C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Archive for Ipocrizie

APEL CĂTRE SLUGI!

Share Button

Sunteți câteva zeci de mii în mijlocul acestui popor, dar foarte puțini, de vreme ce el rămâne încă în picioare cu asemenea forță și îndârjire; și totuși prea mulți, dacă ați putut face cu putință, hrăni și cauționa oroarea odioasei voastre manipulări vreme de atâția ani. Vouă, acestor mulți-puțini, slugilor cu carte de muncă, vă adresăm următoarea chemare:


Lăsați o respirație mai lungă între momentul la care ați înțeles că sunteți nimeni fără a avea nici măcar proprietatea dosurilor de pupat, și decizia voastră halucinantă de a specula neputința acestui popor în a înțelege cine sunteți cu adevărat și care sunt motivele care v-au transformat în mancurții instituționalizați ai celor care stăpânesc această țară!

Nu le mai vorbiți o vreme românilor și căutați un copil sau mai mulți cu părinții plecați de ani de zile de lângă ei. Priviți-i în ochi și încercați să le zâmbiți, așa, machiavelic, cum bine vă stă atunci când vă numărați gențile cu bani primite drept recompensă de la cei care vă plătesc. Lăsați să se întrevadă o urmă de sfială în privirea voastră. Fiți o vreme stingheri, dacă puteți. Iar dacă nu, măcar încercați!

Nu mai apăreți la televiziune.

Nu mai scrieți în ziare.

Nu mai comentati pe Facebook!

Nu vă mai ridicați glasul decât pentru o scurtă căință, căci altfel îl ridicați din nou în minciună și mizerie, infinita mizerie pe care o vărsați zilnic, din hârdaiele voastre ONG-iste, peste mintea și sufletul acestui popor.

Lăsați cuvintele să spună ceea ce spun; nu mai folosiți o vreme vorbele “democrație”, “societate civilă”, “suflet”, “biserică”, “națiune” și “România”. Nu asasinați aceste cuvinte.

Renunțați la alibiuri morale spunându-vă că ați făcut neîncetat răul ca să puteți face din când în când binele. Nu mai respirați în preajma românilor o vreme, pentru că le miroase urât, pentru că rânjetul forțat al unei slugi nu va putea niciodată să inspire liniște și bucuria simplă a apartenenței la acel ceva cu care voi, aceste umbre sinistre de oameni, nu mai puteți viețui niciodată. Iar acel ceva, atât de simplu dar infinit de valoros este ADEVĂRUL! Spus în doar câteva cuvinte, direct și fără menajamente! Exact așa cum îl spunem și noi aici!

Să nu vă fie frică, ci doar, din când în când, o lungă și insuportabilă rușine. Căutați un român care și-a pierdut în toți acești ani speranța și încrederea și cereți-i iertare. Intrați din nou în biserici și aprindeți o lumânare pentru cei morți, pentru cei încă vii și pentru voi. Vorbiți din nou cu Dumnezeu și vedeți ce vă spune!

Iar dacă veți da curs acestei chemări, veți înceta să mai fiți SLUGI și veți primi înțelegerea noastră. Nu vom uita dar vă vom IERTA.”

Așa să vă ajute Dumnezeu!

Autor: Gandeste.org

Share Button

Lungu-i drumul Manilei sau: portocalizarea progresistului român la Havana

Share Button

Citind, pe pagina mai multor blogărași „de stânga”, postări călduțe prilejuite de decesul Liderului maxim din Cuba, mă delectam răutăcios de acest exercițiu penibil – dar obligatoriu – al intelectualului de stânga corectat politic: slalomul stângaci între entuziasmul natural pe care îl suscită, în orice om de bun simț (aici deja să lăsăm stânga și dreapta, absolut demonetizate), eposul regimurilor bolivariste după decenii de colonizare și de violență yankee, și necesarele accente de „preocupare” antitotalitară – o cerință a etichetei mundane la niște universitari și urbaniști primiți cu cinste în lăcașurile cultului hispster și alte cluburi filantropice finanțate de Fundația Norvegiană, fundațiile germane, fundația Erste, Soros și câteva case regale care nu dorm de grija românilor, ungurilor și altor popoare emergente pe piața curățatului de WC-uri. Și am fost frapat de un motiv recurent: starea clădirilor din La Havana.

img_3134-1200x675

Bă, frate, câte crăpături! După un zbor internațional, și românul cel mai critic, crescut de mama marxism cu lapte de Foucault, devine instantaneu Elena Udrea: vrea blocuri puse la punct, termopane, gresie, faianță și loc de parcare. Prin Lipscani sau timp de o excursie anglofonă la Telciu, mai prinzi traco-brechtieni și câte un pui de dac cu un volum de Debord sau Lasch sub braț.

Dar din clipa în care s-a coborât din Boeing și întâlnește un țigănuș mai întunecat decât cea mai sumbră Oltenie, aparent dispus să-l considere om alb prin virtutea dolarilor stocați în buzunarul cămășii lui havaiene, gata, nu mai are nici el decât un singur dor: „să trăiți mai bine, cubanezii naibii, mă, balcanicilor. Vă trimitem noi niște aristocrați maghiari, ca să aibă grijă de castelele lui Batista, de vilele lui Mayer Lanski, și de mâine Sabin Gherman își va difuza emisiunile de la Miami. Și dacă nu vă place, puteți emigra în Puerto Rico.”

