O, sempiterna mediocritas! Veşnica mediocritate este o adevărată lecţie darwinistă de viaţă: rezistă cel mai puternic! Vor suferi cel mai tare aceia care vor intra în luptă directă spre deosebire de un obedient care, deşi expus, este protejat de patronul aflat în umbră. Acest mecanism decapitează orice iniţiativă pozitivă şi constructivă întrucât obedientul mediocru va cere satisfacţie (a se citi răzbunare) seniorului protector!
Dar ce determină marea solidaritate a mediocrilor? Dacă actul elecţiei are ceva misterios şi în general priveşte 2-3 indivizi dintr-un grup compact de oameni, mediocritatea se poate spune că reprezintă însăşi legea naturală a firii. Majoritatea oamenilor nu reuşesc niciodată să-şi depăşească condiţia şi ca atare tot ce depăşeşte cercul lor de înţelegere este conspirativ, nebunesc, de neînţeles, de neacceptat. Cele mai bune exemple sunt aici dispreţul şi indiferenţa pe care masa le-a arătat întotdeauna geniilor. Amintim aici selectiv drama unor oameni foarte talentaţi şi creativi, dar al căror destin s-a lovit de solidaritatea mediocrilor: talentatul filolog Lazăr Şăineanu forţat să plece din România după ce a fost nominalizat la premiul Academiei Române pentru monografia Basmele românilor; I.L. Caragiale scârbit de conjuraţia mediocrilor a părăsit voluntar România; Constantin Brâncuşi, a cărui ultimă dorinţă a fost ultimativ refuzată de Academia Română; cazul Petre Pandrea, activist de stânga şi avocat-apărător al multor comunişti în interbelic, a fost marginalizat şi închis de comunişti în două rânduri; scriitorul I.D. Sîrbu, deşi comunist, a făcut puşcărie pentru că era un idealist şi a refuzat obedienţa mediocrilor din sistem etc.
Mediocritatea din ierarhia socială nu reprezintă altceva decât lumpenul îmbogăţit. Gustul său nu este rafinat, dar posibilităţile materiale îi dau dreptul să se distanţeze de mediocrul sărac prin opulenţa excesivă. Esenţa lor însă este aceeaşi. Nu-şi pot depăşi niciodată cercul cognitiv în care sunt destinaţi să trăiască, dar, prin poziţie socială şi solidaritate de specie, ei pot bloca proiectele intelectuale ale celor aleşi.
Complăcerea în mediocritate este azi trăsătura cea mai distinctă a societăţii româneşti. Intelectualii noştri au rămas cu voluptate în cercul prostiei lor. Au atins un climax cu valoare de limax.
De aceea după revoluţie, deşi ne-am căpătat libertatea deplină, nu am reuşit să producem mari valori în domeniul literaturii, filozofiei şi artelor. Nu că ele nu ar exista, dar funcţionarul cultural este un mediocru şi prin natura sa se opune realizării omului creativ.
Mediocrul aflat în funcţie decizională, frustrat de un peisaj în care respiră, dar nu-l înţelege, şi lipsit de conştiinţa ratării, ajunge să impună celorlalţi tot ceea ce a refuzat să facă în viaţă.
Autor: Adrian Majuru
Sursa: Cotidianul
bun post