Archive for Martie, 2009
Lumea va putea ieşi din criză, dacă liderii G20 indeplinesc cinci condiţii, spune Brown
Premierul britanic Gordon Brown a prezentat luni cinci teste pe care vor trebui să le treacă liderii G20 la summitul de joi, de la Londra, şi le-a cerut participanţilor să se ridice la “inălţimea provocării”, relatează AFP potrivit NewsIn.
Primul test va fi acela de a asigura “o sporire adecvată a resurselor” unor instituţii precum Banca Mondială şi Fondul Monetar Internaţional (FMI), pentru ca acestea să poată răspunde cererilor de asistenţă formulate de ţările afectate grav de criză. De asemenea, liderii vor trebui să ia măsuri pentru debarasarea băncilor de activele toxice, să facă tot ceea ce este necesar pentru a stimula creşterea economică, să reziste tentaţiei protecţionismului, favorizand schimburile comerciale, şi să promoveze un viitor ecologic viabil.
“Acestea sunt cele cinci teste pentru summitul G20, pe care toată lumea trebuie să le treacă”, a declarat Brown intr-o conferinţă de presă comună cu preşedintele mexican Felipe Calderon, aflat in vizită la Londra. “Desigur, vom avea zile lungi de negocieri. (…) Sunt probleme dificile şi complexe. Nu va fi uşor să ajungem la unele concluzii care, in opinia mea, sunt necesare pentru economia mondială”, a adăugat Brown. Premierul britanic a afirmat că vizita sa de săptămana trecută la New York, in Brazilia, iar apoi in Chile, unde a participat la summitul liderilor progresişti, l-a convins că “lumea vrea să se reunească”. “In plus, maine şi poimaine (marţi şi miercuri - n.red.), voi continua să fac tot ce este posibil pentru a ajunge la un consens şi a permite un acord care să ne scoată din această recesiune şi să aducă lumea din nou pe calea creşterii” economice, a adăugat el. “Este un moment decisiv pentru economia mondială. Trebuie să facem o alegere”, a adăugat premierul. Lumea poate “fie să lase recesiunea să continue şi să se retragă in izolaţionism şi protecţionism”, fie să “reacţioneze impotriva recesiunii”, a sublinat Brown. “Acestea sunt testele la care vom fi supuşi la Londra. In această săptămană, lumea intreagă trebuie să se ridice la inălţimea provocării”, a conchis premierul britanic.
sursa: ziua.net
Holocaustul, o “afacere” profitabila pentru marii industriasi germani
Supraomul e omul-masina, fructul mucezit al epocii industriale contemporane, odata pupila rasfatata a capitalismului modern. Sa nu ne lasam prostiti, conceptul a fost doar preluat si dezvoltat in anii 20 de catre nazisti. De altfel, supraomul nu e, el insusi, nimic mai mult decat un produs finit automatizat, un cyborg cu reflexe comandate si norma de lucru inmiita. Anatomia sa e una clar patologica, caci supraomul e prea “bine” inzestrat: are o inima nituita, o cautatura otelita, vocea plumbuita, o respiratie suieratoare de alama, brate iuti ca pistoanele, pumni proeminenti asemenea unor rulmenti de tractor, plamani incinsi ce fumega ca furnalele, palme batatorite si sangerande, mereu inclestate pe coada ciocanului pneumatic. Siroaiele de sudoare nu i-au incalzit niciodata fruntea de azbest, asta pentru ca sangele sau e alcatuit dintr-un aliaj rar de minerale grele, iar maruntaiele ii sunt alcatuite dintr-un manunchi incurcat de cabluri, fibre sintetice, circuite integrate, diode, dispozitive electronice. Supraomul e de fapt travailleur-ul modern asa cum l-a forjat uzina capitalista, zdrobindu-i mintea si transformandu-l cu brutalitate intr-o masinarie eficienta, sortita sa-si maximizeze potentialul, chiar cu pretul extinctiei.
In secolul XX, valoarea unei vieti a fost data de utilitatea sa practica. Dorintele si nevoile muncitorului-robot, au trebuit intotdeauna sa se calibreze la centima, pe necesitatile patronului, astfel ca etica exacerbata a muncii s-a substituit cu perfidie si vigoare constiintei. “Morala succesului” a devenit jandarmul martial, “de dupa colt”, care slujeste fanatic o singura profesiune de credinta, credo-ul vanzarii avantajoase. Metafizica profitului net a inlocuit cu succes acel deziderat celest kantian, zamislirea unei metafizici a moravurilor. Europa Occidentala, capitalista si elevata, a predicat din inaltimea amvonului pe un registru grav, de bas, fara incetare, inca de la finele secolului al XIX-lea, psalmul hedonismului, al castigului material. Era la moda valsul, valsul dement al inavutirii si imbuibarii, de tip burghez. Tot atunci se nastea si teoria leadership-ului, care le va fi de mare ajutor nazistilor in agregarea viziunilor lor ideologice, in secolul urmator. Cand elita societatii industriale se distra, se dezmierda cu bucuria empirica a monetarului, “supraoamenii” incercau tacuti beatitudinea trudei la banda. Cu ei, progresul avea sa fie dusmanos. Notiunea de desiring machine este marca inregistrata a instrainarii de tip capitalist, care stalceste natura umana pana la extirparea individualitatii. Asa s-au plasmuit toate dictaturile, imperiile moderne, asa s-au iscat razboaiele, asa s-a ridicat fascismul. Tema e recurenta. Chiar si astazi individul nu este altceva decat o tragica rezultanta a represiunii sociale. Omul nu mai resimte doar o alienare ideologica, ci una ontologic-psihologica. Cetateanul post-modern nu e mai mult decat o linie a codului de bare. Uzina, concernul, trustul nu mai e un microcosmos al economiei moderne, ci un univers concetrationar, o gaura neagra, un monstru fara nume. Corporatiile au patentat sistemele de control si organizare uzitate actulamente in guvernare. Cam asa au stat lucrurile si in cel de al doilea razboi mondial. Cand supraoamenii au imbracat uniformele Wehrmacht-ului si au fost expediati pe front, colosii industriali germani si au intors privirile spre suboameni. Acestia au fost cerneala purpurie cu care maharii capitalisti au iscalit in dictionarul tutoror limbilor un nou cuvant - Holocaust. E cazul sa aflam cine sunt acesti magni ducis care au scos profit in draci de pe urma Holocaustului, care au stat in umbra nazistilor numarand imperturbabili teancuri peste saci de bistari insangerati, la usa seifului.
