Urmele trecutului nereformat

Încotro se îndreaptă clasa politică românească ? Cel mai acceptabil răspuns ar fi, spre un continuu dezechilibru. Nicio țară din jurul nostru, trecută prin comunism, nu a făcut permanent pași înapoi, de parcă viitorul ar fi fost o amenințare înspăimântătoare . Prinsă-n capcanele corupției printr-o politică a înghețului economic și politic, România se află, în acest moment, la dispoziția unor grupuri de interese constituite politic, profesional sau infracțional, la vedere . Despre liantul democratic, obligatoriu pentru funcționarea statului modern, nu se poate vorbi sub nicio formă. În România a coborât calitatea vieții sub aceea din dictatură. An de an, într-un ritm susținut, au reapărut instituții, relaționări, persoane, lozinci identice perioadei staliniste. Viața politică este confiscată, viața intelectuală se află în deriva politizării, cultura face pași uriași spre rețetele fericirii din comunism. Alternativele nu există doar dintr-o posibilă uitare de sine, ci, mai curând, dintr-o violentă instalare în realitate a unor organisme militarizându-se a doua zi după intrarea în funcțiune. Nici în plină criză economică mondială, clasa politică nu a înțeles că nu mai poate funcționa ca un stat totalitar. Singura activitate publică la care asistăm este cosmetizarea. Peste tot, în toate domeniile, nenumărata clientelă tembelă și vicleană, visează o conectare la banii publici. Se înființează instituții peste instituții, autotputernici peste atotputernici, gunoaie peste gunoaie se vor acoperite cu aur.

Omul politic al zilei se vrea deasupra tuturor, din motive evidente. Lupta politică , în loc să fie pentru o schimbare radicală în bine a societății , se află în perimetrul strict individual sau de grup. Infracțiunile în derulare își au originea în acest mod lipsit de responsabilizare. Statutul omului politic nu are cum să fie deasupra statutului cetățeanului. Un alt statut nu face decât să arunce în aer democrația, să instituie dictatura. Pierdute în dezbateri interminabile, special create, adevăratele probleme au rămas ca niște munți de netrecut printre români. Dacă nu s-ar fi întâmplat aderarea la UE, multe lucruri ar fi fost, probabil, interzise discuției publice . Însă, cu toate normele europene incluse în legislație, politicienii români au găsit propriile lor interpretări a căror rezultat este coșmarul actual. Alinierea parlamentarilor și a întregii administrații publice la cerințele societății, pare urgența absolută. Mascaradele prin care nu știu ce ministru mediocru vrea să pară altceva inventându-și biografii din domenii conexe, crearea unor instituții care să reprezinte irevocabil știința, cultura etc, au deschis calea aberațiilor în numele unor interese strict personale. Dirijarea fondurilor publice spre instituții de acest tip, blochează fatal atmosfera democratică, eforturile unor generații de veritabili intelectuali pentru o lume normală. Tot ce se întâmplă momentan în România funcționează în logica statului totalitar, descurajând alternanțele, libertatea și responsabilitatea.

Actuala clasă politică, în mare parte, nu are nicio legătură cu reformele necesare României, cu îndepărtarea fostei guvernări. Sunt sceptic în privința unor schimbări structurale corecte, atâta vreme cât aceleași figuri uzate sau compromise ocupă decisiv scena, parcă ar fi mai mult decât proprietari ai unor instituții. Lupta cu expiratul Președinte a creat deja unele aberații, dovadă că subiectul deși major, este unul relativ în contextul momentului. La umbra acestui conflict înghețat se poate reface o lume similară celui contestat, la o dimensiune mult accentuată. Dezordinea și proasta gestionare a fondurilor publice, permite clientelei de toate culorile să se organizeze spre un nou sistem al corupției. Dacă regionalizarea se va întâmpla sub acest spectru, prin păstrarea multor instituții existente, și implicarea unor persoane nu tocmai credibile, țara va intra într-o disoluție fără ieșire. Se va crea astfel încă o platformă confortabilă pentru euroscepticii de serviciu , naționaliștii de duzină, traseiștii politici, delapidatorii oficiali.

Scoaterea Statului din proprietatea grupurilor infracționale e un imperativ de prim ordin. Un Stat minimal, flexibil, competent, corect, european, cu funcționari fără pată nu e un ideal imposibil. Nimeni, absolut nimeni, în România nu trebuie să mai fie deasupra legii. Cu pachetele legislative trimise la kg la Bruxelles nu se va rezolva nimic. Conectarea la Europa, și a românilor la propria lor țară, se poate întâmpla prin aplicarea legislației elementare. Disprețul legii vine, în România, dintr-o contradicție a legilor, anulându-se unele prin altele. E un sistem construit doar pentru cei care se află în interiorul său. Cu o asemenea reprezentare legislativă a democrației nu e de mirare că realitatea românească a ajuns una exclusiv conflictuală, lipsită de orice perspective.

În loc să fie protejați de instituțiile pe care le finanțează, românii au ajuns, mai rău decât în comunism, victima acestora, în cel mai revoltător mod posibil. Nu liotele de funcționari și politruci fac un stat puternic, ci , legile corecte, care sunt adevărata forță a progresului.

autor: Ioan Vieru
sursa: cotidianul.ro