C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Archive for miscari sociale

Un popor în capcana propagandei

Der Spiegel: Fiecare zi în Egipt este un pas către războiul civil

Egipteanul Amir Salim are profilul clasic al revoluționarului. Ca tânăr avocat implicat politic, specializat »»

Mişcare fără precedent în istoria Rusiei. Pasul pe care l-a făcut Putin este privit cu TEAMĂ de marile puteri ale lumii

Marina rusă va primi 36 de nave de război în 2013, un număr fără precedent în istoria Rusiei, a anunţat adjunctul comandantului marinei, viceamiralul Aleksandr »»

Doi într-o barcă: România şi Bulgaria (III)

Mişcările de stradă din Bulgaria sunt primele contestări anticolonialiste din UE pornite de jos! Primele, pentru că acelea anterioare din Grecia, au avut un alt »»

Generaţia pierdută. Ce riscă UE prin sacrificarea tinerilor?

În vremuri tulburi ca acestea, autorităţile se concentrează exclusiv pe soluţiile imediate şi pierd din vedere implicaţiile pe termen lung ale unor decizii luate astăzi. »»

Ziua în care clasa de mijloc se va ridica

Contrar credinţei populare, nu săracii şi nefericiţii sunt cei care fac revoluţiile în Occident, ci clasa de mijloc. A fost cazul în toate revoluţiile, începând »»

Gestapoul UE pregatit sa intervina pentru “protejarea persoanelor și a bunurilor , menținerea ordinii în cazul unor revolte sociale.”

In timpul protestelor de amploare din Grecia, din 2011, presa de la Atena vorbea despre posibila intervenție a EUROGENDFOR în această țară, deși statul elen »»

“Dreptate până la capăt” sau pâine pe masă până la prânz?!

Motto: „Drumul e anevoios şi primejdios întrucât Puterea iubeşte minciuna şi vrea minciuna” (Euripide)

În dreptatea dorită de puternici, diferită de aceea a celor disperaţi, România »»