Friedrich Krupp AG Hoesch-Krupp
Sub conducerea lui Gustav Krupp von Bohlen und Halbach, cea mai puternica familie din Essen a fost o inflacarata sustinatoare a politicii germane de reinarmare din anii treizeci ai secolului trecut. Primul mare gest de prietenie devotata l-a furnizat batranul Gustav Krupp in mai 1933, cand a instituit “Fondul Adolf Hitler”. Pentru ca nu avea de gand sa se puna de-a curmezisul in fata regimului nazist, conglomeratul Krupp a fost recompensat, la preluarea managementului societatii de catre Alfried von Bohlen und Halbach, prin Lex Krupp, cu galonata titulatura de holding. Nu intamplator, Alfried un conservator inveterat chema patimas la “pornirea unei contrarevolutii impotriva evreilor si socialistilor”. Otelarul de spita von Bohlen prorocea, aprins de fiorul nationalist, inca din anii 20, venirea unui Mesia teuton. Iar colosul Krupp nu avea sa moara de foame, odata cu lansarea operatiunii Fall Weiss, pe 1 septembrie 1939. Peste 20000 de sclavi vor lucra in fabricile Krupp, in toiul razboiului mondial, in 1943. De altfel, planurile manageriale ale Krupp cuprinsesera la un moment dat si complexul Auschwitz. Trebuiau rupte multe oase pentru fabricarea celor doua tunuri de 800 mm, infricosatoarele Dora si Schwerer Gustav. Alfried von Bohlen se imbaia in gologani murdari. Persevera in afaceri, fara sa-l stranga inima, permitandu-si chiar excentricitatea de a adresa un mesaj belicos tinerilor din Hitlerjugend: “in ochii vostri, flacaul german al viitorului trebuie sa fie zvelt, atletic, rapid ca un ogar, tare ca pielea tabacita si puternic ca otelul Krupp”. Alfried Krupp a platit la Nuremberg, in cadrul procesului intentat concernului Krupp, cu 12 ani de inchisoare, pentru crime de razboi, dar a fost eliberat pe sest, de autoritatile vorace dupa capitalul sau, in 1951. Peste nu mai putin de doi ani se va afla, din nou, la timona companiei din Essen.
Eisenwerke Oberdonau
Compania siderurgica germana Eisenwerke Oberdonau a fost creata dupa realizarea Anschluss-ului, prin comasarea catorva otelarii din sudul Germaniei si Austria si care a facut parte din cartelul Reichswerke Hermann Göring AG, cel mai important furnizor de otel si fier pentru industria de razboi germana. Principala fabrica a consortiului situata in Linz, livra otel pentru uzina de tancuri Nibelungenwerk, de langa localitatea austriaca Sankt Valentin. Mai putin cunoscut e faptul ca a tras frumoase foloase de pe urma muncii “energice” a scheletelor de la Mauthausen-Gusen, lagarul arondat companiei.
Deutsche Bergwerks - und Hüttenbau GmbH
Societate industriala specializata pe constructia de mine, firma D.B.H. a fost fondata sub egida Preussische Bergwerks - und Hütten, la finele secolului al XIX-lea. Altminteri, Deutsche Bergwerks- und Hüttenbau este un alt mare beneficiar al harniciei detinutilor din complexul Mauthausen.
Flugmotorenwerke Ostmark
Cel mai mare producator german de motoare aviatice din al doilea razboi mondial, Flugmotorenwerke a fost o divizie a uniunii monopoliste Steyr-Daimler-Puch. Ca si in cazurile precedente, mana de lucru “policalificata” care a confectionat motoarele avioanelor Heinkel in uzinele din Wiener Neudorf, Biedermannsdorf si Guntramsdorf, a fost furnizata de sclavii internati la Gusen.
Accumulatoren-Fabrik Hagen
Infiintata la Hagen in 1888, de catre Adolph Müller, A.F.A., acronimul dupa care este cunoscuta, a devenit in timpul celui de al doilea razboi mondial fabricantul numarul unu de baterii si acumulatori pentru tancuri si submarine din Germania. Din 1890, este parte constitutiva a holdingului Deutsche Bank, alaturi de Siemens AG si AEG. De mentionat, ca fabrica A.F.A. din suburbia vieneza Schwechat a abuzat fara codeala de forta muschilor atrofiati a puscariasilor de la Mauthausen.
Steyr-Daimler-Puch
Armurierul Franz Werndl din Steyr, a intemeiat, in 1864, societatea manufacturiera Josef und Franz Werndl &Company. In urma fuziunii micii companii auto-velo cu Austro-Daimler-Puch s-a constituit in 1934 conglomeratul industrial Steyr-Daimler-Puch, care va utiliza, pe scara larga, dupa declansarea conflagratiei, munca silnica in unitatile sale industriale, cu precadere, in scopuri militare, ce vizau fabricarea Raupenschlepper Ost, un bizar tractor senilat, porpulsat de doua motoare V8 Steyr si care fusese proiectat pentru a recupera si remorca tancurile impotmolite pe Frontul de Est.
J.A. Topf und Söhne
Ingineri de formatie, fratii Topf au deschis in 1878 la Erfurt o manufactura care producea cuptoare de ardere si alte echimpamente industriale de calcinare. Reprofilati in cioclii profesionisti, dupa 1940, cei doi Topf au intrat sub simbria nazistilor construind, in timp record, crematoriile lagarelor Auschwitz si Buchenwald. Ispitele pecuniare erau realmente irezistibile.
IG Farben
Extrem de controversata IG Farben este fara putinta de tagada compania germana care a contribuit cu varf si indesat…prin hublourile duschraum-ului la geneza Shoah-ului. Cu atat mai mult, cu cat producerea pesticidului Zyklon B de catre compania D.E.G.E.S.C.H., o subsidiara a IG, s-a dovedit a fi o mana cereasca pentru conturile bancare fara fund ale complexului industrial german. De altfel, chimistii de la Farben, din dragoste nemasurata pentru sfanti, batusera palma cu nazistii inca de pe vremea invaziei Cehoslovaciei, cand solicitasera autoritatilor de ocupatie sa le puna la dispozitie toate fabricile de profil capturate. Pe de alta parte, nici pe reprezentantii companiilor americane Standard Oil Co, DuPont si U.S. Industrial Alcohol Co. nu-i podidea plansul de drama evreilor saraci din Est care erau parliti la Majdanek, atunci cand incheiau tranzactii profitabile cu “dusmanul” IG Farben. Complexul Farben a facut avere si cu notoria fabrica Buna, de langa Auschwitz, care producea petrol sintetic si cauciuc. Pentru Buna lucrau in 1944, varful de performanta al fabricii, nu mai putin de 83000 de detinuti. O alta “bijuterie a coroanei” Farben era si fabrica de la Heidebreck. Capoasa si stransa la punga, chiar si in 2001, conducerea IG Farben a refuzat sa participe la constituirea unui fond national de compensatie a victimelor razboiului.
Bayer AG
Implicati pana-n gat in procesul Solutiei Finale, si farmacistii de la Bayer au prescris evreilor, in goana salbatica dupa profit, reteta letala-moartea. Eliberat de orice fel de resorturi morale, concernul Bayer a finantat vartos experimentele medicale de la Auschwitz ale lui Mengele. Mai mult decat atat, Fritz ter Meer, presedintele Bayer AG si totodata fiul fondatorului societatii, Edmund ter Meer, a supervizat infiintarea lagarului de munca de la Monowitz, un satelit al KZ-ului Auschwitz.
