Analize și opinii Politică

Votul obligatoriu, noua ocupatie sociala

Victor Ponta a afirmat ca una dintre prioritatile partidului social-democrat in viitorul apropiat este sa incerce sa impuna votul uninominal. Interesanta este motivatia lui Ponta, cel care in a doua zi dupa alegerile prezidentiale explica succesul lui Basescu afirmand ca ‘ei (PD-L) au furat mai mult ca noi (PSD)’ pentru ca au fost mai organizati. Asadar, noul presedinte al PSD sustine ca este necesara introducerea votului obligatoriu pentru a se elimina premisele fraudelor la alegerile care urmeaza.

In primul rand, ar fi interesant de stiut daca colegii de partid ai lui Ponta stiu de initiativa sefului lor. Apoi, daca stiu care este parerea lor in legatura cu aceasta problema. Sunt convins ca majoritatea nu ii impartaseste viziunea despre solutia de a stopa fraudarea alegerilor. Lasand si opinia social-democratilor deoparte, sa ne gandim care ar fi sansele ca prin obligativitatea prezentei la vot sa se elimine posibilitatea cumpararii si tranzactionarii de voturi pe piata libera a partidelor politice.

Ponta nu a dat prea multe detalii despre procesul psihologic care va lua nastere in mintea alegatorilor si ii va transforma in cei mai onesti cetateni cu cel mai pur spirit civic, care ii va face sa refuze orice mita electorala din partea partidelor, in momentul in care vor fi obligati prin lege sa mearga la vot. A declarat doar ca are incredere ca obligativitatea votului va diminua posibilitatea fraudarii, nepermitand ca electoratul sa mai poata fi mutat dintr-o parte intr-alta cu autobuzele si autocarele (care, pentru acuratetea informatiei, de foarte multe ori erau chiar rosii …).

Corect, votul obligatoriu ar putea elimina turismul electoral. Desi, nici acest lucru nu este sigur ca poate fi eliminat in totalitate, din moment ce, fiind obligati sa voteze, cetatenii vor putea alege sa mearga in gasca cu autobuzele sa voteze in orasul vecin toti cu acelasi partid, desigur dintr-o dorinta si credinta sincera in partidul care le-a pus la dispozitie mijloacele de transport si “pachetelele” pentru drum.

Dincolo de turismul electoral, rezovat sau nu de obligativitatea prezentei la vot, introducerea acestei legi nu cred ca ar schimba cu nimic posibilitatile practic infinite de a cumpara si de a mitui electoratul. Cu ce nu ar mai putea fi vulnerabil un votant in fata mitei electorale in cazul in care ar fi fortat sa se prezinte la vot? Cu nimic.

De fapt, obligativitatea prezentei la vot ar putea chiar sa sporeasca slabiciunea electoratului in fata “cadourilor” oferite de catre partide. Caci cum altfel ar putea sa isi spuna cetateanul X din comuna Y daca nu ceva de genul: “daca tot sunt fortat sa ma duc sa votez, macar sa si castig ceva din moment ce oricum toti sunt o apa si un pamant …?!”

Astfel, ne ramane sa judecam problema votului obligatoriu in termenii cresterii reprezentativitatii alesilor si nu ai eliminarii fraudarii alegerilor. Andrei Plesu a scris si crede ca votul obligatoriu elimina “votul aproximativ al unei minoritati active sau manipulate”.

De aici incepe deja o alta discutie, despre alte valori si cu alte elemente in joc. Este bine ca un exercitarea unui drept fundamental sa devina obligatorie? Ar schimba cu ceva cresterea reprezentativitatii optiunea unei minoritati exprimate la vot? Intre sociologie si legile statisticii, o judecata despre obligativitatea unui drept ce pare a fi castigat din nou dupa Revolutie, acela de a alege sa nu mergi la vot, pare sa stea doar o alta judecata aproximativa si, banuiesc, inevitabil contextuala.