Eu unul, fiind foarte imperfect corectat politic, o să încep cu recapitularea crimelor castriste, cele mai excepționale și masive pe plan mondial:

– Unica țară din America fără malnutriție infantilă (UNICEF)

– Declarată paradis internațional al copilăriei (UNICEF)

– Cea mai scăzută rată a mortalității infantile din America

– 130.000 de absolvenți medicali din 1961

– 10 elevi / profesor

– 200 de milioane de copii dorm în stradă, niciunul în Cuba

– Dezvoltarea a 4 vaccinuri împotriva cancerului

– Sistemul de sănătate, un exemplu în lume (Organizația Mondială a Sănătății)

– 54 % din buget destinat pentru servicii sociale

– Cel mai bun sistem de educație din America de Sud

– Tara care mai alocă cel mai mult din PIB pentru Educație

– Unul dintre cei mai mari indici de dezvoltare umană (ONU)

Vă las să faceți singuri comparația cu bilanțul regimului neofanariot postdecembrist din Port-Bucharest pe perioada 1990-2016 – regim care, totuși, are și el o parte pozitivă în bilanț: restaurarea Sibiului, spre maxima satisfacție a blogărașilor din lumea mare, care – ca și pensuliștii noștri, deși mult mai devreme – au învățat să închidă ergonomic ochiul care era să vadă, pe traseul lor Otopeni-Sibiu, aurolacii de lângă gări, cadavrele de copii, de bătrâni și de câini pe asfaltul ireproșabil din comunele necenturate, afișele uriașe ale negustori de sclavi pentru „muncă în Canada”, nesfârșitul șir de tiruri încărcate cu rămășițele pădurii carpatice (RIP), copiii și soții privați de mame și de neveste plecate în paradisul euro, satele goale unde începe vânzarea humus-ului, techno-abrutizarea metodică a tineretului și programul de inginerie culturală atât de potrivit rezumat de numele unuia dintre multele cuiburi de comisari șoroșiști: Accept România!

Preocuparea burghez-nostalgică a intelectualității române „de stânga” pentru clădirile coloniale din centrul Havanei îi arată, de fapt, perfect originile și / sau aspirațiile sociale: îi vine de minune rolul de house nigger, de câine fidel – fidel funcției de stăpân colonial mai mult decât stăpânilor concreți, care tind să se schimbe de-a lungul istoriei: alaltăieri turci, austrieci, ieri ruși, azi americani și germani, mâine – cine știe? – qui vivra, verra: intelectualii progresiști sunt gata de orice schimb de tură, pajalsta, teșekkur, ni hao!

De 26 de ani, România devine a land of choice: o oportunitate unică pentru strănepoții stăpânilor de altădată de a reveni șă-și ocupe conacele. Populația de traco-negritos, după 26 de ani de închinări fervente în cultul Cargo numit „Raiul-Interbelic-ca-în-serialul-Dallas” este acum foarte aproape de a-și recăpăta paradisul pierdut, ca și cea din Cuba, care, în sfârșit, se va putea întoarce la funcția ei providențială de a goli cu latină istețime testiculele puritane din America de Nord – și anume, în toată varietatea de orificii pierdută în zilele acelea negre din 1959. Homosexualitatea – un lux burghez și egoist ținut, pe bună dreptate, în suspiciune de mișcările muncitorești și țărănești de peste tot – își va recăpăta drepturile pe insulă, în timp ce re-acutizarea inegalităților va garanta posibilitatea materială (de fapt: organică) a exercitării drepturilor respective, ca și în alte oaze ale libertății antitotalitare yankee: Filipine, Maroc, Colombia, unde imperiul occidental dovedește zilnic că nu doar castriștii știu cum să scoată copiii din stradă.

Spre deosebire de Cuba înapoiată în comunism, România așteaptă investitorii globali cu un program foarte avansat de acceptare a fanteziilor lor sexuale, apărat în revista de stânga „Critic Atac” de fostul bursier CEU Levente Vlad Viski. Iar la sosire, „investitorii” vor găsi în Sibiu o capitală proconsulară gata renovată, cu mult mai bine adaptată nevoilor intimității post-moderne decât gigantismul Casei Poporului, din care locțiitorii lor au condus operațiile de renovare patrimonială și de abjectizare morală din ultimii 26 de ani. Iată un motiv bun de mândrie pentru orice poștaș euro-atlantist: România are un avans de 26 de ani asupra Cubei, pe drumul către Manila.

Autor: Modeste Schwartz

Share Button

Nicușor Dan minte: tehnocrații USR-iști se dedulcesc deja la ciolan!