PAUL VERDES
sursa: vestinvest.ro
Criza financiara mondiala - un fenomen ciclic
Crizele economice nu se incadreaza intr-un anumit model
Teoriile economice moderne resping ideea unei teoretizari generale a crizelor economico - financiare, conform carora acestea pot fi incadrate intr-un model general valabil, considerandu-se ca fiecare criza financiara este unica, fiecare reprezentand de fapt un accident istoric, generat de factori specifici, intr-o anumita conjunctura social - economica și politica. Conform acestor teorii crizele nu pot fi anticipate, astfel incat efectele negative ale acestora sa fie aduse la un nivel minim. Cu toate acestea, istoria ne arata ca, desi crizele economico - financiare nu apar si nu produc efecte in parametrii identici, ele sunt strans legate de caracterul ciclic al proceselor economice. Desi cauzele evolutiei ciclice a proceselor economice nu au fost inca identificate, caracterul ciclic al acestora este evident. Ciclurile economice, indiferent ca sunt pe termen scurt, mediu sau lung se compun din doua faze - expansiunea si recesiunea. In faza de expansiune are loc o crestere a eficientei economice, generata de introducerea in circuitul economic a unor inovatii tehnologice semnificative, in timp ce in recesiune are loc o slabire a resorturilor care au produs propulsia economica. Daca ciclurile economice pe termen scurt (cu durata intre 10 și 40 de luni) si lung (asa- numitele cicluri seculare, care dureaza intre 40 și 60 de ani) se incheie cu perioade de recesiune caracterizate printr-o incetinire a creșterii economice, ciclurile decenale ( denumite și cicluri de afaceri, care dureaza de la 4 și 6 ani, pana la 10 - 12 ani) se caracterizeaza prin prezenta fenomenului de criza, in cadrul careia cererea, productia, gradul de ocupare al fortei de munca, produsul intern brut, lichiditatile, scad in mod dramatic, iar nivelul de trai se inrautateste. Crizele economico-financiare au aparut inca din timpul Imperiului Roman, iar gradul lor de complexitate a crescut odata cu dezvoltarea societatii capitaliste in general, respectiv odata cu configurarea economiei mondiale - incepand cu sec. al - XVI - lea - și formarea relatiilor de interdependenta intre statele lumii, atingand un punct de maxima complexitate in actuala criza economico - financiara. In continuare, insa, vom aborda crizele economico-financiare semnificative din punct de vedere al spatiilor geo - economice afectate, precum si al duratei și efectelor economice și politice pe care le-au produs.
Criza economica din 1929 - cea mai severa!
Ca amploare teritoriala, durata si efecte economice si politice, criza din anul 1929, cunoscuta si sub denumirea de Marea Depresiune, consideram ca pana la momentul actual este cea mai severa. Marea Depresiune economica, declanșata in Statele Unite ale Americii, a fost precedata de o perioada de 9 ani (intre 1920 și 1929) de dezvoltare economica, ce a avut ca suport creșterea masei monetare in circulatie de catre Banca Centrala a Americii - Federal Reserve (FED) precum și o politica de relaxare a creditelor și de reducere a ratei dobanzilor. Urmare a acestei politici monetare și financiare a FED, populatia a cumparat masiv actiuni, care au inregistrat o creștere constanta la bursa, pana la momentul septembrie 1929, cand s-a produs marele crah bursier de pe Wall Street. FED intervine prin restrangerea masei monetare și prin restrictionarea creditelor, iar urmarea a fost producerea de falimente in toate sectoarele economiei : agricultura, industrie, banci. Productia nationala a scazut la jumatate și a crescut șomajul. Statele Unite ale Americi au adoptat o politica de restrangere a importurilor prin masuri protectioniste, fapt care a condus la extinderea crizei și in Europa, statele europene fiind afectate in calitate de state exportatoare. La randul lor, statele europene au adoptat masuri prohibitive fata de exportul american. Primele programe de reconstructie a economiei SUA apar in 1931. Cea mai grava consecinta a crizei o constituie adoptarea de catre unele state europene a politicilor de extrema dreapta sau stanga, care au favorizat venirea la putere a unor dictatori (Adolf Hitler, Benito Mussolini, Iosif Vissarionovici Stalin).
Dupa cel de-al -II - lea razboi mondial și pana la inceputul anilor 70 - timp de 25 de ani - economiile tarilor industrializate au cunoscut o foarte puternica dezvoltare, urmare a unor factori economici și politici favorabili. Dintre factorii economici mentionam existenta și mentinerea unui raport corect intre cerere și oferta, promovarea politicilor economice de ocupare completa a fortei de munca, crearea unui cadru institutional international stabil ( ale carui baze au fost puse la conferinta de la Bretton Woods din 1944). Iar dintre factorii politici mentionam existenta unui consens intre statele puternic industrializate in ceea ce privește adoptarea politicilor economice. Dupa aceasta perioada de puternica dezvoltare economica a statelor din America de Nord, Europa Occidentala și Japonia, la inceputul anilor 70 s-a declanșat o perioada de recul, care a durat 10 ani, perioada cunoscuta sub denumirea de Marea Stagflatie. Mentionam ca perioadele de stagflatie economica se caracterizeaza in principal prin creșterea inflatiei și scaderea creșterii economice, respectiv scaderea produsului intern brut. La baza acestor tulburari economice au stat o serie de factori conjuncturali specifici perioadei respective : adoptarea de catre SUA a unor politici macroeconomice inflationiste ( generate de decizia administratiei americane de acoperire a costurilor conflictului din Vietnam prin supraevaluarea dolarului ). O decizie corecta ar fi fost acoperirea costurilor generate de escaladarea conflictului din Vietnam printr-o politica fiscala de creștere a impozitelor . Un alt factor il constituie declanșarea in 1973 a primei crize a petrolului, care a produs creșterea enorma a pretului la petrol. In toata aceasta perioada productivitatea muncii in tarile industrializate a scazut și a crescut șomajul. Pe scurt, aceasta situatie se poate caracteriza in termenii economiei de piata prin scaderea ofertei pe fondul reducerii productivitatii muncii, reducerea consumului pe fondul reducerii veniturilor, a creșterii șomajului și a creșterii inflationiste a preturilor. Perioada de recul a luat sfarșit odata cu triumful bancilor centrale (americana, germana și japoneza) care au promovat politici stricte anti-inflatie. Un moment de referinta al deceniului 70 il constituie inlocuirea sistemului monetar international al cursurilor fixe , institutionalizat la conferinta de la Bretton Woods din 1944, cu un sistem al cursurilor flexibile. Mentionam ca odata cu introducerea sistemului monetar international a cursurilor flexibile, au aparut și derivativele, ca instrumente bancare menite sa asigure investitorii impotriva evolutiei fluctuante a cursurilor de schimb.
N-a scapat nici Asia
O alta criza financiara de proportii internationale s-a produs la sfarșitul anilor 90 (1997) - criza financiara din Asia de Sud - Est, care a cuprins Thailanda, Indonezia, Hong - Kong, Coreea de Sud . Factorul determinant al acestei crize - cu efecte economice și financiare devastatoare pentru tarile respective, și nu numai l-a constituit retragerea masiva a capitalului investitorilor straini, care la inceputul anilor 90 au facut investitii de miliarde de dolari pe pietele emergente ale Asiei de Sud Est. Retragerea capitalului strain s-a datorat slabirii increderii investitorilor in sistemul bancar și financiar al tarilor din Asia de Sud Est, prea afectat de lipsa de reforme, de capitalismul de familie, de nepotism și practici discutabile.
