Visez greșit dacă îmi imaginez că Iohannis va da înapoi banii nemunciți și nemeritați?

Președintele Klaus Iohannis i-a cerut de șapte ori demisia premierului. Doamnei Dăncilă i-au rezistat nervii. Tot de șapte ori. După care președintele a stat cu mâna întinsă la Guvern. Din mai multe motive. Iar marți, doamna Dăncilă a prezentat un bilanț. Al Executivului. Dacă bilanțul este corect, mă aștept ca președintele Klaus Iohannis să-și prezinte scuzele. Bărbătește. Să-și asume greșeala. Visez să-și asume eroarea. Visez greșit?



Când a avut nevoie ca de aer de o discuție cu premierul Dăncilă, la capătul căreia să se ajungă la o înțelegere, domnul Klaus Iohannis a făcut frumos. S-a comportat ca și când niciodată nu și-ar fi exprimat nici cea mai mică îndoială privind capacitățile doamnei Dăncilă de a conduce Executivul. A rugat-o frumos să-i facă o vizită la Cotroceni. Nu a dat peste ea cu elefanții. Mai mult chiar, a așteptat răbdător o zi. Pentru că doamna Dăncilă avea treabă.

Președintele României va îndeplini timp de șase luni sarcina de a reprezenta statul român, respectiv Guvernul, la Uniunea Europeană, în cadrul președinției rotative. Deși va avea un rol de reprezentare, Klaus Iohannis nu va fi în cele șase luni un simplu personaj decorativ. În numele statului român, respectiv al Guvernului, dar și în numele Uniunii Europene, el va trebui să îndeplinească o serie întreagă de sarcini. Onorarea acestora presupune existența unei infrastructuri tehnice și umane, de care instituția prezidențială nu dispune. Pentru că, prin Constituție, președintele nu prea are atribuții executive. Iar ditamai Ministerul de Externe e arondat la Palatul Victoria. Nicidecum la Cotroceni.

Președintele a înțeles. Cel puțin la acest capitol, are nevoie de Guvern. Ca de aer. Iar Guvernul este dispus să îi acorde întreg concursul. Nu de dragul lui. Ci de dragul României.

Mai exista însă și un alt element care îl ardea pe pe președintele Klaus Iohannis. Chiar mai mult. Și care nu putea fi devoalat. Nici opinie publice interne, nici opiniei publice externe. Iar acest element a precipitat întâlnirea de la Cotroceni. Pe președintele Klaus Iohannis îl luase gura pe dinainte. Țopăind prin Constituție, el s-a bătut cu cărămida în piept la sumitul NATO de la Bruxelles. În numele României. A promis că vom crește efectivele militare în Afganistan. A uitat că nu are dreptul să facă acest lucru în nume propriu. Și nici în numele instituției pe care o reprezintă. Există o procedură constituțională pe care a încălcat-o. Conform acesteia, creșterea efectivelor trebuie inițiată de Guvern. Guvernul face în acest sens o solicitare. După care CSAT aprobă. Cu avizul Parlamentului. Din prea multă țopăială, domnul Klaus Iohannis a ars niște etape. Iar acum doamna Dăncilă, din respect față de imaginea României în lume, trebuia să dreagă în mare viteză busuiocul. Pentru că tot procedura spune că există niște termene în care trebuie formalizată o asemenea decizie. Iar domnul Iohannis risca să piardă termenul.

Visez frumos cu gândul la domnul Klaus Iohannis, așteptându-mă ca acesta să-și prezinte public scuzele. Măcar pentru cele două situații pe care le-am prezentat mai sus. Pentru că, din nefericire, mai are și alte motive. Multe la număr.

Domnul Klaus Iohannis, utilizându-și importanta calitate pe care i-a conferit-o cetățeanul român și, implicit, autoritatea morală, a informat de mai multe ori opinia pubică internă și externă că măsurile economice luate de Guvern sunt nesustenabile. Că mașinăria în mod inevitabil urmează să se împotmolească. Că ritmul de creștere economică va stagna. Că va crește exponențial datoria publică. Că investitorii au fost speriați și urmează să o ia la sănătoasa. Că numai vin bani europeni. Pentru că Guvernul nu acționează în acest sens. Și așa mai departe.

Totul s-a dovedit a fi fals. Ritmul nu a încetinit. Sumele atrase de la Uniunea Eurpeană au crescut semnificativ. Veniturile populației au crescut și ele. Unele chiar exponențial. Investitorii nu s-au cărăbănit. Dimpotrivă. Și mai pot enumera oricât de mult în cele ce urmează ce lucruri nu s-au întâmplat din prevestirile sumbre ale președintelui Klaus Iohannis. Dar ideea nu este să fac o enumerare exhaustivă. Ci doar să arăt că modul prostesc în care el a încercat să pună la zid Guvernul a adus daune României. Fie și numai pentru că a dat apă la moară dorinței unor multinaționale de a obține fără muncă, din ce în ce mai mult. Sau pretenției unor bancheri de a lua și  mai mută piele de pe români, crescând ROBOR-ul în baza prevestirilor sumbre ale președintelui și, implicit, dobânzile.

Pentru toate acestea mă aștept de asemena ca președintele Klaus Iohannis să își ceară public scuze. Și să recunoască deschis că s-a înșelat. Și că a fost animat de intenții rele. Visez oare greșit?

La un singur capitol însă nu aștept scuze de la președintele republicii. Ci fapte. A luat un imobil cu acte false. De la Primăria Sibiului. Unde era întâistătător, beneficiar al încrederii populației. Justiția, pe care afirmă de dimineața până seara că o respectă, a stabilit nu numai că actele erau false. Ci și faptul că domnul Klaus Iohannis știa că documentele fuseseră măsluite. E scris negru pe alb în sentința civilă. Imobilul a fost pierdut. Dar nu și banii. Una peste alta, domnul Klaus Iohannis a păgubit statul român cu aproape o jumătate de milion de euro. Pe care nu vrea să îi dea înapoi. Ascunzându-se după fel de fel de chichițe juridice. Și făcându-se că nu știe un lucru elementar. Și anume că, în conformitate cu legile acestui stat, pe care el îl reprezintă și pe care a jurat că le va respecta, nu există nicio proprietate fără stăpân. Ceea ce înseamnă că, până când Justiția va dezlega fel de fel de chichițe, imobilul pierdut de Iohannis e al statului. Pentru că așa funcționează de secole această entitate a românilor.Tot ceea ce nu aparține unor persoane fizice sau juridice este al statului.

Ei bine, la acest capitol, scuzele ar fi insuficente. La acest capitol, Klaus Iohannis trebuie să pună banul jos. Și repede. Pentru că vin alegerile. Iar în alegeri îi garantez că numai despre asta se va vorbi. Despre cum a înșelat financiar statul român însuși președintele. Visez greșit dacă îmi imaginez că Iohannis va da înapoi banii nemunciți și nemeritați?

Autor: Sorin Rosca Stanescu

Sursa: Sorin Rosca Stanescu Blog