C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Ungurii sfidează Europa: au modificat Constituția să nu-și vândă ogoarele străinilor

Alfalfa Hay HarvestUngaria şi-a modificat Constituţia, interzicându-le străinilor să cumpere terenuri agricole pe teritoriul ţării, scrie France24. Guvernul maghiar susţine că este o decizie „istorică”, reprezentând „o nouă eră în agricultură”, dar France24 notează că noua prevedere ar putea cauza „fricţiuni” cu Uniunea Europeană.

Măsura urmăreşte ca preţurile terenurilor agricole din Ungaria să nu crească pentru a ajunge la nivelul celor din UE, notează sursa. Legea controversată era în vigoare din 2003, însă era doar provizorie şi ar fi urmat să expire în aprilie 2014.

Legea a fost votată de majoritatea covârşitoare a parlamentarilor maghiari. „Constituţia va proteja terenurile Ungariei – o comoară naţională, moştenirea noastră comună – de speculatorii locali şi străini”, se arată într-un comunicat al Ministerului Dezvoltării rurale din Ungaria.

Vot final: Ungaria le-a interzis străinilor să cumpere teren agricol

Investitorii straini nu mai pot sa cumpere terenuri agricole in Ungaria, potrivit unei legi votate de Parlament in decembrie. O decizie istorica care va deschide o noua «era pentru agricultura din aceasta tara».

«Doar ungurii vor putea sa cumpere terenuri in viitor», se arata intr-un comunicat al Ministerului Dezvoltarii Rurale. Legea a fost votata de Parlament, 263 de parlamentari fiind de acord cu noile modificari, in timp ce 87 s-au opus.

«Constitutia garanteaza pamantul ca fiind o avere nationala, o mostenire comuna (…) si o protejeaza de speculatori», se mai arata in comunicat.

Guvernul ungar condus de primul ministru Viktor Orban a luat aceste masuri deoarece terenul agricol trebuia protejat fata de marii speculatori si bancheri in favoarea proprietarilor mici si medii de terenuri agricole, dar si a agricultorilor.

Actul de aderare a Ungariei la UE in 2003 prevedea mentinerea interdictiilor privind achizitia de terenuri agricole de catre straini doar pentru o perioada tranzitorie.

Interdictia trebuia sa reprezinte o exceptie temporara cu privire la libertatea de circulatie a capitalurilor garantate de catre tratatele europene pentru a raspunde temerilor autoritatilor ungare in ce priveste majorarea preturilor la terenuri. Exceptia a fost autorizata de Ungaria intr-o prima etapa pana in 2011, dupa care a fost prelungita pana la 30 aprilie 2014, dupa care nu va mai putea fi prelungita.

Related Posts

5 Responses “Ungurii sfidează Europa: au modificat Constituția să nu-și vândă ogoarele străinilor”

  1. iulian says:

    O vorba veche spune ca cine-si vinde pamantul la straini ajunge strain in propria tara…

  2. gyorgy says:

    Bravo lor, mama lor!

  3. Lia says:

    Bravo lor ! Cu cat citesc mai mult ziarele straine, cu atat imi dau seama ca Romania e la “ani lumina” de o tara civilizata si care lupta pentru cetatenii ei. Eu sper “s-o mai locuiesc” foarte putin timp.

  4. Ozzy says:

    Bravo Ungaria. De asta e terfelit Orban peste tot prin Europa, deoarece pune interesul national pe primul loc si este un bastion in fata corporatiilor. IBravo lor.

  5. DC says:

    Dragii mei,daca sunt miliardar in euro si am ceva interese in agricultura,punem pariu ca saptamana viitoare sunt cetatean ungur si cumpar teren?Chestiile astea sunt praf in ochi!

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss