răsară trei biserici, pe distanţa a numai două staţii de tramvai. Două dintre ele impart aceeaşi limbă de teren, şi reprezintă în fapt aceeaşi biserică, una din lemn în care se ţin slujbe de câţiva ani, şi cealaltă din beton, cu hramul Sfânta Treime Dudeşti.
Biserica din beton are o autorizaţie de construcţie din 2004, dar ea nu e gata nici azi, în timp ce legea prevede că orice autorizaţie de construcţie nu are o valabilitate mai mare de doi ani.
Alături de cele două biserici se lăfăie pe aceeaşi parcelă un mic târg de maşini, în capătul căruia tronează o cruce, pesemne ca să înlesnească vânzarea de maşini.
Practica arată că în toate cazurile în care mai întâi a fost ridicată o bisericuţă din lemn, pe principiul “terenul e mic, nu distrugem spaţiul verde, doar amplasăm o mică bisericuţa din lemn, ca să aibă enoriaşii unde să se roage”, în câţiva ani ea a fost dublată de o construcţie mai mare şi mai agresivă la adresa mediului. Iar după finalizarea bisericii din beton comunitatea s-a ales cu două biserici de fapt, pentru că nimeni nu mai demolează micuţa construcţie din lemn.
Preotul: “Cum ne daţi bani, cum o terminăm!”
Mai departe, pe aceeaşi Cale Dudeşti, un schelet metalic amplasat pe o fundaţie solidă din beton s-a aciuat într-o curte, la nici doi metri distanţă de clădirea vecină – o firmă de birouri.
Scheletul va fi o biserică, după cum arată şi arhitectura, dar şi afişul de autorizaţie. La întrebarea când va fi gata biserica, preotul răspunde: “Repede, dacă ne daţi bani. Cum ne daţi bani, cum o terminăm!” .
Nu-l deranjează nici distanţa mică faţă de vecini, nici faptul că până când se termină construcţia va ţine slujbele în subsolul de beton al fundaţiei, unde deja e amenajat un altar şi toate cele trebuincioase serviciului religios.
Acestea sunt doar câteva exemple de biserici apărute ca ciupercile după ploaie în mediul urban. Deşi se zbat în şantier de ani de zile, preoţii nu pregetă să înceapă altele. Şi niciun şantier nu stagnează, după cum dă asigurări preotul Visarion Alexa, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Bucureştilor. “E criză, le facem cu cât putem. Nu mai sunt finanţe la nivel naţional. Dar în Bucureşti nu există construcţie de biserică unde să se fi încetat activitatea!”.
Biserica şi primăria combat sărăcia
În Bucureşti, Consiliul General al Municipiului Bucureşti a alocat gratuit cel puţin 30 de terenuri pentru biserici, începând din 1990 până astăzi. 28 dintre ele au revenit Bisericii Ortodoxe Române, care are azi şi un protocol de colaborare cu Primăria Capitalei, prin care se stabileşte că municipalitatea va ajuta biserica cu fonduri, terenuri şi nu numai.
Astfel de protocoale au fost semnate în toată ţara– în urma unei hotărâri de guvern care prevedea această posibilitate în 2005 –, primăriile angajându-se să sprijine BOR să-si îndeplinească misiunea de utilitate publică de combatere a sărăciei.
De departe cele mai importante ajutoare acordate de primării bisericii au fost terenurile, a căror valoare, se ştie, în oraşele aglomerate, continuă să fie foarte mare.
În Bucureşti, parcelele publice oferite bisericii au fost generoase în anii ’90, când încă se mai găseau astfel de terenuri. Dimensiunile s-au micşorat de la 5.000 de mp, la 1.000 de metri şi mai puţin, din cauza penuriei de terenuri din Capitală.
În total, estimează studiul realizat de Fundaţia Solidaritate pentru Libertate de Conştiinţă (FSLC) CGMB a dat peste 70.000 metri pătraţi de teren bisericii. La asta se adaugă cei 52.000 de mp dedicaţi Catedralei Mântuirii Neamului.
Multe, dar fără valoare arhitectonică
Cazuri de cetăţeni nemulţumiţi că biserica le fură şi ultima parcelă de verdeaţă din faţa blocului au fost semnalate în mai multe oraşe în ultimii ani. În ciuda răbufnirilor sporadice ale enoriaşilor nemulţumiţi, biserica şi-a continuat, însă, dezvoltarea, sprijinindu-se atât pe banii publici, cât şi pe statutul său tabu în societate.
Niciun politician nu îndrăzneşte să se opună cererilor venite dinspre preoţime, chiar dacă nu le împărtăşeşte, iar atunci când a fost refuzată politicos biserica s-a reorientat, găsindu-şi sprijin la alte autorităţi.
Un fost arhitect şef al Capitalei admite că în anii ’90 a fost o adevărată avalanşă de terenuri donate bisericii de către Consiliul General al Municipiului Bucureşti. Se încerca o recuperare a timpului pierdut în comunism.
“A fost un entuziasm imobiliar al preoţilor pe care la un moment dat l-am mai temperat cu un studiu de reţea. Nu prea mai era loc şi nici nevoie. Atunci s-au reorientat spre primăriile de sector, care nu i-au refuzat şi din motive electorale. Teodosie Tomitanul a primit de la primarul Onţanu parcul în care este cinema Floreasca, Biserica Catolică din Drumul Taberei s-a construit tot pe spaţiul verde, în sectorul 3 de asemenea au fost date multe terenuri şi s-au făcut biserici. Pesemne după câte păcate a avut fiecare”, insinuează zâmbind fostul arhitect.
Acesta admite că numărul mare de biserici construite în oraşe ne face să întrecem anumite oraşe istorice în densitatea locaşelor de cult.
“În timp ce alte societăţi se laicizează, noi plusăm la capitolul biserici. E adevărat că în Bucureşti s-au demolat biserici, dar şi în Paris s-au demolat, peste 2.000 de biserici într-o perioadă istorică, însă ulterior s-au construit monumente istorice. Or la noi valoarea estetică este modestă pentru că Biserica Ortodoxă Română face lucrări cu nespecialişti, din rândurile bisericii, şi astfel ies hidoşenii. Românii în general nu au o pregătire estetică,care ar trebui introdusă ca disciplină la şcoală”, crede acelaşi arhitect.
VECINI. Biserica din imagine nu respectă nicio normă urbanistică, fiind amplasată la nici doi metri distanţă de proprietăţile vecine
Foto: Mihnea Ciulei
1000 de euro/mp de biserică, la roşu…
De ce a ales biserica să construiască mult şi inestetic? Arhitecţii consacraţi spun că alegerea de a face totul “in house” e determinată şi de zgârcenia prelaţilor, şi de existenţa în rândurile teologilor a acelora cu dublă specializare: teolog şi architect (sic!). O altă posibilă explicaţie ar fi aceea că multe donaţii vin spre noile ctitorii în natură. Unii donează mână de lucru, alţii material de construcţie, şi până la urmă biserica se face cum dă Dumnezeu, dar mai ales donatorii.
Din acest motiv nici preţul de construcţie nu e uşor de aflat, presupunând că ar vrea cineva să-l şi divulge. Un architect care a lucrat la câteva locaşe de cult în ultimii ani, dar a fost vizibil deranjat de demersul EVZ de a afla dedesubturile financiare ale bisericii, ne-a declarat că nu ştie exact la cât poate ajunge un metru pătrat de construcţie sfântă în România.
În medie el a apreciat că un mp de biserică ar fi cam 1.000 de euro, dar cifra se poate duce mult în sus dacă investiţia trebuie dotată cu fresce, vitralii şi alte accesorii. La costul de înălţare se vor adăuga apoi preţurile odoarelor şi astfel se poate ajunge la sume de neimaginat.
… şi cel puţin cinci-zece ani de şantier
De altfel biserica are şi câteva firme agreate deopotrivă şi de politicieni, cu care construieşte. Una dintre acestea fiind Aedificia Carpaţi, care a construit, numai în Bucureşti, biserica din incinta Politehnicii Bucureşti, biserica din curtea Palatului Cotroceni, şi a avut parte de un contract de un milion de euro în 2004, prin încredinţare directă, pentru dezafectarea Mausoleului din Parcul Carol, când se preconiza că acolo se va înălţa Catedrala Mântuirii Neamului.
Catedrala şi-a schimbat între timp amplasarea, şi în ciuda declaraţiilor prelaţilor, cum că edificul are deja finanţarea asigurată, din surse private, statul a tot alocat de-a lungul anilor sume diverse pentru ea. Numai din bugetul pentru 2009 sunt prevăzute 5 milioane de lei, conform unui tabel cu biserici finanţare de la buget ce apare pe site-ul Secretariatului de Stat pentru Culte.
Că finanţarea e totuşi o problemă pentru construcţii atât de mari cum îşi doreşte biserica, stau mărturie numeroasele şantiere din ţară, cu edificii religioase de anvergură, după cum exemplifică raportul FSLC din 2005: “Orizontul de timp necesar edificării celei mai mari construcţii de acest tip din România, menită să adăpostească cel puţin 5.000 de credincioşi şi un complex cu facilităţi diverse, poate fi estimat prin comparaţie cu istoriile celorlalte catedrale ortodoxe gigantice din ţară: 10 ani la Buzău (nefinalizată), 11 ani la Vatra Dornei, 12 la Oradea (finalizată pe jumătate), 14 la Baia Mare (nefinalizată), 15 ani (planificaţi) la Suceava”.
BOR – acţiuni umanitare de aproape un milion de euro în 2008
Pe lângă terenuri, primăriile mai alocă şi bani din când în când, nominal, câte unei biserici care cere aşa ceva. Fiecare primărie alocă într-un an bani pentru cel puţin trei-patru locaşe de cult de pe rază sa de administrare, prin dispoziţii votate de consiliile locale în unanimitate.
Fondurile cheltuite astfel de la primării sunt imposibil de aflat, deoarece nicio primărie nu le raportează intr-un loc central ca să se ţină o evidenţa, după cum nici bisericile nu raportează ce fac cu banii.
De altfel, chiar legea administraţiei publice locale 69/1991 prevedea ca primăriile să aloce terenuri şi fonduri acelor societăţi de binefacere sau de utilitate publică recunoscute, în scopul unor activităţi ce satisfac cerinţele cetăţenilor. Studiul FSLC arată că alocarea de terenuri pentru biserici a fost de o legalitate îndoielnică până la apariţia noii legi a administraţiei (215/2001).
Pentru că legea prevedea ca beneficiarul să facă dovada că pe terenul respectiv va întreprinde activităţi de utilitate publică, în hotărârile CGMB de după 2001, prin care biserica primeşte terenuri gratis, se specifică intenţia de a construi acolo, pe lângă biserică, şi un aşezământ de binefacere.