Iulian Leca
sursa: ziare.com

Despre autor

contribuitor

comentariu

Adauga un comentariu

  • Fum in ochi … Prostii si minciuni iata cum clasific acest articol. sant ani de zile de cand incerc sa dau vedere chiorilor . Sant 19 ani de zile de cand borfasi , milogi si imbecili au putut intra in posesia unor certificate de revulutionar ‘ iliesciane ‘ . nesimtiti si ne educati , bagabonti de cartier si smecheri de mahala , toti in grup , in gasca ( ca sa fiu mai aproapèe de jargonul acestora ) au construit cea mai mare inselatorie ce s-a produs in romania post ceausista ( nu pot spune post comunista pentru ca inca mai avem comunismul in sange si-n mentalitate ) nenorocitul care a distrus aceasta tara , candva mandra si respectata se numeste Iliescu . El ar fi trebuit sa fie pus alaturi de Chitac . el a cultivat si hranit hotia si coruptia . el a distrus tara dar tot el a fost ales de voi .. va meritati soarta, masa amorfa de manevra Nu stiti nimic de cea ce s-a intamplat in acele zile . Totul v-a fost povestit de catre artistii falsului in frunte cu dobitocii si imbecili ce se perindau in fata camerelor de luat vederi ale TVR-ului in acele zile, ale unei televiziuni partase la lovitura de stat , a unei televiziuni vinovate de fals si ascunderea de probe adevarate pe care le detine . Totul a fost filmat in acele zile in comitetul central … Unde sant filmarile ? Cine le ascunde si de cine ? Cine comanda televiziunea romana si interzice publicarea acestor dovezi ? Vorbiti de ‘ certificate de revolutionar ‘ ? Nici nu stiti cum arata acelea si ma refer la cele adevarate . Nu stiti nici macar cine le-a facut si cum au fost facute … Nu stiti nimic dar ati acceptat umilinta de a asista la premierea deficientilor . Acum platiti prostia voastra a acestei armate de hoti si vagabonzi ( apropo, cunosc unul pe care l-ati votat si care se proclama ‘ vagabond de ferentari ‘ ). Sa nu mai vorbium de mama unui lider politic , devenita erou national cu medalie de onoare …si de ce ? Pentru ca a cazut din autobuz si si-a fracturat piciorul … Daca stiti atunci sa va fie rusine ca ati acceptat aceasta farsa … Incetati cu plansul , este timp inca sa gasiti doi sau trei dobitoci cu care sa demonstrati ca ati fost acolo ( une ? nu conteaza ) si hop veti intra in posesul acelui mult ravnit certificat de revolutionar .. Numarul prezentat in acest articol este fals . vizitati portalul revolutiei si veti avea urata surpriza sa numarati cel putin 200 000 de mii de mandri revolutionari . ma intreb ; oare am participat la al treilea razboi mondial ( vazind numarul imens de morti si raniti ) si eu am fost orb ? Nu stiti nimic de revolutie , nu stiti nimic de adevaratele aderintele de revolutionar ( caci asa se numeau cele adevarate si pe care Iliescu , complice in crima impotriva poporului roman , a incercat sa le inlocuiasca cu altele , noi si foarte frumos desenate , pentru a elimina probele vinovatiei lui si a celor ce il inconjurau .) Ani de zile smecherii s-au privatizat pe ascuns si comform unei legi a privatizarii definitivata inca din 1989 decembrie . ani de zile v-au mintit si pacalit cu o specie de ‘ custodie ‘ in timp ce ei , borfasii , smecherii din gasca lui Iliescu puneau mainile pe tot ce era mai de valoare …Va meritati soarta … Priviti clasa politica care va conduce ca pe oi ( rad ca prosti si pe fata , fac mistola camp deschis , va mint ca pe fraieri( nu pot spune copii caci ei sant nevinovati ) si continuati sa-i alegeti , sa le aruncat flori in cale si sa va milogiti in fata lor , priviti ce ati ales si pe cine …In locul vostru mi-ar fi si rusine sa deschid gura ….I-mi este mila de acesta tara , si nu de voi ci de copii vostri pe care i-ati aruncat in datorii , in nesiguranta zilei de maine , in panica si singuratate… Va luati de GADINA CONSTANTIN, care luat de val s-a trezit la Jilava, pur si simplu. A devenit REVOLUTIONAR, cunoscut ca REGIZOR DE FILM. A facut si el o regie : A INSELAT OAMENI MICI CU PROMISIUNI, I_A TOCAT DE BANI, A LUAT NENUMARATE SPATII IN BURICUL BUCURESTIULUI, PENTRU EL, FAMILIE, ETC., MULTE TERENURI si le-a vandut direct sau indirect (dreptul litigious, etc.). Acum are enorm de multi bani ascunsi, DE VA INGROP IN EI, cum se spune in parodie, si-l doare in c…, si nici acolo. Latrati voi prostimea ca eu ma capatuiesc pentru multe alte veti de acum in colo. PROSTIMEA SUNTEM NOI, DACA PANA ACUM NU VA-TI DAR SEAMA.