Guvernările s-au succedat în timp şi de fiecare dată am fost puşi în situaţia de a alege între două rele. Ne-am dus resemnaţi la cabine, ştiind în sinea noastră că oricum lucrurile nu se vor schimba şi că votăm doar ca să ne aliniem social. Şi pentru că nu s-a schimbat nimic, acceptăm zi de zi acest totalitarism în haine de oaie, mizeria unei chinezării prăfuite pe raftul democraţiilor europene.
Am să mă duc în fiecare seară la Fântâna Arhitecturii, pentru că refuz târgul pe care mi-l propune de fiecare dată clasa politică (toată de la stânga la dreapta): voturi contra mâncare. Conştiinţa mea contra consumerismului cu savoare de libertate. Reţeta politico-alimentară, produsă de laboratoarele securiste de ieri şi de azi care au scos poporul în stradă în ’89, este utilizată de partide şi acum, fiind înfăşurată în pungi de plastic portocalii, roşii, galbene şi, mai nou, violete.
Voi protesta împotriva şmenului naţional decorat cu geanta Vuitton şi colorat cu rujul strident al fetiţei lui tata, care aruncă limba română în mizerie. Voi protesta pentru că visul democraţiei româneşti se destramă la fiecare şpriţ între baronii de partid-judeţ care apoi, la televizor, mimează lupta politică. Voi protesta împotriva micilor hoţii cotidiene justificate şi încurajate de existenţa marilor hoţii.
Trag linie după aceşti ani, şi bilanţul dă cu minus. Dacă totalitarismul comunisto-bolşevic a distrus orice formă de exprimare a societăţii civile, totalitarismul dâmboviţean în blană de oaie a înregimentat societatea civilă pentru a o controla. Iar când nu a putut face asta a etichetat-o şi a aruncat-o în derizoriul creat de minţile obtuze ale activiştilor de partid: golani, ciumpalaci, infractori, viermi. De când protestez primesc invariabil aceeaşi întrebare devenită şi şablonul propagandei de orice culoare: „Auzi, dar voi de ce protestaţi? Aaa… deci vreţi să-l daţi jos pe Băsescu. Aha…deci ţineţi cu USL-ul, cu PC-ul, cu PPDD-ul”. Pentru români au dispărut nuanţele. Pentru ei nu există societate civilă. Există doar PDL şi USL. Doar PPDD şi PNG. În afara politicii nu mai există nimic. Nu mai există cetăţeni, nu mai există conştiinţe, nu mai există revendicări, nu mai există dreptul la o exprimare liberă. Aaaa, mai există ceva. O jandarmerie politizată, care, atunci când nu-şi etalează echipamentul de luptă, păzeşte florăria de la Geografie.
Într-o societate sănătoasă, democratică, societatea civilă are două roluri importante. Oferă feedback puterii politice pentru a o proteja de derapaje şi îi oferă resursele unei guvernări orientate către cetăţeni sau comunităţi. Într-o societate sănătoasă, puterea politică încurajează şi susţine societatea civilă ca antidot la boala care macină orice putere politică, şi anume cancerul corupţiei.
În fiecare zi voi striga alături de ciumpalacii de azi că libertatea şi democraţia înseamnă mai mult decât coşul plin de promisiuni deşarte ale puterii politice. Înseamnă demnitatea de a trăi decent într-o ţară unde fiecare cetăţean sau grup de cetăţeni se poate exprima liber. Demnitatea cetăţeanului înseamnă creşterea şi dezvoltarea ei prin modele de educaţie şi prin accesul la aceleaşi şanse. Înseamnă sisteme de sănătate şi, mai presus de toate, înseamnă orientarea resurselor către prorităţile cetăţenilor, şi nu orientare lor către interesele clienţilor politici. Voi protesta pentru că leagănul verde al copilăriilor noastre valorează mai mult decât un pumn de arginţi.
În fiecare seară, acolo aleg să renunţ la resemnarea care le alimentează lor puterea. Pentru că în final la ce le-ar folosi o societate civilă sănătoasă, puternică şi în permanenţă trează? Indiferent de ce culoare este, puterea corupe. Şi de multe ori corupe absolut. România! Trezeşte-te!
Autor: FELIX ADRIAN CRĂCIUN
sursa: jurnalul.ro