În realitate, puţine din miile de noi biserici construite în ultimii 20 de ani au ataşate astfel de centre sociale. Iar asta rezultă chiar din raportul pe 2008 al Preafericitului Patriarh Daniel, în care se spune că: “În cuprinsul Patriarhiei Române funcţionează 345 aşezăminte social-filantropice, dintre care: 109 aşezăminte pentru copii, 51 aşezăminte pentru vârstnici, 106 cantine şi brutării sociale, 23 cabinete medicale şi 2 farmacii sociale, 11 centre de diagnostic şi tratament pentru persoane cu nevoi speciale, 33 centre de consiliere, 1 centru pentru victimele traficului de fiinte umane şi 19 centre pentru asistenţa familiilor în dificultate. De serviciile şi proiectele sociale desfăşurate în eparhii, în anul 2008, au beneficiat 406.164 persoane şi familii”.
Suma cheltuită de BOR, în 2008, pe acţiuni caritabile a fost, conform aceluiaşi raport, de 3,7 de milioane de lei, adică aproape un milion de euro, în anul în care biserica a primit de la stat subvenţii de peste 100 de milioane de euro.
Arenda bisericii: cota de lumânări şi abonament ul la TV Trinitas
Nimeni nu contestă rolul social pe care ar trebui să-l aibă biserica, motiv ce a stat şi la baza protocoalelor încheiate între primării şi arhiepiscopiile teritoriale din toată ţara. Timpul a dovedit în unele cazuri că fiecare parte semnatară a protocolului a avut altceva în minte, după cum povesteşte unul din consilierii din Capitală, care spune, sub protecţia anonimatului, că a fost şocat să constate că Arhiepiscopia Bucureştilor nu ştie decât să ceară bani şi terenuri de la primărie pentru construcţia de noi biserici sau susţinerea financiară a celor mai scăpătate dintre parohii.
Consilierul spune că municipalitatea s-ar fi aşteptat la o colaborare între primărie şi biserică pentru activităţi sociale şi cel mult pentru restaurarea unor monumente istorice degradate.
În loc de asta, primăria a fost solicitată să ajute anumite parohii în care, din cauza scăderi numărului de enoriaşi, implicit a încasărilor de pe urma nunţilor, botezurilor, înmormântărilor, biserica nu mai putea să-şi îndeplinească îndatoririle financiare către Arhiepiscopie: respectiv nu mai vindea suficiente lumânări şi obiecte de cult (fiecare biserică are o normă care a crescut exagerat în ultimii doi ani, se plâng unii preoţi) şi nu-şi mai permitea să plătească abonamentele obligatorii către trustul de presă al Patriarhiei – Trinitas şi Basilica.
Părintele Constantin Stoica, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, admite că bisericile au îndatoriri financiare către episcopii, pentru că din aceste fonduri se săvârşesc misiunile sociale ale bisercii, însă susţine că numai bisericile bucureştene au şi obligaţia de a plăti un abonament către trustul de presă al Patriarhiei.
Aproape toate bisericile din ţară, însă, sunt obligate să difuzeze cotidianul “Lumina” al Patriarhiei şi săptămânalul “Lumina de Duminică” , şi-i obligă astfel, la rândul lor, pe enoriaşi să le cumpere. Se pare că preoţii au fost suficient de convingători încât în decursul anului 2008 tirajul ziarului “Lumina” s-a dublat, de la 5000 la 10.000 de exemplare.
Biserici în parcuri sau în rezervaţii naturale
Construcţiile în parcuri din marile oraşe sunt dublate de edificarea bisericilor sau mănăstirilor în rezervaţii naturale, cum ar fi Vârful Toaca din Ceahlău, unde s-a ridicat un schit în urmă cu zece ani, pe un teren de 20.000 de mp. Construcţia schitului a beneficiat atunci şi de ajutorul armatei, care a transportat timp de câteva zile la rând, cu elicoptere miltare, materialele de construcţie în rezervaţia natural montană. Costul unui astfel de zbor, se spune în raportul FSLC, ar fi de 1.350 de euro/oră şi e plătit de la buget.
Tot într-o rezervaţie naturală, în Piatra Craiului, se construieşte un alt schit, Colţul Chiliilor, cu binecuvântarea Arhiepiscopiei Sibiului.
update: România produce de zece ori mai mulţi teologi decât în ’89
Dollores Benezic
sursa: evz.ro
Cum invadează americanii Africa
Un bine făcut cu forţa nu e un bine ci un rău, dar se pare că asta nu contează prea mult pentru o serie de fundaţii americane care şi-au propus “să-i ajute” pe africani.
Mai precis, este vorba despre fundaţiile Gates şi Rockefeller care investesc miliarde de dolari pentru a umple Africa de seminţe hibride şi pesticide, în numele unei Alianţe pentru o Revoluţie Verde în Africa (AGRA), pe care organizaţiile africane nu o doresc sub nicio formă.
Interesele financiare şi instituţionale sunt mai mari decât s-ar fi crezut. În spatele fundaţiilor lui Bill Gates şi Rockefeller se află instituţii precum Banca Mondială sau companii agricole multinaţionale precum Syngenta, DuPont Pioneer Hi-Bred sau Monsanto.
