Viata de dupa 6 decembrie

Nu pot sa cred ca singura mar­tu­rie asupra Romaniei poate sa fie starea de mocirla adanca si rau miro­sitoa­re in care ne-a afundat campania abia inche­iata si acum contestata, cu toate patimile sale pe cat de exacer­bate, pe atat de inutile si per­ni­ci­oase. Daca ar fi sa fie asa, atunci nu ne-ar mai rama­ne niciun fel de speranta si am fi obligati sa traim doar in spatiul bataliilor, falselor credinte si foar­te realelor vanzari pe timp de noap­te pe care ni le propun cei care se autodenumesc politicieni inte­grati in Europa, in realitate urmasi demni ai traditiei Fanarului si mirosind ca atare.

Nu sunt singuri. Populeaza, adevarat intrand si iesind mereu pe usa din dos, intreaga istorie a omenirii, secol dupa secol, exponenti ai artei complicate a supravietuirii cu orice pret. Sunt cei care, de la nastere, semnasera deja pactul de credinta si devotament fata de toate regimurile prezente sau care aveau sa vina. Erau deja pregatiti sa accepte orice doctrina dar si, chiar daca pare imposibil, opusul ei. Usor de facut deoarece, pentru ei, dubiul moral nu exista. Morala insasi este un termen gol nu numai de continut, dar chiar un element complet contrapro­ductiv caci, pusa vreodata in practica, le-ar dauna operati­unii de supravietuire. Punandu-i in dramatica si nefericita situatie de a rata momentul stelar in care se efectueaza schimbarea de putere. Tehnica supravietuirii le determina capacitatea instantanee de reinsertie in orice joc, pornind mereu de la capat, in orice sens, cu aceeasi privire pura si constiinta nepatata. Precum declaratia lor de avere, de-a pururea virgina. Greseala fatala ar fi sa lipseasca de acolo, iar despre “tradare”, cuvant lipsit de semnificatie, nu amintesc decat chibitii jocului. Ei vor ca momentul preluarii puterii sa-i prinda neaparat in grupul care-l felicita pe castigator si infiereaza dusmanul de clasa. In caz ca se schimba situatia, fara niciun fel de tresarire, inca purtand pe obraz sarutul fostului invingator, vor schimba macazul, cu cate grade trebuie, sarind in barca noului erou legendar.

Problema apare in momentul in care asemenea personaje ajung nu numai sa organizeze viata publica, ci si sa-i defineasca prioritatile, introducand un sistem de bruiaj ce se dovedeste eficace si insidios. Drept urmare, totul trebuie oare sa existe in parametrii acestei crize? Totul nu inseamna decat scandal, lepadare de sine si prieteni, muscatura rapida pentru pregatirea noului loc la fel de trecator ca si soarele sub care se pune?

Sper sa fie posibil. Iata un exem­plu ca, in paralel cu anormalitatea ridicata la dimensiune existentiala pentru sarmana noastra lume politica, se mai petrece si altceva. O incercare, la Bruxelles, absolut neobisnuita si atipica pentru vremurile tulburi si schizofre­nice in care traim. Doamna Nela Pavaloiu, presedinta Fundatiei Valente Umane, a decis sa cumpere o catedrala din secolul XIX, Catedrala Saint Julienne aflata in plin cartier european si, sub patronajul Patriarhiei Romane, sa deschi­da acolo un Centru cultural si spiritual romanesc, altarul ortodox fiind sfintit in prima zi de existenta a acestui aseza­mant. A urmat o saptamana de manifestari culturale diverse, de buna calitate, anuntandu-se un calendar bogat pentru perioada imediat urmatoare, inclusiv pentru perioada Craciunului cand va fi organizat primul targ romanesc in capitala europeana.

Uite ca se poate. Nu sub egida Guvernului Romaniei sau a multelor institutii politico-culturale care continua sa suga cu nadejde din bugetul statului, la fel de fara profit ca intotdeauna. Ci a unui om de suflet care si-a dorit sa lase in urma sa ceva tangibil si care, iata, reuseste un gest din care ar trebui sa retinem nu numai dimensiunea sa spectaculara. S-a petrecut ceva cu mult mai important si poate chiar simbolic pentru ca se arata ca Romania, dincolo de vorbele proaste si murdare, dincolo de politicienii de mana a treia cu care a iesit in lume si care ne-au facut de ras, mai are ceva cu care chiar se poate lega de Europa. Este opera unuia dintre romanii care chiar sunt con­vinsi ca trebuie sa faca ceva pentru o tara care, daca va continua sa ramana pe mana politicienilor si a nesimtirii lor congenitale, teama mi-e ca nici “succesuri” nu va mai inregistra si nici in “almanahe” nu va mai figura.

Cristian UNTEANU
sursa: ziua.net