Site icon gandeste.org

Vizita lui Obama în Germania, pe fondul protestelor a zeci de mii de germani nemulțumiți de condițiile negocierii Tratatului de liber schimb transatlantic

Zeci de mii de persoane au protestat sambata in orasul Hanovra din nordul Germaniei, fata de proiectul de acord de liber schimb dintre Uniunea Europeana si Statele Unite, in ajunul vizitei presedintelui american Barack Obama, transmite AFP.

Potrivit politiei, peste 35.000 de persoane au participat la demontratia impotriva Parteneriatului Transatlantic pentru Comert si Investitii (TTIP), organizatorii sustin insa ca numarul participantilor ar fi ajuns la 90.000.

Multimea a defilat pasnic sambata dupa-amiaza, a constatat un jurnalist AFP prezent la fata locului, si au fluturat pancarte cu mesaje impotriva TTIP.

“Nu vrem TTIP. Vrem democratie, nu cultura secretului si puterea marilor corporatii”, a declarat o pensionara germana prezenta la protest.

“Nu exista niciun motiv sa mergem in pas cu SUA. Societatea europeana nu are nevoie sa progreseze in detrimentul mediului inconjurator”, considera un ceh in varsta de 38 ani care locuieste in Germania de doi ani.

In octombrie la Berlin au defilat intre 150.000 si 200.000 de oameni impotriva acordului de liber schimb. ONG-urile si sindicatele contesta de mai multe luni acordul, considerand ca ar diminua normele sanitare europene, aducand-le la nivelul celor din SUA, si ca da posibilitatea multinationalelor sa conteste legile unui stat in fata curtii de arbitraj.

Scepicismul este resimtit pe ambele maluri ale Atlanticului. Doar 17% dintre germani si 15% dintre americani cred ca acordul TTIP este “un lucru bun”, in timp ce peste 50% dintre americani si germani cred opusul, dupa cum releva un sondaj realizat in 2014 de fundatia Bertelsmann.

Statele Unite si Uniunea Europeana continua negocierile pe tema Acordului de parteneriat comercial, care ar putea intra in vigoare de anul acesta.

Barack Obama urmeaza sa fie in orasul german Hanovra duminica si luni

Sursa: HotNews

Exit mobile version