Motivul pentru care africanii nu-şi doresc o agricultură “high-tech” este că aceasta îşi bazează randamentul foarte mare pe “produse chimice”.
Recentul raport IAASTD, rodul muncii a 400 de experţi internaţionali recunoscuţi, arată că agricultura biologică este singura care ar putea face faţă nevoilor alimentare viitoare.
Bill Gates, agricultorul de servici
În strategiile agricole ale miliardarului american Bill Gates, care face din agricultura africană unul dinte cele mai importante obiective ale sale, nu se menţionează nicăieri termenul de agricultură biologică. Şi asta pentru că sistemul este unul care nu aduce neapărat profit, fapt ce nu sună bine pentru cineva obişnuit cu afaceri enorm de profitabile.
Fundaţia sa, scrie publicaţia “Le Temps”, cuprinde mai mulţi foşti angajaţi ai Monsanto şi pune la dispoziţie miliarde de dolari pentru a revoluţiona agricultura africană şia o face mult mai performantă. De fapt, pregăteşte un colos agricol construit din seminţe modificate genetic.
Consecinţele sunt nenumărate, însă cele mai importante sunt: contaminarea pânzei de apă freatică şi pierderea treptată a fertilităţii solului pe un continent unde mai mult de 70% din populaţie este dependentă de agricultură.
Organizaţiile locale arată că AGRA încearcă să pară o iniţiativă venită chiar din interiorul Africii. Aşa s-ar explica faptul că în fruntea ei a fost adus Kofi Annan, fostul secretar al ONU, spune Mamadou Goïta, membru al Coaliţiei pentru Protejarea Patrimoniului Genetic African.
Bernadette Ouattara, un responsabil al unui ONG african arată, de asemenea, faptul că americanii încearcă să elimine ONG-urile locale şi să le înlocuiască treptat cu ONG-uri americane.
Contactaţi de capital.ro, reprezentanţii Food and Agriculture Organization au comentat destul de evaziv informaţiile apărute în presa străină.
“Este adevărat că Rockefeller şi Gates finanţează centrul AGRA. Nu sunt sigur că ar trebui privit totul cu atât de mult negativism, însă este adevărat că propagarea tehnologiei moderne se află în cărţile AGRA. Faptul că AGRA promovează pesticidele şi hibrizii chiar şi acolo unde este nepotrivit, este o problemă la care nu am răspunsul”, a declarat pentru capital.ro Kostas Stamoulis, director al Diviziei Economice pentru Agricultură şi Dezvoltare din cadrul FAO. (Le Temps)
Valentin Vioreanu
sursa: capital.ro
România după 1989: o biserică nouă la două zile
Ctitoria de biserici a ajuns o industrie imobiliară în ultimii 20 de ani din două cauze oficiale: migraţia oamenilor la oraşe şi demolarea multor biserici în comunism.
Sub pretextul reconstruirii, dar şi a venirii în sprijinul nevoilor oamenilor din marile aglomerări urbane, biserica s-a extins cu o rată de creştere uimitoare: în medie cu 150 de locaşe pe an. Chiar dacă abolirea interdicţiilor a însemnat şi pătrunderea pe piaţa românească a mai multor culte religioase (unele dintre ele fiinţau şi pe vremea lui Ceauşescu, dar în ilegalitate), tot Biserica Ortodoxă deţine ponderea de peste 80% atât în privinţa adeziunilor religioase, cât şi a alocărilor de fonduri bugetare.
De aceea 3.000 de biserici, din cele 4.000 câte se spune că ar fi apărut în România din 1989 încoace, sunt biserici ortodoxe.
Secretariatul de Stat pentru Culte le-a pierdut şirul
Preotul Constantin Stoica, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, susţine că după 1990 s-au ctitorit peste 2.000 de biserici în România, dar spune că nu există nişte criterii exacte pentru amplasarea bisericilor la un anumit număr de locuitori.
Pe principiul “S-a simţit nevoia de către credincioşi” Bucureştiul s-a îmbogăţit cu peste 150 de biserici numai în ultimii 20 de ani, ajungând azi să aibă peste 300. Părintele Stoica, însă, consideră că tot nu sunt suficiente.
Secretariatului de Stat pentru Culte, instituţia prin care se derulează toate fondurile bugetare alocate bisericilor, susţine că nu ştie câte biserici există în România, pe motiv că „unele culte nu ne comunică numărul bisericilor lor”.
Din acest motiv, site-ul oficial al instituţiei conţine date inexact despre numărul total de biserici:
Se pare că informaţiile de pe site-ul SSC nu sunt actualizate de cel puţin doi ani, unul dintre cultele care “nu comunică” cu SSC fiind chiar cel majoritar, ortodox, care încearcă astfel să treacă sub tăcere extinderea fără precedent a bisericilor.
În bilanţul anului 2008, făcut public de Preafericitul Patriarh Daniel chiar pe site-ul Patriahiei, se spune că BOR are “15.717 locaşuri de cult, grupate în 175 protopopiate, precum şi în cele 13 eparhii din afara graniţelor ţării (unde slujesc 513 preoţi şi diaconi)”, deci cu mai bine de 1.000 de biserici în plus faţă de statistica etalată pe site-ul SSC.