O serie de economiști celebri au dezvoltat inainte de 1997 teorii conform carora, datorita schimbarilor economice și institutionale produse la nivelul economiei globale, crizele financiare au o probabilitate mica de producere, iar daca totuși acest lucru se intampla, acest fapt se datoreaza unor imprejurari istorice de exceptie, și nu modului de functionare a sistemului capitalist. Lipsa unei viziuni și a unor puncte de vedere in consens a majoritatii economiștilor de profesie in ceea ce privește problematica crizelor financiare și economice explica de ce nu s-au putut anticipa tulburarile financiare din Asia de Sud - Est din anul 1997, și mai ales cum a fost posibila producerea actualei crize financiare. Milton Friedman (1912 - 2006) , laureat al premiului Nobel pentru Economie in 1976, promotor al teoriilor cu privire la economia de piata și la minimalizarea rolului statului in coordonarea economiei, a sustinut ca intrucat actorii economici sunt intotdeauna rationali, intr-o economie de piata nu sunt posibile speculatiile, iar așa - numita “speculatie” reprezinta incercarea investitorilor de a se proteja impotriva actiunilor irationale ale guvernelor.
Charles P. Kindleberger (1910 - 2003) in lucrarea sa “Manii, panici și crize : o istorie a crizelor financiare”, arata ca și daca s-ar accepta rationalitatea investitorului individual, istoria a demonstrat in repetate randuri ca pietele au un comportament uneori irational, cea mai buna explicatie a “maniilor” financiare fiind oferita de “psihologia multimilor” : cu toate ca actorii economici individuali pot fi rationali, speculatia financiara este un fenomen de turma, in care actiunea rationala a mai multor indivizi produce consecinte irationale. Kindleberger considera crizele financiare ca fiind o trasatura inerenta a capitalismului international.
Hyman Minsky, un economist neconformist , sustine , intr-o serie de articole, teoria “instabilitatii financiare” ca factor de producere a crizelor financiare. Conform acestei teorii, crizele financiare reprezinta o trasatura inevitabila a sistemului capitalist și urmeaza un curs vizibil și previzibil. Astfel, primul semn care anunta o viitoare criza financiara il constituie un șoc din exterior asupra economiei, care poate imbraca forma unui razboi, a unei recolte foarte bogate sau foarte sarace, inventarea și raspandirea unei noi și importante tehnologii. Acest factor exogen puternic, conduce la creșterea șanselor de profit intr-unul din sectoarele majore ale economiei și reduce oportunitatile economice din alte domenii. Creșterea șanselor de profit intr-un anumit sector economic atrage sursele de finantare, generand o explozie sau o manie a investitiilor. Febra investitiilor este alimentata de creșterea substantiala a creditului bancar precum și de atragerea fondurilor personale și ale firmelor. Atragerea creditelor conduce la creșterea impulsului de a specula, manifestat prin creșterea preturilor la activele și bunurile cu mare cautare. Creșterea preturilor conduce la creșterea șanselor de profit, atragand noi investitori pe piata. In goana lor dupa profit, tot mai multi investitori ignora regulile de comportament rational și investesc intr-o piata care este deja riscanta prin supraevaluarea activelor. Intr-o urmatoare etapa, o parte dintre investitori observa ca piata a atins un punct de maxim și cauta sa-și transforme activele supraevaluate in bani sau active de calitate. Ulterior, tot mai multi investitori sesizeaza pericolul și cauta sa-și vanda activele riscante și supraevaluate, fapt care conduce la o prabușire a preturilor. Evenimentul care anunta pericolul și creeaza panica poate fi caderea unei banci sau falimentul unei corporatii. Dupa declanșarea crizei in investitii urmeaza o criza a creditului provocata de faptul ca bancile nu mai acorda credite. Falimentele se declanșeaza in lant, iar economia poate intra in recesiune sau chiar in depresiune economica. In final starea de panica se calmeaza, economia se reface iar piata revine la o stare de echilibru, dar cu plata unui pret foarte mare.
Actuala criza americana este criza “de manual”?
Criza financiara actuala, declansata in SUA, a izbucnit in anul 2007, deci la zece ani de la ultima criza financiara de proportii din Asia de Sud - Est. S-ar putea spune ca reprezinta finalul unui ciclul decenal (mediu) sau de afaceri despre care am mentionat la inceput. Daca ar fi sa comparam modul in care s-au desfașurat evenimentele in timpul scurs de la declanșarea crizei (2007 - 2008) cu modelul lui Minsky, putem constata ca “faptele” s-au derulat conform modelului. Astfel, socul exogen asupra economiei l-a constituit crearea cadrului legislativ favorabil constructiei de locuinte personale și cladiri precum și a unui cadru financiar relaxat, care a permis accesul la credite pentru locuinte a populatiei cu venituri mici. Pe acest cadru creat, tot mai multe banci, fonduri de investitii, societati de asigurare, au acordat imprumuturi considerabile pentru cumpararea de locuinte unor clienti care nu aveau posibilitatea sa-si achite creditele. Pe fondul incurajarii creditarii ipotecare prin scaderea repetata a ratei dobanzilor de catre Federal Reserve, bancile, fondurile de investitii, societatile de asigurare, au fost stimulate sa-și mareasca profiturile. Și acest lucru l-au facut prin acordarea de imprumuturi (cu dobanda foarte mare) la un numar tot mai mare de clienti cu grad mare de risc. Pentru a se asigura impotriva riscurilor de neincasare a ratelor, bancile mai sus enuntate au procedat la vanzarea (profitabila) a imprumuturilor și a dobanzilor, sub forma de produse financiare viabile, unor entitati financiare specializate in operatiuni cu grad mare de risc (tip hedge) . Disponibilitatea excesiva a fondurilor de credit a aruncat multe produse financiare pe piata : credite pentru case individuale, cladiri, terenuri, mașini, carti de credit. Domeniul de actiune s-a extins cu timpul și la imprumuturi facute de administratiile regionale și locale, la creditele industriale și comerciale. Cu alte cuvinte aici este vorba de acea etapa a crizei in care se manifesta irationalitatea investitorilor. Pe masura ce bancile, fondurile de investitii, societatile de asigurare nu și-au mai incasat ratele de la clienti, nu și-au mai putut desfașura activitatea și au intrat in faliment. Acum se manifesta semnalul de alarma pe piata creditelor imobiliare. Semnalele au fost percepute ca un pericol de catre societatile bancare de tip hedge care cumparasera produsele financiare . Acestea au incercat sa valorifice titlurile detinute prin vanzare pe piata bursiera. Numarul mare de titluri din domeniul imobiliar de pe piata bursiera a determinat scaderea pretului acestora. Manifestarea fazei de panica .
Au urmat falimentele in lant, despre care am auzit nu demult, la sfarșitul anului 2008, criza creditelor, declanșata ca urmare a pierderii de catre banci a capitalului, dar si datorita aplicarii de politici prudentiale, de protejare a activelor. Putem spune ca ne aflam in ultima etapa a crizei, cand panica s-a calmat, iar acum se evalueaza consecintele dezastrului și se adopta masurile de reconstructie.