Share Button

Președintele USR, Nicușor Dan, susține că partidul său e format din ”oameni care fac un sacrificiu pentru binele public. Nu vrem functii, nu facem pentru bani, facem ce facem pentru binele comun”.

usr

Oana Bîzgan Gayral este vicepreședite USR și candidat la Camera Deputatilor în București. Și ea, și Nicușor Dan au protestat în stradă după tragedia de la Colectiv cerând schimbarea guvernului. După ce s-au instalat tehnocrații, Oana Bîzgan s-a gândit că n-ar strica să facă „un sacrificiu pentru binele public”.

oana-b

Așa că s-a angajat director de cabinet al ministrului Economiei. Și, deși tehnocrații useriști „nu vor funcții și nu o fac pentru bani”, Oana Bîzgan s-a băgat și în 3 consilii de administrație ale companiilor de stat de la care ia 7.000 lei pe lună.

oana-b4

USR nu se luptă pentru „schimbarea clasei politice”. Ci pentru a rămâne la ciolan.

Sursa: Grupul de Investigatii Politice

Share Button

Ce atâtea comisii? Ce atâţia experţi? Verdictul e simplu şi clar ca soluţiile unei ecuaţii de gradul II: Laura Kovesi a plagiat

Share Button

Atâta fandoseală, atâta balet pe gheaţă, atâtea fumigene în dorinţa de a muşamaliza cumva plagiatul doamnei Kovesi. Care e clar şi simplu de dovedit precum verificarea soluţiilor unei ecuaţii de gradul II: aplici formula şi gata!

teza-doctorat-kovesi

Nu e nevoie de academicieni în matematică, de premianţi Abel care să fi rezolvat Marea Teoremă a lui Fermat sau să fi avut contribuţii revoluţionare la teoria numerelor. Există o formulă elementară ce permite calcularea rădăcinilor X1 şi X2, formulă pe care o poate aplica şi un elev de clasa a VIII-a pentru a spune DA sau NU.

Sunt matematician, am şi un doctorat în materie şi ştiu foarte bine setul minimal de reguli academice de redactare şi citare, atunci când vine vorba de scrierea corectă a unei teze de doctorat.  Nu-mi bat gura pentru a mă afla în treabă ci pentru a pune în termeni reali o poveste de doi bani tot invocată de unii, ca scuză: povestea relativităţii şi interpretabilităţii rezultatelor furnizate de softurile specializate în detectarea plagiatelor. Adică, vezi Doamne, dacă peste concluziile zdrobitoare ale unui astfel de soft, care a găsit că în toate ipotezele de analiză e vorba de un plagiat grosolan, vine Albert Einstein şi spune NU, NU E PLAGIAT (echivalent cu o zicere de genul “ecuaţia de gradul doi nu are două soluţii, ci şapte”), noi trebuie să îl credem pe Einstein pe cuvânt? Dar dacă Einstein era beat sau glumeţ sau negustor sau indragostit de autoare sau, pur şi simplu, hipnotizat şi manipulat când a dat verdictul său?  Chiar aşa? Am nevoie de el ca să-mi confirme că pământul e rotund? Iar dacă îmi spune că e plat, să-l cred?

Voi detalia.

Softurile în discuţie, deşi mult mai puţin complexe, sunt de acurateţea şi precizia celor care proiectează  superclădirii, calculează traiectorii cosmice, ghidează statisticieni şi cercetători prin labirintul infernal al marilor baze de date etc.  Rostul lor este să identifice similitudini între mai multe texte comparate. Similitudini nu aproximative sau interpretabile ci exacte până la literă şi cratimă. Dacă în stânga scrie “dintro” şi în dreapta scrie “dintr-o”, aceste softuri nu semnalează cuvântul ca fiind unul copiat.

Softurile în discuţie ţin cont de faptul că, în toate domeniile, există formulări standard sau succesiuni repetitive inevitabile, cum ar fi numele proprii, numele de instituţii sau organisme, titlurile de reglementări, unele definiţii etc., a căror folosire identică este permisă fără ghilimele sau citări şi nu se încadrează la culpa de plagiat. Tocmai pentru acest motiv ele (softurile) au în meniu opţiuni de rafinare a verificării, capabile a nu lua în considerare, la concluzia finală, prezenţa unor astfel de similitudini acceptabile. Acest lucru se poate face, de exemplu, prin eliminarea  din calcul a grupurilor  lexicale care conţin mai puţin de n cuvinte identice la rând. Pentru nume proprii de oameni, s-ar putea alege n=5. Pentru titluri de legi sau alte formule standard mai lungi, s-ar putea alege n=50 ş.a.m.d.

Ideea este că, prin asemenea filtre, se poate ajunge progresiv la reţinerea doar a acelor pasaje copy-paste (preluate fără ghilimele şi fără respectarea regulilor de etică academică), mai lungi de o jumătate de pagină sau de o pagină sau de mai multe pagini la rând. Adică la identificare elementelor indubitabile de plagiat.

Utilizarea acestor softuri poate fi făcută de orice persoană cu suficiente cunoştinţe IT, capabilă a respecta întocmai manualul de utilizare. Iar, la sfârşit, programul îşi afişează concluziile: similitudini identificate (în ipotezele a, b, c, …) = 45% (sau 10% sau …).

