Analize și opinii Extern Politică

Țara care își vinde AUTOSTRĂZILE pentru că nu mai are bani. Rothschild face consultanța!

Criza acestei țări atinge noi și noi culmi. Nu numai că a ajuns să-și vândă terenurile și hotelurile, dar a început să scoată la vânzare proiecte de infrastructură strategice.

Este vorba, așa cum probabil ați ghicit, de Grecia, care a publicat pe site-ul agenției de privatizări, un anunț de scoatere la vânzare a unei autostrăzi. Și nu e vorba de o autostradă, ci de autostrada Egnatia Odos, cunoscută sub denumirea de A2, care este și cea mai lungă autostradă din Grecia, având o lungime de aproape 700 de km.

Pe site-ul Fondului de Dezvoltare a Activelor Republicii Elene, organismul care se ocupă de privatizarea activelor statului, autostrada Egnatia Odos este într-o listă de proiecte “de infrastruvtură pe care statul grec intenționează să le privatizeze prin concesionare și/sau vânzare”. Tot pe această listă se află 12 porturi, compania de autostrăzi, aeroporturi regionale și Aeroportul Internațional din Atena.

Republica Elenă i-a contractat pe cei de la Barclays Capital, Rothschild și Ernst &Young pentru consultanță financiară în procesul de asistență a priavtizării pentru autostrada Egnatia Odos.

Conform site-ului oficial amintit această autostradă înseamnă 33% din Produsul Național Brut, 54% din terenul național agricol și servește 33% din populația Greciei. Autostrada face legătura dintre Turcia și Albania, pe la Salonic.



sursa: capital.ro