Pe de alta parte, in anul 2009 poate fi vorba de incheierea unui ciclu secular, avand in vedere ca “Marea stagflatie” din anii 70 s-a declanșat la 40 de ani de la “Marea Depresiune” din anul 1929 , iar in prezent ne aflam la 40 de ani distanta de “Marea Stagflatie” din anii 70. Putem spune ca aceasta criza a creat conditiile propice pentru o urmatoare perioada de recesiune (care poate imbraca forma stagflatiei) la nivelul economiei mondiale, si se va resimti ca atare in special de catre tarile puternic dezvoltate. Economiile acestora deja se preconizeaza ca vor creste intr-un ritm foarte lent, productivitatea muncii și consumul vor scadea in timp ce preturile vor crește. Se vor dezvolta in special activitatile legate de cercetare, invatamant, sanatate, mediu, cu alte cuvinte cele care nu sunt direct productive, ci cele care pregatesc conditiile pentru o viitoare reașezare ramurilor in economiile nationale dar și in cea mondiala. Necesitatea unor perioade cu creștere economica lenta decurge din imperativul protejarii a resurselor planetei, mai ales in contextul actual cand asistam la o escaladare a consumului.
Mirela Florescu
sursa: vestinvest.ro
G-20 coace noua ordine economica mondiala
Summitul G-20, care aduce la aceeasi masa reprezentantii a 90% din bogatia mondiala, va incepe, joi, la Londra, urmand sa transeze viitorul economiei lumii. Europenii si americanii vor incerca sa dea de luminita de la capatul tunelului si sa gaseasca solutii la criza financiara, desi pana acum pozitiile lor au fost diametral opuse. Daca America este partizana unor noi masuri de relansare economica, tarile UE dau prioritate reglementarii financiare, mai putin relansarii. Pentru organizarea summitului pe timp de criza, Londra a alocat 20 de milioane de euro. Reuniunea din capitala Regatului Unit va marca si un eveniment special de ordin politic: prima intalnire oficiala intre noii presedinti ai Rusiei si Statelor Unite. Europenii vor veni la Londra cu pozitia ferma de a rezista apelurilor americane in favoarea unei relansari economice mai sustinute si pentru a obtine maximum de progrese privind reglementarea financiara, noteaza agentiile de presa. Sambata, cancelarul german Angela Merkel a estimat ca “actuala criza nu s-a produs pentru ca am distribuit prea putini bani, ci pentru ca am creat crestere economica cu prea multi bani si pentru ca aceasta nu a fost durabila”. Tensiunile dintre UE si SUA s-au accentuat saptamana trecuta dupa iesirea intempestiva a premierului ceh Mirek Topolanek, care a apreciat ca Statele Unite s-au angajat pe “un drum spre Iad”, acordand asistenta de sute de miliarde de dolari.
Pe langa problema gasirii unor masuri de relansare economica, liderii reuniti la Londra vor trebui sa gaseasca un compromis in privinta controlului si a supervizarii financiare.
Nu in ultimul rand, G-20 va analiza posibilitatea dublarii, la 500 de miliarde de dolari, a resurselor Fondului Monetar International, unde statele europene vor trebui sa contribuie mai substantial. Optimismul lui Obama Presedintele american Barack Obama, care isi va face acum intrarea pe scena politica a Europei, s-a aratat optimist ca la summit se va stabili un cadru pentru recuperare. Mai mult, el a minimalizat speculatiile referitoare la o ruptura intre SUA si principalele economii din Europa, in special Germania si Franta. In pofida pledoariei Statelor Unite pentru nevoia de a intreprinde mai multe masuri de a sprijini cresterea economica in lume, exista in continuare opozitie pe plan intern fata de sporirea cheltuielilor care ar putea impiedica sa mai ia curand masuri pentru stimularea economiei, a precizat Obama. La randul sau, presedintele rus Dmitri Medvedev va promova ideea revizuirii ordinii mondiale, in care este consolidat rolul Rusiei si mentine sub control marile puteri economice, precum SUA. Anterior summitului, Moscova a propus o reforma a Fondului Monetar International, a Bancii Mondiale si crearea unei monede supranationale. Previziuni sumbre Summitul G20 are loc intr-un context mult mai dificil decat cel consacrat crizei, tinut anul trecut, in noiembrie, la Washington. La acel moment, Fondul Monetar International prevedea o crestere mondiala de 2,2% in 2009, pentru ca recent FMI sa previzioneze ca economia mondiala se va contracta in acest an cu 0,6 la suta. In plus, de anul trecut si pana acum, miscarile sociale de protest au inceput sa castige teren in toata lumea, in unele dintre cazuri ducand chiar la caderea guvernelor tarilor respective. O perespectiva sumbra a fost data publicitatii si de ONU, care a apreciat ca, in 2009, numarul de someri la nivel global va ajunge la 50 de milioane, iar Banca Mondiala sutine ca 53 de milioane de oameni vor trai in pragul saraciei.
Luciana POP
sursa: ziua.net
Ahead of G20 summit, council told to switch off illegal £15m CCTV network
The security operation at this week’s G20 summit was thrown into chaos last night when it emerged that the entire network of central London’s wireless CCTV cameras will have to be turned off because of a legal ruling.
The Department for Transport (DfT) has ruled that Westminster council’s mobile road cameras - a third of the authority’s CCTV network - “do not fully meet the resolution standards required” and must be switched off by midnight tomorrow.
The blackout begins on the eve of the summit, when world leaders arrive in the capital and protesters take to the streets.
The council only discovered last week that images from its newly installed £15m traffic cameras do not meet the quality required under the Traffic Management Act, which comes into force on 1 April.
In an urgently drafted letter seen by the Guardian and hand-delivered to the transport secretary, Geoff Hoon, on Friday, the council warns its entire network of wireless cameras will need to be shut down unless the minister finds a way to give special dispensation. “This would have a serious impact on our ability to manage our road network safely, as well as impeding our community protection efforts,” the letter states.
It adds: “We are seeking authorisation from DfT as a matter of urgency to enable Westminster to continue using its digital CCTV network.”
The 60 cameras in question use the latest digital technology and transmit images using Wi-Fi. While they are primarily for traffic enforcement, according to the council the cameras are “an essential additional tool” to tackle crime and disorder, and have been fixed to strategic locations across the capital ahead of the summit.
The 24-hour live footage from the cameras, which monitor roads around the West End, Belgravia, Trafalgar Square, Knightsbridge, Oxford Street and London’s main bridges, is also accessible to police and the intelligence services.
A further 160 “permanent” CCTV cameras run by the authority are unaffected. However, security officials believe a shutdown of the mobile road cameras could hamper the G20 security operation, which will require police to secure the safe passage of dozens of motorcades carrying delegations VIP diplomats and leaders.
“Frankly, it couldn’t have come at a worse time,” a source said. “These are not just parking enforcement cameras, they’re for public order and we’ve got the G20 world leaders coming. This is a complete disaster.”
Under the legislation, traffic cameras must be capable of recording at 720 x 576 pixels, an analogue broadcast standard.
Westminster’s wireless network of road cameras, introduced last year, is the only fully digital traffic enforcement system operating in the UK, and is regarded as one of the most advanced in the world. But its picture quality is only 704 x 576 pixels. The DfT’s enforcement branch, the Vehicle Certification Agency, has ruled it does not comply with the law.
DfT lawyers were last night frantically exploring a way to exempt Westminster from the legislation. A department statement said: “To ensure local authorities have a fair and transparent way of detecting unlawful drivers, any recording device must meet minimum requirements.”
The council last night confirmed that - barring an 11th-hour U-turn - it would have to switch off the network tomorrow to comply with the act.
Danny Chalkley, the council’s cabinet member for environment and transport, said in a statement: “The DfT’s position is ludicrous and stuck in the dark ages.
“[This] could result in millions of pounds of taxpayers’ money being needed to replace the current cameras, all because of a tiny difference in image resolution on the TV screen.”
Russia backs return to Gold Standard to solve financial crisis
Russia has become the first major country to call for a partial restoration of the Gold Standard to uphold discipline in the world financial system.
Arkady Dvorkevich, the Kremlin’s chief economic adviser, said Russia would favour the inclusion of gold bullion in the basket-weighting of a new world currency based on Special Drawing Rights issued by the International Monetary Fund.
Chinese and Russian leaders both plan to open debate on an SDR-based reserve currency as an alternative to the US dollar at the G20 summit in London this week, although the world may not yet be ready for such a radical proposal.
Mr Dvorkevich said it was “logical” that the new currency should include the rouble and the yuan, adding that “we could also think about more effective use of gold in this system”.
The Gold Standard was the anchor of world finance in the 19th Century but began breaking down during the First World War as governments engaged in unprecedented spending. It collapsed in the 1930s when the British Empire, the US, and France all abandoned their parities.
It was revived as part of fixed dollar system until US inflation caused by the Vietnam War and “Great Society” social spending forced President Richard Nixon to close the gold window in 1971.
The world’s fiat paper currencies have lacked any external anchor ever since. It is widely argued that the financial excesses and extreme debt leverage of the last quarter century would have been impossible - or less likely - under the discipline of gold.
Russia is a major gold producer with large untapped reserves of ore so it has a clear interest in promoting the idea. The Kremlin has already instructed the central bank of gradually raise the gold share of foreign reserves to 10pc.
China’s government has floated a variant of this idea, suggesting a currency based on 30 commodities along the lines of the “Bancor” proposed by John Maynard Keynes in 1944.
Ambrose Evans-Pritchard
sursa: telegraph.co.uk
EU is a disaster worse than the recession
In 2001 I gave to the Conservatives what was, I believe, the biggest donation they had ever received and I continue to remain a regular supporter. Yet I shall vote UKIP in the European elections on 4 June and I have just given them a decent donation.
Why? The answer is simple. The European Union (the EU) is a disaster, even worse than the recession because the recession will end some time but the EU may not.
I want the voters, in the European elections, to send a clear message to the leading parties that they really do mind intensely about the massive harm our membership is doing to us.
The parties ought to know that already, from recent polls (of which more later), but they do not.
Labour loves the EU. On Wednesday Gordon Brown spoke of a Europe of peace and unity which would rank among the finest achievements of human history.
The Conservatives, though perhaps more eurosceptic than Labour, just wish no one would talk about the EU so that they can win the general election in peace.
This country has not been successfully invaded since William the Conqueror in 1066, yet most of our laws are now made in Brussels by unelected commissioners, who impoverish the people of the EU, while making fortunes for themselves. At the same time the Hungarians threaten that five million unemployed migrants will head West unless we bail them out. How much do they want? About £160 billion!
What is wrong with the EU and why is it so important? Above all – cost – it is astronomic. The chief difficulty for those who want to draw attention to it is that the figures are so awful that people think they cannot be true.
The well known economist Patrick Minford and the merchant banker Ian Milne put the cost at about £1,000 per annum for every man, woman, child and baby in this country.
Others think it is far more. Let us stick with £1,000 i.e. £4,000 for a typical family of four which, if it has only one breadwinner, has to live on an average of about £17,000 a year after tax.
How can this conceivably be worth it? What are the colossal benefits which could justify the enormous cost even in normal times, let alone in the worst recession for a very long time?
Remarkably the answer is that we get nothing we could not get by normal agreements and cooperation with the other members or with the EU itself. Ask a Europhile what the advantages are. You will get general waffle as an answer. Insist on specifics
Other serious problems with the EU include the fact that it is in massive demographic decline (too many old people), it is so fraudulent that the whole commission had to resign in 1999 and so incompetent that its accounts have not had a successful audit for 14 years.
Second only to cost, however, is the staggering number of regulations which make life a misery for business and indeed for individuals. Listen to an Aberdeen fisherman “In thirty years at sea I have never caught a whale, destroyed a dolphin, killed a seal or dumped nuclear waste, but I have been forced by the EU to dump hundreds of tons of edible dead fish in the name of ‘euro conservation CFP [Common Fisheries Policy] style”.
The situation is completely unacceptable. In 2005 the so called Constitutional Treaty, which would have taken even more powers from our own parliament to Brussels, was signed by all the member states, and Tony Blair promised the people a referendum on whether the UK should ratify it.
The French and the Dutch, however, threw it out and, as it could not come into force without unanimity, Blair used that as an excuse to avoid a referendum he expected to lose.
Then virtually the same treaty, now called the Lisbon Treaty, was signed and, on the ludicrous excuse that the promise of a referendum did not apply because it was a different treaty, the new Prime Minister, Gordon Brown, rammed ratification through parliament without a referendum.
The Irish, however, voted No, but a combination of threats and bribes may cause them to vote again, the ‘right’ way.
The Czechs, whose government has just fallen, may yet save us, but do not count on it.
It is true that in 2007 David Cameron wrote “Today I will give this cast-iron guarantee: if I become PM a Conservative government will hold a referendum on any EU treaty that emerges from these negotiations….”
But my doubts about his commitment to doing anything effective were increased this week when I was told that he had got 70 Conservative MPs together and told them the EU issue did not matter.
This may or may not be true but it fits in with what a great many people believe to be his attitude.
Furthermore he forbade two eurosceptic MPs from speaking at a eurosceptic fringe meeting at the party conference when I was there last year.
He simply must stick to the commitment he gave. If he comes to power when the treaty is not yet law the referendum will be on whether to withdraw our ratification.
If it is already law, the referendum will be on whether the people accept it. If they do not accept it, Cameron will have a mandate for a massive renegotiation of the whole of our relationship with the EU.
Despite what some Conservative strategists think, the polls indicate very strong public support for dealing with the huge burdens that the EU imposes on us.
YouGov recently found that taking powers back from the EU was the second most popular thing a new Conservative could do (dealing with immigration was No 1), whilst even the BBC last week found in an opinion poll that 55% of the public support wholesale withdrawal from the EU.
It seems clear enough that a much tougher stance over Europe would actually increase, not reduce, the Conservative vote. There is another thing: It is the right thing to do.
In a way it is sad that I felt it necessary to desert the Tories for the European elections but with the views I hold, I had no choice. I shall of course vote Conservative in the local elections on the same day.
sursa: timesonline.co.uk
Can the West cultivate ideas from Cuba’s ‘Special Period’?
Since the revolution in 1959 Cuba has been many things to many people, but the collapse of the Soviet Union meant few have seen the island state as a vision of the future.
But that could be changing — at least in one aspect.
As worries grow in developd nations about a future without plentiful supplies of oil, the communist republic is proving to be an increasingly popular example of how to cope when the spigots run dry, for the simple reason: they’ve already been there.
