Politică

Vitejia și alianța se plătesc

armataGrație crizei din Ucraina, România, cea mai săracă țară din Uniunea Europeană, descoperă militarismul. Similar statelor subdezvoltate din zona Africii ecuatoriale sau a Americii Latine, atunci când sărăcia este în toi, sunt în vogă uniformele militare și gesturile politice cu caracter militarist. Dat fiind faptul că o uniformă militară impune mai mult respect, chiar dacă este purtată doar la birou, decât un program economic și că acțiuni mediatice de biruitor în luptă asigură mai multă simpatie decât o viziune politică pentru țară, cei doi conducători de la București cu nume predestinate gloriei pe front, Traian și Victor, au ales cultul epoleților.

Unul îl somează pe Putin fluierând cu două degete de pe reduta Cotroceni, să-și bage mințile în cap și să fie atent cu ceea ce face în Ucraina iar celalalt, Victor și-a mutat deja biroul la MAPN. A-l avertiza direct pe Putin, tradus în alte limbi și difuzat pe posturi de televiziune în Europa ar fi pentru Domnul Președinte debutul unei noi cariere în cíné- vérité-ul politic după etapa de la Cotroceni. Domnului Băsescu, modelul liderului bizantin nu face distincția dintre un aliat fidel și o slugă cu inițiativă. Nu ar fi primul caz în istoria țării când doar în virtutea proprii imaginații de cum ar trebuii să se comporte un aliat, sărim calul în raporturile de forță cu marile puteri. Istoricul și publicistul german Walter Post scrie în cartea sa „Hitlers Europa” (Europa lui Hitler) apărută în 2010 că mareșalul Antonescu a fost atât de pornit împotriva Uniunii Sovietice că inițial Hitler l-a refuzat să accepte angrenarea României în război alături de Germania. Din simplu fapt că doar ura comună față de dușman sau disponibilitatea de jertfă nu țin locul altor calități impuse unui aliat. Fără a compara un personaj istoric cu un trecător prin istoria țării, nu putem exclude că Traian azi rex și mâine ex îl roagă pe Obama să ne lase să eliberăm Ucraina de sub gheara Rusiei.

Tot pe un fond cultural bizantin, de a dărui Înaltei Porți propria supușenie și de a îngâna după stăpân, doar la alt nivel este și zborul cu supersonicul american al Premierul. În cadrul unei demonstrați de forță a unei escadrile de banane F16, Domnul Victor chiar o întrece pe prima slugă a țării la disciplina acțiunilor cu specific militarismului unui stat din Africa subecuatorială. Este un sentiment de încredere pe care premierul îl transmite tribului atunci când zboară peste Câmpia Turzii, de asemenea la un nivel arhaic atât de subtil încât nici măcar radarul epistemologiei politice românești, Crin Antonescu nu-l mai detectează.

Prin urmare cultul de bantustan se poate desfășura pe fondul tensiunilor din Ucraina cu cea mai mare lejeritate, deoarece eclipsează într-un an electoral problemele economice majore ale țării transformându-ne treptat într-un Românistan. Îndatorați până peste cap, cu venituri la un nivel deplorabil, dacă tot nu ne putem ridica țara economic și ne sincroniza cu Europa, măcar să ne mândrim cu vitejia. După ce Premierul zburător a promis să mărească bugetul armatei putem regreta că a fost respinsă propunerea unora din PSD de a-l pune pe Mircea Geoană, conchistadorul vizelor impuse românilor, în funcția de secretar general al Alianței Nord Atlantice. Un astfel de șef în vârful alianței, măcar ar fi militat astăzi ceva mai șarmant alături de cei doi conducători Victor și Traian pentru o acțiune militara împotriva Rusiei.

Rămâne de văzut care va fi mesajul militarist a celorlalte formațiuni politice de pe scena politică a tării. În special la cei care se laudă că au scăpat țara de faliment, salvând probabil băncile străine din buzunarul cetățeanului de rând, astăzi reorganizați într-o mișcare a cărei nume nu-l merită, „Mișcarea Populară”. O sută de ani de la Primul Război mondial, în țară unde a călcat cândva Împăratul Traian, ar putea Domnul Băsescu să se inspire din amintirea Ecaterinei Teodoroiu pentru promovarea unei alte dame în fruntea oastei: Elena Udrea ar poza probabil pentru mulți români într-o uniformă strâmtă militară din colecția Versace atât de bine, de până și Gaddafi daca ar trăi ar declara război României, doar ca să ne fure acest simbol al emancipării de proporții panafricane.

A fredona de-a industrializarea în emisiuni sau a lălăi idei puerile despre statului minimal preluate din prefața unor cărți a ajuns la români la un nivel de saturație. Acestui cuplu politic Victor și Traian i-a rămas după ce a adus țara la marginea prăpăstii, doar sa-i mai dea foc, jucând cartea militară. Deoarece întreaga pătură politică a țării este astăzi responsabilă pentru ultimele două decenii de mutilare a României, singura lor scăpare de un tribunal militar este acest val de militarism. Pentru o perioadă de timp își vor legitima privilegiile cu astfel de acțiuni militariste pentru a sustrage atenția oamenilor de rând de la problemele apăsătoare de ordin economic și politic. Păcat ca Insula Șerpilor nu este la Ruși ca să putem și noi declanșa un război pentru recucerirea pământului strămoșesc precum a procedat Argentina ocupând insulele Falkland. A fost ultima încercare populistă a juntei militare înainte de a fi data jos și condamnată.

Înscenarea unui pericol militar poate fi așadar chintesența statului autoritar de mâine, garant al prerogativelor elitei sfidătoare din fruntea statului. Surplusul de generali numiți politic și performanța serviciilor de informații sunt doar pași preliminari înainte de a scoate și uniformele militare de la naftalină. Privind această dinamică a evoluției politice în etape, probabil că înainte de a ne bucura cu adevărat de democrație, vom mai îndura pe ultima sută de metri a nedreptății, sub forma împărțirii puterii de către o juntă de jucărie, coruptă și transpartinică și o spoială în uniforme militare.

Autor: Radu Golban

Sursa: Cotidianul

Despre autor

contribuitor

comentariu

Adauga un comentariu

  • Si Base si Ponta(Tonta)ar fi bine sa ne lase si sa plece la Rusi si/sau la SUA,pentru ca oricum ne-au facut destul rau..Au desfiintat armata si acum vor sa arate Europei ce viteji sunt rezervistii romani,neinstruiti de cel putin 15-20 de ani…Poate cu generalii lor vor iesi la bataie…Oricum vor sa castige,un contract cu arme sau tehnica militara veche,de la parteneri…