În acelaşi document, Patriarhul Daniel mai spune şi că anul 2008 a însemnat: “punerea pietrei de temelie şi începerea lucrărilor la 153 biserici noi; continuarea lucrărilor la 923 biserici noi începute în anii anteriori; finalizarea lucrărilor la 300 de biserici nou construite, dintre care 265 au fost sfinţite; repararea, restaurarea şi consolidarea la 563 biserici care nu sunt monumente; repictarea a 417 biserici, din rândul cărora, 296 lăcaşuri au fost resfinţite. Cheltuielile s-au realizat din contribuţiile credincioşilor, din fonduri proprii, de la Fondul Central Misionar, din fonduri eparhiale, de la sponsori şi de la bugetul de stat”.
ONG-urile au numărat 4.000 de biserici noi
Dacă instituţiile statului se încurcă în cifrele oficiale, mai multe organizaţii neguvernamentale s-au apucat să cerceteze chestiunea şi au aflat lucruri surprinzătoare.
Două rapoarte finanţate de ambasadele Elveţiei şi Olandei la Bucureşti, realizate de APADOR –CH în 2008 şi de Fundaţia Solidaritatea pentru Libertatea de Conştiinţă (FSLC) în 2005, dezvăluie o parte din fenomenul expansiunii bisericii şi influenţa acesteia asupra statului laic, furnizând informaţii pe care statul nu are niciun interes să le recunoască.
Conform raportului celor de la FSLC, “Biserica Ortodoxă a ridicat între 1990 şi finele lui 2004 aproximativ 2.000 de lăcaşuri de cult, alte circa 1.000 fiind în curs de construire. Aceasta plasează media anuală în jur de 200 de biserici.
Doar în cazul Bisericii Penticostale se mai poate vorbi despre o activitate atât de intensă de înfiinţare de noi lăcaşuri de cult – într-un interval de nici zece ani (1995-2003) au apărut aproximativ 1.000 de noi biserici, procentul de creştere fiind de circa 75% şi corespunzând unei creşteri a membrilor acestui cult cu aproximativ 50%”.
Autorii - Liviu Andreescu, în colaborare cu Emil Moise şi Judit-Andrea Kacsó - spun că: “Ascendenţa Bisericii Ortodoxe nu se reduce însă la simpla superioritate numerică a lăcaşurilor de cult, ci la vizibilitatea şi prezenţa socială a acestora. În timp ce din multele lăcaşuri neoprotestante apărute după 1989 doar o parte au fost ridicate, restul fiind amenajate în construcţii sau case preexistente cumpărate ori închiriate, cele 3.000 de biserici ortodoxe au fost practic toate construite din temelii”.
Bani, fără număr, fără control
La fel ca numărul bisericilor, şi fondurile alocate pentru ele de la buget par a fi secret de stat. Deşi e vorba de bani publici, subvenţiile bugetare primite de culte în România sunt imposibil de aflat cu exactitate, pe de-o parte din cauza faptului că ele provin din multe şi necunoscute surse, iar pe de altă parte pentru că orice întrebare privitoare la finaţele bisericeşti este primită cu suspiciune de cler şi cu opacitate de oficialii statului, care se prevalează mai mult de „frica de Doamne Doamne” decât de legea liberului acces la informaţii.
În realitate, autorităţile preferă să păstreze anonimatul acestor sume pentru că asta oferă o libertate mare în cheltuirea lor.
Gabriel Andreescu, conferentiar universitar, directorul Noii Reviste de Drepturile Omului, consideră că banii vărsaţi de stat la cutia milei servesc deopotrivă ambelor structuri implicate, politicieni şi preoţi: “Datorită structurii autoritare a BOR, ca şi caracterului ei privat, Biserica este o instituţie extrem de avantajoasă pentru actele de corupţie. Ea poate vehicula sume imense de bani fără să dea socoteală. S-a creat pur şi simplu un obicei, de a da bani bisericii fără teama că cei ce semnează vor da socoteală. Ei se pot justifica oricând că o fac pentru că susţin viaţa spiritual, ce mai contează realitatea!”.
200.000 de euro lunar pentru bisericile din diaspora
Conform datelor furnizate cu greu de Secretariatul de Stat pentru Culte, banii alocaţi de la buget pentru finanţarea cultelor au cunoscut următoarea dinamică: în 2006 - 182.603.935 lei, în 2007- 318.953.735 lei, în 2008-463.242.527 lei şi în 2009 - 385.642.000 lei.
În total pe ultimii patru ani cultele au beneficiat numai din bugetul Ministerului Culturii de peste 337 de milioane de euro, sume care au reprezentat anual cam 40% din totalul bugetului culturii.
Secretariatul pentru culte explică şi pe ce s-au dus banii: „bugetul pentru domeniul culte este alcătuit din: sprijin financiar pentru salarizarea personalului clerical, sprijin financiar pentru construirea şi repararea lăcaşelor de cult, contribuţii pentru personalul din învăţământul teologic neintegrat în învăţământul public, sprijin financiar pentru schitul românesc «Prodromu» de la Muntele Athos (începând cu anul 2007 se alocă suma de 250.000 euro anual), sprijin financiar pentru comunităţile religioase din diaspora ( de la 1 iulie 2008 suma a fost majorată de la 60.000 euro/lunar la 200.000 euro lunar)”.
Acestea sunt doar sumele alocate prin bugetul Ministerului Culturii. Fonduri pentru construcţia de biserici şi salarizarea preoţilor sau a lumânăreselor vin şi de la primării sau de la alte instituţii publice, cum ar fi Inspectoratul de Sta în Construcţii, o instituţie care ar trebui să controleze legalitatea construcţiilor, deci implicit a bisericilor.
Raportul FSLC arată că sumele primite de culte de la stat au avut o dinamică crescătoare de la finele anilor 90. În 1996, 1997 şi 1998 statul a subvenţionat biserica în medie cu 3,6 milioane de dolari anual. O creştere bruscă s-a înregistrat în 1999 când cifra totală a alocaţiilor bugetare pentru biserică s-a triplat, ajungând la 90,679 miliarde de lei (10,22 milioane de dolari).
“Fonduri pentru construirea de biserici sau dependinţe au fost puse la dispoziţia BOR şi de alte organisme ale autorităţilor centrale, cum ar fi ministerele (inclusiv prin scutirea de taxe) sau Banca Naţională a României. Şi Armata a ajutat Biserica Ortodoxă în repetate rânduri. Contribuţiile venite dinspre organismele subordonate autorităţilor centrale sunt greu de estimat cu precizie, mai ales că în trecut unele dintre acestea au refuzat comunicarea de cifre”, remarcă şi autorii raportului FSLC.
Guvernul dă şi el alţi bani din Fondul pentru urgenţe
Studiul realizat în 2008 de APADOR-CH susţine că sumele virate către biserici an de an sunt mai mari decât fondurile recunoscute de Secretariatul de Stat pentru Culte, deoarece în fiecare an guvernul emite şi câteva hotărâri de suplimentare a acestor fonduri.
Conform studiului citat, numai în 2007 Guvernul a alocat suplimentar bisericilor, prin diverse hotărâri de guvern, aproximativ 18,6 milioane de euro. Din ei 1,4 milioane de lei au fost alocate organizării celei de-a treia Adunări Ecumenice, 1 milion de lei organizării funeraliilor Preafericitului Părinte Teoctist, şi instalării noului patriarch al BOR. Restul sumei a ajuns tot în renovarea şi construcţia de biserici.
În ultimii 20 de ani, guvernele au emis peste 200 de hotărâri prin care alocă bani bisericilor, în plus faţă de prevederile bugetare votate de parlament.
Voinţa parlamentarilor: 900 de biserici, 242 de şcoli, 36 de spitale
O generozitate aparte au manifestat anul acesta parlamentarii români care au simţit nevoia, la votarea bugetului, să mărească bugetul pentru culte, în detrimentul celorlalte activităţi culturale pe care le plănuia Ministerul Culturii.
Amendamentele parlamentarilor au dublat sumele prevăzute pentru biserici, suplimentând bugetul cu peste 60 de milioane de lei pentru construcţia şi reparaţia a aproape 900 de biserici. Prin comparaţie, aceiaşi parlamentari au alocat numai 40 de milioane de lei pentru 242 de şcoli, 36 de spitale şi 37 de cămine culturale.
Despre demersul generos al parlamentarilor, părintele Stoica spune că “e rezultatul votului uninominal. Parlamentarii aleşi astfel au mers în comunităţile care i-au ales şi asta le-au cerut comunităţile respective”.
Câte din comunităţile respective or fi vrut cu adevărat biserici e greu de spus, pentru că numai biserica ştie când s-a atins pragul de saturatie cu biserici şi când s-a trecut peste el. Chiar dacă ştie, însă, nu spune.
Despre oamenii care se revoltă împotriva noilor construcţii, biserica are o altă definiţie: „Dacă oamenii se opun e semn că tocmai acolo e nevoie de biserică, semn că oamenii trebuie să mai intre şi într-o biserica, pentru că s-au îndepărtat de credinţă”, crede preotul Visarion Alexa, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Bucureştilor.
Patriarhia spune că numai 10% vine de la stat
Numărul mare de biserici începute şi nefinalizate cu anii e o dovadă, pentru unii, că puterea financiară sau dorinţa de a ctitori biserici a enoriaşilor a ajuns la fundul sacului. În plus, criza de terenuri din oraşe face ca bisericile să fure de la gura enoriaşilor şi puţinele spaţii verzi pe care aceştia le mai au.
De cealaltă parte, preoţii susţin că totuşi 90% din finanţarea bisericilor vine direct de la credincioşi, şi numai 10% reprezintă contribuţia statului. „Enoriaşii vor să vadă ceva început. Totul e să nu le arăţi un câmp gol, că nu-ţi dau nimic”, explică preotul Stoica mecanismul finanţării bisericii. Aşa se face că biserica a simţit nevoia să ocupe multe „câmpuri” cu fundaţii şi şantiere interminabile, ca să-şi poată sensibiliza enoriaşii.
Acesta este, însă un cerc vicios, deoarece indiferent cine începe o biserică, faptele arată că acolo unde comunitatea n-a reuşit să finalizeze, a completat statul sub diverse forme. Acest lucru e foarte bine ilustrat de motivaţiile date de parlamentari în şedinţa în care au decis suplimentarea bugetului cultelor cu 60 de milioane de lei, pentru încă 800 de biserici.
Parlamentarul PNL Cristina Ancuţa Pocora a avut peste 70 de amendamente prin care a solicitat bani pentru bisericile din colegiul său electoral cu următoarele motivaţii: „În anii precedenţi s-au mai alocat fonduri pentru construcţia bisericii Sfântul Gheorghe din Slobozia, la acest moment construcţia se află la cota 0. Astfel sunt necesare fonduri pentru finalizare”, „Nu există sistem de termoficare la biserica menţionată” sau „Dotarea Parohiei Făcăeni, Feteşti, pe motiv că obiectele aflate în patrimoniu sunt vechi şi uzate”. Nişte pretexte care ar fi la fel de valabile pentru cele mai multe şcoli din România.
Citiţi aici ce motive au invocat parlamentarii ca să dea bani la biserici
INFLAŢIE. Această construcţie a apărut în ultimele două luni pe Calea
Dudeşti, sector 3, unde se mai află nefinalizate de câţiva ani alte trei biserici
Foto: Mihnea Ciulei
Reacţia firească a ministrului culturii la acea dată, Toader Paleologu, a fost să se revolte pentru că mare parte din banii dirijaţi politic către biserici erau luaţi din fondurile destinate festivalurilor de teatru sau altor forme de exprimare culturală. Restul banilor au fost daţi din rezerva guvernamentală, deşi nicio biserică nu era în pericol, ca să justifice urgenţa cheltuirii banilor din fondul destinat… urgenţelor de tot felul.
Paleologu a declarat atunci că ar fi de dorit să facem o dezbatere publică să vedem „de câte biserici mai avem nevoie”, însă după aceea s-a aşternut tăcerea şi peste dezbaterea dorită de ministru, şi peste banii alocati pentru biserici.
Deşi am încercat în repetate rânduri să obţinem un punct de vedere al ministrului pe această temă, ne-am lovit de o tăcere pastorală atât a ministrului, cât şi a numeroşilor săi consilieri.
Tăcerea ministrului are şi conotaţii electorale. Neoficial, mai mulţi reprezentanţi ai statului, fie din Guvern, fie din primării, ne-au declarat că în general nimeni nu îndrăzneşte să se pună rău cu biserica, iar intr-un an electoral cu atât mai puţin. Aceleaşi oficialităţi au admis, totuşi, că în ultimii ani pretenţiile clerului au crescut, iar fondurile obţinute de culte de la buget reflectă influenţa crescândă a bisericii în instituţiile statului.
Profesorul Gabriel Andreescu e de părere că credinţa politicienilor în influenţa preoţilor e iluzorie ca şi sondajele: “Pe baza sondajelor neinterpretate corect (şi nici foarte nuanţate de altfel) BOR a reuşit să creeze între politicieni impresia că poate influenţa decisiv alegerile (deşi, între cei 84% care îşi exprimă încrederea în Biserică, circa jumătate consideră că aceasta nu are ce căuta în politică)”.
Andreescu studiază de ani de zile relaţia politicieni-biserică şi spune că “Liderii BOR au căpătat o autoritate reală în raport cu mulţi dintre politcieni şi pentru că i-au obişnuit să facă acte de obedienţă - vezi actul sărutării mâinii patriarhului de către preşedintele Traian Băsescu. Apoi, serviciile de informaţii au imense interese în colaborarea cu BOR, legăturile fiind asigurate din perioada
Ceauşescu. Acestea sunt un principal susţinător al poziţiei privilegiate ale BOR”.
Cum procedează alte state
Împotriva finanţării bisericilor de către stat s-au ridicat de-a lungul timpului cam aceleaşi voci, puţine, care au îndrăznit să-şi asume public poziţia ateistă într-o societate preponderent bigotă. Remus Cernea este unul dintre contestatari. Cea mai mare victorie a lui, împreună cu Asociaţia Umanistă Română, în 2005, a fost determinarea schimbării locului în care se va construi Catedrala Mântuirii Neamului, din Parcul Carol în spatele Palatului Parlamentului.
Cernea candidează acum la preşedinţia României, şi continuă să creadă că statul ar trebui să se delimiteze net de culte, prin renunţarea la finanţările de la buget: “Respingerea de către actuala clasă politică a principiilor statului secular dă măsura ataşamentului politicienilor români nu la principiile democratice, ci la un tip de abordare premodernă a politicii. Democraţia modernă este indisolubil legată de respectarea separării dintre stat şi biserică. În democraţiile consolidate biserica nu beneficiază de un sprijin financiar direct din partea statului. Statele Unite ale Americii şi multe dintre statele membre ale Uniunii Europene nu finanţează deloc activităţi religioase. Altele, precum Germania, doar colectează o taxă plătită benevol de către credincioşi”.
Cernea consideră că e firesc ca biserica să primească bani numai de la enoriaşii practicanţi, finanţarea cultelor de la buget fiind o încălcare a drepturilor acelor cetăţeni care nu împărtăşesc o religie anume: „Asociaţia Umanistă Română consideră că singurul mod legitim de a finanţa cultele este instituirea unei taxe plătite benevol de către credincioşi cultului de care aparţin. Orice utilizare de fonduri publice pentru biserici este imorală şi ilegitimă întrucât utilizeaza în mod arbitrar, abuziv şi discriminatoriu impozitele percepute de la persoane care fie provin din alte culte sau asociaţii religioase, fie sunt nereligioase, fie au convingeri seculariste, considerând că statul nu trebuie să finanţeze cultele”.
Raportul „Stat şi religii, o relaţie transparentă?”, publicat în 2008 de APADOR –CH, face o trecere în revistă a modului în care alte state ale lumii au ales să-şi ajute cultele. Conform studiului amintit, există state ce finanţază cultele de la buget şi altele care intermediază relaţia financiară dintre enoriaşi şi biserică prin colectarea unor taxe pe care credincioşii consimt să le plătească pentru biserică.