Este foarte adevărat că orice astfel de soft, oricât de profesional şi sofisticat ar fi el, oferă rezultate în funcţie de datele de intrare furnizate de operator. În cazul softurilor antiplagiat, datele de intrare sunt: documentul care trebuie verificat (cu bibliografia, anexele şi notele de subsol sau de final aferente) şi documentele existente pe Internet cu care documentul de verificat se compară. După cum e lesne de constatat, în cazul tezei de doctorat a doamnei Kovesi doar textul acestei teze a fost introdus de operator (Mugur Ciuvică, sa zicem), toate celelalte texte – martor existând, deja, pe Internet.

Ce să facă supercomisia de experţi? Să verifice dacă Mugur Ciuvică nu a introdus din burtă pasaje identice cu ale altor autori? Asta poate face orice dactilografă meticuloasă. Să verifice cu calculatorul de mână dacă e vorba de 45% sau 43%? Să parcurgă cuvânt cu cuvânt textele înroşite în cele două coloane, ca nu cumva softul specializat să fi făcut vreo “mânărie” ca să o compromită, răuvoitor fiind, pe doamna Kovesi? Sau, poate, să verifice dacă algoritmul ce a stat la baza scrierii softului respectiv este corect sau nu? Toate aceste tipuri de verificări ar fi aberante. Când  iThenticate este folosit de Departamentul de Justiție al Statelor Unite (ministerul de Justiție al SUA), Parlamentul European, Comisia Europeană, Banca Mondială, Organizația Națiunilor Unite, nu apelezi tu, Ministerul Educaţiei din România, la o comisie care să-l supraverifice.

Nu cred că cineva mi-ar putea furniza măcar un singur exemplu de text standard neincriminabil (care ar putea fi folosit de oricine, fără ghilimele, fără a fi acuzat de plagiat) de dimensiunea, să zicem a unei jumătăţi de pagină A4, scrisă la un rând, cu caractere Times New Roman 11.

În aceste condiţii, pentru a evita orice suspiciune asupra analizei şi diagnosticului, aş propune operatorilor iThenticate care ajută comisia, să seteze programul astfel încât să fie reţinute ca fragmente plagiate doar acele texte similare mai lungi de o jumătate de pagină.

Din ce-am văzut eu în documentul publicat de Mugur Ciuvică, însumarea unor asemenea fragmente ar depăşi, în cazul tezei de doctorat a Laurei Kovesi, suta de pagini. Şi atunci? La ce ne mai prostim cu lupa, pipeta şi microbalanţa? Doar aşa, ca să dăm impresia de mare aplecare şi scrupulozitate? Ca să ne putem pierde în detalii şi excepţii şi să facem loc, subtil, confuziei, relativului, muşamalizării?

Am înţeles că, pentru marea verificare a secolului, CNATDCU a apelat la trei experţi români de calibru, unul din Cluj Napoca, ceilalţi doi rezidenţi în Franţa. De ce? Din punctul meu de vedere doar pentru a confirma o evidenţă: plagiatul.

Pentru că, dacă verdictul celor trei va fi de ne-plagiat, singurul lucru demonstrat de acest verdict va fi nu că teza Laurei Kovesi este corectă ci că “sistemul”, “binomul”, ziceţi-i cum vreţi, a găsit mijloace să-i determine pe aceşti oameni să mintă, să mistifice realitatea. Căci realitatea, adevărul, probele, sunt, în acest caz, mai clare chiar decât formula apei. Evidenţa nu trebuie confirmată de experţi. Ea trebuie, cel mult, la răstimpuri, salutata de bunul simţ.

Încrederea mea în moralitatea celor trei somităţi  în cazul unui verdict favorabil Laurei Kovesi, nu va putea depăşi niciodată încrederea mea în propriile judecăţi, aici, unde ştiu că mă pricep.

Singura utilitate reală a unei astfel de comisii, super titrată şi doxată , chemată să constate şi să consemneze o evidenţă (şi nu să analizeze vreun caz complicat) este rolul său de paratrăznet.  Tunetele şi fulgerele răzbunătoarei zeiţe de la DNA vor ajunge mai greu în Franţa decât aici, la doi paşi, pe strada General Berthelot unde funcţionează Ministerul Educaţiei.

Prin numirea acestei comisii internaţionale asistăm, de fapt, la stratagema unor laşi autohtoni de a scoate castanele din foc cu mâna altora.

Oare în cazul unor pericole mari pentru România tot aşa vor proceda decidentii nostri? În loc să aleagă soluţia optimă pentru ţară vor prefera soluţia cu risc minim pentru ei? Hmm! Cam nasoală perspectiva!

Sursa: Contele de Saint Germain

Share Button

Scriitorul Alexandru Petria: ‘Cuminţenia pământului’, prostie sau fărădelege?

Share Button

De la început, am considerat campania pentru cumpărarea sculpturii “Cuminţenia pământului”, de Constantin Brâncuşi, o mare prostie. Aveam nevoie de ea, în ordinea necesităţilor, ca un ins în pielea goală de o pălărie cu pană de struţ. Sau de un Ferrari, când nu-ţi permiţi întreţinerea maşinii.

brancusi-e-al-meu-903x516

De la început, mi s-a părut suspectă acceptarea de către guvern a celor 11 milioane de euro ceruţi de proprietari, când anumiţi experţi vorbeau de o valoare undeva pe la jumătate. Suma e stabilită arbitrar, în absenţa altor potenţiali cumpărători. De ce nu 15 milioane, 7, 10, 20, 21? Licitaţiile dau preţul, nu înţelegerile cu uşile închise.

De la început, s-au ridicat voci care afirmau că lucrarea a mai fost achiziţionată o dată de statul român, că ne aflăm în faţa unei afaceri dubioase deschise pe poarta unei retrocedări discutabile. Contestatarii n-au fost luaţi în seamă, iar treaba nu s-a clarificat în discursurile oficiale.

De la început, afacerea a avut turnura unei operaţiuni propagandistice, care să credibilizeze nişte guvernanţi, pedalându-se pe orgoliul naţional. Da, frăţioare, soro, Brâncuşi e al nostru, din neamul nostru, geniu ieşit din opincă, cum să ajungă pe nu ştiu ce mâini, peste graniţe? N-au spus, însă, răspicat că n-ai cum să vinzi opera în străinătate, fiind de patrimoniu. Se vedea cusătura cu aţa albă.

Acum, am înţeles că pe la ceva procurori se găseşte o sesizare penală în ce priveşte chestiunea.

Acum, după ce a emis o ordonanţă de urgenţă pentru achiziţionarea “Cuminţeniei pământului”, suplimentând suma de care e nevoie după subscripţia publică, guvernul o scaldă şi a amânat termenul de plată pe 20 decembrie, după alegeri. „În cursul lunii octombrie, Ministerul Culturii ne-a solicitat să amânăm termenul pentru încheierea contractului de la 31 octombrie la 30 noiembrie. Ulterior, în a doua jumătate a lunii octombrie, ne-au solicitat amânarea acestui termen până la 20 decembrie, aspecte cu care proprietarii au fost de acord. La Camera Deputaţilor se află în procedura de aprobare şi modificarea OUG 10, existând un amendament al Comisiei de Cultură conform căruia dacă nu se strânge întreaga sumă de la populaţie, Guvernul urmează să pună diferenţa până la 11 milioane de euro,” a declarat Bogdan Grabowski, avocatul moştenitorilor sculpturii. E ceva în neregulă, ultrasuspect. S-au speriat că manevra e groasă, posibil penală, că nu toată lumea e fără creier sau uşor de prostit? Aşteaptă terminarea alegerilor ca să vadă cum cad cărţile? Intenţionează să achite banii după ce ordonanţa ar avea votul Parlamentului, în acest mod aruncând răspunderea pe seama altora?

Acum, n-am motive să nu întreb- are cineva intenţia să-şi tragă comisioane de pe urma “Cuminţeniei pământului”?

Autor: Alexandru Petria
Sursa: Stiri pe surse

Share Button

Tehnici de campanie: iohannism, cioloșism, binomism

Share Button

Multă lume se întreabă, privind la lentoarea gasteropodică pe care o degajă Klaus Iohannis prin tot ceea ce face public, dacă omul acesta este capabil, în particular, și de agerimi intrepide. Ca atunci când îți privești motanul, care când nu doarme toarce, și te întrebi: oare când iese în curte o fi în stare să vâneze vrăbii? Sau măcar șoricei?

cIOLOS

Mai direct: toată cabala asta politică la care asistăm, cu participarea extraordinară a DNA și SRI, în beneficiul lui Dacian Cioloș care defilează, instalat ca un țar rus, în sania electorală trasă de  PNL și USR, o avea în spate un ordin direct al lui Klaus Iohannis sau nu?

Ce observăm până acum, făcând o paralelă între comportamentele fostului și actualului președinte (când spun „fost” mă refer la Traian Băsescu) este că lui Klaus Iohannis îi place să primească daruri, chiar dacă acestea vin de la Ali Baba și, deci, chiar dacă acestea au fost obținute cum toată lumea știe că le obținea Ali Baba.

A reinterpretat Traian Băsescu Constituția României într-un mod „original”, astfel încât să-și sporească abuziv puterea? Să fie primit! Lui Klaus Iohannis nici prin cap nu-i trece să îndrepte aceste abuzuri. Dimpotrivă, le ia ca „dat” și se lasă purtat de ele ca de o fatalitate ajutătoare, care a decis să transforme discreționar și pe șest regimul semiprezidențial din România într-unul prezidențial. Pentru că așa ar fi drept? Nu; pentru că așa îi convine LUI!

S-a folosit Traian Băsescu de instituțiile de forță ale statului ca să-și îndepărteze adversarii politici, în numele justiției, și să aștearnă țara preș la picioarele mai marilor lumii în schimbul protecției sale personale? Identic procedează și Klaus Iohannis. Pentru că așa ar fi patriotic? Nu; pentru că așa îi convine LUI!

Și-a impus Traian Băsescu un prim-ministru marionetă, și un guvern de executanți docili și incompetenți, astfel încât să devină, de facto, și președinte și premier? Klaus Iohannis îl plagiază până la detaliu, Cioloș fiind parcă un Boc la indigo și ca statură fizică și morală, și ca mediocritate profesională. Pentru că așa ar fi fost România condusă mai bine? Nu; pentru că așa îi convine LUI!

