Politică

Voronin, amenintat de revolta armatei

Mai multi generali din armata Republicii Moldova i-au cerut presedintelui in exercitiu, Vladimir Voronin, sa-si dea demisia din toate functiile publice pe care le detine, in caz contrar urmand sa fie acuzat de uzurparea puterii de stat, informeaza cotidianul moldovenesc “Timpul”. Potrivit generalului Valeriu Troenco, vandalizarea de pe 7 aprilie a doua institutii de stat a fost organizata de guvern, iar lipsa de probe impotriva opozitiei dovedeste acest lucru. Inregistrarile difuzate de posturile de televiziune controlate de putere au ca scop dezbinarea societatii, a afirmat generalul intr-o conferinta de presa.

De asemenea, generalul Anton Gamurari a mentionat ca arhiva Parlamentului si obiecte de valoare din sediul acestuia au fost scoase cu doua saptamani inainte, ceea ce dovedeste ca evenimentele de pe 7 aprilie au fost organizate de conducerea statului, cu ajutorul Serviciului de Informatii si Securitate. La conferinta de presa au promovat acelasi mesaj coloneii Anatol Prohnitchi, Andrei Covrig si Eduard Maican, dar si presedintele Comitetului Helsinki pentru Apararea Drepturilor Omului, stefan Uratu. In apelul catre Vladimir Voronin, acestia i-au cerut sa faca “un pas dificil in viata”, sa demisioneze din functiile publice si sa se retraga din politica.