În toată zarva şi agitaţia instrumentată sub steagul a tot felul de surogate, trăim într-o ţară condamnată la tăcere, la foarte multe tăceri. O tăcere venind dinspre o presă şi o cultură sugrumate strategic, cu pârghii care fac posibilă imensa diversiune pe urmele fostului stat totalitar, alta dinspre societatea redusă la o masă de manevră. România se afundă într-o noapte fără sfârşit. Ca un epicentru al unui cutremur devastator, aşa se organizează punctele-cheie ale confiscării spaţiului public. Unde sunt promisiunile anilor ’90? Să se fi metamaformozat în dinozaurii actuali? Nu, asta este imposibil ! Multe dintre promisiunile anilor ’90 au făcut parte dintr-un program riguros pus la punct. N-a fost nici în comunism o asemenea crimă împotriva spiritului. S-au întâmplat în aceşti ultimi ani lucruri îngrozitoare, identice celor care au făcut victime precum Labiş, Marin Preda şi întreaga generaţie pierdută. Forţe făţiş totalitare, care au construit şi autori gonflaţi cât Casa Presei (fostă Scânteii), lucrează în continuare, de par nişte buldozere gigantice, croind o restauraţie nesfârşită.
Peisajul răvăşitor din jur îşi are cauzele, în principal, în această manipulare diversă, ducând spre aceeaşi sursă a răului. Lupta pentru o putere profund nocivă, şi păstrarea ei, a ajuns să facă din România un iad al carierismului şi mediocrităţii implicite. Imaginarul românesc pare momentan extrem de legat de linguşeală, de mimarea valorilor, de ordine şi execuţii. Avem deja un spaţiu public asemănător celui de lagăr. Iese la iveală tot mai mult o societate a vidului. Negarea lumii în care trăim este taxată făţiş pierdere de timp, inadaptare, naivitate. Cei care au negat în mod profitabil comunismul, după 1990, pentru a face culoar noului regim, actualei corupţii, se vor strategii zilei. Lecţiile lor au blocat dezbaterea publică, confiscând-o. Totul s-a transformat în politicianism, profitorii ocupând locuri astrale în raport cu orbita societăţii.
Trăim deja într-o plasă cu imenşi ochi holbaţi spre noi. În loc să fie restabilită libertatea cuvântului şi a culturii după zeci de ani de teroare, se lucrează la un alt sistem criminal în care individualităţile să redevină un număr. Nici scriitori, nici jurnalişti, nici politicieni nu pot fi numiţi noi arhitecţi, liderii lor ocupă, precum într-un regim de teroare absolută, scena cam peste tot. O mentalitate anihilantă reapare din neantul zilei cu o forţă de recuperare a timpului pierdut, înfricoşătoare. Deja resentimentul pentru normalitate pare să lucreze precum fabricile fascismului, metodele fiind restaurate cu o acurateţe teribilă. Constituirea miezului dur al noii politici concentraţionare îşi arată corifeii şi victimele, într-un divertisment cotidian. Avem, din nou, o presă şi o cultură de partid şi de stat, anexată prin unii lideri mortificanţi. Distrugerea libertăţii este practica deja de serviciu a noilor structuri. Statul totalitar român străluceşte deja ca un cristal în vitrina Europei, are parteneriate tot mai obscure. Nu e mult până când o lege a presei se va instaura în această tăcere. Nu numai cultura şi presa sunt pierdute, pierdută este întreaga Românie. Mă tem că mai avem prea puţini scriitori, jurnalişti, oameni politici în stare să mai opună rezistenţă degradării care devine literă de lege.
“Reacţionăm” la evenimente tragice din lume fără să privim la ce se întâmplă sub ochii noştri, fără a fi într-o solidaritate capabilă să împiedice răul. Trăim într-un formal hiper-organizat, util, desigur, celor din primele rânduri, unelte ale unei puteri asasine. Ar trebui să privim în jur, acolo unde unii, pe bani publici, şi-au făcut statui, unde există o industrie a statuilor. Nevoia de consolidare a puterii totalitare coboară dinspre noile palate spre ultimele bordeie. Reţetele noii societăţi ar trebui decriptate în regim de urgenţă până la eliberarea spaţiului public de puterea imposturii reprezentării. Nimeni în această ţară n-ar trebui să mai accepte starea de victimă ca pe o soluţie a supravieţuirii, ca pe o formă civilizată de suportabilitate, aşa cum se întâmplă acum. S-a ajuns prea departe! Democraţia se află, limpede, dincolo de frontierele României, iar tot ceea ce înseamnă “putere” a ajuns o piramidă mafiotă. Intimidarea societăţii prin dictatul permis de Constituţie, Justiţie şi mentalităţi, prin autodelegarea unei reprezentări schizoide, s-a transformat într-o reală ideologie a terorii. Noii stăpâni fac deja tranzacţii cu jurnalişti, scriitori, politicieni, construind cu migală o captivitate cu destui amatori să-i reformeze aparenţele.
Reformele politice şi morale nu mai au legătură cu România cât libertatea este incriminată, suprapusă controlatei anarhii instituţionalizate. Resursele de evoluţie socială sunt blocate, dirijate spre parvenitismul teribil. Eroismul intelectual şi moral actual ambalat spre vânzare face parte, deseori, dintre produsele toxice ale momentului. E o vânătoare de oameni mai ceva decât în parcurile cinegetice special amenajate. S-a redeclanşat în toată amploarea mentalitatea criminală a sistemului subteran din comunism. Totul se află în mâinile lor ca în filmele SF.
Salvarea nu poate veni decât dinspre o cultură şi o presă liberă, eliberatoare, consfinţită prin legi limpezi în acest sens. Noul totalitarism s-a instaurat, fiind o afacere fabuloasă, de imagine şi de status financiar, şi nu poate fi demontat de către Facebook. Lideri sunt doar cei care susţin democraţia, aflându-se în umbra ei, restul fac parte realmente dintre delapidatorii care s-au multiplicat până la nivelul hoţilor din tramvaie.
Autor: Ion Vieru
Sursa: Cotidianul
https://www.youtube.com/watch?t=52&v=9TVZ0xZ3noo