Atât de mult invocata normalitate, ferm conturată după ce tot mai mulți români s-au vânturat prin lumea care nu a trecut prin comunism, pare un ideal tot mai imposibil. Vinovată pentru actuala stare de lucruri este clasa politică perindată la putere. Este pur și simplu irelevant a căuta în altă parte vinovatul. Politica a fost o sursă de parvenire, așa cum a fost și în comunism. Pe toate planurile, cel economic fiind întâiul, baza figurilor proeminente ale momentului sunt rezultatul ocult al acestei tranzacții deasupra intereselor majorității. Cât viitor, câtă șansă se află în statuarea acestui impropriu leadership, orice evaluare pozitivă este aberantă. Apare tot mai clar, ceea ce era o evidență tragică, resimțită acut atunci și acum, comunismul a creat o linie întâi din tot felul de avocați ai diavolului. Aceștia au funcționat într-un fel de zonă capabilă să distrugă tot ceea ce nu a fost controlabil, manipulabil. Reușita lor i-a propulsat în profesioniști redutabili.
Prezentul și-a constituit aceleași scheme, demagogia politică se decantează juridic în aceleași manevre și ierarhizări, de parcă nici nu a fost cândva pe aici unul dintre cele mai atroce regimuri. Omul politic apare tot mai imbecilizat, urâțit de o lipsă totală a conștiiței civice, mimând caraghios o implicare superioară. Distanța între societate și cei care o reprezintă a devenit subiectul principal al României. Punerea în discuție chiar a formei de guvernământ vine din nevoia de găsire a unei soluții pentru ieșirea dintr-o blocadă care se autogenerează și care nu poate duce decât la o previzibilă dezintegrare a țării.
Contextul european și-a atins un maxim de orizont în România. Euforizanta perspectivă comunitară pare a fi fost o înșelare a cărei linii se accentuează tot mai destructurant. Desigur, nu Europa este vinovată. Negocierea guvernului Năstase, care a fost de o barbarie specifică extracției sale politice, este cauza aruncării României într-un con de umbră meritat. Amestecarea Bugariei și a României într-o salată politică cu iz de antidot contra crizei are toate ingredientele livrate de negociatorii de la București. Toate tensiunile inevitabile într-un conglomerat divers, cu forțe inegale moral și economic, vor fi duse pe umeri de contribuabilii români care n-au înțeles că votul din comunism este total diferit de cel în libertate. Propunându-i-se un rudiment, Europa nu are alte soluții decât cele pentru cei aflați la o limită contractuală. Incapacitatea accesării fondurilor europene are drept motivație acest primitivism operațional al subdezvoltării românești sub toate aspectele și nu, prioritar, complicatul sistem sau alarmanta corupție internă. Aderarea realizată sub guvernul Năstase, făcută, nu de dragul valorilor europene, ci în interesul altor posibile negocieri personale , apare drept un cadou conținând o adevărată Cutie a Pandorei. Renegocierea Tratatului de Aderare este pe moment imposibilă, nu are cine să o facă, iar Europa, care se pregătește de un oarecare secessionism, numai de așa ceva nu are disponibilitate, de avantaje, de altfel firești, necesare pentru România.
Suntem într-o Europă pe care guvernanții noștri ne-o livrează, și e normal ca lucrurile să stea așa. Revenirea României la o identitate proprie nu se va face cu exclusivă presiune de la Bruxelles. Unul dintre avantajele intrării în UE este legat de faptul că unii lobotomizați ai corupției se numesc europarlamentari, încasând salarii cât toată comunitate din România pe care o reprezintă. Alt rezultat, nici nu intră în discuție. O extindere a degrigoladei interne românești pare să fie efectul tratamentului politicianist aplicat de UE. Subiect de serviciu, tot mai consistent reprezentat de un probatoriu halucinant, tenebra autohtonă nu e cu nimic diferită în esența sa de politicieni. Incapacitatea acestora de a face ceva în ameliorarea lucrurilor, dacă nu o schimbare a situației, vine din formalismul în care România este instalată tot mai sistematic. Nu atât formele fără fond ar fi marea problemă. Aceste forme sunt ele însele atinse de filiațiile unui maxim dezinteres social, când nu sunt directa lor creație. Fondurile alocate acestui joc al unor aparențe detestabile, continuu în extindere, au ajuns să consume întregul buget al statului. Avem funcționari în te miri ce domenii, singura lor atribuție fiind doar imunitatea totală pe care o au în fața legii. Aceștia au ajuns mai puternici decât însuși Statul pe care trebuie să îl reprezinte în interesul calității vieții publice. Inamovibilitatea lor pare de neclintit, de aici o perspectivă a schimbării fiind realmente imposibilă.
Faptul că o persoană ar putea schimba România, oricâte calități ar avea, este o soluție lipsită de sens. Ar menține țara în dictatură, în același imobilism cronicizat. Deblocarea monopolului asupra Puterii politice este singurul drum de urmat, indiferent de forma de guvernare. Acesta va fi momentul important după căderea comunismului, și el se va întâmpla. Singura creditare a omului politic ține numai de proiectele sale și de ducerea lor în viața de fiecare zi.
Actualii oameni politici, deținători ai puterii, care din varii motive vor o schimbare, par să nu aibă nicio legătură cu un proiect cu adevărat important. Aceeași cosmetică de doi bani precum Tratatul de aderarea la Europa, aflat la baza declinului actual.
autor: Ioan Vieru
sursa: cotidianul.ro
Adauga comentariu