Campania Zece pentru România nu s-a soldat doar cu zece cîştigători mititei, victimele aproape inocente ale unei masive crime împotriva bunului simţ. Ci şi cu un învins detaşat, deloc paradoxal: Realitatea TV. După cinci ediţii colosale şi cam o sută de emisiuni dedicate campaniei, te-ai fi aşteptat să se lipească ceva, orice, măcar un micron de inteligenţă analitică, de telespectatorul mediu, ăla care dă măsura justă a sondajelor în democraţie.
Constat însă, uitîndu-mă (dintr-o vilă de elită, unde-mi petrec Sărbătorile) la topurile ultimei ediţii, că nimic din “codul de valori” al Realităţii TV nu s-a insinuat mişeleşte în fondul problemei, printre circumvoluţiunile telespectatorului obişnuit.Unde domneşte aceeaşi confuzie tîmpă dintre axiologie şi popularitate, ca-n vremurile preistorice cînd abia se năştea diviziunea socială a muncii dintre vînători, pescari şi analişti (iar reporterii directorului de atunci, Ion Cristoiu, făceau primul direct scoţînd o cameră pe fereastră). S-a lipit, dimpotrivă, principalul produs al concurenţei: Mircea Badea – locul 1 la categoria “Jurnalişti”.
Să fim sinceri, domnilor specialişti: după cinci ani de monumentale dezbateri despre “modele”, “valori” şi alte chestii fine, dar la fel de grase şi abstracte ca Moş Crăciun, Realitatea TV nu a mişcat în direcţia bună nici un neuron românesc. Succesul campaniei (ăla care e, uitîndu-te, din avion, la audienţe) nu a fundamentat nimic grandios, în afara aceluiaşi munte de prostie românească. Ieşiţi pe stradă sau în balcon şi-o să-l vedeţi şi voi, de departe: e mai înalt chiar decît Tatulici.
Prima concluzie intermediară: românii nu sînt mai inteligenţi pentru că la RTV se discută mult, la cel mai înalt nivel, despre performanţă şi notorietate – citez de pe realitatea.net: “Zece pentru România este cel mai amplu proiect de identificare şi de recunoaştere publică a elitelor”. Dacă prin “elite” Realitatea înţelege acel ghiveci public din care fac parte Cristian Ţânţăreanu, Bănel Nicoliţă, Irinel Columbeanu, Fuego sau Petrică Mîţu Stoian atunci nu, mulţumesc. Prefer oricînd “mediocritatea” unor televiziuni mainstream, care nu se prefac că schimbă lumea prin topuri, ci doar fac bani de pe urma ei.
Adevărul e că românii nu rezonează cu prezentul căruia RTV îi dedică, anual, serate scorţoase la Ateneu şi generoase spaţii de emisie. Ci, dimpotrivă, insistă să-şi aducă aminte de Jean “Ismail” Constantin, marele actor din Toate pînzele sus (Mircea Mureşan, 1976), care, în 2008-2009, a fost special guest star în telenovela de elită Regina.
Nu pun botul la exegezele lui Tudor Octavian. Din contră: li se pare că Adi Mutu merită locul 1 la categoria “Sportivi”, deşi gradul de absurd al acestei opţiuni e infinit mai mare decît audienţa TVR, cînd transmite Mondialele la care nu ne-am calificat. Într-un cuvînt, îi doare-n cur că la RTV se nasc paradigme pe bandă rulantă, ca puii vii într-o colonie de suricate care belesc ochii doar la prădătorii din tufişuri.
Mai grav, pentru o televiziune de ştiri, e că publicul larg care votează nu e nici măcar informat. Dacă-i întrebi, proştii de elită nu ştiu ce anume a făcut atît de notabil Alexandru Arşinel în 2009 (în afară de a exista şi a intra de cîteva ori în direct la RTV), ca să merite locul 2 la categoria “Actori”. Prin ce s-a remarcat cîştigătorul însuşi, Florin Piersic, cu excepţia comediei romantice Străini în noapte şi a două reclame, una la Nufărul, alta la Click (“Dragii mei, este ex-tra-or-di-nar!”). Cu ce i-a convins Gigi Becali anul ăsta, cînd a ieşit pe poziţia a doua la categoria “Oameni de afaceri”, în afară de a pierde 11 locuri în Top 300 Capital şi un miliard le lei din avere.
Nu sînt tîmpit. Am înţeles exact despre ce e vorba: Zece pentru România e fila de indigo de sub talpa majoritară a ţării. Urmele sînt clare şi, ca de obicei, nu duc nicăieri. Ca demers pur sociologic, poate sta în picioare. Dar e la fel de binevenit ca o radiografie corectă pentru un bolnav incurabil. Plecînd de la premisa că sondajele sînt executate profesionist, atunci Zece pentru România reflectă România profundă. O face fidel şi necruţător. Mă uit şi mă îngrozesc. Practic, e cel mai depresiv program de televiziune din istoria modernă a Sărbătorilor.
A doua concluzie: orice student la sociologie ştie că discuţia despre elite nu e un demers democratic. Dacă vrei într-adevăr valoare şi modele, atunci alegi un juriu potrivit şi-l pui la muncă, nu la frecat menta prin talk-show-uri colaterale. Din prostimea sondată la cap de nişte institute consacrate n-o să iasă – oricum o dai şi exceptînd cazul extrem în care rescrii cu mîna ta hîrtiile – decît o enormă prostie. “Zece negri mititei / S-au jucat în rouă / Unul a căzut din ei / Şi-au rămas doar nouă”. Putem continua în acest sens, pînă nu mai rămîne nimic de valorificat.
Hotărîţi-vă, deci, domnule Tatulici, că bate la uşă ediţia a şasea. Vă plac paradigmele? Chemaţi-l pe Liiceanu (care ştie tot, de la Heidegger şi Hegel la L’Oreal şi BMW). Vreţi România? Încălcaţi-vă puţin principiile şi uitaţi-vă la Dansez pentru tine. Ştiu că intelectualii fini nu agreează genul. Dar pînă şi Sorin Ovidiu Vântu ar putea recunoaşte că, dacă nu o capodoperă demnă de Ateneul Român, măcar e o emisiune cinstită: îţi zice că e dans şi-ţi dă quick step, rumba sau foxtrot. Mă tem că dac-aţi fi produs-o dumneavoastră, domnule Tatulici, ne-aţi fi prezentat-o drept “Un balet al elitelor, un spectacol coregrafic de sunet, lumină şi idei”.
Sursa: Catavencu
Adauga comentariu