Vine Apocalipsa… lui Keynes!

John Maynard Keynes: “Pe termen lung, suntem toţi morţi”

Hristos a înviat! De fapt, gândurile noastre chiar trebuie să se îndrepte către înviere, întrucât în curând… vom fi toţi morţi. Ne-a spus-o cândva un economist. Şi timpurile s-au apropiat. Nu mai e loc mult pentru jocul de-a prosperitatea, iar criza următoare e după colţ. Ne va mătura cu atâta furie, încât nu trebuie să ne facem speranţă de supravieţuire. Vom fi toţi morţi!


Volumul uriaş al datoriilor, escaladate până la punctul de inflexiune de unde acestea nu mai pot fi plătite, ne spune că nu mai e mult până la acest nefericit deznodământ. Pieţele dansează la ultimul bal în ritmuri nebuneşti şamanice, cu speranţa îndepărtării piezelor rele care s-au strâns să strice beţia consumeristă pe credit a ultimelor zeci de ani. Nu am vrut bătrâneţi liniştite. Nu am strâns. Nu am pus deoparte. Moartea violentă e, aşadar, scenariul care se prefigurează şi pe care l-am ignorat ascunzându-ne în spatele sintagmei potrivit căreia “pe termen lung, suntem toţi morţi”. (Adrian Panaite – curierulnational.ro)

Daca sunt atat de multi debitori si cu debite atat de mari, inclusiv state la care nu te-ai fi asteptat sa muste momeala consumului din viitor, intrebarea “cine sunt creditorii ?” vine de la sine. Da, chiar asa, cine sunt creditorii? Paradigmele ce ne guverneaza viata sunt, intr-o prima faza, germinativa, niste inventii teoretice pe care, ulterior formularii lor, le urcam pe un piedestal inalt si ne inchinam lor cu evlavie. Existenta atator si atator debitori presupune, obligatoriu, existent creditorilor, ca doar nu ne-om fi imprumutat de la niscaiva martieni veniti de prin alte galaxii. Intreaga problema pleaca, cred eu, de la imuabila idée a progresului tehnic. Omul, de cand se stie, a inteles ca fericirea lui materiala, si chiar existenta lui biologica de cele mai multe ori, depinde de cat de dibaci e cu Natura care, in “viclenia” ei infinita, refuza sa se lase trasformata, batjocorita, desfigurata dupa gustul si placerea omului. Natura, spunea un ganditor, vazand iresponsabilitatea omului, parca a devenit o afacere a omului in lichidare. Ca sa supui “fiara”, adica Natura, tot mai indaratnica, care nu vrea sa se lase “convinsa”, de buna voie, omul a descoperit un inepuizabil si loial ajutor: stiinta. Ca sa-i smulga secretele, omul nu s-a dat in laturi de la nimic, nici chiar de la distrugerea ei. Biata de ea, a fost (si continua sa fie) ca o mama a noastra, ce ne-a plamadit in pantecul ei si ne-a alaptat, ne-a purtat pasi cand inca nu stiam sa mergem si ne-a dat la scoli (ca sa invatam s-o distrugem acum). Natura, in ciuda multiplicarii fortei omului de-a o transforma prin stiinta, continua sa opuna rezistenta si refuza sa se predea de amorul… omului. Dar de la stiinta la progres n-a fost decat un pas. Progresul, spre deosebire de stiinta, care e mai mult o descoperire teoretica, presupune aplicabilitatea cunostintelor teoretice in practica de zi cu zi, adica trecerea la fapte in hei-rup-ul omului de metamorfozare a Naturi si, in final, de autodistrugere a lui insusi. Progresul insemna stiinta pusa la lucru. Se stie ca progresul tehnic inseamna, inainte de toate, investitie. Daca aplicabilitatea stiintei presupune progres tehnic, iar progresul tehnic presupune investitie (adica bani), concentrarea banilor, a capitalului, a fost o consecinta fierasca a fenomenului evolutiv in aceasta cursa a omului cu Natura. Ce vrea omul in toata afacerea asta, cu Natura, e fericirea, inteleasa in sensul satisfacerii nevoilor sau placerilor. Relatia omului cu Natura e una imorala. Imorala nu e satsifacerea nevoilor, ci a placerilor. Convertiera sensului vietii din conservarea individuala si de specie in placere si consum de dragul consumului, mi se pare a fi cel mai mare pacat al omului in raportul lui cu mama Natura. Ca o consecinta legica si logica a implementarii tehnologiilor, banul se concentreaza tot mai mult in mana unei minoritati. Tehnologia inseamna bani, ceia ce face ca banul sa fie polarizat, atras, concentrandu-se, tot de catre bani. De la ideea portivit careia progresul tehnic e partenerul si prietenul omului, in lupta cu Natura incapatanata, s-a ajuns ca acelasi progres sa-i fie dusmanul ce se pretinde a-i fi prieten, omului. Cu cat progresul inainteaza “victorios”, si in aprobarea unanima a noastra, in vietile noastre, cu atat viata omului devine mai insuportabila si mai stresanta, mai nesigura si mai nefericita. Progresul tehnic, argumentul ce-a facut ca decidentii sa permita concentrarea capitalului, pe langa ca distruge Natura, a inceput sa-si arate natura-i malifica si asupra omului, lasandu-l fara munca, ostracizandu-l, facand din forta lui de munca un mijloc al existeantei sale, singurul pe care-l are omul fara capital, steril. Dsitributia si redistributia anormala si imorala a rezultatelor muncii, face ca banii sa se acumuleze la cei ce-au creditat si vor mai credita deopotriva state, agenti economici sau persoane fizice, in timp ce miliarde de oameni abia isi duc existenta intr-un mediu social al subnutritiei. Creditorii au devenit ceia ce sunt, adica niste vampiri ai secolului in care tocmai ma intrat, ce “sug” agoniseala omenirii, pentru ca legile le-au permis sa o faca. Creditorii de azi, vezi BE sau FMI, nu se mai multumesc sa dea bani si sa astepte dobanda, ca forma cea mai parazitara de existenta, ci se implica direct in politica sociala, monetara, fiscala, si chiar externa, a oricarei tarii inrobite de datoriile catre ilustrele institutii monetar-financiare, dictandu-le regulile si legile convenabile lor. Acesti monstri colosali ai lumii moderne, ce stau pe un munte de bani si de aur, ne vor ingitii intr-o zi pe toti, asa cum gaurile negre inghit planetele din macro-univers. Vom devenii cu totii, de-a valma, state, popoare sau oameni, niste biete lucratoare pe ogorul lor. Frumos viitor are omul, nu ? (Chitu Constantin)

sursa: curierulnational.ro