România este o ţară subdezvoltată şi, ca atare, ar trebui, în mod obiectiv, să aibă un mare potenţial de creştere economică. Dacă acest potenţial ajunge să fie...
Tag - crestere economica
În condiţiile în care mulţi economişti sunt speriaţi că o bulă a activelor stă să explodeze, reputatul economist Nouriel Roubini, cunoscut ca Dr. Doom pentru...
Dacă acum un sfert de veac tot am abandonat socialismul, ne-am fi gândit că munca bine făcută va fi calea pentru prosperitate, după cum nu puţini au fost aceia...
O să încep acest articol prin a spune că în lupta care se duce pentru Roşia Montană, nu sunt un observator neutru. Mi-am ales tabăra şi ca atare punctul meu de...
Săptămâna trecută prezentam în J.N. o lungă listă a sectoarelor economice ieşite de sub control naţional. Să mai consemnăm acum dezaxata componentă colonială...
Fondul Monetar Internaţional recunoaşte într-un raport semnat Olivier Blanchard şi Daniel Leigh, că au avut loc “erori” în prevederea impactului pe care...
De câte ori nu ai auzit în ultimii ani (de criză) cât de important este ca România să se reînscrie pe o traiectorie de creştere economică mai consistentă...
De ce există o ostilitate atât de mare față de revenirea la standardul aur? Până la urmă, Statele Unite ale Americii au prosperat puternic atunci când au legat...