Chiar și metodele de a-și face cunoscute dorințele, către subalterni, au rămas aceleași. Traian Băsescu ne spunea (și aici îl cred) că nu există un procuror sau un judecător care să poată declara că Băsescu i-a cerut, față în față, să îl execute pe unul sau pe altul. Nici nu era nevoie. Băsescu ieșea la televizor și spunea: „Nu ştiu dacă e bine, domnu’ chestor!”, iar a doua zi domnul chestor se trezea cu dosar penal. Iohannis cum procedează? Declară: „Îmi doresc un guvern pe care să îl numesc Guverul meu. Există o şansă rezonabilă ca aceasta să se întâmple înainte de alegerile din 2016”. Și s-a executat chiar cu mult mai repede, profitându-se de „Colectiv”, prin grija unor slugi zeloase. Pentru că așa se întâmplă într-o democrație funcțională? Nu; pentru că așa îi convine LUI.

Mai trebuie exemplificat?

Nu, nu cred că Iohannis i-a convocat pe Coldea și Kovesi la Cotroceni ca să le ordone nemijlocit: dosare lui Ponta și Tăriceanu; Oprea, Blaga și Tobă afară din joc; Gorghiu șef unic la PNL, Nicușor Dan ranforsat în teritoriu, Cioloș premier cu orice preț după parlamentarele din decembrie 2016.  El doar și-a exprimat „așteptări”, în diverse ieșiri publice, iar cine trebuia să înțeleagă a înțeles!

Ne aflăm, deci, acum, cu trei săptămâni înainte de alegeri, în mijlocul unei duble mobilizări: cea a partidelor, cu campania lor electorală, și cea a instituțiilor de forță, cu misiunea lor aproape imposibilă de a-l scoate pe Dacian Cioloș premier.

Seamănă cu o vânzoleală de suprafață, constituțională, versus manevre oculte, subversive, de cârtițe.

Cârtițe care, însă, dacă nu își îndeplinesc cu succes misiunea, zboară.

De-asta bâjbâie, cu disperare, pe la toate manetele ce-ar putea îmblânzi cât de cât votul popular. Ultimul exemplu: Ana Maria Pătru, șefa Autorității Electorale Permanente.

Deocamdată, rezultatele reflectate de sondaje și de pulsul străzii sunt îngrijorătoare pentru susținătorii domnului Cioloș. PNL, prin vocea stridentă, de soprană de coloratură (ca să nu spun de țață), a doamnei Gorghiu, încearcă să scâncească amenințător spre dulăul pesedist. Acesta însă nici nu-l bagă în seamă, pentru că lucrurile, așa cum curg, curg în favoarea sa. În ultimele două luni PSD a câștigat cel puțin 5 procente în competiția directă cu liberalii, fără să facă nimic notabil. Dacă,  la propunerile populiste ale oamenilor lui Dragnea, cioloșiștii (sprijiniți și de Iohannis) vor răspunde doar printr-un NU enervant pentru cei mulți (NU majorării salariilor medicilor și profesorilor, NU eliminării celor 102 taxe, NU introducerii în Constituție a definiției familiei tradiționale etc.), prăpastia dintre cele două partide principale ale țării va crește și mai mult. Ce folos că partidul de buzunar al lui Nicușor Dan este ajutat, cu cele mai noi cuceriri ale tehnicilor de infiltrare, să devină partid de rucsac? Puținii recruți pe bune, convinși să treacă la USR, provin din tabăra liberală. Unde este atunci câștigul pentru cioloșism?

Prevăd că, tot ținând-o așa, Iohannis și ai lui vor împinge PSD-ul spre 45%, cu un PNL sub 30%. Ce vor mai putea face în această situație, ca să-l impună pe Cioloș – premier? Vor scoate tinerii frumoși și liberi în stradă? Manevra asta va fi serios decredibilizată după folosirea ei fără succes, în aceste zile, în SUA. Îl vor șantaja pe Dragnea cu o nouă condamnare, ca să forțeze PSD-ul să-l voteze pe Cioloș prim ministru? Cu sacii procentelor de guvernare în căruță, pesediștii îl vor rejecta pe Dragnea fără nici cea mai mică strângere de inimă.

Și atunci? Rămâne planul furtului masiv de voturi, nu la urne ci la numărătoare. Diaspora e oricum pro – Cioloș dar, ceva – ceva se poate ciupi și de-aici, cu ajutorul neprețuitului și neatinsului general Opriș de la STS. AEP va avea și ea rolul său, din moment ce Ana Maria Pătru a fost săltată exact acum și nu cu o lună după alegeri sau cu două luni înaintea acestora, ca să mai fi avut timp senatul să numească pe altcineva în loc.

Și îndepărtarea lui Petre Tobă de la Ministerul de Interne, minister crucial în organizarea și supravegherea alegerilor, pare a se încadra tot în această schemă de furt masiv de voturi. Până la urmă, răsturnarea voinței populare va reuși doar dacă partidele pro-PSD (ALDE, PRU) vor fi ținute sub pragul de 5% de intrare în Parlament iar partidele pro – Cioloș (USR, UDMR) vor intra în Parlament cu 2-3 procente chiar peste estimările din sondajele cele mai favorabile lor.

