Parlamentarii UE doresc să limiteze capacitatea companiilor de a utiliza şi comercializa datele cu caracter personal, precum cele obţinute din navigarea pe Internet, mai ales, atunci când oamenii nu conştientizează faptul că informaţiile oferite de ei sunt folosite în aşa fel.
Acestă propunere vine în contextul în care multe dintre companiile care deţin aceste date le folosesc cu scopuri comerciale sau le vând către agenţiile de publicitate.
Astfel, companii precum Facebook şi Google ar putea avea nevoie de permisiunea explicită a utilizatorilor pentru a folosi aceste date, dacă se va aplica legislaţia europeană care dă persoanelor mai mult control asupra informaţiilor cu caracter personal, scrie Reuters.
Utilizatorii trebuie să accepte sau să respingă folosirea datelor
“Utilizatorii de Internet trebuie să fie informaţi despre modul în care se folosesc datele despre ei”, spune Jan Philipp Albrecht, membru în Parlamentul European. Acesta, care este iniţiatorul propunerii, spune că utilizatorii trebuie să fie în măsură să accepte în mod conştient procesarea acestor date – sau să o respingă.
Facebook şi Google, care se numără printre primele companii care au început să utilizeze aceste date, au făcut lobby împotriva propunerii. Şi alte companii din segmentele care au nevoie de aceste date şi-au exprimat, de asemenea, motive de îngrijorare.
Parlamentul European, Comisia Europeană şi cele 27 de ţări membre ale UE vor încerca să ajungă la un acord privind modul în care vor mai putea fi folosite aceste date în următoarele luni.
Un efect negativ puternic asupra companiilor
Companiile din domeniu sunt însă îngrijorare că schimbările pe care comunitatea europeană le va propune vor avea un efect puternic negativ asupra afacerilor lor.
Erika Mann, şeful politicii UE pentru Facebook, spune că există îngrijorări privind faptul că nu se acceptă “o piaţă unică europeană digitală înfloritoare” şi nici inovarea pe Internet.
Ea a mai spus că piaţa digitală este una globală şi care include mulţi parteneri importanţi şi în alte zone ale lumii, precum Statele Unite, care ar putea fi afectaţi de iniţiativa europeană.
Susţinătorii politicilor de confidenţialitate a datelor cu caracter personal din Statele Unite spun că, în medie, un utilizator Facebook aduce reţelei sociale 10 dolari pe an dând click-uri pe reclame. Potrivit ultimelor informaţii despre Facebook, reţeaua avea peste 1 miliard de utilizatori.
Propunerea lui Jan Philipp Albrecht va fi votată în PE în luna aprilie a anului curent.
În medie, un utilizator Facebook aduce reţelei sociale 10 dolari pe an dând click-uri pe reclame.
Autor: Andreea Stoica
sursa: curierulnational.ro
Adauga comentariu