With the loss of supplies from oil-rich Russia in 1991, and a U.S. embargo preventing imports from elsewhere, Cuba was plunged into a severe recession in the early 1990’s, referred to as “the Special Period.”
Suddenly society was faced with dramatically reduced amounts of hydrocarbon energy, and the result was a fundamental reorganization of food production, leading to a boom in urban organic agriculture, which requires fewer inputs than conventional farming.
“With the collapse of the Soviet Union Cuba was in a position where no-one thought it would survive — they lost 80 percent of their trade overnight,” says Wendy Emmett of the UK-based Cuban Organic Solidarity Group (COSG).
“As a result the priority given to food changed, and it was immediately seen as much more important.”
All over Havana small-scale organic gardens were started on roof-tops, backyards and in empty parking lots, spreading rapidly to other cities and urban centers.
Farmer’s markets known as “Kiosks” sprang up providing city-dwellers with access to locally-grown fruit and vegetables, cutting the use of oil in transporting food in from the countryside.
In the countryside, oxen and horses replaced tractors. Manual labor replaced machines. A huge program of land re-distribution was instigated. Many of the vast collective farms beloved by communist planners started to look inefficient, and so were broken up into units more manageable without fleets of tractors.
The process is still ongoing. In February 2009 the Cuban authorities announced that 1,827 square miles of state land would be given to Cubans with agricultural experience or other citizens.
But this change wasn’t easy. Prior to the “Special Period” Cuba had been a heavy user of oil-based chemical fertilizers, and much of the land was heavily degraded, requiring years of careful manuring to restore fertility. However, despite the obstacles, they did it.
“I was there in 1992, which was one of the most difficult years, and certainly people were moaning a lot, but they worked together, they still kept the milk coming for the schoolchildren,” says Emmett.
“Throughout it all they didn’t close any hospitals, they didn’t close any schools; they kept going against the odds. In many ways they show us what is possible, what a community can achieve when they work together; the power of co-operation.”
A blue-print to cope with problems post-peak oil?
Of course a powerful authoritarian state and strong central planning made such huge changes easier to implement; a similar process of development might be very different, and possibly lees successful, in the West.
But as an increasing number of people believe we will soon face a major social and economic crisis as oil supplies dwindle over coming decades, many believe we have a lot to learn from the Cuban experience.
“The industrialized world can learn that its dependency on oil will eventually push it through similar experiences to that which Cuba had to face in the 1990’s, and with similar outcomes,” says Julia Wright, author of “Sustainable Agriculture and Food Security in an Era of Oil Scarcity: Lessons from Cuba.”
“We can also learn that if we do not have the necessary capacities in place, our food production system will be caught short, as was Cuba.”
All over the world from New Zealand to the United Kingdom members of the Transition Town Movement, which aims to help communities prepare for the twin challenges of peak oil and climate change, hold regular screenings of the film, “The Power of Community”, an upbeat documentary that explores the Cuban experience, alongside films about our oil addiction such as “The End of Suburbia” and “A Crude Awakening.”
“Cuba inspires groups overseas wanting to develop alternative, more sustainable farming and food systems, partly based on the myth that has built up around Cuba being organic,” says Wright.
“Organic farming in Cuba only operates in urban areas, not rural… [but] the Cuban organic movement and the people within it are highly dedicated to their work and will continue to influence and be influenced by the organic movement overseas.”
The future is less clear. New allies are once again opening Cuba up to the outside world — and providing fresh oil supplies.
“Hugo Chavez is supplying Cuba with increasing quantities of oil and agrochemicals, so Cuban agriculture — and here I’m talking about rural farms which supply 95 percent of the nation’s domestic food needs — is becoming more industrialized, though it will not revert back to the extreme practices of the Soviet era,” says Wright.
“Organic urban agriculture will continue and likely continue to expand out to peri-urban areas.”
But whatever the years ahead bring, Wright believes the experience of the “Special Period” has left its mark on Cuban society.
“The crisis that Cuba suffered has made it a better place in certain aspects, as people had to become more resilient and self-sufficient and less wasteful,” says Wright.
“Although Cubans would certainly say that their food shortages and lack of inputs has been a hardship.”
Matt Ford
sursa: cnn.com
Rising Powers Challenge U.S. on Role in I.M.F.
WASHINGTON — Barely six months ago, the International Monetary Fund emerged from years of declining relevance, hurriedly cobbling together emergency loans for countries from Iceland to Pakistan, as the first wave of the financial crisis hit.
Now, with world leaders gathering this week in London to plot a response to the gravest global economic downturn since World War II, the fund is becoming a chip in a contest to reshape the postcrisis landscape.
The Obama administration has made fortifying the I.M.F. one of its primary goals for the meeting of the Group of 20, which includes leading industrial and developing countries and the European Union. But China, India and other rising powers seem to believe that the made-in-America crisis has curtailed the ability of the United States to set the agenda. They view the Western-dominated fund as a place to begin staking their claim to a greater voice in global economic affairs.
Treasury Secretary Timothy F. Geithner, who once worked at the fund, has called for its financial resources to be expanded by $500 billion, effectively tripling its lending capacity to distressed countries and cementing its status as the lender of last resort for much of the world.
Japan and the European Union have each pledged $100 billion; the United States has signaled it will contribute a similar sum, though its money will take longer to arrive because of the need for Congressional approval. China, with its mammoth foreign exchange reserves, is the next obvious donor.
Yet officials of China and other developing countries have served notice that they are reluctant to make comparable pledges without getting a greater say in the operations of the fund, which is run by a Frenchman, Dominique Strauss-Kahn, and is heavily influenced by the United States and Western Europe.
A senior Chinese leader, Wang Qishan, said Friday that Beijing was willing to kick in some money, but he called for an overhaul of the way the fund is governed. China wants its quota — which determines its financial contribution and voting power — adjusted to reflect its economic weight better.
China’s contribution, Mr. Wang said, should not be based on the size of its reserves but on its economic output per person, which is still modest. Some American officials now expect a pledge on the order of $50 billion from China.
“Their arms may yet be twisted, but they simply do not want to pony up based on vague promises of governance reform,” said Eswar S. Prasad, a professor of economics at Cornell University who has discussed the matter in recent days with Chinese and Indian officials.
Given the inevitability that these countries will have a growing influence, the London summit meeting, which begins Thursday, is likely to be remembered “as the last hurrah for the U.S. and Europe rescuing the world economy,” said Simon Johnson, a professor at M.I.T. and a former chief economist of the fund.
One reason the I.M.F. has emerged as such a popular cause is that the United States has been unable to rally countries behind its other major priority: economic stimulus. The European Union opposes further stimulus packages in 2010, arguing that its social safety net makes an increase in government spending unnecessary.
European and American officials are also still divided, to a lesser degree, on how to rewrite international financial regulations. France and Germany are more receptive than the United States to giving regulators supranational authority to scrutinize global banks and other financial companies.
“The United States is desperately trying to assert leadership, as if it were 10 years ago, when the U.S. set the agenda,” said Kenneth S. Rogoff, an economist at Harvard and another former chief economist of the fund.