Domnul Cioloș ne asigura că guvernul lui este guvernul zero – corupție. Dacă se va dovedi că are dreptate, deci că alegerile vor fi corect organizate și că vor reflecta voința populară, atunci domnia sa nu are nicio șansă să mai rămână premier după 11 decembrie 2016. Premierul va fi dat, ne place sau nu ne place, de alianța PSD – ALDE – PRU. Care, probabil, după redistribuire, va deține circa 60% dintre mandate.

Întrebările, din această perspectivă, sunt: ce se va alege de șefii binomului, atât de porniți, și nu de ieri, de azi, împotriva celor ce mâine vor guverna? Ce atitudine va adopta Klaus Iohannis? De recunoaștere și acceptare a voinței populare sau de continuare a divizării țării în minoritatea tinerilor frumoși, liberi și belicoși la comandă și majoritatea tăcută a românilor săraci și pașnici, descriși de cei din prima categorie ca fiind „proști, bătrâni, asistați, pomanagii, cărora ar trebui să li se retragă dreptul de vot”?

Sursa: Contele de Saint Germain

Share Button

Lumea reală arată mult mai rău decat cea din teoria conspiratiei

Share Button

Nu cred că nu v-aţi delectat până acum cu poveştile din zona teoriei conspiraţiei. Citindu-le ai impresia că intri într-o lume similară celei a poveştilor spuse în copilărie la gura sobei. Afli nume neştiute, conexiuni la care nu te-ai fi gândit niciodată într-o spirală de evenimente de-a dreptul halucinante. Extratereştrii se întrepătrund cu explozii ciudate, cutremurele sunt generate artificial de organizaţii necunoscute, viruşi din laborator sunt aruncaţi fără discernământ asupra unor oameni nevinovaţi s.a.m.d.

Bohemian grove

La un moment dat ţi se ia de-atâta polologhie şi simţi nevoia să te întorci în lumea reală. Chiar dacă fragmente din poveştile citite ţi se-ntorc obsedant în minte. Şi-apoi, văzând unele coincidenţe, orice om normal se-ntreabă: oare ceva din toată această nebunie e adevărat? Evident, răspunsul raţiunii vine prompt:„NU! Dacă doar 1% din ceea ce se afirmă acolo ar fi adevărat, atunci ar însemna că lumea e cu fundu-n sus”.

Cu ceva timp în urmă vă vorbeam despre organizaţia „Bohemian Grove”, o sectă ciudată care se strânge o dată pe an pentru a pune în scenă un dubios ritual păgân cu accente sataniste, din care nu lipsesc sacrificiile rituale şi consumul de sânge. Până la urma urmei, poate că nu m-ar fi interesat această organizaţie dacă nu aş fi aflat că, în secolul XX, cea mai mare parte a preşedinţilor americani s-au numărat printre membrii activi ai acestui cult. Mai mult, în timpul întâlnirilor, membrii sunt atent protejaţi de serviciile secrete americane. Oare ce importanţă poate avea un cult ciudat, astfel încât să fie protejat de instituţii – considerate serioase – ale statului? Philip Weiss, unul dintre cei doi curioşi care-au reuşit(până acum) să păcălească dispozitivul de securitate, spune în celebrul său articol din Spy Magazine:

„You know you are inside the Bohemian Grove when you come down a trail in the woods and hear piano music from amid a group of tents and then round a bend to see a man with a beer in one hand and his penis in the other, urinating into the bushes. This is the most gloried-in ritual of the encampment, the freedom of powerful men to pee wherever they like, a right the club has invoked when trying to fight government anti-sex discrimination efforts and one curtailed only when it comes to a few popular redwoods just outside the Dining Circle.”

Însă nu descrierea organizaţiei este scopul acestui articol. Puteţi găsi, cu siguranţă, numeroase referinţe online. Ceea ce doream să subliniez este că, membru al ordinului menţionat este şi fostul preşedinte american Bill Clinton, soţul actualei candidate la preşedinţia SUA. Poate că am putea considera această apartenenţă o chestiune superficială, care are de-a face doar cu socializarea. Sau poate cu apartenenţa la un club din care familia şi-ar putea extrage o parte din numeroşii finanţatori ai penalei fundaţii pe care-o patronează. Într-adevăr, aşa ar putea fi, însă ce să crezi în momentul în care, printre mailurile publicate de către Wikileaks, găsim unul în care un oficial guvernamental de rang înalt îi transmite lui Hillary următoarele: „With fingers crossed, the old rabbit’s foot out of the box in the attic, I will be sacrificing a chicken in the backyard to Moloch”. Sună cool, nu-i aşa?

Mergând mai departe, găsim un alt mesaj ciudat, de data aceasta la şeful campaniei prezidenţiale a lui Hillary Clinton, John Podesta. Acesta este invitat, alături de fratele său, la un „Spirit Cooking dinner” la Marina Abramovic. Pentru mulţi este pentru prima dată când auziţi de aceste nume, astfel încât este util să zăbovim puţin asupra Marinei Abramovic. Dacă-i veţi studia biografia oficială vei afla că este o artistă de origine sârbă. Ar fi foarte util să zăboviţi puţin asupra „operelor” ei, unele dintre ele constând în a se afişa ca şi exponat pe la diverse muzee. În urma acestor „performanţe de o mare respiraţie artistică” a obţinut o groază de medalii. Ca să înţelegeţi însă cu adevărat despre cine e vorba, ar trebui să vizionaţi segmentul Balkan Erotic Epic din seria Destricted. Pentru segmentul menţionat Abramovic a avut mână liberă, fiind atât regizor cât şi prezentator al aşa-ziselor „ritualuri” erotice balcanice. Nu-ţi trebuie prea multă raţiune sau prea multe cunoştinţe de psihologie pentru a înţelege că avem de-a face cu un comportament deviant, parafilia duduii în cauză trădând cel puţin o tulburare bipolară sau  schizoafectivă. De-aceea n-ar trebui să vă mire atunci când o veţi vedea fotografiată cu un cap însângerat de ţap în mână sau, ca să completăm grotescul tablou, când veţi afla că, în afara vieţii aşa-zis artistice, Marina Abramovic este mare preoteasă a unor ordine care-l proslăvesc pe … Molok. Ca să vezi ce coincidenţă!

Întorcându-ne la acel „Spirit Cooking”, aflăm tot dintr-o „manifestare artistică” de-a duduii că este mixul dintre laptele de mamă şi spermă. Poftă bună! De-acelaşi Podesta se leagă şi un alt personaj puţin uitat acum: Jeffrey Epstein. Vă mai aduceţi aminte de el? Fost bancher la Bear Sterns, Epstein ajunge miliardar şi-şi face pe o insulă din Caraibe un paradis al obsedaţilor sexual. Sclave, de multe ori minore, erau gata să satisfacă orice dorinţă sau fantezie a miliardarului şi a invitaţilor acestuia. Până aici nimic ciudat. Auzim zilnic de obsedaţi, astfel încât nu este nimic de mirare dacă mai dăm peste câte vreun miliardar care-şi pune în practică visele bolnave. Însă un scandal care-a izbucnit în urmă cu mai bine de un an a zguduit efectiv scena politică mondială. S-a aflat că insula plăcerilor interzise a lui Epstein a fost vizitată de marii granguri ai politicii mondiale, printre care şi preşedinţii în funcţie Clinton şi Bush. Mai mult, unele dintre fetele de-acolo erau utilizate în ritualuri mistico-sexuale ciudate. Scandalul s-a extins nu numai în SUA, ci şi peste Ocean, unde una dintre odraslele casei regale a Angliei a fost acuzată de relaţii sexuale cu o minoră sechestrată pe insula lui Epstein.

După un boom teribil, la început, al tevaturii mediatice, s-a pus brusc batista pe ţambal în urma unei condamnări dubioase de-a lui Epstein la patru luni de închisoare pentru … relaţii cu o minoră. Restul acuzaţiilor au fost retrase de către reclamanţi, iar viguroşii procurori americani s-au prefăcut că nu mai e nimic în spate. Aceiaşi procurori care mergeau până-n pânzele albe în cazurile de pedofilie ale unor preoţi catolici – acuzându-se uneori aberant la incriminarea practicilor şi ritualurilor Bisericii – puneau acum elegant batista pe ţambal mulţumindu-se cu o condamnare formală, pe care oricum Epstein a executat-o într-un penitenciar de lux.

Mergând pe firul narativ, din aproape în aproape şi utilizând numai surse oficiale, începe să iasă la iveală un tablou extrem de întunecat. Avem de-a face cu oameni în toată firea, de care depinde soarta lumii şi care se dedau unor jocuri de-a dreptul scârboase, se-nchină la zeităţi ciudate în ritualuri hilare şi care trădează o doză incredibilă de prostie. Aceştia sunt cei care decid cu cinism soarta sutelor de milioane de oameni din Orientul Mijlociu, cei care sfătuiesc Europa să se lase înecată în valul ucigaş de refugiaţi, s.a.m.d. Aceştia sunt cei care-au pus la cale marea farsă a comunismului bolşevic încercând să controleze oamenii prin instaurarea, în aproape o jumătate de lume, a regimurilor sângeroase conduse de devianţi telecomandaţi şi tot ei sunt cei care modifică brutal conştiinţele tinerilor din ce în ce mai ignoranţi, lipsiţi de direcţie şi valori. Întrebarea pe care şi-o pune orice om normal este cum de aşa ceva se întâmplă? Cum e posibil ca nişte prostălăi notorii să poată lua decizii de o semenea anvergură, cum de o gaşcă de inculţi se joacă de-a războiul şi, mai ales, cum de-au reuşit să se caţere acolo? Sunt întrebări justificate la care răspunsul, este – în acelaşi timp – simplu şi complicat.

P.S. Ca să vă pun suplimentar pe gânduri, vă voi spune că simbolul Bohemian Grove este … bufniţa. Numeroase „frăţii” au ca simbol sacru această pasăre nocturnă care, în mainstream, este simbolul înţelepciunii. În această lumină, vă provoc să înţelegeţi puţin diferit motivul pentru care cucuveaua era mov şi mesajul pe care un băiat dorea să-l transmită atunci când se afişa cu bufniţele primite cadou pe TV.

Autor: Dan Diaconu

Sursa: Trenduri economice

Share Button