N-am serbat niciodată, nici tânăr, nici azi când m-am vopsit argintiu, Valentine’s Day, zi împrumutată din calendarul de tandrețuri al altor țări. Curiozitatea m-a îndemnat să scotocesc niște semnificații. Ce e cu nea Valentin ăsta, cu ce se mănâncă, diferă de Dragobetele autohton care are în el nițel din cuvântul dragoste? Se pupă străinii pe străzi, iar iubirea rupe barierele dintre oameni, abolește dușmănii și strămută procese de divorț, împacă certații și anulează motivele de gelozie? Transferă la noi ziua de Sfântul Valentin, dimpreună cu o anume agitație comercială, candori? Perechea de la 5 care se manifestă zilnic cu tigaia în cap de răsună cartierul, semnează un tratat de nonbeligeranță pentru 24 de ore? Se pupă florăreasa din colț cu concubinul, cel care o vizitează seara mereu beat și, când are nelămuriri legate de încasările zilnice îi aplică sub ochi magiunul unei vânătăi? Greu de aflat, greu de răspuns, dar ce întrebare e ușoară în zilele noastre?
În politică, nenea Valentin se manifestă subțire, până la a fi cu totul ignorat. Numai ministrul Corlățean, reevaluîndu-și sentimentele față de arendașul din Deal, a căzut brusc într-un oftat de simpatie față de o doamnă propusă ambasador la Roma și pe care inițial o respinsese ca fiind incapabilă. Circulă vorba că ministrul ar fi zis acum ceva vreme că respectiva ar fi de-a dreptul „proastă”. Ei bine, nu mai e! Propunerea Băsescului a devenit literă de lege, iar pesedistul uselist o mângâie pe zulufi cu o numire pe acolita Stăpânului, fix unde a vrut, adică în Cetatea Eternă. Uite așa intrăm în normalitate, uite așa coabitarea se lățește în zona Externelor, ca o cocă de cozonaci și ca un zer. E un fel de a sărbători Sfântul Valentin, via Sfântul Traian? E!
Și totuși, ceva m-a făcut să tresar, atins sensibil cu o nuia înflorită. Undeva, n-am înțeles în care țară, în care lume, în care stea, ziua asta e identificată cu cea în care păsările se căsătoresc. Cum o fi o nuntă de vrăbii? Ce inel își dăruiesc pinguinii și ce poartă pe cap o mireasă de condor? Alaiul berzelor se rânduiește cu aripile apretate iar aurelul de baltă iese dintre trestii solemn ca un prinț minuscul. Iată de ce aș lăsa Sfântul Valentin doar în seama zburătoarelor. Având aripi, ele pot zbura, iar dragostea e un fel de stare de zbor. De ce să ne băgăm noi, oamenii, mai ales cei care am uitat că la începuturile lumii și noi aveam aripi? Da, lumea toată era confecționată din materia dumnezeiască a iubirii, iar din umeri, pe sub haină sau halatul de casă, ieșeau vârfurile aripilor cu care puteam să ne suim până la cer. Dacă le-ați pierdut, căutați-le cioatele! Cine știe, poate că unii avem norocul să mai găsim în noi reziduuri atavice de zbor, din vremea în care Elada se întindea până la poli, iar îndrăgostiții se chemau mereu Daphnis și Chloe.
Autor: Lucian Avramescu
sursa: jurnalul.ro
Adauga comentariu