With more countries slipping into crisis by the week, there is general agreement that the fund needs additional resources. Since last year, the I.M.F. has made nearly $50 billion in loans to 13 countries. It is streamlining the process for making loans and loosening its strings, hoping to counter the resentment that built up against it during past crises because of its stringent demands.
At a preparatory meeting two weeks ago, finance ministers of the Group of 20 agreed to “very substantially” increase financing, though the Europeans favored an extra $250 billion, not $500 billion.
Whatever their reservations about financing, the Chinese have seized on the fund for another purpose: to tweak the United States. The governor of China’s central bank, Zhou Xiaochuan, recently proposed that the American dollar be phased out as the world’s default reserve currency. As a replacement, he suggested using special drawing rights, or S.D.R.’s, the synthetic currency created by the fund that is used for transactions between it and its 185 member countries.
Few economists view that idea as a realistic one, at least for years to come. But the mere assertion that the dollar’s pre-eminence is waning — a theme picked up by Russian officials as well — sends a message.
“I don’t think the Chinese or Russians really believe the S.D.R. is a viable currency,” said Mr. Prasad, the Cornell economist. “But they’re laying down a very clear marker that they’re going to be much more assertive about their role.”
Mr. Geithner took the remarks seriously enough that he publicly reaffirmed the primacy of the dollar.
The United States will address China’s status this week, when it announces details of a new high-level strategic and economic dialogue with Beijing, led by Mr. Geithner and Secretary of State Hillary Rodham Clinton, according to a senior administration official, who spoke anonymously because the information was not yet public. The announcement will come after the first meeting between President Obama and the Chinese president, Hu Jintao, in London.
The Obama administration has personal reasons to support the fund. Mr. Geithner was the I.M.F. director of policy planning from 2001 to 2003, after his first stint in the Treasury Department. He recruited Edwin M. Truman, another former Treasury official and a longtime advocate of the fund, as a temporary adviser to develop policies for the Group of 20 meeting.
Just before leaving his academic position at the Peterson Institute for International Economics, Mr. Truman proposed that the fund issue $250 billion in S.D.R.’s on a one-time basis to be allocated to all its members, as another way of increasing its resources. Western European countries, he said, could use their S.D.R.’s to lend money to their troubled Eastern neighbors.
That proposal is in a current draft of the statement to be issued at the Group of 20 meeting. If all the American proposals for the fund are adopted, its resources will approach $1 trillion — a big number, even in these extraordinary times.
Yet for Mr. Johnson of M.I.T., it merely shows how difficult it is for the United States to marshal support for anything else.
“They can’t agree on fiscal policy; they can’t agree on regulations,” he said. “The only thing left is the I.M.F.”
MARK LANDLER
sursa:
Proteste antiglobalizare au avut loc sâmbătă la Londra şi în Germania
Peste 15.000 de oameni au protestat faţă de globalizare la Londra, oraş ce găzduieşte săptămâna viitoare summitul ţărilor industrializate G20. Marşuri antiglobalizare şi anti-NATO au fost organizate şi în Germania, unde pe 3 aprilie începe summitul Alianţei Nord-Atlantice.
La Londra, manifestanţii au criticat disponibilizările masive făcute de marile companii în întreaga lume. Demonstranţii mai cer încetarea ofensivei militare în Afganistan, dar şi măsuri concrete de protecţie a climei.
Protestatarii reproşează liderilor lumii că au cheltuit 20 de milioane de euro pe organizarea summitului G20, tocmai într-o perioadă de recesiune.
Peste 10.000 de activişti anti-globalizare au ieşit pe străzi şi la Berlin şi Frankfurt. Ei au criticat măsurile anticriză luate de guvernele lumii şi ineficienţa instituţiilor financiare internaţionale.
Protestatarii au afişat bannere pe care era scris: ”Nu vrem să plătim pentru criza guvernanţilor”.
sursa: realitatea.net
Geithner: U.S. “quite open” to global currency
Treasury Secretary Timothy Geithner sent the dollar tumbling with comments about China’s ideas for overhauling the global monetary system, only to drive it back up by affirming that it should remain the world’s reserve currency.
Geithner was asked at a Council on Foreign Relations event in New York yesterday about People’s Bank of China Governor Zhou Xiaochuan’s call for a new international reserve currency. He said while he had not read Zhou’s proposal, he understood it as a plan “designed to increase the use of the IMF’s special drawing rights. And we’re actually quite open to that.”
The dollar slid as much as 1.3 percent against the euro within 10 minutes of news accounts of Geithner’s remarks. It recouped much of the loss about 15 minutes later, when Geithner then predicted no change in the U.S. currency’s role. The dollar was down 0.22 percent at $1.3553 per euro as of 12:13 p.m. in Tokyo.
The episode highlights investors’ sensitivity to any weakening role for the dollar as power shifts toward a wider group of developed and emerging nations, said James McCormick, Citigroup Inc.’s global head of foreign-exchange and local- markets strategy. It was “important” that China’s proposal came in the run-up to a Group of 20 summit next week, he added.
Rebecca Christie
sursa: www.infowars.com
Soros: “Am o criză excelentă”
George Soros, administrator al unui fond de investiţii, care a prezis criza financiară de două ori înaintea producerii ei, este, de asemenea, şi unul dintre puţinii care s-au pregătit pentru colapsul economic. “Am o criză excelentă”, a declarat Soros, mulţumit de faptul că se află printre cei care beneficiază de avantaje de pe urma ei. Din punctul său de vedere, prin predicţie se poate înţelege că fondul de investiţii Quantum, pe care îl patronează, poate funcţiona în condiţii optime în pofida furtunii economice.În acelaşi timp, omul de afaceri care a reuşit să învingă Banca Angliei arată cu degetul spre cei care nu au vrut să-i asculte sfaturile.
În 2007, Soros s-a pensionat tocmai pentru a se dedica în exclusivitate fondului său de investiţii, astfel că, în foarte scurt timp şi-a sporit averea cu 2,9 miliarde de dolari. Criza financiară a continuat să se agraveze şi să-şi facă simţite efectele în întreaga lume, dar bogatul Soros, de 78 de ani, a reuşit să mai acumuleze, anul trecut, 1,1 miliarde de dolari.
“Această criză mondială este capodopera vieţii mele”, a declarat Soros pentru cotidianul The Australian.
Afirmaţia sa este susţinută şi de poziţia fruntaşă pe care o ocupă între cei 25 de adminitratori de fonduri de investiţii de pe Wall Street, care au sfidat criza şi au reuşit să strângă, în 2008, 11,6 miliarde de dolari.
Alina Vătăman
sursa: evz.ro
Criza va însemna victoria socialismului
Dominique Strauss-Kahn, directorul Fondului Monetar International, s-a pus in ipostaza unui pedagog al crizei etalandu-si totodata convingerile socialiste declarand ca aceasta este “o victorie ideologica a social-democratiei care este pe cale sa se produca astazi”.
Invitat la o emisiune difuzata de o televiziune franceza, fostul ministru socialist a declarat ca singura cale de iesire din criza este reactionarea efectiva.
“Ceea ce traim acum este o criza a valorilor, o criza a lacomiei”, motiv pentru care social-democratia va triumfa, este de parere cel care conduce FMI din septembrie 2007.
Valentin Vioreanu
sursa: capital.ro
vizitatori unici
Primeste articolele direct in mail.
