Si dacă am adăuga şi alte fapte care susţin previziunile în legătură cu o posibilă federalizare a României? Reforma administrativă face parte din programul de guvernare al pedeliştilor şi prevede regionalizarea României: trecerea la o împărţire teritorial-administrativă de 12 sau 15 judeţe, sau regiuni.
România are acum 9 mari regiuni “istorice”: Muntenia, Dobrogea, Moldova, Bucovina, Oltenia, Transilvania, Maramureş, Banat şi Crişana. Regionalizarea şi descentralizarea sunt necesare, dar care vor fi cele 12 sau 15 regiuni? Ne amintim că în afară de obsesia lui 24 ianuarie, Băsescu mai are şi obsesia Basarabiei, şi nu este singurul. Ar fi exagerat să estimăm că pedeliştii vor da autonomie sporită judeţelor maghiare în schimbul includerii Basarabiei ca regiune autonomă a României?
O astfel de “Românie Mare”, care va “sparge”, probabil, Transilvania în trei şi Moldova în 2, plus Basarabia, realizănd numărul de 12 regiuni, numai “mare” nu va fi atâta timp cât influenţa europeană asupra noilor regiuni va creşte, iar infuenţa “Bucureştiului” va scădea semnificativ. O Românie de “landuri”, sau “ţări”, sună a proiect austro-maghiar, iar pentru realizarea lui, Băsescu are nevoie de două lucruri: continuitate şi majoritate, plus revizuirea Constituţiei.
Iată încă două obsesii prezidenţiale şi iată, probabil, şi justificarea existenţei PDl-ului în această perioadă istorică: un partid nou şi fără istorie, adus pe scena politică şi susţinut de grupările politice europene pentru a realiza obiective planificate, menit, apoi, să dispară, odată ce acestea vor fi fost realizate.
În opinia noastră, acestea sunt adevărate sensuri ale “reformei” pedeliste.
Scenarită? Teoria conspiraţiei? Nu contează. Singurele întrebări sunt, de fapt, acestea: alegerile din 2008 şi din 2009 au conferit într-adevăr acestui partid mandatul pentru realizarea celor de mai sus? Sau regionalizarea este, în fond, un proces de de-naţionalizare a României pentru care nici acest partid, nici altele nu au, deocamdată, mandatul majorităţii?
Felul în care această adminstraţie a marcat acest 24 ianuarie a fost, indiscutabil, penibil, şi complet exterior adevăratului spirit al naţiunii.
Poate nu întâmplător.
Sursa: ziarero.antena3.ro
Sursa foto: Critix.ro