Forţele politice din Parlamentul moldovean ar putea negocia desemnarea unei personalităţi neutre pentru funcţia de preşedinte, dar şi retragerea din politică a lui Vladimir Voronin, în schimbul imunităţii în faţa urmăririi penale, afirmă analişti citaţi de revista Time, în ediţia electronică.
Un guvern format de partidele liberale va fi nevoit să negocieze cu Partidul Comuniştilor pentru a desemna un nou preşedinte, iar analiştii citaţi de Time consideră că o soluţie probabilă ar fi desemnarea pentru funcţia de şef al statului a unei personalităţi neutre.
Un nou guvern ar putea să negocieze şi un acord pentru retragerea din politică a preşedintelui în exerciţiu, Vladimir Voronin, în schimbul imunităţii în faţa oricărei urmăriri penale pentru perioada de opt ani în care a condus ţara.
“Am văzut aşa ceva în Rusia, când a demisionat Elţîn, sau în Georgia, când s-a retras Şevardnadze; foştii preşedinţi autoritari au obţinut o imunitate informală. Îmi pot imagina aşa ceva şi în Republica Moldova, afirmă Viorel Ursu, analist moldovean la Open Society Institute de la Bruxelles.
Totuşi, viitorul Republicii Moldova nu este în nici un caz sigur după alegerile de miercuri, deoarece coaliţiile în fostele republici sovietice sunt rareori stabile, aşa cum a demonstrat şi Ucraina vecină, comentează Time.
Revista afirmă că, la 92 de ani de la Revoluţia rusă şi la 20 de ani de la căderea Zidului Berlinului, în urma alegerilor de miercuri din Republica Moldova ultimul guvern de tip sovietic din Europa este pe punctul de a dispărea, după ce Partidul Comuniştilor şi-a recunoscut înfrângerea. “În mod cert, este începutul a ceva nou”, afirmă Ursu, apreciind că “diferenţa dintre comunişti şi viitorul guvern este uriaşă, fie şi numai în ceea ce priveşte mentalitatea”.
Totuşi, Time remarcă faptul că o îndepărtare de Moscova – care a anunţat recent acordarea unui credit de 500 de milioane de dolari pentru Chişinău – va avea un cost ridicat. “Republica Moldova este dependentă de Rusia pentru importurile de gaze, petrol şi electricitate. Viitorul guvern spune că va avea relaţii mai solide cu Europa şi România, cu care împărtăşeşte multe asemănări culturale”, afirmă revista americană.
Sursa: Mediafax.ro
Adauga comentariu