C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Archive for Comisia Europeana

Dan Diaconu: “Altă rezoluţie ticăloasă împotriva României!”

Ştiu că n-aţi aflat, aşa că vă anunţ cu mândrie că Parlamentul European a mai adoptat o moţiune cu cântec. Cică statele membre trebuie să »»

Președintele Senatului: ”Unii parteneri europeni au tolerat un sistem paralel de luptă anticorupție!”

Președintele Senatului a criticat Comisia Europeană, în cadrul unei întâlniri cu președinții senatelor europene, precizând că forul a susținut un sistem paralel de realizare a »»

Plătim pentru Klaus Iohannis

A sosit avertismentul. De la Comisia Europeană. Cel mai sever dintre toate. Suntem loviți de infringement. În curând, vine nota de plată. Și vom plăti »»

Bayer preia Monsanto: Comisarii europeni dau undă verde creării ”monstrului” biotehnologic

Comisia Europeană a aprobat tranzacția prin care compania germană Bayer preia compania americană Monsanto, astfel apare cel mai mare jucător din lume, în domeniul vânzării »»

S-au pierdut scrisorile?

A apărut a treia scrisoare trimisă de Comisia Europeană autorităților de la București. În care se cer precizări legate de victimele ANI. Printre acestea, Klaus »»

Instrumentul de tortură, spionaj și șantaj

Mecanismul de Cooperare și Verificare instituit de Comisia Europeană și aplicat doar în România și Bulgaria se dovedește a fi cu totul și cu totul »»

Președintele Comisiei Europene, Jean-Claude JUNCKER – un mare iubitor de interceptări ilegale și evaziune fiscală

Actualul Președinte al Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a fost nevoit să demisioneze în 2013 din funcția de prim-ministru al Luxemburgului (funcție pe care o deținea »»

„Pamflete amare” – Cum de-am rămas şi iarna asta fără ghete

Deşi nu-mi convine, trebuie să recunosc că la noi, aici în Europa de Est, după fiecare toamnă vine în mod implacabil iarna. Fiindcă şi în »»