Vinovatii de atentat

In urma cu douazeci si cinci de ani, un binom a intors cheia istoriei. Si a intarziat drumul Romaniei catre democratie. Alegerea lui Ion Iliescu, la primul scrutin considerat legitim, s-a dovedit a fi o pierdere ireparabila. Cum a functionat atunci masinaria? Si cum s-a transformat ea intre timp?

O majoritate zdrobitoare, acum un sfert de veac, a optat pentru ca un personaj politic bine cusut la scoala comunismului autohton, dar si cea a Moscovei, unde si-a facut studiile superioare, sa fie pus in fruntea Romaniei. A fost sa fie Ion Iliescu. Nu m-am numarat printre cei care l-au votat. Dimpotriva. Astazi, dupa ce este limpede ca nu prea mai au cum sa iasa la iveala mari secrete ale unei conjuratii mondiale, care ar fi impiedicat, vezi Doamne, deplasarea rapida a Romaniei catre spatiul ei firesc, cel democratic, se poate spune ca optiunea pentru Ion Iliescu a fost o mare greseala istorica. Dar poate fi ea imputata, pur si simplu, milioanelor de cetateni care l-au votat, crezand ca asa e bine?

Categoric nu. Acestia oameni au fost, fie in necunostinta de cauza, fie indusi, in mod grosolan, in eroare. Ei au devenit, de altfel, alaturi de cei care nu l-au votat pe Iliescu, victimele unui sistem. As spune eu, victimele unui binom.

Ca si acum, mai ales in urma cu douazeci si cinci de ani, in interiorul Romaniei a functionat ceea ce se numeste o eminenta cenusie. O autoritate din umbra. Ea poate fi un om sau un mecanism. Alcatuit, insa, tot din persoane. Acest mecanism, fara a exista – pentru ca nu avem vreo conjuratie internationala – a manevrat opinia publica in asa fel incat, a putut fi asigurata o prelungire, in forma mai sofisticata, mai adecvata momentului, a regimului comunist, sub forma unei relative democratii.

Misiunea asumata si, in mare masura, autoasumata a lui Ion Iliescu a fost aceea de a asigura perpetuarea la putere – la puterea politica, economica si ideologica – a vechii trupe, prin intermediul esaloanelor doi si trei. Din Partidul Comunist, din UTC, din justitie, din sindicate si chiar din presa. Operatiune pe deplin reusita. Intreaga putere le-a revenit unor oameni numai si numai dupa ce acestia au trecut prin sita „emanatiilor”.

Dar Ion Iliescu nu ar fi putut niciodata singur sa castige puterea. Sa ne amintim foarte pe scurt. La Ministerul Apararii, care inghitise temporar Securitatea, a fost plasat, in frunte, generalul Nicolae Militaru, documentat, prin flagrant, drept agent GRU, adica al Serviciul Secret al Armatei Sovietice. Acesta a plasat o serie de ofiteri de securitate in straturile de conducere ale armatei, i-a epurat pe cei care actionasera impotriva Uniunii Sovietice si, apoi, a asigurat o infuzie de securisti, triati in doua structuri esentiale ale serviciilor de informatii, care atunci erau create. Serviciul Secret al Ministerului de Interne si, mai ales, SRI. Inca din ianuarie 1990, aceste structuri erau create cu o mare viteza, cea a Ministerului de Interne intervenind deja, in mod brutal, in viata politica si publica. Cea de a doua, SRI, functionand din ce in ce mai coerent, in mod clandestin, in interiorul Ministerului Turismului, in spatele unei firme pe care scria „Comisia Ecologica”. Acolo, Virgil Magureanu facea recrutari masive si incepea sa imparta responsabilitati si recompense.

Asemenea structuri au fost vitale si pentru victoria in alegeri a lui Ion Iliescu, binomul alcatuit de reprezentanti ai serviciilor secrete si responsabili politici, unul avandu-l la varf pe Magureanu, celalalt pe Ion Iliescu, a functionat din ce in ce mai bine si a retinut, multi ani, Romania – ani esentiali – de la drumul acestui stat catre o democratie consolidata. Un binom care, in mod straniu, inca functioneaza. De asta data, peste capul presedintiei. Iar daca lucrurile vor continua astfel, presedintia ramane doar o institutie decorativa. In ciuda Constitutiei. Este un atentat la democratie, in forma continuata.

Autor: Sorin Rosca Stanescu

Sursa: Sorin Rosca Stanescu Blog