Textul de mai jos face parte din volumul “INOCENȚII MARII TERORI”. Când în urmă cu patru ani Valentin Zaschievici – pe atunci redactor şef la Jurnalul Naţional...
Tag - nicolae r daramus
De câțiva ani încoace, de când nu mai scriu despre bordelul cinegetic de la Balc, o seamă de iubitori ai animalelor mă sună. Nu mulţi, cam cât să-i număr pe...
Notoriii erudiţi şi ubicuii mărunţi absenţi La Pungeşti m-am întâlnit cu Harry Tavitian. Am mai scris asta şi o repet cu bucurie: decis şi uimit, cu un...
Printre foştii sportivi care cred că, graţie fibrei musculare şi iuţelii reflexelor din tinereţe, li se şi cuvin diverse drepturi “în plus” – chiar şi...
Despre riscul talentatului vanitos În textele din presă am folosit nu o dată sintagma “prostie sprinţară”, găsind că ea sintetizează trăsătura esenţială a...
Iniţial, titlul textului fusese “ăsta a fost ministru! Acum e senator”, dar mi-am dat seama de îndată că nu funcţiile erau importante, ci “lumile” despre care...
Fusese toamnă când l-am lăsat liber după ce, dolofan şi cu zbatere greoaie, l-am văzut în iarbă, necăjindu-mă apoi să nu-l rănesc atunci când i-am desprins...
Mărturiseam – în numărul precedent al revistei – că, fără să bănuiesc ce mă aştepta, în urmă cu mulţi ani, înainte de a începe să scriu sistematic...