(…) La 3 ani de la izbucnirea marasmului economic mondial, „pieţele”, industria financiară, cea care a stat de facto la originea coşmarului pe care-l trăim cu toţii, este nu numai bine mersi, dar i se atribuie şi virtuţi de virgină ingenuă ce priveşte cu firească neîncredere „deciziile neconvingătoare” ale oamenilor politici. Dar ce-ar mai trebui să facă oamenii politici, statele, băncile centrale, autorităţile în general, întru mulţumirea mofturoaselor pieţe? Industria financiară creatoare de lături numite derivative şi cotate cu triplu A a căror „valoare” a depăşit de câteva ori PIB-ul mondial a beneficiat deja de socializarea pierderilor pe care le-a produs şi care se regăsesc acum în bugetele statelor nevoite să le-nghită pe nemestecate. În modul cel mai cinic cu putinţă, după ce tot ceea ce înseamnă autoritate s-a predat cu arme şi bagaje industriei financiare, aceeaşi industrie financiară atrage acum atenţia statelor că sunt în faliment. Este ca şi cum un hoţ, după ce ţi-a subtilizat toţi banii, îţi atrage atenţia că, deşi, evident crăpi de foame şi ţi s-a lipit burta de şira spinării, nu ţii un regim de slăbire convingător.
Deşi, toată ziua bună ziua, se vehiculează falimente de stat, este evident că un stat nu poate da faliment. De ce? E relativ simplu. Ce-ar fi depildă ca un mic grup de chinezi (dacă se poate spune aşa) să rechiziţioneze ambasada Statelor Unite în numele datoriei acestora către marele popor? Aşa, ca o garanţie pentru plata datoriei? Răspunsul este evident- război. Pieţele ştiu că statele nu pot da faliment şi cu toate astea, dacă este luni sunt SUA, după cum dacă ieri a fost miercuri, este Franţa! Falimentul statului nu este decât un cec în alb, o poliţă preplătită pentru speculaţiile next-level ale industriei financiare, care a permis depildă unui misterios investitor să căştige 8 miliarde de euro pariind 10 la 1 pe retrogradarea ratingului SUA. Obama, Merkel, Sarkozy, Trichet, BCE, FED, Banca Japoniei nu fac altceva decât să încerce să „liniştească pieţele”. Deciziile sunt insa neconvingătoare…
Dereglementarea industriei financiare, fetişizarea libertăţii pieţelor a născut monştrii care au subjugat politicile publice celor mai riscante pariuri fără ca pariorii să-şi asume vreun risc. Libertatea s-a transformat în anarhie. Nu este în pericol sistemul financiar ci democraţia însăşi.
Daniel Oanta
sursa: voxpublica.realitatea.net
Adauga comentariu