Citiţi aici cum finanţează alte state religia
Conform aceluiaşi studiu APADOR CH, în România două culte neoprotestante refuză ajutorul de stat: Biserica Creştină Adventistă de Ziua a Şaptea şi Cultul Creştin Baptist din România-Uniunea Bisericilor Creştine Baptiste. De asemenea nici Organizaţia Religioasă „Martorii lui Iehova” nu solicită sub nici o formă sprijin financiar din partea statului. Acest lucru este o consecinţă atât a principiului cultului, conform căruia biserica ar trebui să fie separată de stat, cât şi a percepţiei că a obţine bani de la stat implică proceduri extrem de complicate.
Dollores Benezic
sursa: evz.ro
Valorile nationale
Nu vreau sa-mi ponegresc tara ci, intr-un fel, s-o scuz; desi, istoria fiind neiertatoare, scuzele nu prea incap.
Ma intreb cateodata de ce n-avem si noi constructii vechi feudale, monumente impresionante, locuri unde sunt urme marete ca s-a intamplat ceva deosebit, castelase, turnuri, piete glorioase, campuri cu faima, vestigii ale vietii superioare de Curte; iar cate le avem (Biserica Neagra, Pelesul, Huniazii) nu sunt chiar facute de noi. Cea mai copioasa atractie romaneasca e bazata pe manastiri, care au in principiu alta treaba decat sa sustina turismul, pe hotele comerciale si pe mici gospodarii taranesti. Afara de ansamblul lui Brancusi, nu ne laudam cu aproape nimic. De ce? Unde s-au dus valorile?
Am avut candva un Print al Aurului, numit Brancoveanu. A dat pesches cu doua maini ca sa fie confirmat in Scaun. Avea o lista copioasa a plocoanelor ce trebuie impartite la Fetele si dosurile turcesti, tot timpul, ca sa-l lase in pace; lista lunga, nesfarsita, umilitoare, obosesti si rosesti citind-o. A nascocit biruri noi, strivitoare, pe tara si a indoit haraciul catre Stapani, ca sa poata domni peste “prostime”. I s-a luat, fireste, tot ce i s-a gasit, atunci cand a sucombat, zice-se, din para, si ea costisitoare a unchiului sau. Care si el, punandu-si feciorul in Scaun, in doi ani a lichidat-o. Parile, rivalitatile, ambitiile costau. De unde atatia bani? Razboaiele costau, iar Stefan cel Mare a avut vreo 47. Revenirile in Scaun costau, si s-au perindat domnitori cu cate 4-5 reveniri, cu asupririle aferente. Pribegiile costau, numai Petru Cercel a plecat cu 52 de care incarcate, dupa nici doi ani de domnie! Imprejur mai actionau si trei imperii tepene care, dat fiindca eram nevolnici, ne sugeau pe intrecute.
Ma ajut de o noua carte a lui Radu Theodoru ca sa reproduc (pag.226) cateva cifre:
Imperiul otoman, in perioada 1393-1877 ne-a inhatat un miliard si 66 milioane lei/aur, ceea ce ar echivala cu circa 34 vagoane (de cate 10 tone) de aur. Imperiul habsburgic, stapan temporar peste Transilvania, Banat, Bucovina si Oltenia ne-a subtilizat 2 miliarde 450 milioane lei/aur, sau 85 de vagoane aur. Imperiul tarist a beneficiat de 200 milioane lei/aur sau 6,5 vagoane aur, iar cel sovietic a mai devalizat 314 milioane in aur, bijuterii de 7 milioane/aur, alte valori de un miliard si ceva, plus 300 milioane de dolari despagubiri de razboi (desi am luptat impreuna pana la victoria finala!), 191 miliarde datorii de razboi, plus 121 miliarde pentru Comisia Aliata de Control, 54 miliarde pentru retragerea rublelor, 51 de miliarde hrana si provizii, basca Sovromurile bine-storcatoare de valori, vreme de cativa ani.
O asemenea cursa epuizanta te lasa repede gol. Totusi, economistii nostri spun si scriu ca am pierdut in cativa ani de democratie post-decembrista mai mult decat in cele doua razboaie mondiale luate impreuna, ceea ce e un record aproape inconceptibil; la care se adauga devastarile si inchiderile de mina, plus degringolada agriculturii. La care se adauga instrainarea aproape completa a capacitatilor industriale pana la un punct rentabile, proba ca dupa cum ne arata dl. Ilie Serbanescu, vreo sapte mari firme straine au “repatriat”, adica au scos din tara anul trecut (2008) peste un miliard de Euro beneficii, in timp ce noi le dam bani (imprumutati) ca sa le proptim, sa nu cada! Nu mai socotim cat ne costa electoralitatea romaneasca, mereu in floare si in fierbere inutila!
In asemenea conditii, actuale si istorice, sa nu ne mai miram ca in locul castelelor si panteonurilor altora n-avem decat niste biete cule, ramase si ele de izbeliste, si ca dna Udrea, neavand “obiective” turistice serioase, decat biserici fortificate sasesti si soare de Dobrogea, trebuie sa dea in nestire (si nesimtire) un milion de Euro pe o inutila propaganda facand, ca prea adesea, in mentalitatea noastra de nevoiasi cronici si de risipitori criminali, multa vorbarie si praf in ochi pentru prea putina isprava.
Paul Everac
sursa: cronicaromana.ro
vizitatori unici
Primeste articolele direct in mail.
