C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Vine “asasinul economic”

Vine în România, pentru două săptămâni, misiunea FMI-BM-CE, în frunte cu negociatorul şef al FMI, Jeffrey Franks, al cărui mandat se şi încheie cu acestă ocazie, urmând să-l predea olandezului Erik De Vrijer. Românii nu au de ce să-şi înroşească palmele aplaudându-l pe rubicondul Jeffrey.

Frecventele sale incursiuni pe Dâmboviţa, care se suprapun pe guvernarea Băsescu-Boc, au însemnat mai multe poveri. În primul rând, creşterea datoriei guvernamentale cu împrumuturi de încă 20 miliarde de euro (datoria ţării, incluzând şi creditele garantate de stat, ridicându-se la 100 miliarde de euro). Sume imense, care prefigurează ani şi ani de privaţiuni spre a fi restituite, fără ca ele, în lipsa unor programe de dinamizare economică, să fi produs vreun reviriment simţit ca atare de populaţie.

Dimpotrivă, absolut toate “scrisorile de intenţie”, pe care, cu pixul lui Emil Boc, Guvernul portocaliu le-a semnat cu inconştienţă, fără a avea aprobarea Parlamentului (informat post-factum), ci doar un neconstituţional semn de la Cotroceni, au dus, an de an, la sărăcirea locuitorilor, la şomaj necontrolat, la prăbuşirea a nenumărate firme private. Nimic nou, de altfel. Jeffrey Franks a aplicat României reţeta pe care o experimentase în 2001 în Argentina (unii analişti numindu-l apoi “asasinul economic al Argentinei”), iar ulterior, în diferite variante, în Paraguay, Ecuador şi Ucraina.

În Argentina, care nu şi-a revenit nici acum, “tratamentul” a avut efecte secundare dezastruoase: acutizarea crizei, sărăcia, criza instituţională şi politică, lupte de stradă soldate cu zeci de morţi, devalorizarea cu 65% a monedei naţionale, lipsa cronică a alimentelor într-o ţară a cărei emblemă erau cirezile de vite. Programul de austeritate severă impus românilor de Jeffrey Franks (sau girat de acesta) este mai mult decât controversat.

Recent, un raport al unor experţi din chiar interiorul FMI aprecia că măsurile de austeritate sălbatică impuse cetăţenilor români au fost şi sunt excesive, nejustificate de starea finanţelor ţării, a economiei acesteia în general. Toate astea n-au interesat misiunea FMI condusă de Franks, iar guvernanţii români au pocnit din călcâie, ba chiar au plusat, mai luând un rând de piele de pe contribuabili şi retezând orice răspunderi sociale ale statului. Nu se anunţă un viitor mai bun.
Programul aprobat de Franks, adevăratul premier al României, cum mai e numit, prevede în continuare o austeritate severă (nici nu se gândea să agreeze restituirea a 15% din tăierile salariale), dar mai ales accelerarea privatizărilor din domeniile energetic, feroviar, minier. Cele energetice, coroborate cu liberalizarea preţurilor, care nu vor mai fi administrate de stat, vor avea ca efect rapida creştere a tarifelor, iar cele miniere – vezi scandalurile recente – înstrăinarea, aproape fără folos pentru Buget, a ultimelor resurse ale subsolului.

Aşa trebuie citită aserţiunea lui Franks despre “continuitatea politică şi economică, precum şi realizarea obiectivelor prevăzute în Scrisoarea de intenţie”. Nici nu era de aşteptat să zică altceva: crezul unui bancher e să-şi stoarcă debitorul, mai ales când acesta duce tratative în genunchi.

Ce mă face să râd, însă, în măsura în care nivelul de trai din această ţară te mai lasă fie şi să zâmbeşti, e o declaraţie a actualului premier Mihai Răzvan Ungureanu, urmaş al lui Boc şi purtător de cuvânt al lui Băsescu: “Atât noi, cât şi FMI ne gândim la bunăstarea cetăţenilor”.Hai, că-i bună! Probabil că n-am fi ajuns în această situaţie, dacă n-am fi avut un preşedinte care ne-a ameţit cu centurile lui de siguranţă, atât de scump plătite, un Guvern incapabil să negocieze şi un Parlament care să vegheze în numele unui electorat care l-a mandatat şi-l plăteşte ca să vegheze la soarta ţării, nu să doarmă îmbuibat în fotolii de Cordoba.

Autor: PETRU CALAPODESCU
sursa: jurnalul.ro

Related Posts

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss